[1981]
ACTUALITATEA ROMÂNEASCĂ
Moderator: RADU GORUN (alias Mihai CISMĂRESCU).
Interviu cu scriitorul HORIA VINTILĂ
Europa Liberă: Stimați ascultători, în cadrul „Actualității Românești” de astăzi veți putea asculta, în primul rând, un interviu acordat lui Radu Gorun de scriitorul Vintilă Horia, stabilit la Madrid, despre activitatea prezentă și planurile sale de viitor.
În continuare, profesorul Virgil Nemoianu ne va vorbi de tendințe noi în proza română contemporană, iar, în încheierea programului, Nicolette Franck va evoca ziua de 19 noiembrie 1946, când au avut loc primele alegeri din România sub regim comunist. Ziarista Nicolette Franck, stabilită în prezent în Elveția, se afla la acea epocă în România, unde soțul ei era corespondent al unei agenții de presă occidentale.
Iată acum interviul acordat lui Radu Gorun de Vintilă Horia.
Radu Gorun: Avem bucuria de a avea astăzi în studiourile noastre pe Vintilă Horia pe scriitorul Vintilă Horia, cunoscut autor al faimosului roman „Dumnezeu s-a născut în exil”, apărut în limba franceză, și care, acum mai bine de 20 de ani, a fost distins cu Premiul Goncourt, cea mai înaltă și râvnită distincție literară franceză. Atunci, peste noapte, ai devenit celebru în lumea literară occidentală. Nu voi mai evoca astăzi i aici scandalul care a urmat decernării acestui premiu, scandal provocat de ambasada, pe atunci RSR-istă, din Paris. Succesul cărții dumitale „Dumnezeu s-a născut în exil” se datorește nu însă acestui scandal, cât valorii acestui roman. valorii intrinsece, roman, care, ulterior, a fost tradus în 14 limbi, dar care nici până astăzi nu a apărut în România, deși acest roman este scris de un român și de și are tangențe cu trecutul nostru, deși se încadrează, după mine, în spațiul literar românesc.
Vintilă Horia, dumneata continui să fii în țară, ca să spun așa, tabu. în „Gândirea și Gândirismul”, autorul acestui voluminos volum, te tratează pe scurt cu calificativ de viitor fugar, dacă îmi aduc bine aminte. Eu îmi exprim speranța că lucrările dumitale, în special „Dumnezeu s-a născut în exil” vor vedea lumina tiparului și la București.
Evident, și în exilul nostru, dumneata ai fost un autor fecund. Din Austria, unde te-a găsit sfârșitul războiului, ai locuit un timp în Italia, pe urmă ai plecat în America Latină, te-ai instalat după aceea la Madrid, ai optat câtăva vreme pentru Paris, cred că atunci când ai obținut Premiul Goncourt, iar pe urmă ai revenit și te-ai stabilit definitiv la Madrid, unde locuiești și acum. În tot timpul acesta, în cei 30 de ani cât te afli peste hotare, ai desfășurat o activitate cu adevărat fecundă. Ai scris: poezii, nuvele, romane. Te-a preocupat viitorologia, parapsihologia. Te-au atras speculațiile metafizice și religioase. N-ai rămas indiferent la marile probleme pe care le ridică lumea noastră de astăzi. Scrii articole politice în mai multe ziare spaniole și italiene, daca nu mă înșel.
Aș vrea să știu mai multe,Vintilă Horia, despre activitatea dumitale prezentă și planurile e viitor. Știu că ești profesor la o universitate spaniolă, profesor de literatură universală și aș doi să ne spui ceva, în primul rând, despre această activitate zilnică de dascăl universitar de origine română intr-o țară străină.
Vintilă Horia: „Eu sunt profesor la Facultatea de Științe ale Informației de la Madrid, unde am debutat acum mulți ani, unde am creat catedra de Literatură Universală Contemporană, unde am rămas și acuma, dând acolo un curs de doctorat, însă, de anul trecut, funcționez ca profesor plin și șef de departament și vice-decan la Facultatea de Filozofie și Litere de la Alcalá de Henares, care se află la 30 km de Madrid și unde dau lecții de Literatură Universală Modernă în anul doi și de Literatură Universală Contemporană, în anul trei.
Acest contact cu istoria literaturii spaniole și universale, evident, modernă și contemporană...”
Radu Gorun: Chiar și românească?
Vintilă Horia: „Chiar și românească. De multe ori, chiar studenții îmi cer să le fac câteva ore despre literatura oomână. Această activitate m-a obligat să scriu o serie de cărți, să public o serie de eseuri, printre ele, o Introducere la literatura secolului al XX-lea, în care utilizez aceeași metodă pe care o utilizez în cursurile mele la facultate. O metodă, ca să zic așa, experimentală, nouă, care ii pasionează pe studenți ca și pe cititorii acestei cărți. Această metodă constă în faptul de a situa un autor intr-un cadru cultural general, adică, în a-l explica nu numai prin biografii, cum face Dilthey, de pildă, biografia fiind un lucru foarte important, însă, în același timp situându-l în ceea ce un matematician elvețian numea „o situație necesitară”, fiind vorba de un complex de influențe, care sculptează începutul cu încetul, ființa sau conștiința unui scriitor.
De pildă, vorbind de Thomas Mann sau de Jung, sau de Proust, sau de Joyce - autori pe care i-am studiat foarte mult și pe care vorbesc foarte mult la facultate - eu îi fac înțeleși, îi explic studenților mei, ca și cititorilor, situându-i într-un context istoric, filozofic, artistic și științific.
Este imposibil să-l înțelegi pe James Joyce, de pildă, dacă n-ai idee de fizica cuantică. Asta este concizia la care am ajuns eu. Deci, ca să pot să-i fac înțeleși pe toți acești scriitori din secolul nostru, încep prin a da socoteală studenților în a sintetiza fizica cuantică, preocupările lui Einstein despre timp, preocupările marilor cercetători ai creierului despre memorie, ce este memoria în concepția științei contemporane, ce este biologia contemporană, ce este muzica, ce este arta, ce este existențialismul sau fenomenologia, socotind că evenimentul revoluționar de la care pleacă toate noutățile secolului al XX-lea nu este nicio revoluție politică, cum fals se crede, ci o revoluție științifică.
În anul 1900, Max Planck a explicat la Academia de la Berlin conținutul materiei și, plecând de la particule și de la atomi, a creat o fizică anti-deterministă pe care se montează, aș putea să spun așa, se construiește toată concepția omului în secolul al XX-lea despre știință, despre cosmos, despre astronomie, despre muzică, despre artă și, deci, despre literatură. Acest anti-determinism care este un fel de elogiu permanent al individului, „individuo” însemnând „atom”. În grecește „atom” însemnă „indivizibil”, cuvântul latinesc „individuum” reproduce această indivizibilitate. Deci, o literatură, sau o ideologie, am putea spune aşa, care nu ţine seamă de acest elogiu permanent al individualității - n-are ce căuta în secolul al XX-lea. Ca și marile personalități literare, personalități științifice, sau omul care se naște și crește în această atmosferă, reprezintă, aș putea să spun așa, o evadare din materialismul determinist masificant al secolului al XIX-lea (tot ce este masificant a fost lichidat de noua știință) și un fel de promisiune pentru viitor. Viitor construit pe acest anti-determinism este un viitor evident anti-materialist, anti-determinist și, deci, anti-marxist. Cam asta ar fi metoda...”
Radu Gorun: Activitatea dumitale la universitatea spaniolă. Vintilă Horia, cum am spus, te-ai ocupat, în anii trecuți, de viitorologie, cum se numește în România, ai condus o revistă de...
Vintilă Horia: „Da, de Viitorologie și științe noi.”
Radu Gorun: Da, și te-ai ocupat de asemenea și de Parapsihologie, căreia i-ai dedicat o carte importantă care a avut un oarecare succes în Spania. acuma, ce-au devenit aceste preocupări, pentru că, am impresia că, de câțiva ani, aceste preocupări lipsesc din activitatea dumitale de scriitor?
Vintilă Horia: „Nu erau preocupări, erau introduceri la ceva... Mi-am dat seama, la un moment dat, acum vreo 12 ani, că un romancier sau un poet, sau un scriitor, în general, nu mai poate fi valabil decât plecând de la o cunoaștere integrală. Deci, am început să mă pasionez, întâi, de psihologie. L-am studiat ani de zile pe Jung. Am aderat intim la psihologia analitică indiană. După aia, m-a preocupat fizica și filozofia științelor. Ajutat fie de cărțile marilor fizicieni contemporani, fie de cărțile de cărțile și contactele personale cu Ștefan Lupașcu la Paris, care e unul din spiritele cele mai luminate ale secolului, deci alt român important. După aia, m-a pasionat viitorologia, cum spui dumneata și am cunoscut mulți specialiști din Statele Unite ca și din Europa, le-am citit cărțile, și am creat la Madrid o revistă care se chema „Futuro presente”, care am publicat-o șase ani de zile și la care au colaborat oamenii cei mai de seamă în privința asta din Europa și America. După aia am trecut la Parapsihologie, tot așa, ca să verific anumite lucruri și ca să-mi completez această viziune integrală a omului.
Am scris chiar o carte, am făcut o anchetă „Dincolo de vizibil”, care a apărut în Spania și care a avut destul de mult succes și pot să spun că am abandonat parapsihologia pentru că n-am avut niciodată de gând să devin viitorolog, psiholog sau parapsiholog. M-am ocupat de aceste lucruri și am scris chiar despre ele tocmai pentru ca să-mi completez această viziune despre om.
Sunt convins că un scriitor autentic, un romancier sau un poet, nu mai sunt interesanți astăzi decât dacă reușesc să străbată toate straturile cunoașterii. Cine se oprește, de pildă, la politic sau la economic sau la psihologic nu mai poate fi un mare scriitor. Astea sunt viziuni parțiale ale omului. Nici Thomas Mann, nici Joyce, Ezra Pound, Eliot etc., marii scriitori sau romancieri nu s-au oprit la un aspect estetic al omului, ci prin știință de multe ori, prin psihologie, prin filozofie sau prin filologie au ajuns la o cunoaștere profundă și adevărată a omului.”
Radu Gorun: Vintilă Horia, am constatat că n-ai mai scris demult un roman. De vreo 20 de ani, dacă nu mă înșel...
Vintilă Horia: „De vreo zece.”
Radu Gorun: Cred că ultima a fost „Une femme pour l’Apocalypse”, deci de 13 ani aproape. E totuși o perioadă destul de lungă pentru un romancier și aș vrea să te întreb, ai de gând să revii la roman sau, cu alte cuvinte, care sunt planurile de viitor ale dumitale ca romancier?
Vintilă Horia: „Ce să spun? Acum câteva zile, a apărut, la Madrid, o carte de nuvele. Una din ele, cea mai mare, care are vreo 60 de pagini, este un fel de SF și e un fel de viziune a unui mușuroi de furnici antropomorfizat, în care e vorba de un proces de decadență, care, de fapt, pune o problemă în legătură cu mușuroiul omenesc de la sfârșitul secolului al XX-lea, în care sunt vizibili anumîți factori de descompunere, provocați de masificare, de cuantificare, de societatea de consum, de ideologiile materialiste care duc omenire, în Occident ca și în Orient, la o evidentă descompunere și decadență. Omenirea se transformă intr-un fel de mușuroi enorm de furnici, produs direct al lumii pragmatice occidentale și marxiste orientale. Deci, am publicat un volum de nuvele, scrise în ultimii zece ani.
In luna februarie [1982], o să apară, tot în Spania, un roman, care se cheamă „Marta sau al doilea război”, „Marta o la segunda guerra” în limba spaniolă.
Radu Gorun: Are referință la România ?
Vintilă Horia: „Da, da. E vorba de un scriitor român care trăiește în Spania, pe malul Mediteranei.”
Radu Gorun: Atunci, e autobiografic?
Vintilă Horia: „Până la un punct la fel ca și toate romanele, evident. Sunt vreo cinci personaje masculine, care se învârtesc ca niște planete în jurul unei femei. E un fel de istorie a războiului, „Marta sau al doilea război”, fiind vorba acolo de-un război interior, de un război de polemos interior și de al Doilea Război Mondial; deci e încadrată cartea în vremea după-războiului, trăgându-și originile dintr-un eveniment tragic, care se întâmplă pe malul Râmnicului Sărat, în ultimul an al războiului, în România.
Cele cinci personaje sunt împrăștiate pe tot globul și se adună intr-o zi în locul unde locuiește scriitorul, la Polop de la Marina pe malul Mediteranei, lângă Alicante, loc de care eu sunt foarte legat, unde el, scriitorul, ii adună acolo ca să descifreze misterul tragic Marta, care se află la baza războiului interior și războiului mondial, la care a participat și România.”
Radu Gorun: Așadar, „Marta sau al doilea război” e un război care va apare în luna februarie.
Vintilă Horia: „Da, am alt roman gata. Deci, n-am stat degeaba după cum vezi. Un roman care n-are deocamdată un titlu...”
Radu Gorun: Inspirat tot din „chestiuni” românești.
Vintilă Horia: „Da, da. Se petrece integral în România, după război.”
Radu Gorun: Ești un scriitor român de limbă spaniolă?
Vintilă Horia: „Romanele le-am scris pe amândouă în franceză și le-am rescris în spaniolă și apar, la început, în spaniolă și după aia o să apară și alte limbi.”
Radu Gorun: Vintilă Horia, eu am impresia, și te rog să nu mi-o iei în nume de rău, că dumneata ești până acum, cel puțin până acum, scriitorul, autorul unei singure cărți. Mă explic. Atunci când spui Vintilă Horia, spui „Dumnezeu s-a născut în exil”. Atunci când spui „Dumnezeu s-a născut în exil”, îți vine în minte numele lui Vintilă Horia. Așa este. Nu e nimic de făcut.
Vintilă Horia: „E tragedia lui Goethe, ca să zic așa.”
Radu Gorun: Exact. Aproape tot așa când spui Proust, spui „In căutarea timpului pierdut”; când spui „Omul fără însușiri”, te gândești imediat la Robert Musil; „Ulyse” - te gândești la James Joyce; Stendhal - „Le rouge et le noir”, deși mie îmi place mai mult „La Chartreuse de Parme”; sau când spui Matei Caragiale imediat îți vine în minte „Craii de Curtea-Veche” și așa mai departe. Aș putea avea exemple la infinit. Sunt scriitori care sunt autorii unei singuri cărți, care le-a făcut celebritatea și pe care nu o mai pot depăși. Poate ești de acord cu mine că există astfel de exemple în literatura universală. Adică, n-au depășit o anumită carte.
Evident, „Dumnezeu s-a născut în exil” mie mi se pare de neîntrecut, mie personal. Jurnalul acesta imaginar al lui Ovidiu exilat pe malurile neospitaliere a Pontului Euxin, printre geții noștri, după viața de desfătări pe care a dus-o la Roma. Pe urmă, această atmosferă din romanul dumitale în care se simte undeva ivirea unei speranțe, nu? Nașterea Mântuitorului, a unei noi credințe, bazată pe iubire, care va schimba întreaga lume... eu cred că toate aceste pagini (le-am citit în franțuzește), toată această atmosferă din „Dumnezeu s-a născut în exil” au fost scrise cu o mână de maestru, cu un talent de neîntrecut. Nu crezi dumneata că este greu să mai reușești o nouă capodoperă? E o întrebare puțin indiscretă, Vintilă Horia, dar e impresia mea că dumneata rămâi scriitorul, autorul „Dumnezeu s-a născut în exil” și nimic mai mult...
Vintilă Horia: „Pot să spun că nu sunt deloc de acord cu ce-ai spus.”
Radu Gorun: Bine, te rog, te rog...
Vintilă Horia: „Și am să dau câteva dovezi că nu ai dreptate.”
Radu Gorun: Da, te rog.
Vintilă Horia: „În general, când se spune: «cutare scriitor este autorul cutărui roman» este o dovadă de comoditate intelectuală și de multe ori, în cele mai multe cazuri - nu mă refer la dumneata, care ești un intelectual și-ai citit atâtea cărți - de necunoaștere. Lumea zice: «Flaubert a scris „Madame Bovary” și gata, s-a terminat». Atunci, Dostoievski ce-a scris?”
Radu Gorun: Pentru mine rămâne doar un singur roman din el, dar, mergem prea departe, nu l-am citat pe Dostoievski, nu l-am citat...
Vintilă Horia: „Sunt, cel puțin, trei sau patru romane fundamentale, da. Ca să-ți aduc o dovadă că eu n-am scris un singur roman - de fapt, „scriem un singur roman - toți scriitorii”, același la infinit, sub diferite variante - acum trei săptămâni, am primit o scrisoare de la un prieten italian, care este unul din romancierii cei mai buni azi în Italia, Fausto Gianfranceschi. Eu am scris o cronică despre ultimul lui roman, una foarte favorabilă. Bineînțeles, i-am trimis-o, fiindcă suntem prieteni de aproape 20 de ani. El mi-a răspuns: „nu știu dacă ți-ai dat seama citind cartea mea, această carte a fost scrisă sub influența unui roman al tău, care se numește „Cavalerul resemnării””. Adică, dintr-o dată, nici „Dumnezeu s-a născut în exil”, nici altceva, acestui scriitor italian i-a plăcut „Cavalerul resemnării” și a rămas până acuma sub influența literară a acestei cărți.
Ce să vă mai spun de Spania? În Spania, poate, există unul sau doi scriitori mai tineri care au scris evident sub influența lui „Dumnezeu s-a născut în exil”. După cum știi, după cum spuneam ieri, mi se pare, în Australia, un autor australian, acum un an, a scris un roman care se cheamă: „Jurnalul lui Ovidiu la Tomis”. Este evident că s-a influențat din cartea mea și tot ce a făcut acolo, toată Dacia care o vede el acolo și Tomis, și toate lucrurile astea le-a luat din cartea mea, însă există patru sau cinci romancieri spanioli actuali, de foarte bună calitate și foarte promițători, scriitori intre 30-40 de ani, care și-au scris ultimele cărți sub influența nici a lui „Dumnezeu s-a născut în exil”, nici a „Cavalerul resemnării”, ci a ultimului meu roman publicat „O femeie pentru Apocalips” - asta a spus-o și critica și mi-au mai spus-o și ei în dedicațiile pe care mi le-au făcut sau în scrisorile pe care mi le-au trimis. Deci, romanul meu de cea mai mare influență, ca să zic așa, cel puțin, asupra literaturii spaniole și span-americane este „O femeie pentru Apocalips” și pe care eu îl consider drept cartea mea cea mai bună.”
Radu Gorun: Bine, constat că nu ești de acord cu mine...
Vintilă Horia: „Dintr-un punct de vedere subiectiv.”
Radu Gorun: Nu poate fi altfel. Eu sper că viitoarele romane să însemne noi succese, poate, mai mari decât au fost romane de până acum. După cum văd, viitoarele romane ale dumitale se referă toate la România, adică, îți tragi sursa de inspirație tot din România, din țara noastră. Îți doresc succese, Vintilă Horia, pentru că succesele dumitale se răsfrâng asupra întregului românism, asupra întregii etnii românești, asupra întregii comunități de spirit și de suflet românesc, vreau să spun că se răsfrâng asupra tuturor românilor de pretutindeni, deși sunt astăzi temporar separați. Vintilă Horia, îți mulțumesc pentru această convorbire și-ți doresc numai bine.
[Transcriere: Diana Benea]