Din cauza răspândirii noului tip de coronavirus, pentru prima dată în istoria independenței Republicii Moldova, autoritățile au instituit regimul stării de urgență la 17 martie 2020. O serie de măsuri restrictive s-au aplicat atunci, de la o zi la alta, până pe 15 mai 2020, în tentativa de a limita răspândirea noului tip de coronavirus. #StaiAcasă era îndemnul către populație și „Totul va fi bine” era mesajul de speranță promovat până la jumătatea lunii mai 2020, când urma să expire starea de urgență.