Comisia Electorală Centrală din Belarus a validat alegerile prezidențiale din 9 august, la scurt timp după ce la prânz se anunțase că participarea a fost de pe 54% din numărul celor cu drept de vot.
Președintele Alexadr Lukașenka, aflat la putere de 26 de ani, speră să obțină un al șaselea mandat consecutiv.
De marți, 4 august, se votează anticipat, iar potrivit Comisiei Electorale Centrale duminică, la deschiderea centrelor, votaseră deja circa 40 la sută din alegători.
Corespondenții Europei Libere în Belarus relatează despre cozi lungi în fața centrelor de votare. Mulți oameni purtau o brățară albă ca semn de solidaritate cu principala candidată a opoziției Svetlana Țihanovskaia, care le-a cerut simpatizanților ei să poarte la vedere acest însemn, simbolizând „onestitate și puritate”.
Mai mulți alegători au declarat Europei Libere că votează pentru prima dată, pentru că vor și speră într-o schimbare. De la Kiev și Moscova, corespondenții Europei Libere relatează despre cozi lungi în fața ambasadelor Belarus.
După ce a votat duminică, președintele Alexandr Lukașenka a declarat că nici el, nici guvernul său nu vor permite ca după alegeri, țara să cadă în „haos” sau „război civil”. Instituțiile responsabile de securitatea națională, a mai spus președintele, au pregătit deja diverse „scenarii”, în cazul că anunțarea rezultatelor scrutinului va fi întâmpinată cu proteste.
Centrele de votare se închid la orele 20, ora locală și primele rezultate parțiale sunt așteptate luni dimineață.
Președintele Lukașenka are patru contracandidați dar cea mai populară figură a opoziției este Svetlana Țihanovskaia, intrată în cursă în ultimul moment, în locul soțului ei – un vlogger cunoscut, reținut de autorități încă în perioada campaniei, când au fost arestați peste o mie de membri și simpatizanți ai opoziției.
Întreaga campanie a fost marcată de nereguli, un val de rețineri, șicane la adresa jurnaliștilor și a observatorilor internaționali, interzicerea, fără explicații, a mitingurilor electorale ale opoziției. Șefa de campaniei a Svetlanei Țihanovskaia, Maria Moroz a fost arestat din nou sâmbătă, 8 august și urmează să apară în tribunal luni.
În pofida numeroaselor piedici puse de autorități, Țihanovskaia a atras mii și chiar zeci de mii de participanți la mitingurile sale electorale, semn al profundei nemulțumiri a populației. „Este evident că oamenii vor o schimbare” a declarat Țihanovskaia într-un interviu la Current Time, canal de televiziune în limba rusă al Europei Libere/Libertatea, în colaborare cu VOA.
„Nu mai vor să trăiască în teroare, nu mai vor să fie umiliți”, a mai declarat ea. Țihanovskaia a promis că dacă va câștiga, va reorganiza scrutinul, cu participarea tuturor candidaților care au fost interziși de regimului Lukașenka.