Alex Casianov este un tânăr din Republica Moldova care i-a învățat pe polonezi să aprecieze vinurile moldovenești de calitate. Tânărul a deschis în garajul casei în care locuiește în Varșovia un magazin de vinuri moldovenești și s-a ambiționat să aducă doar vinuri de cea mai bună calitate, chiar dacă acestea sunt și ceva mai scumpe.
Alex organizează adesea degustări unde vorbește nu doar despre vinuri, ci și despre tradițiile și cultura din Republica Moldova, și chiar organizează vizite în satele moldovenești pentru unii dintre prietenii polonezi. „Îmi place să vorbesc cu oamenii despre vin și să-i conving că vinurile moldovenești sunt la același nivel cu cele franceze sau italiene. Cea mai mare bucurie pentru mine este atunci când oamenii revin în magazinul meu. Mai ales mă bucur când revin francezii – mă simt de parcă și-ar schimba pașaportul francez pe unul moldovenesc”, glumește tânărul. Un interviu înregistrat la Varșovia de corespondenta noastră.
Alex Casianov: „Totul a pornit de la tatăl meu, pentru că el a început afacerea aici, în Polonia, a început să aducă vinurile moldovenești încă în anul 1999. Eu am venit puțin mai târziu.
Noi am deschis aici un magazin specializat, era un magazin doar cu vinuri moldovenești și mi se pare că erau două vinării din sudul Moldovei. Dar, să spun sincer, nu prea mi-a mers afacerea ceea. Pentru că vinurile din Moldova în Polonia sunt foarte cunoscute, dar pe de altă parte, sunt cunoscute doar vinurile ieftine, doar vinurile demidulci din supermarketuri. Și eu am vrut să schimb acest lucru în sensul că să le arăt polonezilor că sunt și vinuri de o calitate extrem de bună, cu un preț, da, puțin mai mare, dar pe de altă parte, nu atât de mare ca să zicem vinurile din Franța sau din Italia de această calitate, care sunt mult mai scumpe decât cele de la noi din Moldova.
Deci, ideea mea a fost ca să încerc să promovez vinăriile mai mici poate din toată Moldova, nu doar din sudul Moldovei. Și deja avem din Moldova vreo șapte vinării, care nu sunt atât de cunoscute aici, în Polonia, pentru că în Polonia oamenii cunosc doar Purcari, Cricova, poate încă și Mileștii Mici. Polonezii nu cunosc așa vinării ca Et Cetera, de exemplu, sau Equinox, sau Chateau Vartely. Acestea nu sunt atât de cunoscute în Polonia. Și scopul meu era să le arăt produse care nu sunt aici pe piață atât de cunoscute.”
Europa Liberă: Cine vine la degustațiile pe care spuneai că le organizezi aici?
Alex Casianov: „De obicei vin persoane care vor să cunoască mai mult despre vinuri, care nu prea beau vin zilnic. Pentru că în Polonia vinul nu se bea atât de des, de obicei polonezii mai mult beau bere sau votcă, dar acest lucru se schimbă și mi se pare că ei au așa o foame de cultură legată de vinuri. Asta se întâmplă datorită faptului că tot mai mult polonezii beau și vinuri din alte țări, de exemplu, din Italia sau din Portugalia care sunt foarte, foarte cunoscute în Polonia.
Deci, de obicei vin persoane care vor să cunoască ceva mai mult despre cultura vinului, dar se întâmplă că vin și niște jurnaliști care scriu despre vinuri și de obicei tot nu au prea mută posibilitate să guste vinuri moldovenești la diferite degustări care tot au loc aici, în Varșovia. De obicei acolo pot întâlni doar vinuri din aceste țări care sunt mult mai cunoscute prin producția de vinuri decât Moldova.”
Europa Liberă: Spuneai că mulți dintre cei care vin la tine întreabă și unde se află pe hartă Republica Moldova, și cum se poate ajunge acolo.
Alex Casianov: „Exact.”
Europa Liberă: Sunteți un fel de ambasador cultural?
Alex Casianov: „Să vă spun sincer, nu mă întreabă unde se află pe hartă, că deja știu unde se află. Dar da, sigur că mă întreabă, de exemplu, cum se poate de mers în Moldova; mă întreabă când e mai bine să mergi în Moldova ca să vezi mai multe.
Da, clar că încerc să promovez Republica Moldova și turismul din Republica Moldova. Și acesta este scopul meu principal, ca să zic așa.”
Europa Liberă: De ce are nevoie turismul din Republica Moldova pentru a deveni, într-adevăr, o poveste de succes. Pentru că interes pentru a merge acolo este. De ce are nevoie ca să-i atragă nu doar pe cei care vin, dar și recomandări din partea celor care vin de a mai reveni în Republica Moldova?
Alex Casianov: „Ca să zic sincer, dacă cineva deja a ajuns în Republica Moldova, sigur se va întoarce, cu siguranță. Pentru că prețurile sunt destul de accesibile, Moldova este o țară foarte atrăgătoare.
Chestia e că Moldova deloc nu se promovează sau nu se promovează atât de bine cum ar putea să se promoveze peste hotare. De exemplu, din păcate, când am fost acum un an la Ambasada Republicii Moldova și am întrebat poate ambasada are niște materiale de promovare pe care le pot lua aici la mine, ca să le dau oaspeților mei și, din păcate, ambasada nu a avut nimic. Nu e vina ambasadei, e vina mi se pare a Guvernului sau Biroului de turism care există, dar care, după părerea mea, poate nu face suficiente lucruri ca să promoveze Moldova. Mi se pare că ar putea face mult mai mult.
De exemplu, în Polonia în fiecare an se organizează o degustare de vinuri moldovenești. În Polonia vin producători din Moldova și a fost chiar puțin ciudat pentru mine că, de exemplu, eu nu am fost deloc informat că va avea loc un eveniment de acest fel, dar a fost aici într-o clădire după colț. Evenimentul era organizat foarte bine, numai că chestia-i că nimeni nu știa despre el, pentru că nu a fost niciun birou aici pe loc, care să informeze lumea că este așa ceva. Din păcate. Dar evenimentul era foarte, foarte bun. Au venit mi se pare că toți producătorii mai mari care există pe piață acum în Moldova.”
Europa Liberă: Tu locuiești în Polonia destul de mulți ani.
Alex Casianov: „Da, eu stau în Polonia deja din 2007.”
Europa Liberă: A fost perioada de embargouri cu Federația Rusă, după care au crescut exporturile spre Uniunea Europeană și au apărut și foarte mulți producători noi, mici, care spun cunoscătorii, au vinuri destul de bune și tu încerci să-i promovezi aici. De unde afli despre vinurile noi de calitate care apar în Republica Moldova, cum te informezi?
Alex Casianov: „Clar că citesc niște site-uri întotdeauna și călătoresc în Moldova, în fiecare an sunt prezent la Ziua Vinului și de obicei atunci încerc toate vinurile, toate noutățile care sunt pe piață.”
Europa Liberă: Pe lângă vinurile din Moldova am văzut că ai și vinuri georgiene, vinuri din România.
Alex Casianov: „Da.”
Europa Liberă: Deci ți-ai extins un pic aria geografică. De ce anume în zonele astea?
Alex Casianov: „Mi se pare că istoria vinului georgian e destul de asemănătoare cu istoria vinului nostru. Da, tradiția în Georgia e mult mai veche decât la noi, pentru că la noi a venit doar cu romanii, dar la ei a venit mult mai devreme. Acolo vinul a apărut și se zice că a apărut opt mii de ani înainte.
Istoria vinului de astăzi sau din ultimii 100 de ani este foarte asemănătoare, pentru că vinul din Georgia ca și la noi a fost dezvoltat
„După prăbușirea Uniunii Sovietice, Moldova și Georgia au fost nevoite să-și schimbe nu doar echipamentele, ci și modul de gândire despre vin și despre cultura vinicolă… ...
de Imperiul Rus la sfârșitul secolului XIX și după aceea s-a dezvoltat doar în Uniunea Sovietică. Am în vedere că toate infrastructura a fost dezvoltată de Uniunea Sovietică și în stilul Uniunii Sovietice.
Din cauza aceasta, după prăbușirea Uniunii Sovietice, Moldova precum și Georgia au rămas fără cel mai principal client pe piață. Și ele au avut nevoie să-și schimbe ceva în minte. Am în vedere că nu doar să-și schimbe fabrica, să zicem sau echipamentul, dar să-și schimbe și modul de gândire despre vin și despre cultura vinicolă. Și mi se pare că din cauza aceasta istoria vinului în Moldova precum și în Georgia sunt foarte aproape.
Și România a apărut în magazin pentru că e clar că vinul românesc tot nu este atât de cunoscut în Polonia. România mi se pare că deloc nu-și promovează vinurile peste hotare. Din câte eu vorbesc cu producătorii din România, ei spun că românii beau atât de mult vin că pentru dânșii e de ajuns ca să vândă vinul doar în România și atât.”
Europa Liberă: Spuneai că cei din Moldova și cei din Georgia au trebuit să-și schimbe ceva în mentalitate. Ce anume?
Alex Casianov: „Da. În primul rând, acum mai mult se produce vinul sec. Pentru că înainte pentru Uniunea Sovietică se producea mai mult vinul dulce. Chestia e că și gusturile s-au schimbat în timp – atunci când Moldova era în Uniunea Sovietică moldovenii s-au deprins de a bea vinul dulce sau demidulce. Clar că în Vest, și în Uniunea Europeană, și în America în ultimii 200 de ani se bea vinul sec. Și Moldova nu prea știa cum se face vinul sec, fiindcă întotdeauna le reușea să facă doar vin dulce. Asta a fost prima schimbare.
A doua schimbare este cum arată sticla de vin. Moldovenii au un gust puțin așa, cum să zic, hai să zic sincer, așa un gust țigănesc – ca să fie mult aur pe etichetă, niște floricele... În Europa nu se vând așa sticle sau dacă se vând, se vând cu un preț foarte, foarte mic și ieftin. În Europa se consideră că cu cât mai simplă este eticheta, cu atât mai bun este vinul. Că dacă cineva are un gust pentru a face o etichetă frumoasă, înseamnă că are și un gust de a face și un vin bun. Și mi se pare că da, și asta tot s-a schimbat acum.
În Moldova sunt producători care au început să călătorească, au început să viziteze alte vinării de peste hotare și au văzut cum se face. Și asta este foarte bine pentru producătorii moldoveni, pentru că s-au deschis deja granițele și ei au posibilitate să călătorească.”
Europa Liberă: Dar tu vezi ceea ce faci doar ca afacere, sau ai și o misiune în spate?
Alex Casianov: „Fiecare afacere se face pentru afacere, într-un fel. Dar chestia-i că – cum să vă zic? – eu nu sunt om de afaceri. Eu deloc nu
Ceea ce știu, asta e să povestesc despre istoria mea, despre de unde vin și cu ce vin, despre cultura mea…...
știu a face afaceri. Eu, de exemplu, nu știu a economisi, nu știu a face bani și din cauza aceasta mi se pare că asta nu-i o afacere pentru a face bani, pentru că eu nu știu să fac asta.
Ceea ce știu, asta e să povestesc despre istoria mea, despre de unde vin și cu ce vin, despre cultura mea. Și asta e ceea ce îmi place să fac și ceea ce știu să fac. Altceva nu știu. De exemplu, eu nu știu să fac bani.
Dar pe de altă parte, mi se pare că în ultimii ani la mine vin mai mulți
Îmi place să vorbesc cu oamenii despre vin…...
oameni. Deci deja astăzi pot spune că e o afacere cu succes, pentru că simt că vin mai mulți oameni în fiecare zi. Dar asta nu vine de la faptul că planul meu era un plan bun de afaceri, pentru că nu am avut niciun plan. Dar vine din faptul că îmi place să vorbesc cu oamenii despre vin. De exemplu, eu vă pot spune că poate cu vreo 30 la sută din clienții mei sunt per tu și asta e ceva ce nu poți numi o afacere, pentru că noi suntem deja colegi.”
Europa Liberă: Dar ce spui acestui club de prieteni ai tăi despre Republica Moldova atunci când le povestești? Probabil și partea asta de poveste e cea care atrage în acest loc, care este foarte frumos amenajat, care are vinuri de calitate. Dar oamenii vin și pentru poveștile pe care le spui. Ce le spui despre Moldova? Pentru că cei din Moldova văd lucrurile în nuanțe destul de negative, mai ales acum – văd țara ca o zonă de sărăcie multă, cu drumuri proaste, o anumită lipsă de cultură ș.a.m.d.?
Alex Casianov: „Da, deci eu tot consider că se vede sărăcia în Moldova. Moldova este o țară săracă, s-o spunem sincer, nu este o țară bogată. Și asta și le zic – că Moldova este o țară care nu se gândește la bani și de aceea oamenii sunt foarte, foarte deschiși, că lumea este foarte bucuroasă de toți care vin în Moldova și asta este cel mai prețios în Moldova.
Pentru că, de exemplu, oamenii pe mine mă întreabă unde mai bine să se ducă în Moldova. Și eu le zic: Să vă duceți undeva, numai nu în oraș, pentru că în oraș nu aveți ce vizita, mai bine să vă duceți în sat. În sat tot, într-un fel, nu sunt niște palate, nu sunt locuri istorice, dar acolo sunt oameni. Și la oameni trebuie să vă duceți.
Deci, oamenii sunt o comoară a Moldovei și asta e ceea ce Moldova are de oferit. Eu deja am fost de câteva ori cu niște colegi de-ai mei din Polonia și cu clienții mei. Noi am mers, de exemplu, la Orhei și nu aveam unde să stăm noaptea și am găsit o casă unde am bătut la ușă și ne-a deschis o doamnă și a spus: „Da, nicio problemă, puteți să stați la mine”. Și așa a fost în mai multe sate.
Și asta pentru polonezi este ceva de negândit. Am în vedere că pentru dânșii era un șoc că poți bate la ușă la cineva în miezul nopții și să intri și să stai o noapte întreagă. Și după aceea încă am avut și un mic dejun dimineață cu plăcinte, cu vin, cu brânză… Deci e ceva ce aici, în Europa, nu se întâmplă.”
Europa Liberă: Cum ai vedea tu evoluând Republica Moldova în așa fel încât, eventual, cei care ar vrea să revină, să poată reveni confortabil și fără sacrificii în Republica Moldova? Cum ar trebui să fie, să evolueze lucrurile?
Alex Casianov: „Fiecare om își dorește să-și trăiască viața în confort și să nu se gândească dacă va avea cu ce trăi la bătrânețe, de exemplu.
Când va fi stabil în R. Moldova și oamenii vor fi siguri că vor avea un loc de muncă ca să câștige niște bani, cu siguranță mulți vor reveni acasă…...
Deci, asta e cea mai importantă chestie. Mi se pare că nimeni nu-și dorește să-și petreacă viața peste hotare, pentru că e destul de greu să-ți părăsești țara, fiecare își dorește să rămână acasă, dar e chestia de stabilitate. Oamenii își doresc doar stabilitate pentru dânșii înșiși și pentru copiii lor și atât.
Când va fi stabil în Republica Moldova, am în vedere când fiecare om va avea casa lui și va ști că aceasta va rămâne casa lui și va avea de lucru ca să câștige niște bani, cu siguranță mulți vor reveni acasă.
Cu siguranță, pentru că nimeni nu-și dorește bătrânețe peste hotare. Mai bine e să stai acasă, acolo unde ai rude, pentru că la mine a rămas toată familia, sunt bunicii acolo și din cauza aceasta aș dori să stau cu ei. Și când va fi așa timp că Moldova va fi o țară care prosperă, atunci mi se pare că mulți, mulți vor reveni acasă.”
Europa Liberă: Voiam să iei paharul și să-mi spui o urare în poloneză. Cum se spune când se ciocnesc paharele?
Alex Casianov: „În poloneză se spune Na zdrovie. Dar i-am învățat deja pe toți clienții mei cum se spune la noi, deci cum noi zicem: Hai, noroc! Deja polonezii care vin la mine la degustare, întotdeauna la fiecare degustare deja știu să zică Hai, noroc!.”