Mulți dintre așa numiții formatori de opinie sunt cultivați de posturile de televiziune importante, de ziare și site-uri cu greutate, chiar dacă-și schimbă brusc principiile, modul de abordare, taberele ideologice sau politice. A fost vorba până nu demult despre șefii de gazete veniți din frigul comunist, care au câștigat mulți bani în prima parte a perioadei de tranziție și care între timp au devenit un fel de casandre, folosite în războaiele politice când de o parte, când de alta. Apoi, destui jurnaliști mai tineri au făcut ceea ce au învățat de la părinții lor spirituali școliți în comunism. În legătură cu mulți dintre cei din vechea generație au existat suspiciuni de colaborare și chiar bancuri. În 1997, ministrul de Externe, Adrian Severin, a spus că are în fișetul său de la minister o listă cu trei politicieni, trei jurnaliști și trei reprezentanți ai societății civile care ar fi colaborat cu servicii secrete străine. Lista n-a fost dată, însă, niciodată publicității, nici chiar după demisia acelui ministru și nu e clar dacă lista a existat cu adevărat sau dacă cei care apăreau acolo drept „trădători” au fost folosiți de cei care aveau posibilitatea să-i controleze.
Cazul lui Ion Cristoiu, extrem de activ la cei aproape 70 de ani, este semnificativ pentru generația pe care o reprezintă. A trecut brusc din grupul susținătorilor fostului premier Adrian Năstase și a social-democraților, în cea a lui Traian Băsescu, fără niciun fel de argumente (la fel cum, mai înainte trecuse din barca președintelui Emil Constantinescu în cea a opozanților acestora). Recent a fost publicată o notă a Securității din 1983, în care mai mulți scriitori și jurnaliști, printre ei și Ion Cristoiu cereau eliminarea dizidentului Dorin Tudoran din Uniunea Scriitorilor, fiindcă păstrarea lui ar fi ceva „negativ”, care i-ar încuraja și pe alții „să treacă la acte protestatare şi diversioniste”. Apoi, în 2008, politicianul extremist, Corneliu Vadim Tudor l-a acuzat că pe Cristoiu că ar fi fost unul dintre turnătorii lui la Securitate. Cristoiu a negat și în final a câștigat procesul împotriva lui Vadim, cu toate că între timp apăruseră tot felul de alte informații care ridicau anumite suspiciuni.
După ce fostul președinte Emil Constantinescu și-a terminat mandatul și a reflectat la eșecul său a declarat: „nu am fost învins de Securitate, eu am fost învins de presa Securităţii“. Ca fost șef al Consiliului Suprem de Apărare a Țării probabil că spusele sale nu erau doar o metaforă.
În 2010, George Maior, pe-atunci directorul Serviciului Român de Informații recunoștea că instituția pe care o conducea are agenți acoperiți în presă. Poate că unii fuseseră moșteniți dinainte de 1989, în vreme ce alții erau mai proaspeți. În 2012 jurnalistul Valentin Zaschievici a fost dat afară de la Jurnalul naţional după ce un set de documente interne ale SRI dovedeau că acesta era omul acestui serviciu. Au existat și alte deconspirări, voite sau nu, vestitul moderator Robert Turcescu, acum deputat PMP a mărturisit că a fost ani de zile pe ștatele de plată ale serviciului de informații al Armatei. Laurei Cernahoschi, fostă jurnalistă la Cotidianul, a recunoscut că a fost ofițer SRI înainte de a deveni jurnalistă. Apoi sunt mulți jurnaliști care au făcut drumul invers: Adrian Fulea, fost prezentator al TVR, a devenit purtătorul de cuvânt al Serviciului Tehnic de Securitate, Ovidiu Marincea, fost realizator la Realitatea TV, este acum purtător de cuvânt al SRI, Mădălina Elena Ilinca, fost director de știri la B1 Tv, a ajuns ulterior redactor șef la trustul de presă Pro-Partia, studioul trustului de presă al MApN. Sunt și alte exemple de jurnaliști care au trecut cu arme și bagaje în curtea serviciilor și sunt mulți alții care activează nestingheriți în redacții, primind informații, pe care le fac publice mai mult sau mai puțin prelucrate. Uneori lucrurile sunt străvezii, dar ziariștii români n-au fost niciodată cu adevărat revoltați de imixtiunea serviciilor în presă, fie din pricină că au o mentalitate captivă, fie din cauză că presa e de prea multă vreme bolnavă, încât boala nu se mai vede din interiorul breslei.
Pe de altă parte, a existat până acum nicio dezbatere serioasă în Parlament care să prevină aceste combinații toxice sau să le elimine, poate, fiindcă în aceeași măsură s-ar putea pune problema unei legi care să interzică prezența agenților acoperiți nu doar în presă, ci și în politică.
