Primele alegeri de când țara a reușit să scape de acel bailout impus de creditorii internaționali și pentru care o majoritate a populației îl face vinovat pe Tsipras, s-au încheiat cu victoria clară și așteptată a dreptei moderate.
Noua Democrație, partidul lui Kyriakos Mitsotakis, lider ieșit din cea mai veche dinastie politică a Greciei, a obținut, cu aproape 40% în stadiul actual al numărării voturilor, majoritatea absolută din cele 300 de locuri ale Parlamentului.
Syriza lui Alexis Tsipras a ieșit pe locul doi, cu cca 31%, deși numărătoarea voturilor continuă.
Celelalte partide care s-au calificat sunt Partidul Comunist, partidul dreptei ultranaționaliste Soluția Greacă (Ελληνική Λύση, Elliniki Lisi) și mișcarea Democrația în Europa 2025.
Partidul fascist Zorile Aurite (Χρυσή Αυγή,Chrysí Avgí) nu a trecut de bara de 3% din voturi, mulți alegători fiind atrași de virajul solid spre discursul dreptei naționaliste efectuat de Mitsotakis și Noua Democrație.
Nimeni nu-și făcea vreo iluzie că dreapta moderată a lui Mitsotakis ar putea să nu câștige, într-atât deteriorarea economică și socială a ajuns să fie pusă pe seama premierului Alexis Tsipras. Drumul până aici a fost lung. În ianuarie 2015, pentru prima dată, pe fundal de criză economică, extrema stângă reprezentată de Syriza ajungea la putere într-o țară din UE.
La început, Tsipras a reușit să-și seducă și să-și convingă până și adversarii, prin coerență. Stil decontractat, fără cravată, el a refuzat să depună jurământ pe Biblie. Tot atunci, în vara lui 2015, a reușit o lovitură strategică măiastră, care i-a lăsat cu gura deschisă și pe dușmani: în iulie 2015, după ce populația a respins prin referendum planul de bailout impus de creditorii internaționali și europeni, Tsipras a făcut să fie acceptat de guvern tocmai acel plan respins în referendumul cerut chiar de el.
Era un plan foarte sever, care ridica vârsta de pensie, prin care au crescut taxele și impozitele, și prin care s-a continuat austeritatea.
Deși nu are decât 44 de ani, acești aproape cinci ani petrecuți la putere de către Tsipras i-au uzat carisma. Pe lângă faptul că s-a ajuns să i se impună austeritatea, au mai fost și marile incendii de acum exact un an, care au făcut o sută de morți și când i s-a reproșat proasta gestionare a catastrofei.
E posibil însă ca și mai grav să fi fost faptul că Tsipras a ajuns la un acord cu micuța Macedonie, vecina din nord pe care Grecia o bloca diplomatic de un sfert de secol. Tsipras a ajuns la un acord cu Skopje, pentru care a fost felicitat internațional, făcând ca numele acceptat al țării să fie Macedonia de Nord, dar pentru asta este atacat acum de toți ultranaționaliștii, dar și de dreapta moderată a lui Mitsotakis, care îi reproșează că ar fi cedat numele istoric al unei provincii grecești.
Tsipras a mai comis o eroare, cuplând alegerile europene din luna mai cu cele regionale și municipale, unde Syriza, rău implantată, a pierdut masiv, ceea ce l-a obligat pe Tsipras să dizolve Parlamentul, ajungându-se la alegerile actuale, pierdute de asemenea.
Este indiscutabil că în anii aceștia Syriza a luat multe măsuri pentru cei mai săraci. Dar a făcut asta sacrificând clasele de mijloc. Șomajul rămâne la 18%. Tsipras nu și-a dus la cap promisiunea de a separa biserica de stat și nici aceea de a-i taxa pe armatorii navali, bizarerie grecească încă de la formarea statului modern. A reușit în schimb, chiar și în ultraortodoxa Grecie, să facă să se aplice contractul de uniune civilă și cuplurilor de același sex și asta în fața unei prese dominate și controlate de partidele de dreapta.
Syriza nici nu este un partid propriu-zis, de fapt, ci o coaliție de formațiuni de extrema stângă, iar pentru a putea guverna, până la acordul cu Macedonia Tsipras a fost aliat la putere cu formațiunea ultranaționalistă de dreapta Grecii Independenția lui Panos Kammenos, care era ministrul apărării. Ca și cum în România Demos ar guverna cu PRM.
