Linkuri accesibilitate

Actualitatea românească: Un interviu cu Silviu Brucan (II)


Imagine de pe coperta unei biografii publicată la Editura Nemira

7 septembrie 1988

ACTUALITATEA ROMÂNEASCĂ

Moderator: Neculai Constantin Munteanu

La microfon Neculai Constantin Munteanu. Sumarul emisiunii de astăzi: partea a doua a interviului cu Silviu Brucan; o scurtă revistă a presei străine. Colaborează: Nestor Rateș și Șerban Orăscu.

Silviu Brucan, vechi militant al partidului Comunist Român, i-a acordat lui Nestor Rateș un amplu și interesant interviu în care analizează critic situația actuală din România. Evident, din punctul de vedere al unui marxist - un marxist care l-a citit pe Marx, refuzând să se mulțumească cu interpretările, deformările și închistările dogmatice; un marxist cu spirit critic față de roadele punerii în practică a marxismului, în general, în România, în special.

Iată, partea a doua a acestei discuții, care merită atenția noastră a tuturor.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:33:07 0:00
Link direct

Nestor Rateș: Dle Brucan, România a fost cândva, în anii ‘60 și ‘70, pe drept sau pe nedrept, personajul pozitiv al blocului răsăritean. Acum, o găsim în postura de paria a lumii comuniste; izolată în Vest ca și în Est; obstacol în calea unei dorințe generale de cooperare în Europa; țara cu cele mai condamnabile violări ale drepturilor omului; tema de ridicol aproape diurn a presei internaționale. Ce s-a întâmplat? Ce explică acest viraj extraordinar spre abis în decursul a numai un deceniu sau ceva mai mult de un deceniu?

Silviu Brucan: „Tocmai această chestiune am discutat-o deunăzi cu mai mulți profesori americani în jurul unei mese și, la un moment dat, unul dintre ei a făcut o observație ca e m-a izbit, m-a șocat.

„Eu cred, a spus el, că voi românii ați încetat să mai gândiți sau nu mai puteți să gândiți sau nu vi se permite să gândiți, dar, până la urmă, efectul este același!”

Observația lui m-a înfuriat, chiar m-a jignit și i-am spus-o, la care el a ripostat.

„Cum explici, Silviu, că aici lumea se tutuiește, cum explici, zice el, că România este în contratimp cu tot ce se întâmplă nou și progresist în lume, atât în Vest, cât și în Est? Iată, zice el, România era campionul Procesului de la Helsinki pentru Cooperare și Securitate în Europa, iar, acum, la Viena, România este principal obstacol în calea îmbunătățirii relațiilor Est-Vest. Adică, acum, când în urma primului Acord sovieto-american de reducere a armelor nucleare s-au creat reale posibilități de dezarmare, cine blochează lucrurile? România!

Pe plan intern, a continuat el, România a întors spatele revoluției computerelor și informaticii, rămânând în urmă sub raport tehnologic, iar în agricultură, acum, când toate țările socialiste își dau seama că stimularea inițiativei și muncii țăranului este factorul principal în agricultură, în țara ta, toate măsurile sunt îndreptate împotriva gospodăriei individuale țărănești, împotriva lotului individual și vreți să mutați pe țăran la bloc ca să nu mai crească nici vite, nici păsări, nici legume pe lângă casă”, și-a încheiat el riposta.

Viguroasa argumentare din partea unui vechi prieten al România, care ne-a vizitat de multe ori țara, m-a pus la idei. Istoria ne învață că o națiune care încetează sa gândească, încetează să existe sau, în orice caz, rămâne iremediabil în urmă. Conducătorii de azi ai Chinei declară că prigoana împotriva culturii și gândirii din ultimii ani ai lui Mao Zedong a aruncat China cu doi de ani în urmă.”

Nestor Rateș: Observațiile profesorului care le-ați citat sunt foarte pertinente și le auzim tot timpul aici și le citim în ziare. V-aș propune acum să încercăm să explorăm cauzele acestei probleme din România.

Silviu Brucan: „Să încep cu problema care mi se pare cea mai importantă, pentru că angajează nu numai generația actuală, dar și generațiile următoare. Este vorba de noua diviziune internațională a muncii care se conturează la sfârșitul acestui secol. Nordul, adică țările capitaliste avansate, se specializează în tehnologiile de vârf, devin economii computerizate și informatice cu comunicații globale rapide (adică economii de mare eficiență și bogăție), iar industriile care cer mână de lucru intens, numeroasă (mare consum de energie și de materii prime) sunt construite în sudul subdezvoltat sau mutate acolo de către corporațiile multinaționale din motive evidente de profit maxim. Adică, Sudul se industrializează, în timp ce Nordul trece la o societate computerizată și informatizată.”

Nestor Rateș: Și cum se raportează asta la România, unde se găsește ea în toiul acestor deplasări?

Silviu Brucan: „În anii ‘70, România a importat masiv tehnologie modernă, pe credit, din Occident și a ajuns în unele ramuri industriale la un nivel apropiat de cel mondial. Lucrurile sau schimbat însă radical în actualul deceniu. Plata datoriei externe a fost declarată sarcină prioritară; am renunțat să mai importăm tehnologie la zi și cheltuim aproape întregul disponibil de valută forte pe importul de materii prime și energie destinate industriilor de oțel și petro-chimie, care cer mână de lucru numeroasă, mare consum de energie, mare consum de materii prime, adică exact acele ramuri industriale pe care Occidentul le reduce sau le mută în Sud.

În 1980-1981, când s-au mai dat la noi cifre, România importa petrol, minereu de fier și alte materii prime în valoare de peste trei miliarde de dolari anual. În schimb, n-am importat tehnologie nici măcar pentru o singură uzină mare de calculatoare sau de tehnologie informatică. Într-un cuvânt, în anii ‘80, România a întors spatele noii faze a revoluției științifico-tehnice și, ca rezultat, nici nu figurăm în competiția de pe piețele mondiale în tehnica de vârf. Dacă continuăm așa, România va fi prima țară din lume care-și planifică în mod deliberat subdezvoltarea pentru anul 2000.”

Nestor Rateș: Planificarea subdezvoltării, o caracterizare foarte sugestivă, mi se pare.

Silviu Brucan: „Parcă am fi prinși într-un ciclu fatal. Importăm mai mult minereu de fier, chiar și din îndepărtata Australie, pentru a construi mai multe furnale, pentru a produce mai mult oțel, pentru a construi mai multe mașini, pe care nu le mai putem vinde pentru că reprezintă tehnologia anilor ‘70. Automobilele noastre, Dacia și Aro, pe care le exportăm în Vest sub prețul de cost, au nevoie de ameliorări tehnice, care costă circa 1500 de dolari per bucată, pentru ca apoi să fie vândute, de pildă, în Israel, ca cea mai ieftină mașină de pe piață. Oare economiștii, savanții și inginerii noștri nu se gândesc la toate acestea? Nu-și dau ei seama că în anul 2000 vom avea un statut neocolonial?”

Nestor Rateș: Și dacă se gândesc, cine le permite să spună ceva, iar dacă spun, cine îi ascultă? Vorbeați de era informaticii și computerizării, în această privință România n-a trecut nici măcar pragul preistoriei, aș zice.

Silviu Brucan: „Cred că din 23 de milioane de români, 22 de milioane nu au văzut niciodată un calculator, dar lucru cel mai tragic este că chiar și acele calculatoare care se produc la noi, după un model depășit, nu sunt folosite acolo unde trebuie și nici solicitate. Conducătorii întreprinderilor socot că pot îndeplini planul de stat și fără el.

Vedeți, calculatorul, în general, și cel personal, în special, reprezintă nu numai o revoluție, dar și o cultură. Pe de o parte, el cere o mare flexibilitate economică, capacitatea întreprinderilor de a se adapta rapid noilor tehnologii și din cauza aceasta, în fruntea acestei revoluții n-au fost marile corporații, care se mișcă mai greu, ci întreprinderi mici, antreprenori. Celebrul computer personal Apple, care se găsește astăzi în milioane de case americane, a fost creat într-un garaj de către doi ingineri americani.

Pe de altă parte, accentul în revoluția computerelor cade asupra individului, a inițiativei și capacității lui creatoare, a personalității posesorului de calculator, ceea ce el poate descoperi ca metodă de a îmbunătăți procesul de producție, a economisi materie primă și energie sau de a explora piața și de a găsi unde, cui și cum să vândă un produs nou - toate acestea valorează cât producția a sute și chiar mii de muncitori în aceeași unitate de timp, dar ca această personalitate să se poată dezvolta, ca puterea creatoare a omului să se poată afirma, este nevoie ca el să dispună de toate datele și informațiile necesare, în sfârșit, trebuie ca ambianța socială, societatea să-l solicite, să-l stimuleze.”

Nestor Rateș: Antrepriză, antreprenor, piață, individ - introduceți noțiuni care sunt tabu în socialism, rămân, în orice caz, tabu în România. Statul e atot puternic acolo.

Silviu Brucan: „Statul este irelevant în revoluția și cultura calculatoarelor. El constituie, de fapt, o barieră, o piedică în calea ei. Aici este toată cheia rămânerii în urmă a statelor socialiste în anii ‘80. Aici este explicația faptului că aceste state au pierdut întrecerea cu capitalismul în această rundă a revoluției. Dacă în primă fază a industrializării, planul de stat centralizat a fost un instrument eficace care a asigurat un proces de industrializare rapidă, acum, el a devenit o piedică, o frână a dezvoltării de mai departe a economiei. De aici efortul din țările socialiste de a făuri un mecanism economic suficient de flexibil pentru a se putea adapta rapid revoluției tehnologice și tot de aici constatarea că reforma economică trebuie să fie însoțită de democrație politică.”

Nestor Rateș: Apreciez elogiul pe care îl aduceți capitalismului și critica severă pe care o faceți socialismului, dar cum se oglindesc toate aceste lucruri în viața cotidiană a omului din România?

Silviu Brucan: „Iată, de pildă, anul acesta, CEC-ul [Casa Generală de Economii], singura noastră bancă de economii, a avut nevoie de trei luni pentru a calcula dobânzile pe anul 1987. Când te duci la CEC și vezi catastifele groase și învechite în care aceste dobânzi sunt scrise cu tocul și pe care funcționarul de la CEC le răsfoiește ca pe niște bătrâne hrisoave prăfuite, nu poți să nu te gândești că, în orice bancă din lume, computerul calculează dobânda automat chiar în momentul când depui banii, iar nouă ne trebuie trei luni pentru aceasta.

Un alt aspect: s-au introdus calculatoare la gaze și electricitate, dar care este rezultatul? în loc să se accelereze calcularea consumului, bonul de plată la gaz este cu o lună în urmă, iar la lumină - cu două sau trei luni în urmă. în sfârșit, Taromul este, probabil singura linie aeriană din lume, care nu și-a computerizat rezervarea biletelor. Stai la Tarom ore întregi și aștepți să întrebe la telefon alte agenții - dacă au locuri, când au locuri și așa mai departe. Dacă te duci la Pan American sau la Lufthansa în București, întreabă computerul și în două-trei secunde îți face rezervația.

Despre CFR ce să mai vorbim? Locurile numerotate în tren se acordă ca și acum 50 de ani. Și să menționez aici o experiență personală. În iarna ‘86-87, la New-York, eu am putut termina în trei luni o lucrare științifică care, în țară, mi-ar cere, cel puțin, doi ani. Explicația rezidă în trei instrumente de muncă științifică: fotocopierul; procesorul de cuvinte, adică o mașină de scris electronică cu memorie și computerul propriu zis, care-mi furniza imediat toate datele necesare; și, bineînțeles, o bibliotecă, unde găseam sau mi se procura orice carte sau revistă de care aveam nevoie. Fără aceste instrumente de lucru, savanții, inginerii și specialiștii noștri sunt handicapați și n-au nicio șansă în mare întrecere științifico-tehnică din lumea contemporană. Iată ce înseamnă calculatorul și informatica.

Anul trecut, sovieticii au introdus în toate liceele, școlile medii, cursuri de mânuirea calculatorului, într-o campanie, care, după cum spunea președintele Academiei de Științe, este tot atât de importantă ca și alfabetizarea după revoluție. Iar, în Bulgaria, cu toții am văzut la televiziune, încă cu mulți ani în urmă, calculatoare în toate liceele și instituțiile.”

Nestor Rateș: Sigur, absența computerelor nu-i poate cea mai arzătoare problemă a românilor, nici suferința lor cea mai mare, dar, când vorbim de computere sau calculatoare, cum le numiți dvs., ne referim în bună măsură la valoarea timpului într-o colectivitate de oameni, care-i un indiciu interesant asupra modernității a acelei comunități.

Silviu Brucan: „O societate modernă se judecă după măsura în care apreciază și valorifică timpul cetățenilor săi. Desigur, așteptatul și statul la coadă la alimente sau la benzină produce oamenilor necaz și diferite inconveniente, dar, din punct de vedere al economiei naționale și al statului nostru, milioanele de ore petrecute astfel constituie o imensă pierdere de timp și de energie care se traduce în miliarde de lei anual. Să zicem că la alimente, o parte din oameni sunt pensionari și deci nici pierderea nu-i atât de mare. Dar la benzină? Cine sunt aceia care așteaptă uneori cinci ore și chiar opt ore să-și facă plinul la mașină? Directori de întreprinderi, maiștri și ingineri de fabrică, oameni de știință, specialiști, arhitecți, medici, șefi de magazine sau trusturi, într-un cuvânt, factori decisivi în economia națională al căror timp este extrem de prețios și extrem de scump. Aceste ore pierdute în fiecare săptămână ei le-ar putea întrebuința cu folos pentru a studia, a se ține la curent, pentru a gândi cum să îmbunătățească munca în uzina sau în instituția lor. N-aș ridica această problemă, dacă n-aș ști că noi exportăm cantități enorme de benzenuri și alte produse petrolifere și, deci, este vorba în ultimă instanță de aceeași capacitate de a gândi, de a aprecia valoarea timpului, pe care-l pierd cadre de bază ale societății noastre la cozile de benzină.”

Nestor Rateș: Am tot respectul pentru analiza dvs. și, bineînțeles, tot ce ați spus este adevărat, dar problema centrală pentru români acum nu e cât de repede li se calculează dobânda la CEC, ci cum să procure hrană, săpun sau medicamente. Nu e, cu alte cuvine, o oarecare rămânere în urmă, ci este un dezastru. Ați fost doar omul care v-ați ridicat, cum ziceam la început, glasul în protest. Ce credeți că ar trebui făcut pentru a remedia aceste dificultăți extraordinare imediate?

Silviu Brucan: „Eu aș spune că însăși concepția despre socialism trebuie clarificată. Adică, accentul care se pune la noi să construim uzine de oțel, să construim canale, să construim palate este un accent fundamental greșit. Uzine de oțel, canale și palate construiesc și capitaliștii și-s încă - trebuie să recunoaștem - mult mai mari, mai grozave și mai eficiente decât ale noastre. Ceea ce socialismul trebuie să aducă, în primul rând, este să asigure alimente oamenilor muncii, să le asigure căldură în timpul iernii oamenilor muncii, să le dea lumină, electricitate oamenilor muncii, iar dacă aceste condiții primare nu sunt îndeplinite atunci nu e socialism, ci cu totul altceva.”

Nestor Rateș: Dvs., dle Brucan, vă găsiți în vizită aici, în Statele Unite, dar zeci de mii de români au venit, în ultimii ani, ca emigranți. Mulți alții s-au stabilit în Europa Apuseană sau pe alte continente. Între ei sunt mulți intelectuali și specialiști - un exod de creiere fugind de mizerie și oprimare. Ne interesează părerea dvs. în această privință.

Silviu Brucan: „Este într-adevăr o problemă foarte dureroasă, aș spune chinuitoare, mai ales că dimensiunea exodului de creiere și de mână de lucru calificate din România este unică în lumea de astăzi. Să citez o singură cifră: peste 250 (!), repet, nici 20, nici 30, ci 250 de matematicieni români de forță predau azi în universități din Occident sau lucrează în instituții de cercetare. Am vorbit cu câțiva dintre ei, mi-au spus că nici nu se gândeau să plece, dar când au văzut că Institutul de matematică, prestigiosul institut, socotit în anii ‘70 ca al patrulea din lume a fost desființat și că li s-a spus să-și se găsească de lucru, atunci s-au decis să plece. Adică, toate țările aleargă după matematicieni pentru că ei sunt cheia în revoluția calculatoarelor și Informaticii, iar noi le dăm cu piciorul. N-avem nevoie de matematicieni. Să mă refer la un alt exemplu.

Am citit recent un studiu consacrat primilor zece regizori din lume, cu spirit inovator, creator. Printre ei sunt trei români: Liviu Ciulei, Lucian Pintilie și Andrei Șerban. Ei montează piese de teatru de mare răsunet: la Londra, la Paris, la Washington, dar nu pot face acest lucru la București. Deși, în ultimii ani, au încercat să o facă, dar au fost refuzați. N-avem nevoie de regizori inovatori. Cum să nu te doară capul că geniul românesc este nevoit să pribegească prin țări străine, deoarece nu se poate afirma la el acasă.”

Nestor Rateș: Nu e nevoie să privești prea departe ca să vezi cât d e ineptă este o asemenea politică. Chiar și țările comuniste vecine procedează cu totul altfel.

Silviu Brucan: „Bulgarii au un bas de talia mondială: pe Nicolai Ghiaurov. De 20 de ani el locuiește în Italia, lângă Scala din Milano, dar vine mereu să cânte la Opera din Sofia. A rămas cetățean bulgar, este mândria Bulgariei. Oare când o să înțeleagă și la noi că artiști de acest calibru au nevoie de o scenă mondială pentru a se afirma și nu pot fi ținuți în țară ca într-o carceră. Adică, cum? Vecinii noștri bulgari, la care noi ne uitam de sus și-i batjocoream, „bulgăroi cu ceafa groasă”, au înțeles cum trebuie să te porți cu artiști de talia mondială, iar noi, care ne fuduleam că suntem mai deștepți, n-am înțeles și acest lucru simplu? Cu cât sapi mai adânc, cu atât constat că prietenul meu american avea dreptate: noi am încetat să mai gândim!

Îmi pun problema: ce s-ar întâmpla dacă George Enescu ar trăi astăzi și de fiecare dată când este invitat să concerteze sau să dirijeze la Paris sau la New-York, ar avea nevoie de aprobarea Consiliului Culturii? De ce a rămas pianistul Radu Lupu la Londra? Pentru că având un contract pentru o serie de concerte în străinătate, Consiliul Culturii a refuzat să-i aprobe pașaportul și numai când impresarul lui a venit la București și a declarat că va da în judecata statul român, i s-a dat pașaportul.

Aș putea, în definitiv, să citez și cazul meu personal. În ultimii 15 ani, am fost invitat să țin cursuri și la mari universități americane, engleze, la Sorbona, la Freiburg sau la Tokio. Unele dincărțile mele au intrat în bibliografia acestor universități, ca lucrări de referință pentru Teoria marxistă a relațiilor internaționale. Iată, în țară, n-au nevoie nici de cărțile mele, nici de cursurile și conferințele mele, și , cu toate acestea, mă întorc mereu acasă pentru că sunt prea organic legat de țara în care m-am născut, am crescut și m-am format și de al cărui prezent și viitor mă simt responsabil. Autoritățile românești știu foarte bine că am avut de-a lungul anilor numeroase propuneri extrem de atrăgătoare și că le-am refuzat tocmai pentru că ele cereau că mă despart de țara mea.”

Nestor Rateș: Mi-e teamă, dle Brucan, că implicația acestor ultime cuvinte ale dvs. ar fi că cei care nu se mai întorc n-ar fi la fel de legați de țară sau la fel de patrioți și le faceți o mare nedreptate, căci nu lipsă de patriotism îi duce în pribegie, ci orizontul închis din țară. Privațiunile, opresiunea și atâtea altele despre care ați vorbit chiar dvs. mai devreme. Și soluții, remedii?

Silviu Brucan: „Am să spun acum un lucru care știu că va fi pe placul autorităților și, pe de altă parte, va pricinui furia și protestul multor compatrioți. În momentul de față nu sunt de acord să se ușureze sau să se liberalizeze regimul pașapoartelor și nici al vizelor de ieșire, deşi actualul regim mă loveşte personal. în ultimii doi ani, mi s-au respins 16 invitații la conferințe sau seminarii internaționale, totuși socot să rămână așa pentru simplu motiv că, dacă s-ar acorda pașaport tuturor celor care vor să plece, am fi confruntați cu un asemenea exod savanți, ingineri și oameni de artă, încât România ar rămâne un deșert spiritual. România ar fi lipsită de acele capacități și talente științifice tehnice și artistice care constituie în prezent factori social decisiv pentru progresul unei națiuni. Pur și simplu, nu ne putem permite o hemoragie de forțe intelectuale de asemenea amploare care ar condamna România la înapoiere și sărăcie pentru multe generații.

Pe scurt, întâi trebuie să se schimbe lucrurile astfel încât oamenii de talent și de geniu să simtă că se pot realiza la noi în țară și numai după aceea să se liberalizeze regimul pașapoartelor. Asta-i părerea mea. Am avut, la Dartmouth, cinci studenți sovietici în clasă. Am vorbit cu ei în pauză și erau foarte mândri de ceea ce se întâmplă la ei în țară, aici este toată cheia problemei emigrației.”

Nestor Rateș: Dar compatrioții dvs. vor fi intrigați și revoltați, căci, bănuiesc, s-ar aștepta ca dvs. să susțineți nevoia unor libertăți mai mari, nu a restrângerilor chiar peste limitele sufocante ce există în prezent. E o logică foarte contorsionată, dle Brucan, să atribui deșertul spiritual celor care fug tocmai pentru a găsi o oază spirituală în străinătate, fiindcă se înăbușeau unde erau.

Silviu Brucan: „Mă așteptam la o asemenea reacție din partea dvs. și mă aștept la o asemenea reacția din partea multor compatrioți de-ai mei, dar îmi mențin părerea că, dacă s-ar liberaliza pașapoartele în momentul de față, exodul de creiere și talente din țară ar fi de o asemenea amploare încât România ar rămâne un deșert spiritual.”

Nestor Rateș: Iertați-mă, dar intuiesc în poziția dvs. în această problemă maniera selectivă în care un comunist, chiar unul cu inclinație reformatoare, privește libertățile fundamentale ale omului și le subordonează considerentelor de circumstanță. Aș fi preferat, poate, să încheiem această parte a discuție noastre pe un alt ton.

Neculai Constantin Munteanu: Partea a treia și ultima a interviului cu Silviu Brucan în emisiunea noastră de mâine.

Încheiem acum cu o foarte scurtă revistă a presei internaționale despre România.

În ultimele zile, au fost exprimate noi proteste împotriva programului de așa-zisă sistematizare a satelor. Începem cu o relatare a agenției franceze de presă.

Anișoara Negulescu: Președintele Consiliului Internațional al Monumentelor și Locurilor Istorice a apelat, marți, să se oprească programul guvernului român de distrugerea a satelor și de dislocare a populațiilor. Roberto Di Stefano a cerut Națiunilor Unite și organizațiilor ei aferente ca și organizațiilor statelor membre să facă tot ce pot spre a împiedica o crimă de natură a cauza pierderi incalculabile poporului român și omenirii”.

Neculai Constantin Munteanu: După care, agenția franceză de presă dă următoarele detalii asupra planului de așa-zisă sistematizare:

Anișoara Negulescu: In baza unui plan care a primit binecuvântarea conducătorului Partidului Comunist Român, Nicolae Ceaușescu, circa 7.000 de sate urmează a fi rase de pe suprafața pământului, populația lor urmând a fi reașezată în așa-numite centre industriale, în cadrul unui program de reformă și modernizare agrară până în anul 2000. Proiectul afectează și sute de colectivități ungurești. El a fost intens atacat, în special, de Ungaria vecină, având în vedere că circa un milion 700 de mii de maghiari trăiesc în România”.

Neculai Constantin Munteanu: În continuare, agenția franceză de presă furnizează următoarele date asupra Consiliului Internațional al Monumentelor și Locurilor Istorice:

Anișoara Negulescu: Acest consiliu, cu sediul la Paris, este o organizație independentă, neguvernamentală, compusă din 60 de comitete naționale și acționează ca organ consultant al UNESO - organ specializat al Națiunilor Unite pentru educație, știință și cultură - și altor organizații subordonate Națiunilor Unite”.

Neculai Constantin Munteanu: Redăm un extras din declarația Consiliului Internațional de Protecția a Monumentelor și Locurilor Istorice:

Anișoara Negulescu: Distrugerea satelor românești constituie distrugerea unei moșteniri vii, anihilarea trecutului poporului român. Dacă acest program va fi dus la îndeplinire, el va reaminti pe un plan diferit teribilele care au zguduit Europa și alte continente în acest secol.”

Neculai Constantin Munteanu: La Viena, reprezentanta organizației Amnesty International, care se ocupă de respectarea drepturilor omului, a prezentat o petiție adresată de 12 intelectuali de vază guvernului austriac, petiție prin care se cere acestuia să aducă violările drepturilor omului în România în fața Națiunilor Unite. Petiția este semnată, după cum arată agenția franceză de presă, între alții, de vicepreședintele Partidului Austriac al Poporului, Erhard Busek, de președinta fracțiunii parlamentare a Partidului Verzilor, Freda Meissner-Blau, Friedensreich Hundertwasser și alții.

Neue Zürcher Zeitung comunică următoarele în legătură cu protestul unui grup de intelectuali elvețieni împotriva planului regimului Ceaușescu de a distruge numeroase sate românești :

Anișoara Negulescu: Împotriva distrugerii ordonate de Ceaușescu au protestat pe lângă guvernul român 15 scriitori elvețieni. Într-o declarație, distribuită la 30 august, ei își exprimă protestul împotriva distrugerii unor comunități unice în Europa”.

Neculai Constantin Munteanu: Citim din cuprinsul declarației.

Anișoara Negulescu: Anihilarea unor structuri dezvoltate afectează libertatea umană. Ia oamenilor dreptul la păstrarea identității lor culturale”.

Neculai Constantin Munteanu: Cu aceasta, actualitatea românească de astăzi s-a terminat. Al dvs. Neculai Constantin Munteanu vă mulțumește pentru atenția și interesul constant cu care ne ascultați, urându-vă, ca întotdeauna, sănătate și toate cele bune!

XS
SM
MD
LG