Zilele trecute, ambulanța a ajuns cu întârziere la un bebeluș de patru luni din Durleşti, o suburbie a Chişinăului. Medicii nu au putut salva însă copilul, care a decedat la spital. Ei au explicat că în acea zi au avut multe solicitări similare, sugerând, totodată, că sunt foarte multe apeluri non-urgente, neargumentate. Nu este primul caz din ultima vreme când unii pacienţi acuză responsabilii din sănătate că maşinile de la urgenţă ajung cu întârziere. În septembrie anul trecut, un tânăr a decedat în Chişinău aşteptând salvarea. Atunci a fost formată o comisie de anchetă, s-a promis revizuirea algoritmilor de triere a apelurilor de urgenţă. De ce situaţia din domeniu nu s-a schimbat? O discuţie la această temă cu experta în sănătate Ala Nemerenco.
Ala Nemerenco: „Îmi pare foarte rău că toate aceste cazuri stârnesc iarăși o avalanșă de agresivitate din partea populației, care merge spre personalul medical majoritar, spre medici, ceea ce nu ar fi corect. Dacă am putea să punem povara responsabilității doar pe INSP-ul de urgență prespitalicească, iarăși nu ar fi totalmente corect, fiindcă din moment ce toate apelurile astăzi le-a preluat Centrul 112, care nu se supune de fapt acestei instituții de urgență, eu cred că lucrurile de fapt sunt undeva la o intersecție a drumurilor și nu sunt puse chiar bine semafoarele. Aceasta este impresia mea.
Pot doar să presupun și să bănuiesc că ceva nu merge bine, fiindcă din răspunsul vicedirectorului pe care l-a prezentat presei a fost clar că asta se întâmplă foarte frecvent, de fapt, Urgența este sunată pentru cazuri minore, ceea ce face mai mult ca atât lipsa echipajelor, lipsa numărului necesar de ambulanțe pe Chișinău sau chiar pe țară, deci face ca toată lumea să fie pusă la momentul sunetului într-un rând, ceea ce este absolut incorect.
Urgența nu este un sanatoriu în care te duci și te înscrii, și aștepți o foaie pentru un tratament, de odihnă, de sanatoriu; Urgența este ceva în care timpul joacă un rol crucial și în orișicare maladie este o anumită fereastră în care poți salva pacientul; și dacă nu te-ai încadrat în această fereastră, poți să vii cu cele mai bune echipamente din lume și cu cei mai buni medici că, practic, nu mai ai ce face. Deci, Urgența vine – și astfel este construit în toate țările lumii –, vine să acopere aceste ferestre. Din acest motiv, Urgența este clasificată în mai multe tipuri de Urgență; de asemenea, echipajele sunt clasificate în mai multe tipuri de echipaje. Cu echipajele, noi stăm bine, avem și noi clasificări specializate și de asemenea este vorba de o triere foarte corectă la dispeceratul care preia sunetele.”
Europa Liberă: Vorbeam astăzi cu cineva de CNAM, care spunea că apelurile care ajung la 112 tehnic cumva ajung în acel punct, după care dacă e cazul care merge spre Salvare sau Ambulanță, atunci ele sunt redirecționate la dispeceratele specializate.
Ala Nemerenco: „Corect, corect!”
Europa Liberă: Spuneați Dvs. că undeva la intersecții și la semafoare se blochează. Unde anume s-ar bloca?
Ala Nemerenco: „Dacă la Serviciul vechi, 903, noi aveam la preluarea sunetelor personal cu nivelul mediu de pregătire medicală și dacă am observat, a început să meargă mai prost când a venit 112. Deci, noi am mers cu o reformă destul de avansată, am dorit să fim poate și înaintea multor altor țări, chiar multe țări ale Uniunii Europene au rămas și cu Serviciul național de solicitate a poliției sau solicitare a ambulanței, având și același 112 pentru cei care vin din afara țării, ca să aibă un număr unic, dar nu au renunțat nici la unele numere naționale.
Acei operatori trebuie să fie instruiți de asemenea să pună întrebări nu așa deschise...
Noi am mers integral pe 112 și îmi pun întrebarea: cât de bine sunt instruiți acești operatori care de fapt lucrează într-un dispecerat de triere a tuturor sunetelor și apoi de redirecționare către serviciile specializate? Mai mult decât atât, acei operatori trebuie să fie instruiți de asemenea să pună întrebări nu așa deschise, fiindcă și eu am chemat ambulanța, dacă nu pentru mine, pentru altcineva și întrebările la 112 sunt întrebări deschise. Deci, este absolut greșit un așa tratament.
Peste hotare se aplică protocoale foarte clare de triere. Exemplul Statelor Unite, care nu este unic și de fapt Uniunea Europeană tot lucrează după acest sistem; este un sistem internațional. De fapt, ei aplică chiar niște sisteme informaționale care automat, foarte repede triază sunetele, în funcție de ce introduce operatorul acolo. Mai mult decât atât, există un sistem care se numește flipkart sistem, care vine cu algoritme, deci sunt puse întrebări foarte stricte, inclusiv temperatură, dacă este vorba de erupții, când au apărut, care este distanța, rapiditatea cu care s-au dezvoltat, care este respirația – îngreunată sau nu?
În funcție de prima acuză pe care o înaintează cel care solicită Urgența, deci este un screening special pe care îl urmează absolut toți operatorii acestor dispecerate, care îi face liberi de a tria aceste chemări și a le clasifica. Astfel, ei sunt obligați să includă toate sunetele într-un clasificator, care are patru categorii: de urgență majoră critică, după aia urgență, urgență minoră și ultima clasificare este în general non-urgență. Și mai mult decât atât, știți că în foarte multe țări ale lumii nu vine doar ambulanța cu un medic pregătit, acolo vin paramedicii care, în principiu, sunt cu totul alt personal; este o discuție separată.”
Europa Liberă: Cei de la Salvare au pus în explicațiile lor întârzierile acestea pe seama faptului că s-au înmulțit în ultimul timp apelurile. După datele Dvs., acum aceste apeluri mai multe sau solicitări ar fi din cauza infecțiilor virale, din cauza faptului că nu ajung medici, din cauza faptului că nu ajung mașini sau din cauza faptului că drumurile nu sunt foarte bune în Moldova?
Ala Nemerenco: „Sunt toți factorii care lucrează și fiecare factor își aduce, aș zice, minus-valoarea sa, inclusiv lipsa medicilor, inclusiv, poate, lipsa ambulanțelor, inclusiv faptul că avem drumuri blocate. Uitați-vă ce se face în oraș și atunci ambulanța, chiar dacă conducătorul auto dorește să cedeze drumul, el, practic, nu are posibilitate. Toate trotuarele sunt ocupate cu parcări, el chiar nu are unde să cedeze, dar cel mai important lucru eu cred că numărul solicitărilor de care absolut toți se plâng, care nu au o urgență majoră și îngreunează activitatea Serviciului de ambulanță, de Urgență este faptul că apelurile nu sunt triate corect. Ele nu pot fi puse toate în aceeași listă de așteptare.
Eu îmi dau seama cum s-au simțit toți medicii în acest caz. Să nu credeți că este o povară chiar ușoară...
Este absolut greșit ceea ce se întâmplă, fiindcă, în pofida faptului că mai există și alți factori despre care am vorbit – drumuri, ambulanțe, medici lipsă, care își aduc contribuția la prelungirea acestui timp de sosire, care este critic, până ajunge echipa de salvare la momentul, la locul faptei, noi mai avem listă de așteptare; chiar febra. Febra este diferită, foarte multe reacții au existat și vreau să vă spun că cel mai tare m-au îndurerat, aș zice, mesajele care mi-au venit în privat, de la persoane care s-au confruntat exact cu aceeași problemă.
Situația nu este bună și ceea ce trebuie să facă ministerul nostru, ceea ce trebuie să facă acest Serviciu de urgență împreună cu Serviciul 112, să se așeze toți împreună, să preia aceste protocoale, să se ajungă la un numitor comun, pentru a ușura și munca medicilor. Eu îmi dau seama cum s-au simțit toți medicii în acest caz. Să nu credeți că este o povară chiar ușoară să te întâlnești cu așa cazuri tragice, atunci când tu nu te poți implica. Este foarte, foarte stresant și lasă o urmă extraordinar de grea în psihicul lor pentru mulți ani înainte.”
Europa Liberă: Care este lecția ministerului, pentru că e vorba până la urmă de decidenții de la minister după acest caz, dar și după altele despre care vorbiți Dvs.?
Ala Nemerenco: „Noi am creat 112. Am văzut că nu prea lucrează. M-am convins eu, personal, ca medic apelând, am văzut că nu prea lucrează. Am avut ocazii când ziua în parc oamenii acordau ajutor cuiva care a pierdut cunoștința și eu, fiind medic, m-am apropiat. Am fost martor cât de mult a durat venirea ambulanței. Chiar atunci când suni și spui: „Eu sunt medic, asta este starea pacientului”, deci 112 vine foarte, foarte târziu și ei se dezvinovățesc... Deci, ne-ar ajuta foarte mult dacă într-adevăr am instrui și poliția, și am avea poate chiar și paramedici, fiindcă aceste sisteme peste hotare și-au schimbat foarte mult tehnicile pe parcursul anilor, aceasta doar ar îmbunătățit supraviețuirea și salvarea oamenilor.
Să încercăm să luptăm pentru viața oamenilor, eu cred că noi suntem datori. Mai mult decât atât, toate sistemele de preluare a solicitărilor din lume fac înregistrarea acestor solicitări și după aceasta fac analiza fiecărei solicitări – avem noi aceasta sa nu, avem noi backup-urile acestea, face vreun supervisor monitorizarea lor, calitatea deservirii, ce a fost într-adevăr, care au fost urgente, care nu au fost urgente...
Noi avem în statistica noastră cifre, cifre, cifre și nu avem nicio analiză a acestor cifre, care ar veni să ne învețe și să luăm niște lecții. Eu cred că noi putem trece peste aceste probleme. Ele nu costă atât de mulți bani, anume îmbunătățirea calității acestor trieri, aplicarea protocoalelor foarte stricte, cu algoritme foarte clare. Da, mai greu este să avem autosanitare care corespund standardelor, să avem acei medici pe care ați văzut că-i pierdem și-i pierdem la greu, dar la protocoale și la îmbunătățirea trierii și monitorizării, eu cred că aici cu puțin efort chiar putem face o treabă bună.”