Linkuri accesibilitate

Alexandru Slusari: „Să vorbim noi acum despre o coaliție de patru ani este o utopie”


Caricatură de Dan Perjovschi
Caricatură de Dan Perjovschi

Un interviu cu deputatl Platformei DA din Blocul ACUM.

Cum răspunde Blocul ACUM criticilor lansate de președintele Igor Dodon despre faptul că nu ar fi atins maturitatea politică pentru o coaliție stânga-dreapta cu socialiștii? Corespondenta noastră i-a adresat întrebarea deputatului Alexandru Slusari:

Valentina Ursu în dialog cu deputatul Alexandru Slusari
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:19:05 0:00
Link direct

Europa Liberă: Ați început discuțiile cu colegii deputați din fracțiunea socialiștilor, nu ați ajuns la negocieri. De ce v-ați împotmolit?

Alexandru Slusari
Alexandru Slusari

Alexandru Slusari: „A fost prima ședință de lucru și noi am propus să creăm un grup de lucru, să discutăm în primul rând cum deblocăm activitatea Parlamentului, cum facem agenda antioligarhică, cum alcătuim organele de lucru ale Parlamentului și așa, etapizat, pas după pas, mergem spre

Foaia noastră de parcurs este una foarte clară ...

instaurarea unui Guvern funcțional. Foaia noastră de parcurs este una foarte clară și a doua oară chiar am fixat ora și locul unde ne întâlnim și discutăm aceste întrebări, dar am văzut care este reacția socialiștilor, discursul lor este absolut ultimativ și nu pot avea loc discuții.”

Europa Liberă: Socialiștii din contra vă reproșează că oferta lor ar fi mai realistă, mai atractivă și dacă ați porni de la ceea ce propun ei s-ar putea ajunge să formați Guvernul. Ei insistă pe formarea unui Guvern, ca Republica Moldova să continue un parcurs așa cum îl văd ei.

Alexandru Slusari: „Dar prin ce oferta lor este mai atractivă? Ei propun să fie creată o coaliție între două formațiuni, haideți să spunem așa, care au conceptele, doctrinele diametral opuse. Noi până mai ieri, alaltăieri cu greu ne spuneam „Bună ziua!” unul la altul.”

Europa Liberă: Dvs. știați din start că sunteți cu viziuni și ideologii diferite?

Alexandru Slusari: „Exact! Și să vorbim noi acum despre o coaliție de patru ani, să cuprindem mai multe probleme la care noi avem

Să vorbim noi acum despre o coaliție de patru ani este o utopie ...

poziții diametral opuse este o utopie sau special se pune o condiție ultimativă, atunci când te temi de cineva sau de ceva, vii și pui niște condiții care nu pot fi îndeplinite și cumva îți găsești justificarea de ce nu faci nimic. Iată au trecut două luni de când au fost alegerile, prima ședință a Parlamentului a avut loc pe 21 martie, oamenii ne plătesc salariile, noi, cei de la Blocul ACUM am venit să lucrăm în Parlament, spre deosebire de alți deputați.”

Europa Liberă: Eu o să-l citez pe șeful statului, Igor Dodon, care la mitingul socialiștilor a spus că, „din păcate, colegii de pe eșichierul de dreapta” – și bănuiesc că la dvs., deputații din Blocul ACUM s-a referit – „nu ați ajuns încă la nivelul pregătirii politice al partenerilor dvs. din Occident și mai aveți o lună ca să vă coaceți”, îl citez pe Igor Dodon, „poate veți conștientiza”, dar el are dubii, făcând referire la termenul limită, luna iunie, în care Parlamentul se mai poate întruni în ședință, forma coaliția de guvernare, alege conducerea Parlamentului, vota legi.

Alexandru Slusari: „Cea mai mare frână în reluarea ședințelor Parlamentului, în începerea dialogului privind deoligarhizarea statului este Igor Dodon, nu altcineva. Timp de trei săptămâni sau o lună deja a trecut, noi am văzut câteva metamorfoze în comportamentul lui Igor Dodon. Eu am asistat la prima și ultima întâlnire dintre Blocul ACUM și șeful statului și, fără presă, Igor Dodon a vorbit din poziția unui politician din opoziția reală, dânsul a vorbit despre frică, cu asta a început că țara este cuprinsă de frică, țara trebuie să fie eliberată, nu e posibil mai departe de trăit așa, resursele administrative, fraudele, coruperea alegătorilor – toate aceste lucruri au fost cu duiumul în cadrul scrutinului din 24 februarie. El era gata să promulge modificarea sistemului electoral, adică a fost o discuție în care mi s-a părut că există ceva bază pentru a porni mai departe, pe urmă noi am văzut că peste câteva zile el invită socialiștii și pe Plahotniuc împreună la masa de discuții; nu știu ce scop a avut el, apoi a spus că asta e ultima întâlnire și el ca președinte este deasupra tuturor proceselor politice...”

Europa Liberă: Pentru că inițial își atribuise rolul de mediator, după care a văzut că lucrurile rămân în ceață...

Alexandru Slusari: „După asta a văzut că lui ceva nu-i iese și mai departe el a spus că „partidele urmează să discute între ele”, lucru care a fost logic și firesc și pentru noi. Noi am vorbit că noi vrem să dialogăm pe platforma parlamentară și era un lucru firesc să discutăm cu Partidul Socialiștilor pe dimensiunea parlamentară, doar că n-a trecut nicio săptămână și noi am văzut al treilea Igor Dodon.

Dânsul a venit la ședința Consiliului Republican, dânsul a prezidat și doar el a vorbit, a declarat, dânsul a spus că a revenit în rolul de lider neformal al Partidul Socialiștilor, a vorbit în numele partidului, a fost

În sânul Partidului Socialiștilor este un grup de oameni care abordează rațional problema...

absolut intransigent. Mai mult ca atât, eu cunosc – și această informație este absolut veridică – că în sânul Partidului Socialiștilor este un grup de oameni care rațional abordează problema, ei înțeleg că alegerile anticipate după regulile lui Plahotniuc nu aduc plusvaloare Partidului Socialiștilor și ei insistă că PSRM să fie mai cooperant.

Igor Dodon a chemat câțiva fruntași ai Partidului Socialiștilor și i-a mustrat, pur și simplu a strigat la ei, a spus că „voi nu știți ce trebuie de făcut. Voi ce vreți dosare penale, voi ce nu știți cu cine aveți de-a face?”. Și dânsul acum îi ține ostatici, în prizonierat Partidul Socialiștilor și contribuie și îi ajută foarte mult lui Plahotniuc să fie ținută toată țara ca ostatic. El este frâna principală. Eu cred că fără Igor Dodon, dacă socialiștii ar depăși sindromul lui Igor Nicolaevici, posibil că demult ar fi pornit discuția și noi cumva, pas după pas, etapizat, cumva aveam să ajungem la unele acțiuni comune.

Nu avem cu PSRM multe puncte comune în programe, dar totuși sunt câteva pe care le-au promis și ei în campania electorală în ceea ce

Haideți să ne concentrăm asupra unor puncte care ne unesc și să lăsăm la o parte coaliția de patru ani ...

ține de lupta cu oligarhii și noi le-am promis. Haideți să ne concentrăm asupra unor puncte care ne unesc și să lăsăm la o parte coaliția de patru ani, de nu știu ce; dacă încrederea este la nivelul zero sau sub zero deja, dar nouă ne propun nu știu de ce coaliție ca noi să guvernăm țara timp de patru ani. Haideți să începem cu ceva, cu ce e posibil de început.”

Europa Liberă: Apropo, dacă nu reușiți să formați în cadrul Legislativului o majoritate, nu se desemnează premierul, nu se votează legi, se ajunge la dizolvarea Parlamentului de către șeful statului și anunțarea alegerilor anticipate?

Alexandru Slusari: „Termenul limită e 9 iunie și, conform deciziei Curții Constituționale din 2013, președintele țării nu că este îndrept, dar este obligat să dizolve Parlamentul în situația în care în trei luni nu este format Guvernul.”

Europa Liberă: Dvs. ați insistat și le-ați propus deputaților socialiști că ar fi cazul să reveniți la votul proporțional, dar între timp trei deputați independenți s-au adresat Înaltei Curți și Curtea Constituțională a anunțat că Parlamentul poate schimba sistemul electoral, dar nu pentru alegerile anticipate, ci doar pentru cele ordinare și cu cel puțin un an înainte de scrutin. Deci nu mai aveți cele cere colegilor socialiști referitor la acest subiect, el s-a epuizat?

Alexandru Slusari: „Este un subiect important din agenda de dezoligarhizare, dar oricum mai sunt și altele. Noi am anticipat această decizie. Curtea deja nu știu dacă noi o putem numi Constituțională, este „curtea lui Plahotniuc”. Decizia aceasta a fost anticipată de noi încă cu câteva zile înainte când deja ca despre un fapt împlinit a vorbit Andrian Candu, principalul purtător de cuvânt al lui Plahotniuc. Și desigur că această situație ne impune ca să facem ceva și cu această Curte Constituțională. Cu atât mai mult, noi trebuie să ne ajustăm agenda și să ne gândim ce facem cu justiția per ansamblu și în special cu Curtea Constituțională, dar pentru asta tot mai puțin și mai puțin timp ne rămâne și de la deciziile Curții Constituționale suferă nu doar Blocul ACUM, nu o dată a suferit și Partidul Socialiștilor.”

Europa Liberă: Dacă există mai multe asemănări între Partidul Socialiștilor și Partidul Democrat, dacă ei se înțeleg mai bine, de ce nu-i lăsați să creeze ei majoritatea?

Alexandru Slusari:„Dar nu depinde de noi acest lucru. Cu părere de rău, noi avem doar 26 de mandate și dacă ar fi existat înțelegere între Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor, Blocul ACUM nu avea cum să influențeze asupra acestei coaliții. Mai mult ca atât, noi din start am spus că noi vedem această coaliție, ea a avut loc în mod neformal cu mult timp înainte, încă până la 2016. În 2016 a fost cu lux de amănunte demonstrat în cadrul campaniei prezidențiale, pe urmă noi am văzut doi ani de colaborare când nu atât Partidul Socialiștilor, cât Igor Dodon îi rezolva lui Plahotniuc toate problemele strategice, începând de la arena sportivă, că a fost promulgată amnistia capitalului, cetățenia contra cost și chiar și votul mixt.

Noi știm că anume Igor Dodon a venit în Parlament în ziua votării, că o parte din fracțiunea socialiștilor n-a vrut să voteze acest sistem și Igor Dodon a fost garantul și a fost persoana care i-a convins și nu că i-a convins, dar a strigat la socialiști să facă acest lucru. De fapt, această coaliție neformală este și acum, deoarece calea care a fost aleasă de către Partidul Socialiștilor – sau coaliția de lungă durată,

Principalul beneficiar al acestui scrutin o să fie Vladimir Plahotniuc ...

lucru care nu este posibil de îndeplinit, sau alegerile anticipate – este calea râvnită, dorită de către Plahotniuc.

Această cale duce țara în alegerile anticipate, dar principalul beneficiar al acestui scrutin o să fie Vladimir Plahotniuc, nu altcineva, și această coaliție există. Că ea o să fie formalizată după anticipate sau o să fie formalizată acum, este altă întrebare. Din câte înțeleg eu, Igor Nicolaevici tare a râvnit și a dorit această coaliție, dar a intervenit factorul geopolitic, a intervenit factorul extern din partea Federației Ruse. Eu câteodată mă bucur, chiar și în aceste condiții grele, de libertatea de care dispun deputații Blocului ACUM. Noi suntem independenți, pe noi nimeni nu poate să facă presiune din exterior...

Europa Liberă: Dar în timpul acesta se reușește să se discrediteze Blocul ACUM? V-ați discreditat sau nu?

Alexandru Slusari: „Eu nu văd unde, deoarece noi am mers strict pe linia asumată în cadrul campaniei electorale. Noi am promis, în primul rând, alegătorilor dezoligarhizarea țării, combaterea corupției mari, edificarea statului de drept, oprirea exodului, întoarcerea banilor furați, investigarea reală a furtului miliardului, a Laundromatului și noi exact am mers cu aceste deziderate. Că am discutat cu socialiștii, cu părere de rău, cu democrații, cu acei împotriva cărora au fost direcționate aceste măsuri n-ai ce discuta, despre Șor nici nu vorbim, locul lor demult îi în altă parte.

A fost Partidul Socialiștilor care, parțial, a promis același lucru, nu așa de tranșant, ei n-au fost atât de vocali, dar oricum eu am participat în campania electorală aici în Chișinău și se apropiau fanii socialiștilor și spuneau că doar Partidul Socialiștilor o să scoată țara din ghearele mafiei. Iată, noi urmărim calea noastră, promisiunile noastre electorale și le-am oferit și lor posibilitatea să îndeplinească o parte din promisiunile lor și am discutat strict pe acest subiect, nu am acceptat și nu vom accepta coaliție de patru ani, asta-i linia roșie pe care noi nu o vom depăși niciodată, că am discutat și suntem gata și mai departe să discutăm strict pentru a realiza această agendă.”

Europa Liberă: Dvs. ați spus de ce nu ați vrut inițierea unui dialog cu cei din Partidul Democrat, dar poate totuși ar fi fost o variantă și rămâne a fi o variantă ca să discutați cu PD-ul?

Alexandru Slusari: „Țara este capturată și când se vorbește că nu trebuie de schimbat oamenii, trebuie de schimbat sistemul este un pic de trișare aici, sistemul are nume...”

Europa Liberă: Dar vă este frică să discutați cu dl Plahotniuc?

Alexandru Slusari: „Dar de ce să ne fie frică și să pierdem timpul să vorbim cu persoana împotriva căreia, în primul rând, sunt direcționate toate acțiunile Blocului ACUM? Noi vrem să eliberăm țara de dânsul și de anturajul lui și să vorbim despre...”

Europa Liberă: Dar poate îl convingeți prin discuții?...

Alexandru Slusari: „Dna Ursu, sunteți un om foarte inteligent. Pentru ce să pierdem timpul? Noi înțelegem că acest lucru este imposibil. El a luat această putere unipersonal din 2016, el ține țara în captivitate; orice discuție cu dânsul, orice ședere la masă cu dânsul este absolut contraproductivă. Dacă cu socialiștii există riscul de discreditare, dar oricum este unul mai mic, deoarece noi...”

Europa Liberă: Adică e mai bine să discuți cu Igor Dodon decât cu Vladimir Plahotniuc?

Alexandru Slusari: „Mai bine să discuți cu Partidul Socialiștilor, dacă ei pot depăși sindromul lui Dodon. Cu Dodon e mai greu de discutat deja. Noi ne-am convins că el are șapte fețe și poziția lui este

De Plahotniuc el se teme mai mult chiar și decât de ruși ...

determinată de șantajul lui Plahotniuc și de imaginile din Izolatorul nr. 13, iată care recent au apărut cum stă camaradul nostru Petic. Probabil că niște poze au nimerit și la Igor Dodon; de Plahotniuc el se teme mai mult chiar și decât de ruși.

Dacă ar exista în PD forțe, noi știm că sunt câțiva deputați care și ei sunt ostaticii lui Plahotniuc, care și ei vor să se elibereze din acest jug, dar marea majoritate a fracțiunii sunt persoanele din anturajul apropiat, acolo există verticala puterii și evident că n-avem ce discuta. Poți să discuți cu omul că noi vrem să pornim procesele penale și anchetele penale, adică justiția independentă împotriva acestui partid și a șefului partidului, este clar care va fi rezultatul.

În Partidului Socialiștilor la prima vedere, la prima etapă, acum eu cred tot mai puțin și mai puțin, deoarece, cu părere de rău, vedem că Dodon controlează acest partid destul de puternic și chiar dacă există acolo o aripă care pledează pentru dialogul despre dezoligarhizare, se

Blocul ACUM este unica forță politică parlamentară la ora actuală, care categoric nu-și dorește alegerile anticipate după regulile lui Plahotniuc ...

vede că frica aceasta față de Dodon și dependența de finanțare, de influență este mai mare, deși mai rămâne încă o lună și ceva pentru a discuta, dar Blocul ACUM este unica forță politică parlamentară la ora actuală, care categoric nu-și dorește alegerile anticipate după regulile lui Plahotniuc, nu doar în baza sistemului mixt, dar chiar și cu aceste resurse administrative, cu resurse financiare, informaționale, cu această componență a CEC-ului, cu această conducere a CNA, a Procuraturii Generale, a SIS-ului, a altor instituții, care controlează procesul electoral și noi am lansat această idee: „Haideți să facem tot posibilul pentru a zdruncina acest regim, pentru a porni procesul de dezoligarhizare și chiar dacă ajungem la ideea alegerilor anticipate, ele să fie organizate în condiții mult mai democratice, fără frică, fără această atmosferă de care este cuprinsă întreaga societate”. Asta era ideea noastră și noi ne-am adresat către toți deputații și desigur că în componența această a Parlamentului credeam că parțial sau plenar poate PSRM împărtășește această idee, dar Igor Dodon ține acest partid în prizonierat.”

Europa Liberă: A eșuat dialogul dintre deputații Blocului ACUM și socialiști?

Alexandru Slusari: „El nici nu s-a pornit acest dialog despre dezoligarhizare. Teoretic, noi mai avem o lună și jumătate pentru a lucra. Da, o perioadă scurtă, iată în fiecare zi ne sună patentarii (deținătorii de patente). Noi am înaintat proiectul de lege privind prelungirea activităților comercianților mici, celor care activează în baza patentelor. La dânșii expiră la 31 decembrie termenul, ei stau cu frica în sân și spun că „dacă voi nu rezolvați în prima jumătate a anului această problemă, marea majoritate dintre noi suntem cu mâna pe valiză, plecăm”. Socialiștii au promis în campania electorală același lucru.

Ce ne încurcă nouă, iată, o lună jumătate doar pentru a rezolva problema businessului mic, care supraviețuiesc, care singuri își creează locurile de muncă, să rezolvăm problema acestor zeci de mii de oameni? Cine ne încurcă să parcurgem calea asta de a-l demite pe șeful SIS-ului, că nu-i nevoie de modificarea legii, șeful CNA, membrii CEC, să încercăm să demitem procurorul general? Haideți să facem ceva, chiar dacă mergem pe cea mai proastă cale pe care a ales-o Plahotniuc și cu contribuția lui Dodon, haideți măcar să facem în așa mod, încât să facilităm, să facem aceste alegeri mai democratice. Or, voi pe urmă, socialiștii în campania anticipată o să veniți tot să spuneți că resursa administrativă vă încurcă, fraudele, Procuratura, dosarele penale. Și atunci, noi o să vă întrebăm: cine v-a încurcat timp de trei luni să rezolvați măcar aceste probleme?

Dacă noi nu reușim la 100% să dezoligarhizăm țara, haideți să încercăm măcar la 30%, la 40%. Noi toată această perioadă

Socialiștii se ocupă cu justificări, cu căutarea scuzelor...

demonstrăm că noi căutăm soluții, că noi vrem să facem acest lucru. Socialiștii se ocupă cu justificări, cu căutarea scuzelor că de ce nu este posibil, iată, sau coaliție de patru ani, sau nu facem nimic și până la urmă, dacă o lună și jumătate ei n-au să vină la Parlament și n-au să facă nimic, în anticipate vor fi taxați de alegători. Noi nu ne dorim anticipate, nu vrem anticipate, ele sunt nocive pentru popor în condițiile actualului sistem, dar dacă PD și PSRM au ales această cale, noi o să ne ducem la popor, însă dacă pe 24 februarie noi n-am avut alegeri libere și corecte, în septembrie-octombrie riscăm să avem alegeri și mai nelibere, și mai incorecte...”

Europa Liberă: Dar după anticipate s-ar putea crea o majoritate parlamentară mai ușor, mai lejer?

Alexandru Slusari: „Deja intră în vigoare Constituția, care prevede că Parlamentul nu poate fi dizolvat de două ori pe an și mi se pare că al treilea scrutin anticipat deja nu va fi agreat de nimeni, forțele care vor accede în Parlament vor trebui să caute soluții, noi propunem că, chiar dacă ajungem la aceste alegeri, ele să aibă loc în condiții mult mai bune pentru partide și mult mai proaste pentru mafie. Socialiștii și Plahotniuc au decis altfel, adică nu atât socialiștii, noi trebuie să spunem acest lucru – există Dodon și câteva persoane din anturajul

Nu ne dorim aceste alegeri, dar dacă vom fi împinși, până la urmă este un exercițiu democratic...

lui, care sunt foarte șantajabile de către Plahotniuc, și există restul Partidului Socialiștilor, așa cum este el, cu ideologia diferită, pe alocuri ostilă pentru mine, dar care nu are nicio treabă cu Plahotniuc, dar în prezent ei sunt ostaticii politicii lui Igor Nicolaevici, care a fost avertizat dur de către Plahotniuc că „cu puterea mea nu se glumește”.

Speranța noastră este că noi în septembrie-octombrie, dacă vom fi împinși în aceste alegeri, să ne mobilizăm, că venim la oameni; noi avem ce spune la popor, să ne ducem la diaspora, să ne consolidăm cum putem. Nu ne dorim aceste alegeri, dar dacă vom fi împinși, până la urmă este un exercițiu democratic, chiar și în condiții foarte vitrege, foarte ostile pentru democrație.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG