Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


Din agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

Câteva repere din agenda zilei prezentată de agenția IPN:

Președintele Igor Dodon participă la lucrările forumului economic moldo-rus, un eveniment de trei zile început joi la Chișinău, urmând să poarte și convorbiri cu vicepremierul rus Dmitri Kozak așteptat în vizită.

Are loc ședința Parlamentului, care va vota între altele asupra cererii de ridicare a imunității încă unui deputat din Partidul Șor, Petru Jardan.

Vicepremierul Andrei Năstase, care a intrat în campania pentru primăria Chișinăului din partea blocului ACUM, susține o conferință de bilanț la 100 de zile de când este și ministru de Interne.

Are loc ședința Comisiei Electorale Centrale în pregătirile de alegerile locale de peste o lună.

Se întrunește în ședință și Consiliul Audiovizualului

Câteva repere din agenda internațională:

La New York, are loc un protest al apărătorilor mediului, care dă startul unei săptămâni de manifestări fără precedent a unei mișcări de tineret, pentru a convinge liderii prezenți la Adunarea Generală ONU să facă mai mult pentru reducerea emisiilor de carbon și combaterea încălzirii globale.

La Moscova, tribunalul orășenesc examinează cererea de eliberare a actorului Pavel Ustinov întemnițat din cauza unui protest.

La Bratislava, sunt așteptate demonstrații la doi ani de la asasinarea jurnalistului de investigație slovac Jan Kuciak.

Și la Tbilisi este anunțat și un protest al opoziției din Georgia împotriva partidului guvernamental al oligarhului Bidzina Ivanișvili.

La Washington, președintele Donald Trump îl primește în vizită pe premierul australian Scott Morrison.

La Paris, președintele francez Emmanuel Macron se întâlnește cu premierul libanez Saad al-Hariri.

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG