Linkuri accesibilitate

AIEA vrea să protejeze centralele nucleare din Ucraina pentru a evita o catastrofă în zona de război


Rafael Grossi, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică
Rafael Grossi, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică

După ce s-a întâlnit cu președintele Franței, Emmanuel Macron, și cu Rafael Grossi, șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), prim-ministrul Ucrainei, Denis Șmihal spune că s-a convenit trimiterea unor echipe de experți la toate centrale ucrainene.

Prim-ministrul ucrainean Denis Șmihal a declarat că încă se lucrează la un acord privind mutarea armamentului greu de la centrala nucleară ucraineană Zaporojie, dar a precizat că s-a luat decizia de a trimite echipe ale AIEA la toate centralele nucleare ucrainene.

Nu există încă detalii, a declarat Șmihal la 13 decembrie, după întâlnirile de la Paris cu președintele francez Emmanuel Macron și Rafael Grossi, directorul general al organismului de supraveghere nucleară al ONU, cu privire la centrala Zaporojie.

„Rușii au încă o atitudine dificilă față de Zaporojie", a spus Șmihal la televiziunea ucraineană. „Negocierile sunt purtate atât de partea franceză, cât și de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA)”, a adăugat.

Decizia de a trimite echipe ale AIEA la toate centralele nucleare ucrainene face parte dintr-un efort de a evita o catastrofă în zona de război.

„Este o măsură deosebit de importantă într-un moment în care infrastructura energetică a Ucrainei se confruntă cu provocări fără precedent ca urmare a războiului și a iernii", a declarat Grossi după discuțiile cu Șmihal, în marja unei conferințe a donatorilor de la Paris.

Șmihal a declarat că misiunile „au ca scop securizarea centralelor și înregistrarea tuturor încercărilor de influențare externă a acestora, în special a bombardamentelor din partea agresorului rus”.

O prezență vitală

O mică echipă de experți AIEA se află deja de luni de zile la centrala Zaporojie, încercând să protejeze instalația în mijlocul bombardamentelor regulate.

„Misiunea noastră la centrala nucleară din Zaporojie a arătat importanța vitală a prezenței AIEA pentru a monitoriza situația și a oferi consiliere tehnică", a declarat Grossi. „Grație acestei prezențe, AIEA oferă lumii informații imparțiale, tehnice și concrete despre evoluțiile de pe teren."

Grossi mai spune că securitatea centralei de la Zaporojie este vitală. „AIEA oferă o asistență eficientă și fără precedent pentru a asigura siguranța și securitatea la centralele nucleare din #Ucraina,” afirmă el în altă postare pe Twitter, și le mulțumește președintelui Emmanuel Macron și Catherine Colonna, ministru francez pentru Afaceri Europene, pentru că au organizat reuniunea „Solidaritate pentru poporul ucrainean”.

De asemenea, au avut loc vizite recurente la alte centrale nucleare, inclusiv la HmeinIțki, Rivne și Cernobîl, locul accidentului nuclear din 1986. Conform noului plan al AIEA, aceste misiuni se vor transforma într-o prezență permanentă.

Cei doi au discutat, de asemenea, despre necesitatea creării unei zone de securitate în jurul Zaporojie, care a trebuit să se bazeze de mai multe ori pe energia de rezervă pentru a continua să funcționeze sistemele de răcire a reactoarelor sale în timpul luptelor. Grossi militează de luni de zile pentru această zonă de securitate.

Macron anunțase și el, tot pe 13 decembrie, că s-a ajuns la un acord de retragere a armamentului greu din Zaporojie și că sunt în curs de desfășurare discuții pentru realizarea acestuia.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că Rusia nu a desfășurat armament greu la centrala electrică din Zaporojie. În timpul unei teleconferințe de presă, Peskov a mai spus că Rusia continuă să mențină contactul cu AIEA.

Rusia a ocupat centrala la începutul lunii martie. Aceasta a fost atacată de mai multe ori, ceea ce a ridicat temeri privind un accident nuclear. Kievul și Moscova s-au acuzat reciproc pentru bombardamente.

XS
SM
MD
LG