Linkuri accesibilitate

Activitatea partidului „Șansă” a fost limitată pentru trei luni, inclusiv pe perioada campaniei electorale


Judecătorii din Bălți au pronunțat la 16 august decizia de a limita activitatea partidului „Șansă”.
Judecătorii din Bălți au pronunțat la 16 august decizia de a limita activitatea partidului „Șansă”.

Judecătoria Bălți a limitat activitatea partidului „Șansă”, afiliat oligarhului fugar Ilan Șor, pentru următoarele trei luni, inclusiv în campania electorală pentru scrutinele din 20 octombrie. Formațiunea nu va putea folosi niciun cont bancar și nici să organizeze evenimente publice.

Decizia a fost pronunțată pe 16 august, la trei luni după ce Ministerul Justiției a depus cererea de chemare în judecată împotriva Partidului „Șansă”, prin care a cerut limitarea activității acestuia pentru șase luni din cauza neregulilor în actele financiare depistate de Comisia Electorală Centrală (CEC).

Judecătoria Bălți a acceptat parțial cererea Ministrului și a limitat activitatea doar pe trei luni (până la mijlocul lunii noiembrie). Formațiunea va plăti și cheltuielile de judecată, în mărime de 250 lei.

CEC a găsit mai multe nereguli în finanțarea de către „Șansă” a campaniei electorale pentru alegerile locale din noiembrie 2023. Mai exact, au fost identificați 71 de donatori cu venituri prea mici pentru donațiile făcute de ei.

Liderul „Șansei”, Alexei Lungu, a declarat anterior Europei Libere că a depus toate documentele necesare la CEC și crede că autoritățile presează partidul în contextul alegerilor prezidențiale din octombrie.

La începutul lunii august, CEC a respins cererea partidului „Șansă” și a altor trei partide din constelația Șor pentru a înregistra blocul electoral „Victorie-Pobeda”. Cele patru partide au anunțat că-l vor susține pe deputatul Vasile Bolea în cursa prezidențială, iar la referendum vor ca cetățenii să „voteze împotriva Uniunii Europene”.

Decizia Judecătoriei Bălți (orașul în care este înregistrat oficial partidul) poate fi atacată la Curtea de Apel, în termen de zece zile.

Ce presupune limitarea activității partidului?

În perioada respectivă, partidul nu are dreptul să desfășoare următoarele activități:

  • să fondeze mijloace de informare în masă;
  • să organizeze întruniri, mitinguri, demonstrații, pichetări și alte acțiuni publice;
  • să folosească toate tipurile de depuneri bancare, cu excepția cazurilor când sunt necesare decontări cu contractanții; aferente îndeplinirii contractelor individuale de muncă; pentru repararea prejudiciilor cauzate prin acțiunile partidului; pentru plata impozitelor, taxelor și amenzilor.

Ultima interdicție înseamnă că, în perioada limitării activității, partidul nu va putea încheia contracte de achiziții sau de prestare a serviciilor și să facă plăți, cu excepția celor care se fac în baza contractelor deja existente.

Perioada maximă pentru care poate fi limitată activitatea unui partid este de șase luni, dar Ministerul Justiției poate permite reluarea activității mai devreme, dacă partidul înlătură încălcările.

Pe de altă parte, Ministerul Justiției poate cere în instanță dizolvarea partidului, în cazul în care sunt comise încălcări similare în perioada limitării activității acestuia sau în decursul primului an din data ultimei limitări.

Șansă a spart gheața

„Șansă” este primul partid din R. Moldova ai cărui activitate a fost limitată, deși acest mecanism este prevăzut de legislație de 17 ani.

Se întâmplă după ce, la începutul acestui an, parlamentarii au votat un amendament la Legea privind partidele politice care spune că activitatea unui partid politic poate fi limitată și dacă conducerea acestuia nu depune la CEC toate documentele solicitate referitoare la finanțarea partidului.

Urmând precedentul partidului „Șansă”, la sfârșitul lunii mai, CEC a sesizat Ministerul Justiției în privința a alte șapte partide cu nereguli în documentele financiare. Dacă formațiunile nu vor remediază problemele găsite, ministerul poate să se adreseze în judecată, cerând limitare activității lor.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

  • 16x9 Image

    Iurie Rotari

    Am început să lucrez în presă încă de pe băncile facultății, în 2016. Am absolvit școala de jurnalism la RISE Moldova și, în colaborare cu ei, eram reporter de investigații la ziarul SP din Bălți. Ulterior, am plecat pentru câțiva ani în România, unde am absolvit un masterat, am început un doctorat și am activat la un centru de cercetare de politică externă. Din mai 2024 sunt acasă, în calitate de reporter politic la Europa Liberă Moldova.

XS
SM
MD
LG