Linkuri accesibilitate

Adriana Pricop: Am făcut o formă ușoară de boală pentru că m-am îngrijit


Adriana Pricop, profesoară de limba și literatura română

Jurnal săptămânal la Europa Liberă cu Adriana Pricop, profesoară de limba și literatura română.

Născută la 19 iulie 1994 în rn. Dondușeni, satul Tîrnova. A făcut studii la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de „Litere", specialitatea Limba și literatura română, obținând titlul de Licențiat în științe umanistice. Ulterior a urmat studiile de masterat la aceeași instituție, obținând titlul de Master în Științe umanistice, programul de studii Literatura română în context european. Debutul profesional a avut loc în anul 2016, în Instituția Publică Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, în calitate de profesor de limbă și literatură română. Actualmente - 5 ani de stagiu pedagogic.

Luni

În mod normal ar fi trebuit să-mi iau în grabă dejunul, să-mi iau supa la pachet pentru prânz, să mă dichisesc și s-o zbughesc la școală. Să fac șase lecții, să-mi sorb în pauza de masă poțiunea magică din termos. Apoi: „Alte măști aceeași piesă/Alte guri, aceeași gamă”, ar fi trebuit să schimb masca, să parcurg aceeași traiectorie și să mai fac încă șase în schimbul doi. Dar nu! Am trecut la online. Situația ne obligă.

Încă nu s-a făcut ora opt, dar telefonul deja e doldora de mesaje. Coordonez câteva aspecte ce țin de dirigenție, apoi mă apuc de lecțiile de română. Azi nu voi face douăsprezece lecții, doar șase. ZOOM-ul ne permite să păstrăm distanța fizică. Ne putem aduna toată clasa de 36, 38, 40 de copii.
Cei mai entuziasmați sunt școlarii de a V-a. În sfârșit mă vad fără mască! Îmi aduc aminte de primele lecții din septembrie. Anul acesta am luat două clase de a V-a. Eu nouă pentru ei, ei noi pentru mine.

De sub mască nu se vede, dar eu vă zâmbesc!

La prima lecție:

- De sub mască nu se vede, dar eu vă zâmbesc!

- Noi simțim după voce. Și ochii!

În altă zi s-a întâmplat să-mi întâlnesc un discipol în stradă, chiar la câteva clipe după ce am terminat lecțiile. Fiind obișnuită că ei mă salută și de șapte ori pe zi dacă mă văd, dau din cap în semn de binețe. Blonduțul se oprește și mă privește nedumerit, mormăind un "buuuună ziiiiua" cam întins: ,,Doamnă Pricop, dumneavoastră sunteți? Nu v-am cunoscut fără mască!"

O parte din cei din a V-a „B” mi-au văzut înfățișarea abia pe la finele lui octombrie. Eram la ultima lecție. Pentru ei a șasea, pentru mine a douăsprezecea. Simțeam cum mă părăsesc puterile. Am dat jos masca pe o fracțiune de secundă ca să beau apă. În clasă s-a făcut brusc liniște. O fetiță din prima bancă îi șoptește celei din spate „Îi frumoasă!”. M-am topit pe loc. Oboseala a dispărut ca prin minune. Lecția a continuat.

Azi, principalul instrument didactic va fi mimica și zâmbetul. Totuși, este ceva pozitiv și în online-ul acesta.

Seara, cu mama, avem un soi de Consiliu pedagogic. Ea îmi povestește cum au decurs lecțiile ei, eu îi împărtășesc experiența mea. Apare tata în cadru: „Profesoarelor, încă nu aveți 45 de minute?”.

Marți

Pastila asta cu 30 de minute până la mâncare. Astea după...

Așa-s de harnică și calculată încât și boala „am programat-o" să coincidă cu săptămânile de studii la distanță

Mă amuz. Așa-s de harnică și calculată încât și boala „am programat-o" să coincidă cu săptămânile de studii la distanță. Eu repejor o să bolesc, în paralel și lecții o să fac. Într-un final și lupul sătul, și capra vie, și varza întreagă. N-am panicat. Ba din contra, tratez totul cu umor și optimism. Sau poate e datorită faptului că o suport mai ușor. Și când îmi aduc aminte prin ce calvar povesteau că au trecut colegele mele...

Alung gândurile sumbre. E ora deja. Trebuie să trimit linkul de acces. Ne conectăm și începem. Prima lecție o am cu ai mei, a IX-a. Pe alocuri, le sunt mai mult prietenă decât diriginte. Nu am cei mai cuminți și docili copii. Nici nu-i vreau așa. Nu-i vreau sfioși, cu capul plecat și să execute tot ce li se spune. Nu vreau, ca atunci când vor porni în lumea mare, să leșine când va strănuta prima muscă lângă ei. I-am văzut foarte bine ancorați în realitate atunci când și-au prezentat proiectele de carieră. Nu se lasă duși de val, nu sunt prada stereotipurilor. Știu a gândi critic, a comunica asertiv.

Îmi părea că vor dormi mai mult de jumătate din ei și nu se vor conecta la lecție. Dar nu! Adolescenții mei s-au mobilizat. Și încă și activi au fost.

Au urmat conferințele cu a V-a și a VI-a. Cu cei de a VI-a am avut azi „Scrisoarea de felicitare". Am vorbit despre contextele în care se pretează un discurs de felicitare, despre cum trebuie să fie el îmbrăcat în haina cuvintelor. Le-am cerut părerea cu referire la maniera oamenilor de a distribui, cu orice ocazie, la toată lista de prieteni, tot soiul de imagini cu mesaje clișeizate. Sper ca elevii mei să nu sufere de inflație de idei în a-și felicita oameni dragi. Sper să o facă doar cu ocazii deosebite, într-o manieră originală și nu de dragul like-urilor. Sper să se concentreze pe ponderea semantică a cuvintelor și să nu recurgă la imagini kitschoase ce ne împânzesc rețelele de socializare în ultima vreme.

După ore a urmat o sesiune de formare pentru cadre didactice. La 17:30 am încheiat. Cu 10 minute mai târziu decât în zilele în care predam în doua schimburi. Și eu care mă gândeam că atunci când voi lucra de acasă, voi avea mai mult timp liber. Naivo!

Miercuri

Azi dimineață m-am trezit cu revelația că iubirea față de apropiații noștri se manifestă mai întâi prin iubirea de noi înșine. Dacă nu vrem să-i indispunem, trebuie, în primul rând, să ne asigurăm că noi suntem bine. Mă gândesc că faptul că am făcut o formă ușoară de boală se datorează grijii pe care mi-am purtat-o tot mie. Da, am lucrat până la epuizare, uneori nu dormeam suficient, dar m-am străduit să nu sar peste mesele principale ale zilei. Dejunul era un imperativ. „Sfântul termos”, cu mâncare pregătită seara și încălzită dimineața, nu mi-a lipsit niciodată în pauza de masă.

Nu vreau să fiu martira învățământului.

Trebuie să știm să ne facem un management al priorităților. Or, sănătatea e prioritatea numărul unu! Nu vreau să fiu martira învățământului. Copiii nu au nevoie de profesori care se răstignesc pe altarul educației. Ei ne vor plini de forțe și binedispuși, să putem să-i energizăm, să-i motivam. Și încă ceva! Cine o să vrea să ne urmeze calea, să fie profesorii copiilor și nepoților noștri dacă noi singuri oferim societății o radiografie atât de sumbră a breslei?

N-o să te tragă de mânecă niciun funcționar de stat să-ți spună: „Așază-te! Poți fi la fel de persuasiv dacă stai pe scaun în timpul lecției. Mănâncă la timp! Culcă-te devreme!”.

După acest principiu am făcut lecțiile de azi. Am observat că dimineața sunt cam fiartă în oală. Aveam, pentru orice eventualitate, de cu seară structurate lecțiile pe Google Classroom, cu filmulețe care le permit să consolideze tema și sarcini pentru autoevaluare.

Nu trebuie să le servim elevilor mereu peștele pe tavă. Se pretează să le mai punem și undița în mână. E cert că nu vom putea fi veșnic lângă ei, de aceea e cazul să ne asigurăm că pot fi independenți, autodidacți.

Trei lecții s-au desfășurat asincron. Pentru alte trei am găsit totuși forțe pentru contact direct. Sper internetul să fi avut viteză bună și să fi fost în pas cu debitul verbal pe care îl aveam.

Cu a VI-a am continuat să ne ocupăm de „Felicitare”. Au avut de redactat un text propriu-zis de asemenea tip. Verificăm tema. Daniela are un context veridic pentru sarcina dată: „Dragă Victoria, te felicit cu ocazia victoriei în cadrul festivalului-concurs „Primăvară românească, pretutindeni”! Îți doresc...”. Echipa formată din trei discipole de ale mele s-a învrednicit de Premiul mare în cadrul unui concurs de limbă, cultură și civilizație românească cu participarea elevilor din școli din România și Republica Moldova.

De multe activități în care se manifestă cu brio aflu post factum. Acesta probabil e rezultatul de a-i învăța „să pescuiască”, a le vorbi despre cultura comunicării, stilistică, ortografie, tehnici ale discursului, exerciții de dicție și nu doar a le cere memorizarea noțiunilor de morfologie și sintaxă. Am avut grijă să le recomand lecturi, să le direcționez spre bibliotecă. De acest concurs s-au pregătit individual și sunt tare mândră de ele.

La prânz am gătit o parodie de zeamă. Să fac tăieței e una din feblețile pe care le am. Dar tăiețeii care nu-s făcuți cu ouă de casă, nu-s tăieței. Respectiv, nici zeama făcută cu cei din comerț nu e zeamă veritabilă .

Gurmanda din mine protestează!

Joi

Pentru mine joia e zi de sărbătoare. Când eram la școală, cu prezență fizică și ore în două schimburi, era unica zi din săptămână când aveam doar zece lecții și nu douăsprezece.

În online, respectiv, am numai cinci.

Acolo unde văd că nu e obligatorie intervenția mea, apelez la Classroom. Cu cei de a V-a ne vedem pe ZOOM. Cu un ton suportiv, realizăm împreună exercițiile selectate și pregătite în avans. Nu regret deloc investiția făcută cu un an în urmă pentru un telefon dotat cu stilou. Îmi este foarte ușor să lucrez acum. Partajez ecranul, scriu direct pe fișele de lucru. Celor care nu reușesc să transcrie, le expediez imediat un screen. Treaba merge strună. La finalul lecției remarc pe grupul clasei feedback-ul elevilor: „a fost grozav!”.

La prânz mă sună sora să se intereseze de starea sănătății mele. La rându-mi, o întreb cum decurg la ei studiile online și aflu că fecior-su i-a declarat anterior că are acum o „păuzică". Mă amuz copios. Ador maniera nepotului meu de a folosi diminutivele:

-Adriana, hai la un film!

-Nu!

-Hai, fato, la un filmușor!

Sau: „Îmi faci niște clătițuni?”.

Aștept vara să ne refugiem la mama/bunica. Să dresăm rațele să facă parkour, să scriem dictare cu ortograme, să citim povești și aventuri. Mai nou, suntem pasionați de biografiile „Oamenilor care au schimbat lumea". Nu e ușor să ai ambele bunici și mătușa profesoare!

Vineri

Dimineața începe cu un pahar de apă. De fapt, mi-e sete de oameni gustoși, de conversații condimentate și savuroase. Circumstanțele din ultima vreme m-au cam privat de asemenea plăceri. Gândurile îmi sunt întrerupte de clocotul ibricului de cafea.

Azi nu am lecții. Elevii sunt în vacanță. După o lungă perioadă de procrastinare a venit rândul să verific evaluările copiilor.

Ieri, clasa a V-a m-au făcut să roșesc. Ei deja au citit toată lista de cărți recomandate de mine pentru acest an de studii. Eu încă nu le-am parcurs pe toate. Obișnuim să citim câte un roman pe lună, apoi să evaluăm lectura prin diverse produse: fișe de lectură, proiecte, jurnale, ș.a. Weekendul probabil îl voi dedica acestui aspect. Dacă reușesc să-i pun anul acesta binișor pe roate la capitolul lectură, vor fi ca acei care acum sunt a VI-a. O parte din spiridușii ăștea ascultă ce predau și, când vine vorba de exersare, scanează cu privirea sarcinile din manual, apreciază gradul lor de dificultate, iar în cazul în care le consideră prea ușoare, evadează în „Narnia". Eu știu că ei tema predată o știu și ei știu că eu știu că ei știu. E un complot de comun acord. În clasa asta am o serie de „napoleoni" care fac notițe la lecții și citesc concomitent. Multitasking! Tot ei se remarcă prin inteligență și originalitate.

Pentru a mă recupera ușor mi s-a spus să mănânc sănătos, să consum multe lichide și să dorm bine. Da eu tare-s ascultătoare în acest sens. Respect totul cu mare strictețe.

Să mănânci bine și să dormi – chin și năcaz!

Îi fi tu, cucoano, cu coroană! Dacă nici noi nu suntem plebe!

Vezi comentarii (2)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG