Linkuri accesibilitate

Alexei Verdeș (Irlanda): „Votul de la prezidențiale trebuie apărat cu fermitate”


Alexei Verdeș
Alexei Verdeș

Diaspora ar constitui 1 milion de persoane plecate peste hotare, reprezentând a treia parte a populației țării. Despre miza votului din străinătate, o discuţie cu Alexei Verdeş, stabilit cu familia în Irlanda de 20 de ani, actualmente fiind angajat într-o companie de transport de pasageri. Este şi veteran al războiului de la Nistru din 1992.

În dialog cu Alexei Verdeș (Irlanda) despre miza votului din diaspora
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:09:50 0:00
Link direct

Alexei Verdeș: „Toți vor o schimbare și cred că e un mesaj care vine din fiecare casă, din fiecare gând, și din țară, și din afara țării. Toți au înțeles că lucrurile nu merg într-o direcție care să ne arate o prosperitate la capătul tunelului.”

Europa Liberă: Cum, cu cine și de unde începe schimbarea?

Alexei Verdeș: „Bineînțeles că trebuie să facem schimbarea începând cu scena politică, să aducem un segment nou politic, debarasat de corupție. Politicienii să fie onești și atunci, poate-poate, să încercăm să facem pași concreți într-o direcție mai prosperă.”

Europa Liberă: Toți concurenții electorali, atunci când și-au întocmit listele cu care vin în fața alegătorilor, spun că în aceste liste au ajuns persoane integre, oneste, patrioți, binevoitori, binefăcători pentru statul R.Moldova și cetățenii săi. Nu există un actor politic care să spună că nu vrea să aducă în parlament oameni onești, cinstiți.

Să fim foarte atenți la ce mesaj aduc acești domni și, cu toții, ca societate, să ne determinăm exact ce ne dorim noi...

Alexei Verdeș: „Exact. Lucrurile acestea fiecare le spune, fiecare are dreptul să le spună, dar noi suntem acum obligați să cernem trecutul de-a mărunțelul și să vedem exact ce s-a întâmplat și atunci facem o decizie. Doar fiecare politician, în activitatea să, a lăsat unele amprente. Noi suntem obligați să depănăm timpul înapoi și să vedem exact care au fost acțiunile și atunci facem și o concluzie. Dar, în primul rând, trebuie să fim foarte atenți la ce mesaj aduc acești domni și, cu toții, ca societate, să ne determinăm exact ce ne dorim noi. Și dacă vom găsi răspuns la întrebarea ce ne dorim noi, unde-i calea, încotro mergem?, și să încercăm să vedem dacă voința noastră coincide cu ceea ce ne propun politicienii, căci urmăresc și eu o perioadă, de la independență încoace, și cam rar politicul încearcă să-și includă în agenda politică voința poporului. Ei, în majoritatea cazurilor, își promovează agenda lor și o pun în fața alegătorilor, că, uite, aveți soluția cutare și cutare.”

Europa Liberă: Și de această dată, la 11 iulie, cetățeanul cu drept de vot va măsura de șapte ori și va pune o singură dată ștampila, cum credeți că se va întâmpla?

Alexei Verdeș: „Noi trăim cu speranța și credem că se va face o schimbare, deoarece timpurile grele generează o energie adăugătoare, ne mobilizăm și credem că se va face o schimbare radicală. Brusc – nu cred că este justificat. Dar de politicieni depinde mult, deoarece, dacă ar fi persoane sincere, s-ar încadra mai mult în discuții pe programele politice, ca să aducă lumină în societate. Și aici chiar mă refer și la mass-media, și la jurnaliști, la toți, să încercăm să aducem discuția spre a discuta despre programele politice, să încercăm să facem lumină, ca să înțeleagă alegătorul, și mai puține atacuri la persoană. Acțiunile din trecut sunt importante, dar trebuie să vedem ce facem mai departe, trebuie să vedem ca să găsim soluția cea mai bună. Dar dacă nu este o discuție unde se propun soluții, să zicem, pe plan geopolitic sau pe plan economic sau planul educațional, atunci nu putem să decidem. Eu așa am o impresie că toți sunt angajați în discursuri despre acțiunile politicienilor și nu-și mai dau întrebarea unde și ce dorim să construim? Părerea mea e că trebuie să ne întrebăm, mai întâi, care e scopul nostru de a mișca societatea? Și atunci încercăm să înlăturăm pietrele care se opun și alegem oamenii devotați acestei cauze.”

Europa Liberă: Sunteți plecat din R.Moldova de cât timp?

Alexei Verdeș: „Sunt plecat din 2001, acum am făcut două decenii de când sunt printre străini, dar sunt foarte bine conectat și cu baștina, vin deseori cu diferite acțiuni. Sincer să vă spun, noi ne-am stabilit aici, familia e aici, am luat și un imobil și suntem stabiliți. Nu suntem categoria care trimite bani pentru a construi sau a-și cumpăra ceva imobile în țară, deoarece am familia și copiii aici, ei fac studii, dar părinții soției sunt în viață și-i ajutăm și noi cu ce putem când este nevoie. Investiții masive nu am făcut în țară.”

Europa Liberă: I-ați spus adio R. Moldova sau, totuși, mai trăiți cu gândul că ați putea reveni în țară?

Alexei Verdeș: „Nu pot să zic adio nici într-un caz. Noi suntem cu gândul acasă, am fi dorit să venim. De ceva timp, copiii își au calea lor, au îmbrățișat profesiile pe care și le-au dorit și eu sunt mai liber acum. În țară mai am rude, am o casă pe care am lăsat-o de 20 de ani și suntem și cu gândul să ne întoarcem. Aș dori să mă întorc în țară, dar să-mi mențin și drepturile europene pe teritoriul țării de baștină.”

Aș dori să mă întorc în țară, dar să-mi mențin și drepturile europene pe teritoriul țării de baștină...

Europa Liberă: Adică pe teritoriul R.Moldova?

Alexei Verdeș: „Exact! Aș dori ca în țara R.Moldova să funcționeze acele servicii de care noi am avut parte aici timp de 20 de ani și am înțeles modul de viață, am înțeles foarte bine care este efortul unui om pentru a avea o viață decentă.”

Europa Liberă: La alegerile parlamentare din 2019, cetățenii cu drept de vot de peste hotare au decis soarta a cinci mandate de deputat, la alegerile prezidențiale s-a arătat un entuziasm și mai mare. Pentru că analizați bine ceea ce se întâmplă pe scena politică a R. Moldova, cum credeți, câte mandate pot fi decise de alegătorii din diaspora la 11 iulie?

Alexei Verdeș: „Cred că diaspora va avea o prezență la vot chiar mai mare decât la al doilea tur din prezidențiale, deoarece se vede clar că bătălia devine decisivă. Noi simțim foarte bine că votul de la prezidențiale trebuie apărat cu fermitate. Acum este momentul ca acest vot să prindă rădăcină, adică să-i dăm un fundament tare, pentru a lupta mai departe împotriva corupției și să facem o schimbare în direcția corectă.”

Europa Liberă: Și ce așteptați de la următorii aleși ai poporului, ce priorități să aibă ei din moment ce obțin mandatul din partea alegătorilor?

Sunt ferm convins că direcția noastră de dezvoltare este alături de România, în Uniunea Europeană...

Alexei Verdeș: „Țara noastră, R.Moldova, între Nistru și Prut, trebuie să-și decidă direcția, în care parte mergem? Și de aceea eu aș dori să văd un grup de deputați care au ca scop determinarea cursului de dezvoltare a țării. Sunt ferm convins că direcția noastră de dezvoltare este alături de România, în Uniunea Europeană. Eu, ca unionist convins, nu văd diferențe. Când zic România, am în vedere și Uniunea Europeană. Sau, dacă se vorbește de Uniunea Europeană, eu văd România, deoarece toate drumurile spre Uniunea Europeană trec prin România. De aceea am o speranță mare că acest deziderat va prinde rădăcini și vom începe a face primii pași în această direcție, care este soluția pentru viitorul societății dintre Nistru și Prut.”

Europa Liberă: Votul în acest alegeri mai rămâne a fi unul geopolitic.

Alexei Verdeș: „Nu înțeleg niciun politician când se pronunță că geopolitica nu este pe primul plan. Geopolitică, bineînțeles. Deoarece, atâta timp cât noi nu avem trasată calea, unde mergem, atâta timp vom oscila între un mod de viață și altul, dar punem în frunte politici care reies din interesul național. Acum avem o opțiune și batem clopotul să ne unim pentru a înfrunta greutățile, să nu mai așteptăm când greutatea va sta deasupra capului nostru și să încercăm, în beznă, să dăm mână cu mână. Ar trebui să înțelegem că noi putem fi uniți doar în jurul pilonilor de bază ai oricărei societăți, care sunt valorile noastre naționale: limba comună, teritoriul comun, legăturile strămoșești, tradițiile. Cred că în jurul acestor piloni ar trebui să ne construim o strategie, pentru a consolida societatea, și atunci decidem cum și încotro mergem.”

Anticipate 2021: rezultate

Alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie au fost câștigate de Partidul „Acțiune și Solidaritate” (PAS) iar în noul Parlament vor intra trei partide/blocuri electorale.

Pentru a accede în Parlament, partidele politice trebuiau să întrunească 5% din voturile valabile ale alegătorilor, iar blocurile electorale – 7%. Candidații independenți numai 2%.

Rezultatele parțiale, prezentate de CEC, după numărarea a 100% din voturi.

Prezența la vot a fost de 48,41 la sută.

  • Pe teritoriul R. Moldova, prezența a fost de 44,56%.
  • Peste hotare au votat pese 212 mii de persoane, aproape jumătate fiind între 26 și 40 de ani, arată datele CEC. PAS a obținut peste 86% din voturi, în timp ce Blocul electoral al Comniștilor și Socialiștilor, numai 2,47%.
  • Cei mai mulți alegători din diaspora au fost în Italia, peste 66 de mii. Urmează Germaia cu aproape 26 de mii de votanți, Marea Britanie cu aproape 24 de mii și Franța cu aproape 23 de mii. În România au votat 15.123 de alegători iar în Rusia numa 6.153.
  • La secțiile de votare alocate locuitorilor regiunii transnistrene, 62,21 la sută dintre alegători au votat pentru Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, iar 13,59 la sută – cu Partidul Acțiune și Solidaritate. 6,25 la sută au votat pentru Partidul Șor.
  • În total, la cele 41 de secții arondate regiunii transnistrene s-au prezentat la votare 28.780 de alegători.

Previous Next

Radio Europa Liberă în alegeri

RADIO EUROPA LIBERA reamintește ca nu susține nici un partid politic înscris în cursa electorală pentru alegerile anticipate din 11 iulie 2021. Emisiunile noastre electorale, în română și rusă, oferă același condiții de exprimare tuturor candidaților, iar materialele analitice caută să prezinte cât mai exact informațiile publice despre trecutul partidelor aflate în competiție, astfel încât publicul (cititorii si ascultătorii) Europei Libere să facă o alegere informata și la scrutinul din 11 iulie 2021.

XS
SM
MD
LG