Linkuri accesibilitate

Agricultura Republicii Moldova are porțile deschise în Germania


Agricultura Republicii Moldova are porțile deschise în Germania
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:00 0:00
Link direct



Produsele moldovene, în special cele agroalimentare, au un potenţial mare de creştere pe piaţa Germaniei, considerată cea mai puternică economie a Uniunii Europene şi spre care se îndreaptă atenţia tot mai mulţi agenţi economici. Este vorba mai ales de fructe, nuci, miere, produse de patiserie şi vin. Germania se situează pe locul patru printre partenerii comerciali ai Republicii Moldova, în creştere în ultimii ani, iar Agenţia de Investiţii, o autoritate guvernamentală, în comun cu programul american Agricultura performantă au organizat vineri, 28 februarie, un eveniment de explorare a acestei pieţe.


Calitate, responsabilitate şi onorarea obligaţiunilor ca la carte, acestea ar fi trăsăturile definitorii ale germanilor așa cum i-a perceput din prima experinţă Diana Vlasiuc, manager de dezvoltare în cadrul companiei Agarista Agricola, o companie care a exportat anul trecut primele zece tiruri de prune în Germania.

Diana Vlasiuc
Diana Vlasiuc


Firma are o livadă de 200 ha în Cobusca Veche, Anenii Noi, de pruni, caişi şi cireşi. Partenerului german, care a distribuit prunele în supermarketurile din landul Bavaria, i-a plăcut marfa şi a mai cerut noi livrări, doar că restul roadei a luat alte drumuri. Diana Vlasiuc spune că a ajuns la acest contract de livrare după ce a prezentat fructele la o expoziţie şi într-o vizită de studiu în Germania. Anul acesta compania vrea să mărească volumul de export spre Germania.

Din proprie experiență, Diana Vlasiuc recomandă oamenilor de afaceri interesați de această piaţă să stabilească contacte directe cu potenţiali parteneri, „pentru că Moldova încă este tratată ca un tărâm nesigur şi chiar exotic”.

„Experienţa nu a fost una uşoară. Bineînţeles necesită multă pregătire. A fost nevoie de certificare Global GAP, plus GRASP, ceea ce presupune o politică socială bine stabilită. S-a pus un accent mai deosebit pe trasabilitate, pe calitatea produsului ceea de tratările fructelor, pentru că dacă vrei să ieşi cu un produs pe piaţa din Uniunea Europeană trebuie să fii atent atât la legislaţia locală, cât şi la legislaţia UE şi pentru că anumite produse de uz fitosanitar pot fi aprobate de piaţa locală, dar interzise pe piaţa din UE”.

Vasile Dolghieru
Vasile Dolghieru


Președintele asociației exportatorilor de produse apicole din Moldova, Vasile Dolghieru, povestește că, făcând vânzări în ţări europene, a înţeles că ar obţine mai bune rezultate dacă s-ar uni cu alţi colegi antreprenori. Aşa au ajuns să fondeze o asociație a exportatorilor ce reunește 13 membri. El mai spune că acum printre partenerii săi comerciali cei mai mulți sunt din Olanda şi SUA. A avut o încercare mai puţin reușită de a vinde miere în Germania, iar acum face investigaţii pentru a reveni pe această piaţă. Potrivit antreprenorului, mierea din Moldova din punct de vedere al calităţii ar fi comparabilă cu cea produsă în România, care este vândută la un preţ mai bun. În ultimul timp se întâmplă cazuri că întâi se fac livrări de miere în România şi în aceleași butoaie ulterior se livrează în Germania. Iată de ce, explică Vasile Dolghieru, este de folos această cooperare cu alţi antreprenori, pentru o mai bună promovare a produselor din R. Moldova, pentru a demonstra că acestea sunt calitative şi a pentru a obţine preţuri mai convenabile.
„Să spunem că piaţa germană sau Germania este unul dintre cei mai mari importatori de miere din Europa, practic cel mai mare consumator din punctul de vedere al consumării mierii pe cap de locuitor. Dorinţa noastră este de a exporta nu mierea în vrac, cum o ducem în butoi, dar în borcane de sticlă, ambalată, cu etichetă frumos, şi miere calitativă care nu întotdeauna este în supermarketurile şi din Germania. Desigur că preţul este mai mic, este unul angro. Noi mizăm pe magazinele din reţele mai mici de pe lângă casă care se specializează anume pe miere calitativă”.


La reuniunea de astăzi a agenţilor economici moldoveni interesaţi de piaţa germană sala s-a dovedit neîncăpătoare. Rodica Verbeniuc, directoarea Agenției de Investiții, spune că businessul îşi caută nu doar noi pieţe de desfacere, dar este şi el în restructurare. Astfel, în trend sunt, de exemplu, produsele ecologice, iar R. Moldova are atuul că solurile nu sunt atât de poluate şi intens industrializate. În plus, există potenţial în turismul rural. Ambele domenii conexe ar putea stopa migraţia şi contribui la dezvoltarea locală. Dar deja mingea este în terenul antreprenorilor, punctează Rodica Verbeniuc.

„Piaţa Germaniei, în primul rând, are un potențial extraordinar, poate absorbi, poate consuma într-o singură zi practic tot volumul de export al R. Moldova timp de un an de zile. Deci necesitățile acestei pieţe sunt foarte mari. De aceea este important să cunoaștem necesitățile, acele segmente de nişă în care Germania este în căutare de a-şi completa oferta, şi antreprenorii noştri, în funcţie de această informație, pot să îşi extindă anumite capacităţi de producție pentru a putea completa, pentru că cerere există”.

Rodica Verbeniuc, directoarea Agenției de Investiții, i-a îndemnat pe agenţi economici să apeleze la ataşaţi economici pe lângă misiuni diplomatice dacă au întrebări legate de proceduri tehnice, vamale, de acces în reţelele de distribuţie.

Următoarele sesiuni de informare vor fi dedicate Italiei, Cehiei şi ţărilor scandinave.


Proiectul Agricultura Performantă al Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, pe scurt USAID, partenerul acestor întâlniri, susţine diversificarea exporturilor moldovene, încercând să-i convingă pe oamenii de afaceri să depășească dependența de o singură piață, sau cum se mai spune, nu ţină ouăle într-un singur coş. Iată de ce a susținut numeroase participări la expoziții internaţionale, iar în ultimul timp a investit în certificare internațională. Rodica Miron de la USAID Moldova spune că eforturile din ultimii ani încep a da rezultate, mai ales după ce delegații de germani au venit să cunoască Moldova. În consecință, în 2019 au fost exportate peste 1000 de tone de prune proaspete în Germania, lucru de neimaginat în urmă cu trei ani.

Previous Next

XS
SM
MD
LG