Ceea ce fusese deja prevăzut s-a intâmplat: formațiunea politică a lui Emmanuel Macron, En Marche, a iesit victorioasă în primul tur al alegerilor legislative din Franța, care a fost marcat de cea mai mică prezență la vot din ultimele șase decenii.
Partidul format în urmă cu abia un an al președintelui Emmanuel Mcron a obținut 32,21% din voturi, practic o treime, în vreme ce republicanii, dreapta lui Fillon și Sarkozy, au obținut 21,56 %.
Cancelarul german Angela Merkel l-a felicitat duminică seara pe președintele francez, Emmanuel Macron, pentru „marele succes” al partidului său în primul tur al alegerilor parlamentare și a considerat că acest vot este unul „pentru reforme”.
De asemenea, extrema-stângă a obtinut un punctaj bun, si 12% din voturi s-au îndreptat spre formațiunea lui Jean-Luc Melenchon, „Franța Nesupusă”.
La Republique En Marche reflectă dorința președintelui Emmanuel Macron pentru un nou tip de politică.
Inițial, această mișcare a fost respinsă de către oponenții președintelui ca fiind o mișcare de tineri activiști, lipsită de rădăcini reale. Un fel de hipsteri urbani.
Dar formațiunea de centru-stânga a pus în joc în alegerile legislative 530 de candidați, dintre care cei mai mulți nu au deținut niciodată o funcție aleasă în Franța.
Macron le-a interzis candidațlor La Republique En Marche să-și angajeze membri ai familiei, dacă sunt aleși în Adunarea Natională.
De asemenea, toti parlamentarii formațiunii au primit interdicție din a activa drept consultanți în timpul mandatului din Parlament.
Din cei 47 de milioane de alegători, abia jumătate s-au prezentat la vot.
Al doilea tur de scrutin va avea loc duminica următoare, 18 iunie.