Înaintea scrutinului parlamentar din februarie 2019, politicienii încearcă să-și aleagă drumul. Unii i-au zis cu optimism „a patra cale”, după ce le-au declarat falite pe toate celelalte, alții ne asigură că sunt singurii care propun direcția cea bună, corectă, cea care mai poate salva statul dintre Prut și Nistru.
În ultimele zile puterea și opoziția s-au manifestat într-un mod caracteristic valorilor pe care „jură”. Partidul Democrat, aflat la guvernare, a refuzat prin anumite tertipuri procedurale legiferarea limbii române în Constituție, a sabotat includerea acestei chestiuni pe ordinea de zi a Parlamentului. Și ca de obicei, nimeni din „majoritatea absolută” n-a mișcat în front, niciun membru PD cu cetățenie română, și sunt mai mulți, în frunte cu spicherul Candu, nu a făcut opinie separată, nu s-a gândit la „testamentul străbunilor”, la foamete, la deportări…
Ce-ar fi riscat ei dacă ar fi ascultat de vocea conștiinței și nu de dispozițiile coordonatorului executiv? Un dosar penal? Și dacă mâine li se va ordona să voteze pentru federalizarea Republicii Moldova, pentru alipirea la Rusia, o vor face?...
Am văzut încă o dată ce pericol uriaș la adresa siguranței naționale o reprezintă corupția. Pentru că nimic nu îi putea obliga să voteze împotriva propriilor convingeri, cel puțin pe unii deputați PD, decât faptul că sunt șantajabili. Parlamentarii puterii au uitat de mult că au fost aleși pentru a apăra drepturile și interesele cetățenilor, nu propriile solde, afaceri și conturi bancare.
Așa cum au observat și alții, refuzul de a legifera limba română este răspunsul pe care guvernanții de la Chișinău îl oferă României în Anul Centenarului Marii Uniri, și asta după ce s-au erijat în ultimul timp – aveau și motive, așteptau finanțare din România! – drept prieteni ai Bucureștiului, despre care au tot afirmat că rămâne partenerul cel mai devotat al Moldovei pe calea integrării europene.
Mă întreb cum va arăta inaugurarea sediului unei instituții culturale importante, înființarea unei noi echipe Smurd, de intervenție rapidă, sau a unei grădinițe din cele circa 800 finanțate din banii contribuabililor români? Ce discursuri se vor ține la ipotetica dare în folosință a gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău?
Perfectă ilustrație a schizofreniei identitare a Republicii Moldova!
Oficialii de la București, invitați la ceremonie, vor spune desigur că ne leagă aceleași valori, că vorbim limba română, pe când guvernanții de la Chișinău… o vor scălda, o vor da cotită. Unii din cei cu dispensă de sus vor încuviința: da, vorbim limba română. Alții vor îngăima ceva în „limba noastră” sau în „limba de stat”, sau în „limba comună”, doar ca să evite calificativul „român”.
Așa că rămânem cu limba română în Declarația de Independență a Republicii Moldova, reconfirmată de Curtea Constituțională prin decizia ei din 5 decembrie 2013, și cu „limba moldovenească” în Legea Supremă. Perfectă ilustrație a schizofreniei identitare a Republicii Moldova! Or, nu poți clădi nimic durabil pe minciună, pe lașitate, pe conjuncturi, pe interese electorale. Mai are rost să ne întrebăm ce respect pot avea străinii sau concetățenii noștri de alte etnii pentru acest stat și pentru limba lui, dacă înalții săi demnitari o boicotează, acoperindu-se de justificări penibile, invocând „urgențe” mai presante decât revenirea la adevăr?...
Se aleg apele, cum se spune, și în cealaltă tabără. Sâmbătă, 3 noiembrie, a avut loc lansarea blocului electoral ACUM al Opoziției anti-oligarhice, cu două componente de bază: PAS și Platforma DA. Un eveniment așteptat, chiar dacă amânat din rațiuni de securitate, cum au sugerat liderii partidelor aliate, întrucât puterea care controlează în totalitate justiția n-are niciun scrupul în a-și hărțui adversarii prin amenințări și dosare penale, de îndată ce aceștia devin cunoscuți și lansați în spațiul public. La manifestația de sâmbătă, desfășurată într-un cadru sobru, auster chiar, opoziția și-a fixat drept obiectiv primordial câștigarea alegerilor parlamentare, fie și în condițiile profund nedrepte, dictate de actuala putere. Cele două partide emergente se angajează să schimbe clasa politică, să ofere Republicii Moldova șansa revenirii la normalitate, să reia procesul de integrare europeană.
Înaintea acestui eveniment și imediat după s-au auzit critici pe seama faptului că noua construcție electorală nu a reușit să adune toate forțele care se opun actualului regim, ci s-a limitat la partidele conduse de Maia Sandu și Andrei Năstase, cărora li s-au alăturat câteva personalități din societatea civilă.
Se aleg apele, cum se spune, și în cealaltă tabără...
Din această ecuație lipsește deocamdată PLDM-ul, partid cu o fracțiune parlamentară sonoră, combativă, care se opune tăvălugului PD-ist. Și nici liberalii lui Mihai Ghimpu, prezenți și ei în Legislativ, deși și-au manifestat dorința de a se alătura unui bloc unit al Opoziției proeuropene, nu se regăsesc aici.
Liderii ACUM susțin că rămân deschiși colaborării cu alte partide ce împărtășesc obiective similare. Și declarațiile de după prima rundă de discuții cu PL și PLDM au sunat destul de încurajator.
Problemele, cum e ușor de prevăzut, vor apărea la „filtrarea” candidaților. Mecanismele de selecție, instituite de PAS și Platforma DA, cu participarea unor ziariști de investigație, promit și chiar ar putea produce, pentru prima dată în Moldova, o ghildă de parlamentari și funcționari publici aleși nu după mărimea sumelor vărsate în pușculița partidelor, ci potrivit criteriilor de integritate și meritocrație. O clasă conducătoare onestă și competitivă, o elită politică demnă de acest nume.
„În campania electorală ce ne așteaptă vrem o victorie a binelui asupra răului!”, a spus Maia Sandu la manifestația de lansare a Blocului ACUM. E o declarație pretențioasă, vor comenta probabil unii, un enunț cu iz vaticinar, care face apel la „valorile tari”, la principiile absolute, specifice mai curând limbajului intelectual, discursului umanist, decât unei bătălii ce angajează actori politici. Doar că după aproape 30 de ani în care a fost compromis tot ce se putea compromite, tocmai „răul” și „binele”, privite în esența lor etimologică, au ajuns să definească linia de demarcație în politica moldoveană, nicidecum doctrinele și ideologiile. În momente de mare cumpănă, orice om, indiferent de gradul lui de cultură, știe, simte unde este binele și unde este răul, iar proximele alegeri parlamentare au toate semnele unei încleștări decisive.
În același timp, nu poți câștiga o bătălie electorală, oricât de strălucitoare și pură îți este flamura, dacă nu „citești” corect realitățile, dacă nu iei în considerare interesele unor oameni concreți, ale unor categorii sociale distincte. Sigur că trebuie urmărite criteriile de integritate, ele nu pot fi relativizate chiar de cei care le proclamă, dar e nevoie de o concentrare a tuturor forțelor, „numărul mare” contează.
Dispersarea votului pe segmentul pro-european și pro-românesc avantajează partidul lui Dodon și automat PD-ul...
Nu poate fi ignorată nicio posibilitate de a atrage oameni de calitate, formațiuni, structuri civice care pot aduce plusvaloare Mișcării. Dispersarea votului pe segmentul pro-european și pro-românesc avantajează partidul lui Dodon și automat PD-ul, care se agață de putere cu sentimentul ultimului tren.
Dar și cei care vor să se alăture Opoziției unite vor avea nevoie de înțelepciune și de spirit de sacrificiu. Înainte de a-i accepta sau respinge exigențele, ei vor trebui să se întrebe ce șanse au cu un joc pe cont propriu? Și cât de importante sunt orgoliile, frustrările personale sau un pedigree de vechi luptători anticomuniști și unioniști în fața marelui pericol de azi?
E cert că nimeni nu se poate considera dinainte învingător în bătălia care urmează, la fel cum nimeni nu poate decide ultimativ pentru ceilalți.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
