Linkuri accesibilitate

Astăzi, în Moldova și în lume


Agenda zilei la radio Europa Liberă.

Din agenda zilei din Moldova – notăm dimineața o conferință de încheiere a proiectului Servicii Sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern.

Tot dimineata, un grup de deputați socialiști, specialiști în drept constitutional, anunță și ei o întilnire cu presa, într-o conferință în care contestă decizia Curtii Constituționale care a decis că se întrunesc condițiile pentru dizolvarea Parlamentului.

De reamintit că, ieri, directorul interimar al Serviciului European pentru Acțiune Externă, Luc Devigne, a declarat la începutul ședinței Adunării Parlamentare EuroNest – reuniune care îi aduce laolaltă pe europarlamentari cu colegii lor din parlamentele din țările Partneriatului Estic - în cazul Belarusului, cu lideri ai opoziției democrate - apreciase tocmai decizia Curții Constituționale de la Chișinău:

„În ceea ce privește Moldova, victoria clară a Maiei Sandu în alegerile prezidențiale a deschis o fereastră de posibiltăți pentru a întări relațiile dintre Moldova și Uniunii Europeană. Am luat notă de decizia de săptamina trecută a Curtii Constituționale care deschide calea pentru alegeri anticipate. Așteptăm ca toți actorii să respecte această decizie și noi vom continua să sprijinim Moldova în această pandemie. Și suntem gata să mărim asistența noastră financiară care rămâne însă condiționată de punerea în practică a unor reforme în domeniul justiției, luptei împotriva corupției și în consolidarea stabilității sectorului bancar”, spunea, ieri, Luc Devigne, directorul interimar al EEAS.

Din agenda internațională a zilei:

La București au loc ședințe în plen și ale Camerei Deputaților, și ale Senatului, pe fundalul disensiunilor din cadrul coaliției guvernamentale.

La Moscova, președintele Vladimir Putin se adresează națiunii dimineața, în timp ce susținătorii liderului opoziției Aleksei Navalnîi au anunțat proteste masive în întreaga țară pentru eliberarea sa din detenție. Aleksei Navalnîi este în greva foamei de 20 de zile și se află într-un spital al penitenciarului, după ce starea sa de sănătate s-a deteriorat, iar Occidentul cere insistent să i se acorde asistența medicală calificată de care are nevoie.

Pe pagina noastră în limba rusă, va invităm să urmăriți live, printr-un blog live, preluat de la colegii noștri de la Radio Svoboda evoluția evenimentelor de astăzi din Rusia.

Regina Marii Britanii Elisabeta a II-a împlinește 95 de ani, într-un moment complicat pe care îl traversează după moartea recentă a soțului ei, prințul Philip, care i-a fost alături peste 70 de ani.

La Washington se dă publicității astăzi raportul legat de libertatea religioasă în lume.

Cecenia comemorează 25 de ani de la moartea liderului Djokar Dudaev.

XS
SM
MD
LG