Administrația Biden s-a angajat să ajute cu 331 de milioane de dolari pentru a contracara penuria de produse alimentare în America Latină și regiunea Mării Caraibelor, anunțul fiind formulat la Summitul Americilor, de la Los Angeles.
Această decizie a fost luată în condițiile în care Organizația pentru Alimentație Globală a anunțat că numărul celor care vor avea probleme alimentare a crescut cu peste jumătate de milion, din decembrie 2021 și până în martie 2022, în regiunea respectivă.
Circa 4 milioane de persoane din El Salvador, Honduras și Guatemala au nevoie de ajutor alimentar – a declarat administratoarea Agenției Americane pentru Dezvoltare, Samantha Power. COVID19 a înrăutățit inițial situația, dar la asta s-a adăugat războiul din Ucraina, care „exacerbează masiv” această criză – a mai spus Power.
Rusia și Ucraina produc circa o treime din nevoia mondială de grâu și orz – a continuat administratoarea adăugând că atunci când o cantitate atât de mare de produse alimentare dispare de pe piețele internaționale, la care se adaugă și penuria de îngrășăminte, „impactul poate fi sever”, inclusiv în țări din America Latină, care depind de importuri.
Blocada Rusiei a înrăutățit de-acum criza alimentară în câteva țări africane. Power spune că va fi nevoie de fiecare formă de ajutor american de urgență, ca și ajutor primit din alte părți ceea ce este complicat de faptul că multe țări europene cheltuiesc mult cu refugiații ucrainieni, în afara nevoilor alimentare. Pentru administrația Biden securitatea alimentară este legată de o altă temă abordată la Summitul Americilor și anume imigrația.
Numere record de persoane care încearcă să emigreze în Statele Unite, din întreaga America Latină, continuă să încerce să treacă frontiera sudică. Ori Power arată că lipsa de alimente este una dintre cauzele invocate de cei care doresc să emigreze. Administrația va anunța săptămâna aceasta și ajutor alimentar pentru Venezuela. Președintele Biden dorește să trimită un mesaj clar în America Latină că se poate conta pe Statele Unite, asta și pentru a contracara penetrarea crescândă a Chinei în regiune.