Linkuri accesibilitate

Alexandr Soljenițîn (re)văzut de Vladimir Putin și... invers (VIDEO)


Statuia lui Alexandr Soljenițîn, lucrarea sculptorului Andrei Kovalciuk, 11 decembrie 2018

„Un strălucitor compatriot, scriitor, gînditor, veteran de război, care a participat în Marele Război al Patriei și a fost un adevărat patriot al Rusiei.” (Vladimir Putin, 11 decembrie 2018).

Istoria nu se scrie nici cu pamflete, nici cu afurisiri. Dacă președintele Rusiei, Vladimir Putin, se poate folosi încă odată, cu abilitate, de numele și amintirea celebrului disident și scriitor Alexandr Soljenițîn, meritul nu îi revine exclusiv.

La centenarul nașterii scriitorului Alexandr Soljenițîn
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:55 0:00
Link direct

Vladimir Putin pronunțîndu-și alocuțiunea la dezvelirea statuii
Vladimir Putin pronunțîndu-și alocuțiunea la dezvelirea statuii

Marți 11 decembrie, președintele rus a fost prezent la inaugurarea unei statui de bronz a scriitorului, în cartierul Taganski, la Moscova, moment ce a concis cu deschiderea festivităților ce vor marca aniversarea de o sută de ani de la nașterea lui Soljenițîn.

Decizia de a celebra centenarul nașterii a fost însă

Vladimir Putin la o întîlnire cu Natalia Soljenițina, la Fundația pe care o conduce văduva scriitorului la Moscova
Vladimir Putin la o întîlnire cu Natalia Soljenițina, la Fundația pe care o conduce văduva scriitorului la Moscova

îmbrățișată de Vladimir Putin și datează din 2014, cînd un ordin executiv prezidențial a pus bazele unei comisii însărcinată să pregătească actualele festivități. La Moscova se va desfășura o conferință internațională, intitulată: Alexandr Soljenițîn: O vedere din secolul al XXI-lea și va fi deschis un muzeu memorial consacrat lui, iar alte 70 de proiecte au fost anunțate în mai multe mari centre culturale ale Rusiei, începînd cu St. Petersburg-ul și terminînd cu Vladivostok.

Statuia inaugurată ieri la Moscova este opera sculptorului Andrei Kovalciuc, care a cîștigat în 2017 concursul organizat de Uniunea Arhitecților de la Moscova în cooperare cu Casa Comunității Expatriate Ruse „Al. Soljenițîn”. În paranteză fie spus, Kovalciuk, laureat al Premiului de Stat al Rusiei, este un sculptor portretist binecunoscut atît în Rusia cît și în Occident, autor al unor statui clasice înfățișîndu-i, de exemplu pe Pierre Cardin (la Paris), Grace Kelly și principele Rainier III (la Moscova), o statuie dedicată eroilor ruși din Primul Război Mondial, altele compozitorilor Serghei Prokofiev și Rahmaninov ș.a.m.d.

În discursul său, președintele Putin l-a definit pe Alexandr Soljenițîn drept „un strălucitor compatriot, scriitor, gînditor, veteran de război, care a participat în Marele Război al Patriei și a fost un adevărat patriot al Rusiei.” Soljenițîn, după spusele lui Putin, „a delimitat clar poporul real, autentic, al Rusiei și sistemul totalitar, care a cauzat suferință și condamnări severe pentru milioane de oameni. Dar, chiar în exil, Soljenițîn nu ar fi permis nimănui să vorbească de rău sau mincinos despre țara sa și s-a opus oricăror manifestări de rusofobie.”

Președintele Putin la ceremonia de la Moscova, 11 decembrie 2018
Președintele Putin la ceremonia de la Moscova, 11 decembrie 2018

Cel puțin două cuvinte ar putea fi considerate cheie pentru acest discurs, omagial în fond, unul strălucind prin absență, cel de disident, - expulzat din Uniunea Sovietică în 1974 ca dușman -, iar al doilea frapînd prin conotațiile sale politice actuale, menite să caracterizeze și să condamne orice opoziție față de Kremlin și politica sa, rusofobia.

Dacă președintele Putin, departe de a fi un democrat, îl poate folosi astăzi pe terenul propagandei sale pe Soljenițîn, amintindu-și de, cum a spus-o în discurs, „înțelepciunea, prudența și profunda înțelegere a istoriei”, faptul se datorează în mare măsură convingerilor intime ale scriitorului, făcute publice în ultimele două decenii de viață.

Alexandr Soljenițîn
Alexandr Soljenițîn

Între ele, un comentator rus din Statele Unite amintea, după episodul ocupării peninsulei Crimea de către ruși, declarațiile mai vechi ale lui Soljenițîn despre Ucraina: „Toată vorbăraia despre un popor separat ucrainean ființînd de prin secolul al IX-lea și posedînd limba proprie, ne-rusă, este un fals inventat recent”; un citat din eseul său apărut în 1990: „Reclădind Rusia. Reflecții și propuneri tentativă.” Același comentator, reamintea și spusele lui Vladimir Putin, în 2008 - anul morții lui Soljenițîn - la summitul NATO de la București: „Ucraina nu este nici măcar un stat. Parte a teritoriului ei este din Europa răsăriteană și cea mai mare parte a fost un cadou de la noi”...

Alexandr Soljenițîn și fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov
Alexandr Soljenițîn și fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov

Sojenițîn accepta din mîinile lui Vladimir Putin, la vârsta de 88 de ani, în 2007, înalta distincție a Premiului de Stat, pe care refuzase să o primească atât de la Gorbaciov cât și de la Boris Ielțîn, justificându-și gestul, între altele, spunând că nu i-ar fi fost acordată de președinte, ci de un Comitet separat de Cultură. Putin a avut grijă de rest, venind la Soljenițîn acasă cu un mare buchet de flori și, evident, camerele de filmat...

Imagini din 2007 retransmise de Russia Today TV

Alexandr Soljenițîn primind Premiul de Stat de la Vladimir Putin, venit în casa sa din Troitse-Lykovo, în apropiere de Moscova, la 12 iunie 2007
Alexandr Soljenițîn primind Premiul de Stat de la Vladimir Putin, venit în casa sa din Troitse-Lykovo, în apropiere de Moscova, la 12 iunie 2007

În 2007, într-un lung interviu cu revista Der Spiegel, Alexandr Soljenițîn avea să-l susțină cu toată greutatea opiniilor sale pe Vladimir Putin și să laude politica sa. Dacă administrația Gorbaciov fusese „de o naivitate politică incredibilă, lipsită de experiență și iresponsabilă față de țară”, dacă cea a lui Ielțîn „a chemat direct la separatism și a votat legi ce au încurajat și permis colapsul statului rus”, „privînd Rusia de rolul ei istoric și reducîndu-i poziția în comunitatea internațională”, Putin a fost cel care a declanșat „o restaurare înceată și treptată” a „forței” Rusiei.

La ultima lor întîlnire... iunie 2007
La ultima lor întîlnire... iunie 2007

În același interviu, mult comentat apoi, Soljenițîn îi acorda lui Putin un adevărat certificat de bună purtare: „Vladimir Putin – da, a fost un ofițer al serviciilor de spionaj, nu a fost un anchetator KGB, nici nu a fost șeful unui lagăr în Gulag. A servi în spionajul extern, nu este ceva negativ în vreo țară – uneori aduce chiar laude...”

Să mai spunem că în iunie 2007, Vladimir Putin însuși, într-un interviu tot cu revista Der Spiegel, declara: „Sînt, în mod absolut, un democrat!”?

Istoria este ceva mai complicată...

XS
SM
MD
LG