Linkuri accesibilitate

Alexandru Ambros: Este momentul să dăm dovadă de spirit civic, de mărinimie și ajutor reciproc


Alexandru Ambros

Jurnalul săptămânal la Europa Liberă este semnat de Alexandru Ambros.

S-a născut la 1 ianuarie 1966 în orașul Ungheni. Și-a făcut studiile la Universitatea de Stat din Republica Moldova, Facultatea Matematică şi Cibernetică, pe care a absolvit-o în 1990. Cariera profesională o începe în calitate de profesor de informatică, după care fondează una dintre primele întreprinderi private din Ungheni. În anul 2006, este ales primar al orașului Ungheni, funcție pe care o deține până în prezent. Este căsătorit, are doi feciori, care trăiesc și muncesc la Ungheni.

LUNI

După o săptămână de vacanță forțată, determinată de situația epidemiologică din țară, am revenit la serviciu. Au revenit, de fapt, angajații Primăriei, pentru că cei din conducere au fost în permanență la datorie.
Ungheniul, ca orice alt oraș, este un mecanism foarte complicat, care poate funcționa perfect doar dacă fiecare „piuliță” este în regulă. Nu putem admite probleme sau deficiențe la întreprinderile municipale. Mai ales, în această perioadă, când ne confruntăm cu pandemia de COVID-19.

Vă imaginați ce s-ar întâmpla, dacă apa nu ar ajunge la oameni, dacă nu ar fi curățite străzile, dacă nu ar fi evacuat gunoiul menajer, dacă s-ar întrerupe curentul electric?

Atât de mult ne-am obișnuit cu toate aceste comodități, încât nici nu ne mai punem întrebarea cine sunt cei care ne asigură un trai decent, câte eforturi se depun pentru ca populația să beneficieze de serviciile respective nonstop.
Și, poate, e bine că nu ne mai punem aceste întrebări.

Înseamnă că este asigurată viabilitatea și funcționalitatea întreprinderilor municipale...

Înseamnă că este asigurată viabilitatea și funcționalitatea întreprinderilor municipale.
Pe de altă parte, oamenii s-au obșnuit într-atât cu aceste servicii, încât, uneori, unii dintre ei au senzația că cineva este obligat să le ofere, fără ca și ei să contribuie. Nu este așa.

M-am adresat unghenenilor să-și achite facturile, le-am cerut iertare că, poate, au vrut să audă altceva de la mine, că, poate, au sperat că aceste plăți vor fi anulate sau măcar amânate din cauza situației în care ne-am pomenit cu toții.

Le-am zis că anume acum este momentul să dăm dovadă de spirit civic, de mărinimie, de compasiune, de ajutor reciproc. Sper să mă fi înțeles.

MARȚI

Și din nou toată lumea este obligată să stea acasă. E o decizie corectă, dacă dorim să minimalizăm riscul răspândirii coronavirusului de tip nou.
Dar viața continuă, iar oamenilor trebuie să le fie asigurate condițiile elementare pentru un trai decent chiar și în aceste condiții. Le sunt recunoscător tuturor celor care se află azi pe prima linie , fie că e vorba de medici sau polițiști, de conducători auto sau măturători, de laboranți sau conducători de întreprinderi.

Pentru că e Ziua Mondială a Sănătății, gândul îmi este la medicii noștri, care – nu voi fi deloc original - sunt acum adevărații eroi. De acum înainte, Ziua Mondială a Sănătății ar trebui să fie în fiecare zi, căci în fiecare zi sute de lucrători medicali își riscă sănătatea și viețile lor pentru ca noi să fim sănătoși.

E o decizie corectă, dacă dorim să minimalizăm riscul răspândirii coronavirusului de tip nou...

Cine știe, poate Dumnezeu ne-a trimis această încercare ca să înțelegem cu toții mult mai bine cât e de important să avem un sistem medical bine pus la punct, ca să-i apreciem mult mai mult pe medicii noștri, ca să ne gândim cu toții mai mult la sănătatea noastră.

La momentul de față, unicul lucru pe care-l putem face ca totul să revină la normalitate cât mai repede e să stăm, în măsura posibilităților, acasă. Este un îndemn pe care nu contenesc să-l fac și îmi doresc ca toți unghenenii să-l audă.

MIERCURI

Dis-de-dimineață am făcut turul orașului. Mi-am dorit să văd personal cum se dezinfectează străzile, dacă este evacuat gunoiul menajer în timp util, dacă se efectuează lucrările planificate pentru această perioadă. Din momentul în care a fost declarată situația excepțională, angajații întreprinderilor municipale, ai Serviciului salubritate a primăriei Ungheni lucrează în ritm alert.

Foarte mulți dintre ei sunt la datorie începând cu ora 5 dimineața și până la ora 9 seara. Zilnic se spală și se dezinfectează străzile și trotuarele din Ungheni, se dezinfectează intrările în blocurile locative. Au fost spălate, degresate și dezinfectate toate containerele amplasate pe cele 78 de platforme de acumulare a gunoiului menajer din Ungheni.

Nu avem voie să greșim, mai ales acum...

Acționăm în funcție de situație, care se schimbă de la zi la zi, iar noi trebuie să fim pe fază. Nu avem voie să greșim, mai ales acum. Trebuie să luăm decizii prompte, uneori chiar nepopulare, dar care să fie în beneficiul oamenilor, în beneficiul orașului.

A urmat o ședință de lucru cu cei trei viceprimari. Apoi o discuție cu contabilul-șef. Viața continuă și trebuie să punem la punct multe alte proiecte ce țin de infrastructură, de amenajare, de organizarea unor activități culturale și sportive. E nevoie de modificarea bugetului, căci acest COVID-19 a dat peste cap multe planuri. Veniturile au scăzut, chletuielile au crescut. Cu siguranță, se va reveni la normalitate. Până atunci, încercăm să învățăm – din mers – să acționăm în condiții excepționale, pe care nu le-am mai întâlnit și nu le-am mai trăit până azi.

JOI

Activitățile din ultima perioadă s-au transformat în rutină. E foarte greu să știi că ești limitat în acțiuni, că nu poți începe în forță realizarea unor proiecte la care ai lucrat ani în șir. Dacă nu se întâmpla pandemia de Covid 19, în aceste zile, probabil, deja am fi muncit la reamenajarea centrului municipiului Ungheni, am fi muncit la reabilitarea unei porțiuni importante din sistemul de apeducte din Ungheni, am fi gândit cum să organizăm Festivalul de dansuri „Hora de la Prut” și multe alte lucruri frumoase și utile. Viața, însă, uneori, îți oferă încercări, care nici nu ai bănuit că ar putea exista. Le vom trece și pe acestea.

Acum este important să nu se instaleze panica și haosul...

Important e ca oamenii să respecte recomandările specialiștilor și autorităților.
Sunt mândru de unghenenii mei, care, în marea lor majoritate, înțeleg foarte bine ce se întâmplă, înțeleg situația în care ne-am pomenit cu toții. Avem oameni foarte activi, care, și în aceste momente, se implică, încearcă să ajute, vin cu inițiative noi. Sunt mândru de angajații Primăriei, ai întreprinderilor municipale, care știu ce au de făcut și o fac cu dedicație. Unii – de acasă, alții – venind zi de zi la birou sau în teritoriu.

VINERI

Ca de obicei, de dimineață, începând cu ora șapte, fac turul orașului. Urmează ședințe, la care, de fiecare dată, se discută despre ceea ce s-a făcut și urmează de făcut.

Muncim, în aceste zile, la dezvoltarea unei pepiniere la Ungheni...

Am decis să avem propria pepinieră, în care să creștem arbori și arbuști decorativi. Au fost deja plantați peste 1000 de puieți. În câțiva ani, va trebui să revitalizăm zonele verzi ale orașului, va trebui să reînnoim și aleea de castani, cu care se mândresc unghenenii. Se lucrează de zor și în Parcul Central, unde amenajăm o nouă zonă de agrement, grație ajutorului oferit de Primăria din Cluj-Napoca, oraș înfrățit cu Ungheniul. În ultimii trei ani, prietenii noștri clujeni ne-au oferit 300 mii de euro, bani pe care i-am utilizat la renovarea Parcului Central.
Unghenenii merită să aibă un oraș frumos, bine amenajat și dezvoltat, un oraș cu care să ne mândrim cu toții.

Vezi comentarii (2)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG