„Actualitatea românească”, 21 iunie 1990. Realizator: Emil Hurezeanu. Colaborează la program: Neculai Constantin Munteanu, Șerban Orăscu, Gelu Ionescu, Ioana Crișan. Din sumar: un articol semnat de corespondentul la București al ziarului „Libération”, apărut în 20 iunie; un comentariu intitulat „Regimul Iliescu și opoziția extraparlamentară”; revista presei franceze despre evenimentele din România; un apel al Comitetului Internațional „Satele românești” de la Bruxelles, dat publicității în 17 iunie 1990; un portret al lui Marian Munteanu, președintele Ligii Studenților de la Universitatea București; Scrisoarea deschisă adresată președintelui Ion Iliescu de Comitetul studențesc și Secția Internațională a Studenților Universității „Johann Wolfgang Goethe” din Frankfurt pe Main.
Emil Hurezeanu: Am văzut și noi la televiziune aici, în Occident, ceremonia de miercuri de la Ateneul român. O învestitură prezidențială păzită de soldați și polițiști cu invitați, percheziționați corporal, înainte de a intra în sală. Un cetățean apoi - care în următorii doi ani va exercita funcția de președinte al statului - a vorbit de democrație, pluralism și prosperitatea tuturor.
Este aceeași persoană care, cu câteva zile în urmă, foc și pară și în ținută de activist sindical în era Bumbești-Livezeni, îndemna mii de mineri să facă ordine pe străzile Bucureștiului, declanșând, astfel, un episod de război civil în inima Capitalei pentru 24 de ore, uitând că nu mai este fostul propagandist-șef al regimului Ceaușescu, ci președintele ales al unui stat democratic, în care ideologia de partid și resentimentele personale n-au prioritate în fața instituțiilor și legilor țării.
Acum, în costum de ceremonie și mină de zeu protector al democrației, anunță perspective luminoase democrației, acuză măsurat, mai împrăștie și zâmbetul de rigoare și uită de la mână la gură că, până mai ieri-alaltăieri, România și Europa Răsăriteană în general erau, în viziunea sa, victime sigure ale Dreptei internaționale și Legiunii românești din exil.
Pentru ca, după consumarea ilegalității la care incitase mulțimea minerilor, să le ceară să rămână mobilizați și să dea dovadă de vigilență și de spirit de luptă și în continuare, pentru că el n-o să accepte niciodată ca unii să se înavuțească pe spinarea poporului.
Acum, comandatul suprem al minerilor nu-și mai amintește cum se numesc mercenarii, dar se disociază de excesele lor, pronunțându-se pentru privatizare cu capital de stat, adică pentru înavuțirea statului pe spinarea celor mulți, între ei și minerii. Cine este acest cetățean? Președintele republicii miercuri și gauleiterul adâncurilor joi?
La microfon Emil Hurezeanu.
Am fost uimiți să vedem pe ecranele televizoarele, alături de milioane de europeni, că, înainte de a-i trage o Horă a Unirii (s-a folosit, probabil, școala de dans și banda sonoră din recuzita Odiosului și a Sinistrei), liderii de la București au fost felicitați cordial de mai toată lumea, inclusiv de liderii opoziției, domnii Câmpeanu și Rațiu.
Asta în timp ce sediile partidelor respective sunt distruse, aderenții acestor partide - injuriați și bătuți de săptămâni în șir, liderii înșiși – calomniați și urmăriți în presă sau pe la casele lor, iar societatea românească – pradă unei amarnice debusolări, în parte și datorită stângăciilor opoziției.
Și asta în timp ce societatea românească traversează, de fapt, convulsii majore, când sute și mii de tineri sunt anchetați și arestați sumar, când spectrul ciomagului planează încă asupra Bucureștiului în lumina lămpașului prezidențial. Comentatorii francezi spun că, uneori, urmărind secvențe de acest gen la televiziune, sunt tentați să pună noțiunea de demnitate atunci când e vorba de stilul liderilor politici români, inclusiv cei ai opoziției, între un rând sau chiar două de ghilimele. Emoția și fericirea, zâmbetele și strângerile de mâini nu sunt însă unanime.
La această oră, sute de oameni se află în închisori, între ei Marian Munteanu, Dumitru Dincă și Nica Leon, oameni arestați sumar și acuzați de instigare la violență sau distrugerea de bunuri publice în momentul când singura instigare certă la violență este cea a lui Ion Iliescu. Și cele mai mari pagube, inclusiv prin anularea sau amânarea unor ajutoare economice străine, au fost produse de bandele de mineri sub oblăduirea aceluiași Ion Iliescu.
Marc Semo, care este corespondentul ziarului „Libération” la București, a stat de vorbă cu mai mulți tineri arestați în zilele de 13, 14 și 15 iunie la București și internați în cazarma militară de la Măgurele. Aici au fost aduse sute de persoane după arestarea lor pe străzile Capitalei de către mineri. La 19 iunie se mai aflau în detenție și cercetare încă 419 suspecți, aflăm din „Libération”.
Gabriel Andreescu, biofizician, vizitând, adevărat pe vremea lui Ceaușescu, și reprezentant al Comitetului român pentru Drepturile Omului, însoțit de un trimis al Federației Internaționale Helsinki pentru Drepturile Omului, a fost primit pentru câteva minute de comandatul cazărmii de la Măgurele. Ne-a tratat drept fasciști și ne-a acuzat de incitare la ură, subliniind că Guvernul român respinge orice amestec în afacerile interne ale țării. Acesta a fost mesajul dlui comandat de cazarmă-închisoare de la Măgurele. Epoca de aur nu e prea departe de epoca de piatră, au perfectă dreptate ziariștii de la „România liberă”.
Între timp, citim mai departe în reportajul publicat în „Libération”, au fost eliberați peste 100 de suspecți. Există și primele mărturii: Gheorghe Er, student la Arhitectură, în vârstă de 21 de ani, a fost arestat și bătut, inițial, de mineri, a fost apoi adus la Măgurele în dimineața de 14 iunie. Acolo, peste 700 de oameni erau înghesuiți într-un garaj unul peste altul, fără apă, fără hrană, timp de 24 de ore; puteau să-și facă nevoile, dar polițiștii și minerii foloseau prilejul ca să-i lovească din nou.
Printre deținuți – citim mai departe în „Libération” – se afla și tânărul Mihail Iliescu (nu e rudă cu comandantul suprem al minerilor). Era grav rănit la cap, n-a primit îngrijiri medicale decât a doua zi, când a apărut un medic militar. Interogatoriile au început la 15 iunie. Cei care le făceau erau un procuror civil, în prezența polițiștilor și minerilor. Independența puterilor în stat, nu-i așa, cetățene-președinte?
Valentin Elli, în vârstă de 29 de ani, fost elev la Școala de ofițeri de poliție, dar transformat în militant al contestației anticomuniste, jurnalist și golan din Piața Universității, a fost arestat la sediul Asociației 21 Decembrie și transportat apoi, Elli, la Școala de poliție de la Băneasa. Aici, printre mineri, și-a recunoscut un fost coleg de la Școala de poliție. Asta e! Polițiștii de ieri – minerii de azi. Sau invers.
Interogatoriile - aflăm din „Libération” - erau sumare. Procurorul încerca să-i intimideze pe tineri cu fraze de genul - și aici citez - „Avem dovezi că erai activist. Dacă vrem, te ținem aici șase luni și chiar un an pentru incitare la dezordine publică”, i s-a spus, de exemplu, lui Gheorghe. Eliberat a fost după două zile, după ce a semnat o declarație în care susținea că e nevinovat.
Victor R., în vârstă de 19 ani, elev în ultima clasă de liceu, a fost mai puțin norocos. Lui i s-a spus de anchetator că Marian Munteanu, liderul Ligii Studenților de la Universitate, a murit. El era, de fapt, doar rănit și, apoi, arestat. I s-a cerut apoi elevului să declare că a fost instigat de Marian Munteanu să dea foc Ministerului de Interne și Televiziunii. Pentru el totul s-a sfârșit - i s-a mai spus -, pe tine însă, dacă semnezi, te eliberăm repede. Există și alte mărturii consemnate de ziarul „Libération”.
În anumite cazuri, celor arestați li s-a cerut să-i acuze pe Gabriel Liiceanu și Octavian Paler. Gafe comise din excesul de zel al subalternilor? – se întreabă corespondentul francez. Poate. Dar logica unei puteri care se simte asediată, victima unor manevre obscure de destabilizare poate comite toate gafele posibile. Ele sunt cu atât mai îngrijorătoare, conchide corespondentul ziarului „Libération” la București, în articolul său apărut la 20 iunie.
Programul de astăzi a și început. Îl vom continua cu comentariul lui Șerban Orăscu, intitulat „Regimul Iliescu și opoziția extraparlamentară”.
Șerban Orăscu: „Evenimentele de săptămâna trecută reprezintă, după părerea multor observatori politici, o nouă încercare a regimului Iliescu de a supune opoziția anumitor restricții care o fac ineficace. E vorba de ambele forme de opoziție - cea reprezentată de partidele democratice, cât și de cea extraparlamentară, de identificat, mai ales, cu tinerii demonstranți din Capitală și alte orașe ale țării.
Evenimentele săptămânii trecute par tot mai mult să fie legate de un plan de escaladare a violenței bine pus la punct de regim. „Washington Post” scrie, de pildă, că în Occident a ajuns o bandă de magnetofon conținând înregistrări ale convorbirilor unor ofițeri superiori, care par să fi fost însărcinați cu acțiuni de provocare în ziua de 13 iunie, iar ziarul „Tageszeitung”, care apare în Berlinul Occidental, afirmă în numărul său de azi că incendiile de la Ministerul de Interne și Televiziune, de care regimul Iliescu îi acuză pe demonstranți, au fost puse de organele puterii. Incendiile de la Ministerul de Interne - arată același ziar - au izbucnit, de altfel, în etajele superioare ale clădirii.
Iar la o conferință de presă ținută sâmbătă, factori responsabili ai Televiziunii au arătat că nu studenții luaseră parte la acțiuni împotriva acestei instituții. Numeroși martori oculari - sublinia același ziar vest-german - au identificat în mulțimea care se dirija spre Ministerul de Interne și Televiziune sute de agenți-provocatori.
Pe de altă parte, ziarul „London Times” prezintă în numărul său de azi interesante detalii asupra oficialilor care au condus de mână pe mineri în acțiunile lor de așa-zisă restabilire a ordinii la București. Relatările se întemeiază pe convorbiri avute de corespondenta ziarului cu mineri la Petroșani, la întoarcerea lor la București.
Citez: „Liderii minerilor admit că persoane oficiale neidentificate au orchestrat deplasările lor. Nici unul din mineri nu știe identitatea celor care i-au întâmpinat la Gara de Nord din București într-un minibuz alb, oferindu-se să-i conducă în centrul Bucureștiului. Aceiași i-au dirijat ulterior, folosind megafoane, instrucțiuni și arătând minerilor persoanele pe care ei urmau să le aresteze.
Nimeni nu cunoaște la Petroșani nici acele persoane bine îmbrăcate care au însoțit pe mineri, inducându-le automobilele în care fuseseră îngrămădite victimele”. Pe bună dreptate putea, scrie deci ieri ziarul „Süddeutsche Zeitung”, care apare la München, că „acuzația de incitare la violență și păgubire a avutului obștesc adusă celor trei conducători ai mișcării extraparlamentare – Marian Munteanu, Dumitru Dincă și Nica Leon – este absurdă”.
Iată cum se exprima cunoscutul cotidian vest-german. „Când Dinescu și Frontul lui aruncă în spinarea adversarilor politici toată vina, aceasta aduce aminte de provocările din vremea lui Hitler, de incendierea Reichstagului. Naziștii au pus atunci foc clădirii, folosind incendiul ca justificare pentru eliminarea criticilor nedoriți și pentru distrugerea structurilor democratice”.
Dar, la toate acestea mai trebuie adăugat ceva. Regimul însuși a chemat minerii la București, domnul Iliescu într-un gest fără precedent le-a și mulțumit pentru fărădelegile comise, iar primul ministru a exprimat presei străine regretul său pentru excesele comise de minerii scăpați de sub control.
Toate acestea învederează că elementele art. 324 din Codul Penal sunt aplicabile, înainte de toate, regimului, care a provocat vărsările de sânge, și nu victimelor sale. Iată ce prevede acest articol pe care și dl Iliescu este obligat să-l respecte. Citez: „Fapta de a îndemna publicul - prin viu grai, scris sau prin orice alte mijloace - de a nu respecta legile ori de a săvârși acte ce constituie infracțiuni, se pedepsește cu închisoare de la trei luni la trei ani. Dacă instigarea publică a avut ca urmare săvârșirea infracțiunii la care s-a instigat, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru acea infracțiune”.
Regimul Iliescu nu a luat însă nici o măsură împotriva minerilor vinovați pentru fărădelegile de la București, cu atât mai mult nu va lua el măsuri represive împotriva lui însuși. În aceste condiții, orice om de bună-credință va fi de acord că din două una: sau se pune regimul însuși pe sine sub acuzare, sau renunță la orice acțiune judiciară împotriva victimelor. A condamna victimele, dar a trece cu buretele peste fapta criminală a instigatorilor, provocatorilor și autorilor direcți ai fărădelegilor ar constitui pentru regimul de la București un factor de culpabilitate cu probabile efecte explozibile, chiar dacă nu imediate.
În acest context trebuie subliniat că între opoziția extraparlamentară și partidele democratice există, mai ales acum, o mare convergență de interese. Ne aflăm în plină teroare, declara la 19 iunie dl Sorin Botez, purtător de cuvânt al Partidului Național Liberal. Iată de ce, considerăm noi, orice manifestare a partidelor democratice susceptibile de a fi interpretate drept o concesie morală făcută unui regim care a dat repetate dovezi de intențiile sale față de opoziție nu poate decât dăuna prestigiului acestei opoziții.
Spunem toate aceste cuvinte pe marginea declarațiilor făcute de dl Radu Câmpeanu și de dl Ion Rațiu. Potrivit Agenției ROMPRES, dl Câmpeanu ar fi declarat că, după discursul de ieri al dlui Iliescu, domnia sa aproape că nu a mai văzut diversitatea părerilor, distanța dintre opinii. Unii observatori cred că asemenea declarații, dacă sunt exact reproduse de ROMPRES, nu sunt de natură a întări încrederea acelei părți din opinia publică net critice față de regimul Iliescu. Se consideră că ele pot dăuna cauzei opoziției. Cu atât mai mult într-un moment când sute de oameni nevinovați se află închiși, ei urmând să compară în fața justiției pentru pretinse abateri de la lege.”
Emil Hurezeanu: Articolele, comentariile, informațiile din și despre România continuă să curgă în presa de toate limbile. Astăzi vom asculta o nouă revistă a presei franceze despre evenimentele din țara noastră. Gelu Ionescu o citește împreună cu Ioana Crișan.
Gelu Ionescu: „Presa franceză continuă să fie preocupată de desfășurarea evenimentelor din România, de semnificația actelor de brutalitate din 13-15 iunie, de declarațiile contradictorii ale președintelui Iliescu, ale primului ministru Roman și cele conținute într-un comunicat oficial ce contrazice din multe puncte de vedere luările de poziție inițiale ale conducătorilor țării. Vom începe revista presei franceze de azi cu fragmente dintr-un editorial apărut la 15 iunie în cotidianul „Le Figaro” sub semnătura lui Thierry Desjardins și intitulat „Impostura”. Citește Ioana Crișan.”
Ioana Crișan: „De data aceasta lucrurile sunt clare: regimul din România este ceea ce pesimiștii se temeau că e o dictatură marxistă gata la orice pentru a se agăța de o putere pe care a luat-o în stăpânire prin impostură. Imaginile venite de la București au fost înfiorătoare. Hoardele chemate de președinte în Capitală pentru a vâna democrația nu au cruțat nimic în calea lor, populația trebuia înfricoșată, trebuia să se înțeleagă că sărbătoarea libertății în care a crezut o clipă s-a terminat. Normal și, ca întotdeauna, evenimentele din România pot fi prezentate în două feluri diferite.
Ne putem mulțumi să spunem că la 20 mai Ion Iliescu a fost ales președinte cu peste 85 la sută din sufragii. Mai putem observa că sunt rare regimurile care tolerează la infinit manifestații neîntrerupte în piețele capitalei. De săptămâni, demonstranții bucureșteni își spun democrați, iar guvernul îi califică drept golani care ocupă ilegal Piața Universității, această piață a sfârșit prin a semăna cu Piața Tiananmen de acum un an, a fost curățată cu o brutalitate similară, dar putem să privim tot ceea ce se petrece în România de șase luni cu ochiul realismului.
Știm acum, am asistat aici la una din marile excrocherii politice ale epocii noastre. Sigur, a fost mai întâi o răscoală populară împotriva unui dictator nebun și contra marxismului, dar după aceea totul nu a fost decât minciună, impostură și trucări odioase, simulacre de procese, execuții grăbite, luarea puterii de către o echipă pretins democratică.
Comuniștii puri și duri - îndepărtați de fostul dictator, pentru că ar fi fost în slujba Moscovei - s-au prezentat ca apărători ai libertăților. Poporul român, de-abia trezit după decenii de opresiune, a fost înșelat. El a crezut tot ceea ce le povesteau acești staliniști deghizați, agățați în ultimul moment de trenul democrației.
Alegerile nu au fost trucate, ci au fost o sinistră farsă în care staliniștii deghizați în democrați s-au ales în numele libertății, dar studenții și intelectualii mai puțini naivi au înțeles că sunt trași pe sfoară, au început să o strige cu glas tare, dar a fost prea târziu. Evenimentele recente au dumerit lumea, impostura a luat sfârșit.”
Gelu Ionescu: Cotidianul „Le Monde” din 19 iunie, sub semnătura lui Sylvie Kauffmann, își intitulează articolul: „Pentru dl Iliescu există opoziție și opoziție”. Vă redăm câteva extrase.
Ioana Crișan: „În chip clar, pentru dl Iliescu există opoziție și opoziție. La prima vedere, ambele opoziții - și cea parlamentară, și aceea a străzii - au fost la fel de maltratate de minerii veniți săptămâna trecută la București, dar privind cu atenție, una din opoziții a avut de suferit mai mult decât cealaltă, sediile celor două principale partide politice de opoziție au fost distruse și materialele lor de propagandă făcute praf, șefii lor - domnii Câmpeanu și Rațiu - s-au ascuns, ajutați chiar de armată.
Cu toate acestea, protestând împotriva unor asemenea violențe, ei nu au pus sub semnul întrebării participarea lor și a partidelor lor la viața politică a țării alături de Front, adică de acela care a cauționat violențele. „Partidele politice vor continua să acționeze ca în trecut”, a declarat dl Câmpeanu, iar dl Iliescu a mers cu delicatețea atât de departe, încât i-a telefonat dlui Rațiu spre a se interesa de sănătatea sa. Dl Rațiu a avut o întrevedere cu dl Iliescu după care a făcut declarații flatante pentru grija acestuia.
Dl Iliescu nu s-a îngrijorat însă de starea sănătății unuia dintre liderii studențimii, Marian Munteanu, rău bătut de mineri și pus sub stare de arest la un spital militar, și nici de starea de spirit a intelectualilor de la Grupul pentru Dialog Social, care au fost amenințați și înjurați de mineri și simpatizanții lor, căci, în fond, ținta prioritară a raidului minerilor a fost opoziția extraparlamentară, tot ceea ce exprima protestul anticomunist în afara canalelor oficiale - studențimea, o parte a intelectualității și a presei.
Toți cei care s-au exprimat în modul cel mai deschis împotriva Frontului: ziaristul Petre Mihai Băcanu și ziarul independent „România liberă”, poeta Ana Blandiana, scriitorul Octavian Paler și filosoful Gabriel Liiceanu, Alexandru Paleologu, fostul ambasador al țării în Franța, au fost denunțați de Televiziune ca responsabili pentru tulburările calificate de oficiali ca fasciste. Măsurile luate par a anunța că formele de opoziție extraparlamentară nu vor mai fi admise ca înainte, dar regimul dlui Iliescu are nevoie de ajutor internațional. Pentru a-l avea, el trebuie să mențină iluzia unei opoziții legale, în primul rând aceea a partidelor politice, care sunt însă slab reprezentate în parlament. Și alții înaintea sa au experimentat acest scenariu, acel al unui partid conducător înconjurat de partide mai mici, unele satelite, scenariu care a funcționat în majoritatea țărilor est-europene după război.”
Emil Hurezeanu: Ascultăm acum Scrisoarea deschisă adresată autorităților de la București de Comitetul Internațional de Coordonare a Operațiunii „Satele românești” de la Bruxelles.
Ioana Crișan: „Noi, membrii Operațiunii „Satele românești”, susținem poporul român, începând din cele mai sumbre momente ale dictaturii Ceaușescu. Din februarie 1989 și până astăzi, peste 4.500 de localități din 14 țări europene, din Europa de Est și de Vest, reprezentând peste 40 de milioane de persoane, s-au alăturat într-o vastă rețea de solidaritate a cărei amploare a putut fi observată după 22 decembrie 1989.
Astăzi, datorită Operațiunii „Satele românești”, există electricitate în sate unde înainte nu exista, ziare locale în localități care nu le aveau înainte, rechizite și materiale școlare care permit buna funcționare a școlilor în localități unde nu existau nici măcar creioane înainte, cărți în biblioteci, material sanitar de bază în dispensare, unde medicii n-aveau nici măcar un stetoscop, nutreț și instrumente veterinare etc., etc. Cetățenii și responsabilii unor localități rurale europene au făcut toate acestea de fiecare dată cu tot respectul cuvenit gazdelor, conștienți de înțelegerea reciprocă atât de necesară, atenți să nu transfere modele gata făcute acolo unde ele nu sunt binevenite, atenți să nu intervină în dezbaterile politice interne ale României.
Noi, membrii Operațiunii „Satele românești”, apărăm însă principii simple: respectul și practicarea pluralismului politic, activarea procesului democratic, promovarea solidarității societăților civile, crearea unor rețele transnaționale de schimburi de idei și competențe. Aceste principii sunt intangibile și constituie linia directoare a acțiunilor pe care Operațiunea „Satele românești” le va întreprinde în România și în alte părți.
Noi, membrii Operațiunii „Satele românești”, suntem șocați și profund îngrijorați de situația politică din România, precum și de fărădelegile comise, s-a spus în numele democrației.
Noi, membrii Operațiunii „Satele românești”, considerăm că o țară nu are decât de pierdut, dacă întreține resentimente față de propria clasă intelectuală, dacă întreține sentimente xenofobe, așa cum se întâmplă acum în România, dacă tolerează crearea de diviziuni artificiale între cetățenii aceleiași țări.
Noi, membrii Operațiunii „Satele românești”, considerăm că o democrație veritabilă este sistemul unde fiecare individ trebuie să aibă dreptul la expresia pașnică și la opoziția politică sau la libertatea de asociere, care trebuie respectate în toată diversitatea și specificitatea lor.
Noi, membrii Operațiunii „Satele românești”, înțelegem că stabilirea democrației în România nu se va face într-o zi și că este necesar ca neînțelegerile dintre păturile intelectuală, muncitorească și țărănească să fie considerate cu atenție, pentru ca în România să se instaureze un veritabil dialog social. Operațiunea „Satele românești” va susține orice efort spre această înțelegere din orice parte ar proveni.
Noi, membrii Operațiunii „Satele românești”, așteptăm ca Guvernul român, ales în mod legal cu puțin timp în urmă, să treacă imediat la următoarele acte și măsuri concrete care să-i dovedească dorința de a construi o societate democratică veritabilă: restabilirea libertății publicațiilor și a mijloacelor audiovizuale de orice tendință politică ar fi ele; restabilirea libertăților și mijloacelor de expresie a opoziției politice; reconstruirea pe socoteala statului a sediilor partidelor politice și ale asociațiilor sau mișcărilor civice distruse în timpul evenimentelor din iunie; restituirea sediilor și mijloacelor materiale grupurilor de intelectuali deposedați de ele în mod ilegal; urmărirea în justiție a persoanelor implicate în evenimentele de la București și vinovate de fărădelegi morale și fizice; punerea în libertate și despăgubirea persoanelor arestate în mod abuziv. Bruxelles, la 17 iunie 1990.”
Emil Hurezeanu: L-am cunoscut și eu pe Marian Munteanu, președintele Ligii Studenților de la Universitatea din București. De la sfârșitul lui aprilie la sfârșitul lui mai, 30 de zile, zi de zi l-am întâlnit pe culoarele și în balconul Universității. Înalt și drept își domina asistența, îndemna mereu la calm și la spiritul de nonviolență, pe care îl practica el însuși, îi oprea sau chiar certa pe vorbitorii care uneori încercau să personalizeze excesiv critica și protestul, care coborau nivelul urban al mesajului fundamental din Piața Universității sau aveau accese temperamentale, fie ele și anticomuniste. Echilibrul, inteligența și responsabilitatea cu care Marian Munteanu a condus acțiunea Ligii Studenților în Piața Universității i-au asigurat o postură de lider natural, respectat și îndrăgit al demonstranților din Piață. Și Neculai Constantin Munteanu l-a cunoscut pe Marian Munteanu, lungit pe o targă de spital și crunt bătut de mineri, își aduce aminte:
Neculai Constantin Munteanu: „Marian Munteanu este unul dintre oamenii care au apărut în prim-planul actualității politice românești după ceea ce, în mod convențional, s-a numit Revoluția românilor din decembrie 1989. I-am văzut chipul și l-am auzit vorbind în unele emisiuni ale Televiziunii române, dar și în ale unor posturi de televiziune străine.
În transmisiile lui Emil Hurezeanu din București, de dinainte de 20 mai, l-am auzit pe Marian Munteanu vorbind în fața mulțumii din Piața Universității și m-a impresionat nu doar febrilitatea, dar și maturitatea discursului său politic, apelul la calm, absența violenței și îndemnul permanent la nonviolență.
L-am văzut efectiv pe Marian Munteanu în seara zilei de 13 iunie în balconul redeschis al Universității, încercând cu disperare să liniștească o mulțime de oameni extrem de agitată după înfruntările din după-amiaza aceleiași zile cu forțele de ordine și după incendierea camioanelor, basculantelor și autobuzelor cu care se încercase blocarea accesului în Piață.
El, cel arestat în dimineața aceleiași zile și eliberat cu numai câteva minute înainte, încerca cu disperare, cum am spus, să rețină lumea în Piață, să împiedice plecarea oamenilor pentru a protesta în fața Televiziunii și la Ministerul de Interne pentru a cere eliberarea celor despre care se știa că încă erau arestați - fără succes, din păcate, fie pentru că în multe cazuri oamenii erau dincolo de rațiune, fie pentru că existau probabil și oameni care aveau interes ca tulburările să devină cât mai violente.
Un ceas, un ceas și ceva mai târziu l-am regăsit pe Marian Munteanu pe Calea Victoriei, în dreptul străzii Euforie, încercând să oprească pe cei dezlănțuiți împotriva clădirii Poliției capitalei, unde deja o cameră de la etajul întâi era în flăcări.
L-am văzut apoi pe Marian Munteanu plecând spre Universitate, urmat de un grup mare de oameni dintre cei aflați pe Calea Victoriei, nu de toți, din păcate, pentru ceea ce avea să urmeze. Când l-am revăzut și când am stat pentru prima oară de vorbă cu el, la Spitalul de Urgență, în ziua de 15 iunie, Marian Munteanu, care abia mai putea vorbi, se afla imobilizat pe o targă, cu un picior fracturat, cu o mână bandajată și imobilizată, cu capul spart în mai multe locuri și cu vânătaie lângă vânătaie pe toată spinarea.
Așa arăta tânărul student și lider al Ligii Studenților din Universitate după întâlnirea cu minerii, cu reprezentanții minerilor din Valea Jiului, chemați de Ion Iliescu, un președinte pentru liniștea noastră, să facă ordine în Capitală. Depun această mărturie, deoarece în ziua de 19 iunie 1990, ziua în care împlinea 28 de ani, Marian Munteanu a fost arestat din spital pentru instigare, tulburarea liniștii publice, distrugere calificată cu consecințe grave și pentru că ar fi organizat atacurile și distrugerile din noaptea de 13 spre 14 iunie.
Spre știința tuturor celor care nu știu și a celor care l-au ponegrit, Marian Munteanu este student la Litere, anul trei, Specialitatea română-portugheză, un student bun, dacă avem în vedere că a terminat anul întâi cu media 9,87 și cu 9,58 anul doi; un student foarte bun, dacă avem în vedere mărturia dlui Ion Coja, cadru universitar, îndrumătorul grupei lui Marian Munteanu, mărturie apărută în ziarul „România Liberă” din 1 iunie anul curent.
Pentru minerii care l-au bătut, când l-au bătut pe Marian Munteanu, ei au bătut un muncitor aproape un ortac. Între 1983 și 1987, Marian Munteanu a fost muncitor, la Metrou. Spre știința tuturor, în 21-22 decembrie 1989, aidoma altor mii de bucureșteni, studentul Marian Munteanu, fost muncitor, s-a aflat pe bulevard, la Universitate, la „Intercontinental”, în Piața Palatului, unde s-a tras și unde nu erau nici mineri, nici cel care i-a chemat la București. Marian Munteanu se afla acolo, pentru că era împotriva comunismului și a ideologiei sale distrugătoare.”
* * *
Emil Hurezeanu: Comitetul studențesc și Secția Internațională a Studenților Universității „Johann Wolfgang Goethe” din Frankfurt pe Main, Republica Federală Germania, se adresează cu o Scrisoare deschisă președintelui Ion Iliescu la București.
Ioana Crișan: „Mult stimate dle președinte, Comitetul studențesc al Universității Frankfurt „Johann Wolfgang Goethe” se solidarizează cu lupta pașnică a studenților români pentru democrație și împotriva reedificării unui nou stat polițienesc în România.
Condamnăm brutala folosire a poliției împotriva demonstranților pașnici din Piața Universității din București; condamnăm utilizarea organizată de stat a muncitorilor ca detașamente de asalt pentru zdrobirea mișcării democratice; condamnăm aprobarea Dvs. personală ca președinte pretins ales democratic față de barbarele acte ale unităților teroriste chemate de Dvs. în capitală; condamnăm arestările arbitrare de membri ai opoziției și trecători care n-au avut nici un rol în incidente.
Protestăm în mod expres împotriva arestării președintelui grav rănit al Ligii Române a Studenților, Marian Munteanu, în stația de reanimare a unui spital. Mulțumim Guvernului olandez pentru protecția acordată soției conducătorului studenților, Claudia Munteanu, în localul Ambasadei din București. Cerem încetarea imediată a arestărilor pe bază de înregistrări video ale participanților la demonstrații.
Cerem în mod expres punerea imediată în libertate a tuturor demonstranților arestați, precum și transportarea neîntârziată într-un spital a lui Marian Munteanu și a celorlalți răniți, spital în care Crucea Roșie Internațională să aibă drept de acces. Astăzi, în ziua depunerii jurământului Dvs. ca președinte al României, vă cerem să opriți imediat acțiunile represive polițienești împotriva opoziției și să restabiliți imediat și pe deplin drepturile omului, libertatea de opinie, libertatea demonstrațiilor și libertatea presei în România. Vă rugăm insistent să ne informați prin reprezentanța diplomatică a țării Dvs. la Bonn asupra stării sănătății lui Marian Munteanu și să acționați pentru punerea lui în libertate. Semnează Marcus Werner și Mihail Vertz în numele Comitetului studențesc și al Secției Internaționale a Studenților Universității „Johann Wolfgang Goethe” din Frankfurt.”
