Abia s-au liniștit apele după legislativele de acum o jumătate de an și iată că vom avea din nou alegeri, de data aceasta în interiorul principalelor partide care formează alianța de la guvernare.
Deocamdată nu știm cine se vor confrunta în cadrul USR-PLUS, știm în schimb cine intră în competiție pentru președinția Partidului Național-Liberal: actualul președinte Ludovic Orban și prim-ministrul Florin Cîțu. În lipsă de subiecte mai spectaculoase, presa s-a ocupat intens, în primele zile, de această confruntare, deși ea va avea loc abia pe 25 septembrie, la congresul partidului. E foarte probabil însă ca interesul prematur al unor jurnaliști excitați să se stingă, pentru ca să renască apoi pe măsură ce ne vom apropia de respectivul eveniment.
Protagoniștii sunt două individualități total diferite. Ludovic Orban e un membru mai vechi al partidului; după un parcurs destul de mediocru, s-a ilustrat ca lider al liberalilor mai ales atunci când, în toamna lui 2019, a izbutit să-i trimită pe social-democrați în opoziție. Ajuns premier, a gestionat acceptabil criza provocată de pandemie dar la alegerile legislative partidul a ieșit pe locul secund iar Orban a demisionat din funcția de prim-ministru. Florin Cîțu, economist de profesie, era ca om politic aproape necunoscut; a devenit ministru de finanțe în guvernul Orban și apoi prim-ministru. Declară, repetat, că a reușit să scoată România din criza economică și că va urma o perioadă de creștere. S-a implicat direct în campania de vaccinare care începuse bine dar care a stagnat acum, neputând fi atinsă ținta de 5 milioane de persoane vaccinate pe care o preconizase Cîțu. Acest eșec relativ (spun relativ fiindcă pandemia a fost, totuși, stopată) se explică poate și prin lipsa de educație a unei părți a populației. Altfel, guvernul a deschis centre non-stop de vaccinare, a suprimat condițiile de vârstă și a adus în țară cantități suficiente de vaccinuri.
Și la Orban și la Cîțu avem, ca să zic așa, plusuri și minusuri. În spatele lui Cîțu s-au raliat, după toate aparențele, mai mulți lideri liberali importanți din Ardeal. Orban are și el partizani în diferite organizații județene și locale așa că a face acum un pronostic e riscant. În definitiv, e vorba de un joc democratic însă cu implicații majore pentru destinul partidului. Curios este că multă lume, presa în primul rând, transformă această confruntare într-o luptă pe viață și pe moarte. Astfel, se spune că învinsul va trebui să părăsească scena politică, să piardă – dacă învinsul va fi Orban – șefia Camerei deputaților sau șefia guvernului în cazul lui Cîțu. De ce e obligatoriu ca aceste alegeri interne să se încheie cu moartea politică a unuia dintre combatanți mi-e foarte greu să înțeleg. Se înfruntă, cel puțin teoretic, niște idei și niște programe, ceea ce nu ar trebui să semene cu lupta sălbatică între doi gladiatori. Iar în ce privește evoluția ulterioară a lui Orban și Cîțu, singurii care ar trebui să decidă sunt ei înșiși.
