„Minciuna este sufletul nepieritor al comunismului” a scris cândva Leszek Kołakowski. Avea perfectă dreptate. O minciună cotropitoare, înrobitoare și năucitoare. Înființată de Lenin și camarazii săi întru fanatism utopic, poliția politică bolșevică, cu ale sale avataruri onomastice, a fost acel „scut și sabie” de care regimul s-a servit mereu, cu un imens tupeu. Între metodele sale favorite, exacerbată în timpul când Iuri Andropov a fost șeful KGB: dezinformarea menită să-i compromită pe criticii intransigenți ai regimului. Printre aceștia, la loc de onoare, Aleksandr Soljenițîn și Liudmila Alexeieva, luptători pentru salvarea memoriei și pentru drepturile omului.
Vladimir Putin este un kaghebist tipic. Aș spune chiar că este un fel de stahanovist al kaghebismului. Și-a creat imaginea de militant auster, fiind în realitate un hedonist cleptocratic. A împânzit lumea cu legendele kaghebiste. Putin este simbolul a ceea ce numesc valul peronist global. Fostul caudillo argentinian spunea: „Am două mâini, cea dreaptă și cea stângă, le folosesc după trebuință.”
În ultimii ani, mai cu seamă după 2012, Putin a îmbrăcat mantia de amic al tradiției disidente. Timp în care, disidenții actualului moment represiv, cu o intensitate și o perversitate care întrec cincinalul terminal al URSS, sunt prigoniți, deportați, asasinați. Din acest motiv, Serghei Kovaliov, admirabilul activist pentru drepturile omului, urmașul lui Andrei Saharov și al Elenei Bonner, a refuzat să participe la perpetuarea jocurilor cinice ale lui Putin. Liudmila Alexeieva a fost un personaj eroic și așa va rămâne în istoria reală a ultimelor cinci decenii. Este exact ceea ce Kovaliov, Pavel Litvinov și alte figuri marcante din comunitatea valorilor disidente au spus în omagiile lor pentru cea plecată în lumea drepților pe 8 decembrie 2018.
Ei sunt adevărații camarazi ai unei mari doamne a luptei pentru libertate. Faptul că a acceptat să fie decorată de colonelul kaghebist care joacă azi rolul de șef de stat al Federației Ruse ține de o anumită naivitate politică. Este regretabil, dar nu Liudmila Alexeieva, ci Putin face, în asemenea situații consternante, figură de uzurpator. În fapt, asemeni lui Soljenițîn, mumificat simbolic de către Putka și mafia sa, Liudmila Alexeieva este victima unui act de rapt comis de specialiștii în crime politice care taie și spânzură în Rusia stalino-fascistă a lui Putin.
Ceea ce urmărește gangsterul autocrat de la Kremlin este constituirea unui mit al poliției politice deschisă spre valorile ruse. La fel ca în România, unde criminala Securitate se bucură de o deșănțată glorificare ca instituție „patriotică”, se produce o falsificare de proporții astronomice în care călăii decid cine a fost și cine nu a fost erou. Clasicizarea cu ordin de la stăpânire a lui Soljenițîn, intrarea Arhipelagului Gulag (versiunea condensată și filtrată) în manualele școlare, dezvelirea de către Putin a unei statui a autorului cărții esențiale a destalinizării, O zi din viața lui Ivan Denisovici, sunt tot atâtea dovezi că avem de-a face cu o dramaturgie a travestiului. Pe scurt, regimul putinist încearcă să se drapeze în veșminte furate, să-și ascundă natura mafiotică sub o imensă fraudă istorică și semantică. Două personaje sunt figuri tutelare pentru Putin: maniacul liberticid Felix Dzerjinski, întemeietorul Cekăi, și machiavelicul ideolog Iuri Andropov, principalul prigonitor al disidenților în anii ’70 și ’80.
Rușinea nu face parte din trusa de emoții kaghebiste, chiar dimpotrivă. Ceea ce face Vladimir Putin acum prin anexarea perfidă a memoriei unor personaje cu trecut veritabil anti-comunist, este expresia acelui amoralism care a fost, este și va rămâne emblema unei instituții nefaste, malefice și inumane.
