Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


Din agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

La Chișinău, grupul parlamentar popular-european va ține o conferință de presă, în timp ce parlamentarii se reunesc în comisii.

Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” organizează o discuție cu tema „Prețul inegalității din Moldova. Cum fiecare femeie pierde anual 11.417 lei.”

Este programată și ședința Consiliului de Integritate al Autorității Naționale de Integritate.

Din actualitatea internațională:

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov vizitează Belgradul după ce, la începutul lunii, Comisia europeană a prezentat o strategie a lărgirii spre Balcanii de Vest, care dă șanse bune Serbiei de a adera până în 2025.

Adjunctul secretarului de stat american, J.Sullivan, este așteptat la Kiev, unde se va întâlni cu președintele Petro Poroșenko, premierul Volodimir Groisman și ministrul de externe Pavlo Klimkin – ocazie pentru a îndemna din nou Kievul să lupte cu corupția și să adopte reforme economice credibile. Pe de altă parte, va reitera sprijinul Statelor Unite pentru integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei, se arată într-un comunicat al Departamentului de stat de la Washington.

Vor fi date publicității două rapoarte globale: Transparency International prezintă Indexul percepției nivelului de corupție, iar Amnesty Internațional - raportul despre situația drepturilor omului în lume.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG