Că este vorba de Butuceni și Festivalul DescOpera, de Festivalul Virginia Zeani de la Tg. Mureș, de Opera Națională bucureșteană sau de Festivalul Internațional „George Enescu”, problemele de management cultural sînt cam aceleași, mergînd pe un spectru larg de la sponsorizare pînă la eficacitatea serviciilor de presă și publicitate. Ceea ce desparte însă România și R. Moldova de restul lumii este redusa dezbatere publică a problemelor și lipsa, în genere, de transparență a managementului și a utilizării fondurilor puse la dispoziția managerilor, într-o proporție covîrșitoare, de către stat.
Dacă am ales acest subiect pentru rubrica de cultură a Europei Libere unul din motive îl constituie un recent interviu acordat cotidianului New York Times de Alexander Pereira, directorul Operei La Scala de la Milano, unul din cei mai faimoși, dar și, nu odată, controversați manageri culturali ai epocii actuale.
Pereira a preluat funcția la Milano în 2014 și a început-o în condiții dificile, la un pas de a fi blocat de autoritățile italiene care i-au pus la îndoială legalitatea plății a patru producții de la Festivalul de la Salzburg, al cărui patron fusese anterior. Anul acesta, directorul operei milaneze a fost din nou în centrul unor discuții aprinse în lumea teatrului și a politicii italiene atunci cînd i-a promis ministrului culturii din Arabia Saudită, prințul Bader bin Abdullah bin Mohammed bin Fathan al-Saud, să-l coopteze în consiliul de administrație de la Scala, în schimbul angajamentului său de a sponsoriza opera cu o sumă totalizînd 15 milioane de euro.
Cum notează Rebecca Schmidt în New York Times, Consiliul de administrație de la Milano a respins propunerea, iar una dintre consecințe este punerea în discuție, luna aceasta, a prelungirii contractului lui Pereira, care expiră în primăvara anului viitor. În paranteză fie spus, Scala nu a anulat și planurile de colaborare cu guvernul saudit în ideea transformării unei școli de fete de la Riad, într-un Conservator cu 600 de studenți și catedre, alături de muzică, de balet, studiu al instrumentelor și cor, ce ar urma să se deschidă în noiembrie.
Austriacul Alexander Pereira, în vîrsă de 71 de ani, are în urmă un trecut prestigios ca manager și renumit colector de fonduri pentru operă. Între 1991 și 2012 a fost director al Operei din Zürich, al cărei repertoriu l-a dezvoltat cu ajutorul unor colaborări prestigioase – între altele cu mezzosoprana Cecilia Bartoli și dirijorul Nikolaus Harnoncourt. A urmat un scurt interludiu ca director al Festivalului de la Salzburg, între 2011 și 2014, cu accent pus pe noile producții, iar apoi etapa de la Milano în care s-a distins prin creșterea numărului de producții originale și obținerea de fonduri.
În 2012, La Scala avea în repertoriu anual trei producții originale; astăzi numărul lor s-a ridicat la cinci. Dacă în 2012 numărul spectatorilor se ridica la 360 de mii, astăzi el este de circa 420 de mii. Lucrul cel mai relevant este încă că Pereira a reușit să scoată opera din deficitul celor șase milioane de euro pe care îl avea la sosirea lui, reușind să obțină de la sponsorii privați în ultimii ani un supliment de opt milioane de euro. Bugetul Operei La Scala, de 123 de milioane de euro anual, este acoperit în proporție de o treime de către stat și autoritățile locale – spre deosebire de Operele din Viena și München unde statul acoperă peste jumătate din buget.
Stagiunea viitoare de la Scala va include 11 producții noi de operă între care „Intoleranza 1960”, acțiune scenică în două acte de Luigi Nono, „Erwartung” (Așteptarea), monodrama lui Schönberg și, din stagiunea actuală opera lui Korngold, „Die Tote Stadt” (Orașul mort), care s-a bucurat de un succes neobișnuit de public.
Un interviu cu soprana Asmik Grigorian (Korngold, Die Tote Stadt, La Scala)
Pereira este de părere că are o mare responsabilitate față de repertoriul de tradiție, atunci cînd conduce o operă deschisă în 1778 (la o dată la care nu existau Opere de stat nici la Viena, nici la Berlin), dar și că „există o primejdie de a deriva totul din această tradiție”. „Încercăm să lărgim repertoriul cît mai mult posibil, să nu-l limităm, cum se tinde, la cel dintre Verdi și Puccini, să prezentăm opere ce o merită, scrise înainte și după; este foarte important.”
Întrebat despre posibilitățile de sponsorizare a Operei, Alexander Pereira spune că, deși își petrece timpul colectînd fonduri, a ajuns la o limită a sponsorizării private în Italia. Și atunci se întreabă el, „Cine altcineva ar putea dori să finanțeze o instituție de importanță
Cine investește în Europa în acest moment? Saudiții, chinezii, rușii ...
mondială? Din punct de vedere politic, s-ar putea pune întrebarea dacă Uniunea Europeană ar putea fi interesată de La Scala. Dar e o problemă pe timp lung, iar eu dacă vreau să o rezolv pe termen scurt sau mediu, trebuie să găsesc fonduri private. Cine investește în Europa în acest moment? Saudiții, chinezii, rușii.”
Trebuie ca Europa să se pregătească pentru un viitor în care instituțiile culturale vor fi și mai dependente de sponsorizarea privată, este întrebat Pereira. La care el răspunde: „Nu cred că fondurile publice vor crește. Dar banii trebuie să vină de undeva și
Teatrele montează mai puține producții fiindcă gîndesc că astfel salvează bani. Unii își închid companiile de balet. Nonsens total!...
de aceea este nevoie de un parteneriat privat-public puternic. Și să galvanizezi publicul să cumpere cît de multe bilete este posibil. La Scala se auto-finanțează aproape 70% din propriile cîștiguri.
„Trebuie să crezi în puterea reînoirii. Teatrele montează mai puține producții fiindcă gîndesc că astfel salvează bani. Unii își închid companiile de balet. Nonsens total! – exclamă Perira. În fiecare seară în care nu există un spectacol de balet am un teatru gol.”
Gînduri de reflectat, probabil, și pentru managerii culturali de la Chișinău și București.
Update
După încheierea acestei relatări, mezzosoprana Cecilia Bartoli a anunțat în două comunicate de presă că se retrage din ciclul de spectacole Handel de la Scala, programat de Alexander Pereira, în semn de solidaritate cu acesta după confirmarea că mandatul său de director nu va mai fi prelungit. Consiliul de administrație ar fi decis ca în locul lui Pereira să fie angajat Dominique Meyer, actualul director artistic al Operei din Viena. Dar contractul acestuia nu pare să fie încă semnat.
Știrea ar fi trebuit să fie făcută publică abia la 28 iunie, însă Corriere della Sera a publicat zilele trecute un schimb de mail-uri între Alexander Pereira și Oliver Widmer, soțul și impresarul Ceciliei Bartoli. Widmer scria că mezzosoprana este „șocată de decizia neconfirmării lui în post”, Pereira răspundea că speră încă să fie superintendent cînd spectacolele Handel vor avea loc și le spunea amîndoura: „nu mă abandonați!, iar Widmer replica: „În ce privește abandonul, Cecilia este solidară cu tine. Simplu, ea nu apreciază decizia și preferă să se gîndească la un alt proiect cu tine, într-un alt post.”
Prima operă a ciclului, „Giulio Cesare”, urma să aibă premiera anul acesta în octombrie, iar a doua, „Semele”, în 2020, contractul lui Pereira expirînd oficial în februarie anul viitor. Deocamdată situația se anunță rocambolescă, neștiindu-se nimic despre data la care Dominique Meyer ar putea prelua conducerea Scalei.
