În R. Moldova nu sunt programate pentru astăzi evenimente importante, ziua de marți anunțându-se ca încă una de respiro după sărbătorile de la sfârșitul săptămânii trecute.
Iată câteva repere ale agendei internaționale:
Secretarul general ONU, Antonio Guterres, își continuă turneul început săptămâna trecută în Kuwait, Israel și teritoriile palestiniene.
La Stockholm continuă manifestările prilejuite de Săptămâna Mondială a Apei, programată între 27 august și 1 septembrie.
Sub egida ONU, astăzi este marcată Ziua internațională împotriva testelor nucleare.
La Samarkand, în Uzbekistan, are loc sub egida UNESCO seminarul „Mari momente de dialog în istoria omenirii”.
-
Mircea Ţicudean
La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.