Linkuri accesibilitate

Oleg Topolniţki se declară apărătorul comunității ruse (VIDEO)


Oleg Topolniţki a reprezentat la alegerile din alţi ani diferite formaţiuni
Oleg Topolniţki a reprezentat la alegerile din alţi ani diferite formaţiuni

Funcţii deţinute:

- consilier municipal la Bălţi: 2015-prezent

Pretendentul din partea Partidului Ruso-Slavean la Primăria Bălţi este în prezent consilier municipal, ales pe listele Partidului Socialiştilor, iar în 2011 a fost candidat la funcţia de primar din partea Partidului Social Democrat. În urmă cu opt ani a fost votat de 564 de cetăţeni (sau 1,47%).

Este un politician cu convingeri pro-ruseşti care declară că „patria lui este Uniunea Sovietică, iar capitala e la Moscova”. Visează la ziua când Republica Moldova va fi în componenţa Federaţiei Ruse sau măcar a Uniunii Eurasiatice. Printre preocupările lui din ultimii ani sunt: introducerea limbii ruse drept a doua limbă de stat, deschiderea grupelor ruseşti la Universitatea „Alecu Russo” din Bălţi, protejarea drepturilor vorbitorilor de limba rusă, denunţare Acordului de Asociere cu UE şi federalizarea ţării ca singura şansă pentru soluţionarea conflictului trasnistrean. În urmă cu doi ani i-a cerut ministrului de atunci al economiei Octavian Calmâc, aflat într-o vizită la Bălţi, să-i răspundă la o întrebare în limba rusă pe motiv că asta i-o cere art. 13 din Constituţie. Ministru a spus că el decide în ce limbă se exprimă.

Oleg Topolniţki deseori s-a pronunţat împotriva politicii Statelor Unite ale Americii, despre care spune că ar fi participat la „distrugerea Moldovei” şi la „distrugerea comunității ruse” de aici.

Afiş electoral
Afiş electoral

La destrămarea Uniunii Sovietice era proaspăt angajat la o întreprindere cu caracter militar de nivel unional de la Bălţi (astăzi uzina Răut). Potrivit spuselor lui, membrii familiei sale au fondat în acea zonă o întreprindere privată cu circa 30 de angajaţi şi că el este de 25 de ani administratorul companiei. A terminat relaţiile internaţionale la universitatea privată ULIM.

Prima haltă PCRM, a doua PSD-ul lui Şelin

În spaţiul public a apărut în 2010, prezentându-se ca lider al asociaţiei obşteşti Comunitatea slavilor din Republica Moldova, organizație ce-i ajută pe etnicii ruşi să-şi facă cetăţenie rusă şi să emigreze. În perioada 2010-2012 figura în formaţiunea lui Victor Şelin, Partidul Social Democrat, fiind lider al filialei locale de la Bălţi. La parlamentarele din noiembrie 2010 a fost al șaselea pe lista de candidaţi a PSD.

În august 2012, alături de Şelin şi alţi lideri de organizaţii pro-ruseşti, a chemat oamenii la perturbarea marşului unionist de la Bălţi, fapt achetat de oamenii legii. A declarat recent că nu a fost membru al PSD.

În 2012 a colectat semnături la Bălţi pentru iniţierea unui referendum de aderare la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. În 2013, în ajunul summitului de la Vilnius, la care R. Moldova a ratificat Acordul de Asociere cu UE, a participat la proteste organizate în faţa Delegaţiei UE la Chişinău şi a Centrului de informare NATO.

În vara anului 2014 Topolniţki a constituit Mişcarea Populară pentru Uniunea Vamală (care a fost redenumită în 2016 în Partidul Ruso-Slavean), la alegerile parlamentare a participat însă în cadrul blocului electoral „Alegerea Moldovei – Uniunea Vamală”, alături de formațiunile conduse de Victor Şelin şi Partidul Regiunilor în frunte cu Mihail Formuzal. „Viitorul Moldovei este doar cu Rusia puternică”, era sloganul blocului electoral.

Peste un an, la localele din 2015, a fost ales consilier municipal pe lista socialiştilor. Topolniţki a spus că a fost o colaborare doar pentru acel scrutin. Ulterior au apărut neînțelegeri cu socialiștii de la Bălţi, în speţă cu liderul filialei locale Alexandr Usatîi, a mai povestit el.

Usatîi, care a fost până în 2015 în Partidul Comuniştilor, a declarat ziarului local „Spros i predlojenie” că Oleg Topolniţki anterior a fost şi în tabăra comuniştilor. Topolniţki acest fapt nu l-a infirmat. Un lider al socialiştilor din Bălţi l-a acuzat pe Topolniţki că ar sta în spatele unui proiect comercial sau clonă, mai ales că iniţialele partidului lui cu cele ale socialiştilor se aseamănă: PRSM-PSRM. „Businessmenul Topolniţki încearcă să devină politician de zece ani”, se mai spune în articolul din SP. Liderul Partidului Ruso-Slavean a respins aceste acuzaţii.

Un lider al socialiştilor din Bălţi l-a acuzat pe Topolniţki că ar sta în spatele unui proiect comercial sau clonă, mai ales că iniţialele partidului lui cu cele ale socialiştilor se aseamănă: PRSM-PSRM...

Formaţiunea lui Topolniţki are simbolul electoral similar cu al al Partidului „Rusia Unită” al lui Vladimir Putin: un urs alb, iar culorile amintesc de steagul Rusiei. El a spus presei că formaţiunea reprezintă aproape jumătate din populaţia Republicii Moldova „care ştie limba rusă sau care preferă să comunice în rusă”.

Presa a observat că nu şi-a declarat toate proprietăţile

Consilierul municipal Oleg Topolniţki recunoaşte că astăzi nu există un dialog între primărie şi consiliu. Zice că a înţeles că unele probleme nu pot fi rezolvate decât de un edil care ţine la oraşul său. „O parte din problemele de la Bălţi au fost create artificial, pentru o altă parte nu există abordare corectă. Confruntarea nu va duce la nimic bun, oraşul va continua să degradeze”, a afirmat el.

Din punctul lui de vedere, problema de bază la Bălţi e lipsa locurilor de muncă, din care cauză oamenii pleacă din oraş. Pentru a redresa situaţia trebuie atrase investiţii şi create facilităţi pentru agenţii economici.

În declaraţie de venit depusă la Consiliul electoral de circumscripţie a indicat un salariu pentru ultimii doi ani de 167 mii lei, plus alţi 61 de mii de lei pe care i-a adus în bugetul familiei soţia. Aproape 100 de mii lei i-a avut venit din vânzarea unui apartament. A declarat că deţine trei maşini: BMW 730D produs în 2005, un BMW X5 din 2003 şi un Volkswagen LT 35 din 2001. Nu a indicat bunuri imobile sau cote părţi la societăţi comerciale.

În 2011 declara două apartamente, două garajuri, două magazine, 80 de acţiuni la SA Claritatea şi 34% din capitalul social al societăţii „Tapelast grup”.

XS
SM
MD
LG