Linkuri accesibilitate

Alegeri cu mai multe  necunoscute


Restricții în București
Restricții în București

Ne apropiem cu pași repezi de ziua alegerilor legislative și încă planează multe semne de întrebare. Pandemia continuă să facă victime, secțiile de terapie intensivă sunt suprasolicitate, social-democrații nu scapă nici un prilej pentru a critica modul în care guvernul gestionează criza sanitară și pentru a sugera că scrutinul ar trebui amânat. Campania pe care o duce PSD pare să dea roade: în sondaje partidul de guvernământ stagnează iar social-democrații cresc, încât au ajuns să le sufle în ceafă – cum se spune – liberalilor. De unde, în urmă cu câteva luni, Partidul Național-Liberal era în postură de câștigător sigur și detașat, acum el trebuie să încerce atingerea unui scor rezonabil, grație căruia să poată guverna în alianță cu alte partide. Reculul liberalilor se explică prin faptul că au fost obligați să ia o serie de măsuri nepopulare, în tentativa de a încetini epidemia. Cea mai recentă măsură, interzicerea piețelor ce funcționează în spații închise, a fost prompt speculată de PSD, care a apăsat pe coarda patriotică, vorbind de micii producători, de țăranii care nu au cum să-și vândă produsele etc. Problema e însă alta, și anume că în acele piețe – pot depune eu însumi mărturie în acest sens – nu se respectau norme elementare de protecție, precum purtatul măștii. Parlamentarii social-democrați au introdus repede un proiect de lege care prevede menținerea în activitate a piețelor, târgurilor și …bâlciurilor. Poetul latin Juvenal ne-a lăsat celebra expresie „pâine și circ”: PSD o interpretează creator și ne propune „pâine și bâlci”.

Nu putem ști, de asemenea, care va fi prezența la vot pe 6 decembrie. Ea depinde, în primul rând, de cifrele pe care le va înregistra atunci pandemia dar și de capacitatea fiecărui partid de a-și mobiliza electoratul. Ca să nu mai vorbim de obstacolele de care se va lovi votul în diaspora. În dorința de a crea cât mai multe dificultăți, PSD a mai venit cu o idee: să poată vota și persoanele aflate în carantină și în izolare. Dacă ar fi pusă în practică, această inițiativă ar crea un haos total, pentru că membrii comisiilor electorale ar trebui să se plimbe toată ziua cu urna mobilă și să-i găsească pe cei aflați în spitale sau consemnați la domiciliu.

Pe de altă parte, între cele două partide importante care – teoretic - ar putea guverna împreună, PNL și USR-PLUS, relațiile sunt destul de încordate. Voci din PNL declară că ar prefera o alianță cu alte partide, lideri din USR-PLUS critică anumite decizii ale guvernului și pun condiții pentru realizarea unei alianțe. Orgoliile riscă să fie mai puternice decât rațiunea.

În aceste condiții, președintele Iohannis apare tot mai des la televiziune și își asumă comunicarea unor hotărâri ce vizează noi restricții. Joacă, astfel, rolul de paratrăsnet, atrăgând fulgerele venite dinspre adversari și încercând să protejeze, cât de cât, guvernul liberal. Klaus Iohannis nu mai are ce pierde, nu mai poate ținti încă un mandat, liberalii în schimb ar suferi o cumplită lovitură în cazul unui eșec electoral. Urmează săptămâni complicate din toate punctele de vedere, săptămâni de tensiune și de incertitudini.

Previous Next

XS
SM
MD
LG