Linkuri accesibilitate

Adriana LISBOA. Simfonie în alb


Nici mai mult nici mai puţin, un coup de maître!

„Ochii în flăcări ai Marii Ines s-au înmulţit în momentul în care l-au văzut pe propriul ei tată împreună cu Clarice, răsucind sfârcul sânului surorii şi îngropându-şi faţa în părul ei. (…) Maria Ines a organizat realitatea cât de bine a putut în spaţiul îngust al celor nouă ani pe care-i avea. A deschis sertare. A închis sertare” – iată o frază-cheie a romanului braziliencei Adriana Lisboa (n. 1970, la Rio de Janieiro), Simfonie în alb, Univers, 2013, carte distinsă cu premiul José Saramago.

Este doar una dintre liniile de subiect, dar care trece ca un fir roşu prin destinul celor două surori, pătimita Clarice şi martora involuntară Maria Ines, ceea ce în loc să le apropie, le-a îndepărtat o vreme, ca abia târziu de tot Clarice, sora mai mare, să fi „pus întrebarea pe care o amânase atâţia ani: – Tu ai văzut, nu-i aşa?”. Dar tot aia mică, Maria Ines, are curajul să meargă până în pânzele albe: „În faţa Mariei Ines şi a lui Clarice, stând printre stânci ca o apariţie, cu părul rar fluturând, Alfonso Olimpio a văzut faţa lucrurilor pe care ar fi putut să le facă, dar nu le făcuse. Şi întunericul lucrurilor pe care n-ar fi trebuit să le facă, dar le făcuse, cu toate astea. Un bărbat căruia îi lipsea cea mai bună parte din el însuşi, partea aceea care acum ar fi putut să-l ţină în picioare.

– Crezi în iad, tată? l-a întrebat Maria Ines”.

...şi mai există şi o dragoste care începe de la un tablou – „Tomas o urmărea cu privirea – nu pentru că fata era deosebit de frumoasă, ci pentru că era acea pictură de Whistler” (Simfonie în alb) –, în ciuda avertismentelor fetei:

„– Te rog, Tomas, să nu te îndrăgosteşti de mine.

Iar el să întrebe zâmbind:

– De ce nu?

La care ea avea să răspundă:

– Pentru că eu nu sunt îndrăgostită de tine.”, după care „el a spus:

– De mult timp mă gândesc la asta.

Şi totul s-a petrecut aşa cum trebuie, iar el a zâmbit şi i s-a părut că zâmbetul lui se reflecta pe faţa fetei.” Bref, „zilele fericite ale Mariei Ines cu Tomas au durat o vreme, dar toată nefericirea era deja acolo…”

Excelent scrisă (s-ar zice, orchestrată!), Simfonie în alb e, nici mai mult nici mai puţin, un coup de maître.

26 noiembrie ’18

XS
SM
MD
LG