După cum se stie, agentiile americane de informatii sint de acord ca Rusia s-a amestecat si a incercat sa influenteze alegerile americane. Exista riscul ca asta sa se repete si in toamna lui 2018? O relatare de la corespondentul Europei Libere la Washington.
Exista o preocupare in aceasta directie si chiar si secretarul de stat Rex Tillerson a spus ca Rusia ar putea continua sa influenteze alegerile care au loc in acest an, intre care si cele pentru Congres. „Nu stiu daca pot spune ca sintem mai bine pregatiti, pentru ca rusii se vor adapta si ei” - a spus Tillerson, continuind „Daca au intentia de a se amesteca, vor gasi cai sa o faca. Putem luat masuri, dar odata ce au decis sa o faca, este foarte greu de impiedicat” – a spus secretarul de stat.
Cit este de dificil am aflat ieri cind s-au aflat noi informatii cu privire la faptul ca Rusia a penetrat sisteme de inregistrare a alegatorilor, intr-un numar de state. Chiar inainte de alegeri au circulat informatii ca hacheri ar fi țintit sisteme de inregistrare a alegatorilor in cel putin 20 de state.
Vara trecuta, reteaua mediatica Bloomberg a aratat ca rusii ar fi luat în obiectiv baze de date electorale in 39 de state. In septembrie, Departamentul pentru Securitate Nationala a alertat 21 de state ca sistemele lor se numara printre cele vizate de rusi.
Acum, Jeanette Manfra care conduce divizia de securitate cibernetica din minister a declarat pentru reteaua NBC ca un numar foarte mic de sisteme au fost penetrate de agenti rusi. Fireste ca aceasta evaluare nu este una precisa care sa ne indice ce inseamna „un numar foarte mic”, dar se stie, de exemplu, ca incidente de acest fel s-au produs in Arizona si Illinois. Nu se stie nici in ce a constat penetrarea pentru ca relatarile de presa arată ca nu exista dovezi ca listele cu alegatori ar fi fost modificate. Dar chiar daca asa au stat lucrurile, informatiile culese ar fi putut fi folosite in influențarea reclamelor electorale.
Dupa alegerea lui Trump, directorul Departamentului pentru Securitate Nationala, care fusese numit de Obama, a declarat masinile de vot, si sistemele de date electorale, infrastructura critica pentru securitatea nationala. Asta inseamna ca ele sint sub incidenta Departamentului, dar cu toate astea multe state nu au primit informatii cu privire la ce s-a intimplat in alegerile anterioare. Si isi doresc sa afle pentru că, iată, se apropie din nou alegeri.
In acest context este important de stabilit in ce a constat amestecul.