Linkuri accesibilitate

Afacerea cu Aeroportul Chişinău și șansele tragerii la răspundere a responsabililor


Imagine generică
Imagine generică

Concesionarea aeroportului pentru jumătate de secol unei companii cu un portofoliu îndoielnic din start trezise comentarii critice.

Comisia parlamentară de anchetă pentru analiza modului în care s-au desfășurat privatizările în perioada 2013 - 2019, condusă de deputatul Igor Munteanu, a sesizat Centrul Național Anticorupție și Procuratura Generală despre cum s-a desfășurat concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău. Igor Munteanu a declarat că comisia pe care o conduce a identificat probe din care ar reieși mai multe încălcări în procesul de concesionare a aeroportului și că, pentru a putea ajunge la o concluzie, comisia ar avea nevoie de mai multe informații și de o investigație specializată.

Comisia de anchetă a cerut astfel CNA și Procuraturii Generale să verifice existența elementelor infracționale în concesionarea Aeroportului Chișinău și să pornească urmărirea penală pentru identificarea persoanelor responsabile de potențiale ilegalități în procesul de concesionare și tragerea la răspundere a acestora. Aeroportul a fost dat în concesiune în 2013, pentru 49 de ani. De atunci, în doar trei ani, firma concesionară, Avia Invest SRL, şi-a schimbat de trei ori proprietarii.

Cel puțin trei demnitari aflați cândva în prima linie urmează să fie convocați ca să verse lumină în afacerea cu Aeroportul Chişinău. Ex-ministrul economiei Valeriu Lazăr a fost cel care a dat undă verde concesionării activelor Aeroportului, adjunctul său Tudor Copaci a fost preşedintele comisiei care a selectat concesionarul, iar fostul premier Iurie Leancă a legalizat tranzacția.

Preşedintele comisiei de anchetă, deputatul blocului ACUM Igor Munteanu a spus că există probe de natură să indice asupra unor ilegalităţi comise în procesul de semnare a acordului de concesiune. Trezeşte îngrijorare însăşi concesionarea aeroportului care se număra printre obiectivele naţionale ce nu pot fi privatizate, a spus Munteanu:

Igor Munteanu
Igor Munteanu

„Noi vrem ca CNA şi Procuratura Generală să verifice toate acţiunile persoanelor care au participat la adoptarea deciziei contrar legii privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, şi dacă acţiunile acestora au fost concertate, dacă au fost remunerate într-un fel sau altul prin această decizie. Acţiunile persoanelor pot fi încadrate în mai multe texte din legi, cum ar fi abuzul de putere sau de serviciu, excesul de putere, depăşirea atribuţiilor de serviciu, neglijenţa în serviciu, delapidarea averii statului, falsul în acte publice.”

Igor Munteanu a spus că există bănuiala că acţiunile membrilor comisiei care a desfăşurat concursul de concesiune ar fi fost dirijate de grupuri terţe ce cunoșteau care avea să fie rezultatul concursului înainte de finalizarea acestuia. Potrivit deputatului, au fost depistate lucruri flagrante. Petru Jardan, pe atunci director al Aeroportului, a devenit la scurt timp după concesionare managerul firmei beneficiare. În perioada 2015-2016 au avut loc tranzacții dubioase ale concesionarului în beneficiul companiilor din grupul lui Ilan Șor, condamnat de primă instanţă în dosarul fraudei bancare.

Ilan Şor a fost președintele Consiliului de Administrație al Avia Invest, compania care a preluat pentru 49 de ani în concesiune aerogara. Presa relata că acesta ar fi vândut aeroportul înainte de a părăsi ţara după schimbarea puterii la Chişinău.

Concesionarea aeroportului pentru jumătate de secol unei companii cu un portofoliu îndoielnic din start trezise comentarii critice. Mai mulți analiști constataseră că, în fapt, se produce „înstrăinarea” unei companii sănătoase, profitabile, în favoarea unui client special.

Primul care a insistat pe necesitatea rezilierii contractului privind concesionarea Aeroportului a fost ex-premierul Chiril Gaburici. Acesta sugera în 2015 că o parte din banii scoşi de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank ar fi ajuns pe contul firmei concesionare Avia Invest. Procuratura a iniţiat atunci o cauză penală evoluţiile căreia au rămas incerte. Succesorul lui Gaburici, Valeriu Streleţ a insistat şi el pe anularea contractului de concesionare, bazându-se pe un raport al Centrului Naţional Anticorupţie care constatase că Avia Invest nu a făcut investiţii din bani proprii în infrastructura aerogării, cum a fost înţelegerea, ci a folosit bani proveniţi din activităţile aeroportului.

Totodată, compania ar fi deturnat o parte din aceste venituri către alte afaceri ale lui Ilan Şor. Recomandarea CNA de reziliere a contractului de concesionare a fost respinsă însă de ministrul democrat al justiției de atunci, Vladimir Cebotari, care afirma că rezilierea ar fi imposibilă pentru că ar atrage Republica Moldova într-un litigiu internaţional cu consecințe financiare incerte. Darea în concesiune a fost obiectul a două litigii - unul al sindicatelor, altul al liberal-reformatorilor. În ambele cazuri, Curtea Supremă de Justiţie a statuat că nu există nimic ilegal în concesionarea aerogării.

O comisie parlamentară similară cu cea care acum anchetează modul de înstrăinare a aerogării a fost creată şi în 2015. Iar una din recomandările deputaţilor, nesocotite de Guvern, a fost renegocierea contractului de concesionare, inclusiv anularea „taxei de modernizare” de 9 euro inclusă în biletele pasagerilor.

Recent, ministrul Economiei, Vadim Brînzan, a declarat că pot fi identificate pârghii de reziliere a contractului cu compania concesionară Avia Invest. Brînzan nu a oferit însă prea multe detalii, dar a spus că vor fi folosite toate mijloacele legale pentru a se atinge acest obiectiv.

Previous Next

XS
SM
MD
LG