Linkuri accesibilitate

Alertă la Moscova, „rasslabon” la Chişinău


Masca de protecție purtată pe mână la Bălți

Oamenii cu măştile sub bărbii sau chiar fără măşti pot fi văzuţi zilnic în transportul în comun şi magazine.

Alertă la Moscova. De luni poliţia face verificări la toate staţiile metroului pentru ca niciun pasager să nu mai călătorească fără mască şi mănuşi. De asemenea, vor fi controlate toate autobuzele, tramvaiele, electrobuzele şi trenurile. Nimeni nu mai are voie să intre în transportul în comun fără mască sau cu mască sub bărbie.

Aceste măsuri vin ca o reacţie firească la creşterea numărului de persoane infectate în ultimele zile. Deşi ruşii au vaccin, deşi vaccinarea populaţiei va începe în decembrie-ianuarie, autorităţile din Moscova au decis să-i pedepsească pe cei care nu vor să poarte măşti. Aceştia pur şi simplu nu vor mai putea urca în transportul în comun.

În RM, pe de altă parte, cu toate că numărul deceselor creşte, cu toate că virusul infectează tot mai multe persoane, cu toate că republica nu are vaccin, domnesc haosul şi neputinţa, secondate de neputinţa conducătorilor. Totul e lăsat în voia sorţii. Oamenii cu măştile sub bărbii sau chiar fără măşti pot fi văzuţi zilnic în transportul în comun şi magazine.

Situaţia e într-adevăr gravă. Acum două-trei luni, nu prea aveam cunoştinţe infectate cu Covid. Acum sunt destul de multe. Ba chiar ştiu oameni care au decedat din cauza Covidului. Ar trebui să existe măcar o zdreanţă de ordine, măcar o vagă încercare de a opri numărul morţilor. Un soi de mobilizare şi responsabilitate care să ne ajute pe noi şi pe medicii obosiţi. Dar în Chişinău aşa ceva nu se poate face. Chişinăul nu e Moscova…

Mai mult

AntiNostalgia 2 – privind spre viitor

Radio Europa Liberă organizează al doilea sezon: din nou filme documentare, dezbateri și mulți invitați din țară și din străinătate pentru a discuta despre lecțiile trecutului ca șansă de a modela un viitor diferit. Un dialog între generații, la care toată lumea este binevenită

XS
SM
MD
LG