Linkuri accesibilitate

Aliona Caseanciuc: „Uneori copiii au nevoie de o oră de suflet mai mult decât una de gramatică”


Aliona Caseanciuc

Rubrica „Jurnal Săptămânal” la Europa Liberă.

Aliona Caseanciuc: Născută la 27 ianuarie 1976 in Slobozia- Cremene, Soroca. A făcut studii la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, facultatea Filologie, specialitatea Limba și literatura română și limba rusă, obținând titlul de Licențiat în filologie. Ulterior a urmat studiile de masterat la aceeași instituție, obținând titlul de magistru în filologie. Debutul profesional a avut loc în anul 2000 în cadrul Universității “Perspectiva-INT”. A fost angajată în calitate de lector universitar la Catedra de Limbi Moderne și profesoară de limbă și literatură română la Liceul „Perspectiva-Prim”. Din anul 2003 până în anul 2010 am activat în funcția de director-adjunct în cadrul Liceului „Perspectiva-Prim”. În prezent activează la IP Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, ca profesor de limbă și literatură română. La momentul actual am 20 ani de stagiu pedagogic.

Luni

O dimineață destul de posomorâtă, gata-gata să lăcrimeze. Se vestește un început de săptămână nu chiar vesel. Dar intrând în sala de clasă și întâlnind privirile puțin somnoroase ale discipolilor, mi-am dat seama că pesimismul se amână și discuțiile, mai ales despre dragoste, vor alunga starea de somnolență care încerca să se instaureze. Să rămâi „Singur în fața dragostei” e o chestiune serioasă! Analizăm cum evoluează relația sentimentală dintre Viorica Vrabie și Radu Negrescu. Sesizăm faptul că indiferent de circumstanțe, imperative ale timpului și orânduire socială, dilemele amoroase, introspecțiile și frământările sufletești le sunt specifice îndrăgostiților. Schițăm o paralelă între sentimentele descrise în romanul lui Aureliu Busuioc și sentimentele care se încearcă în ziua de azi. S-a schimbat ceva?

În clasa a VI-a am savurat din feeria poveștilor! Neîntrecutul Andersen! Clipe de groază și emoții frumoase! Cu toții iubim poveștile, indiferent de vârstă...

Lecția nu se lasă fără digresiuni. Am fost întâmpinată cu o remarcă venită din ultimile bănci: „E frumoasă bluza dumneavoastră!”. Am roșit. (Masca m-a ajutat să voalez puțin jena ...). Am crezut că nu și-a făcut tema. Dar nu! E vorba de spirit de observație. Cresc bărbați adevărați!

Am mulțumit micului cavaler și mi-am confirmat încă o dată că fericirea vine din lucruri mărunte!

Ziua și-a schimbat radical conotația!

Marți

Deșteptătorul a sunat cu întârziere. M-a găsit trebăluind în bucătărie deja, gătind dejunul. Azi trebuie să fiu la școală mai devreme ca de obicei, sunt de serviciu. Misiunea de a monitoriza procesul de termometrie este una cu o semnificație specială în vreme de pandemie. Cât am stat la intrare, am urmărit cu atenție cum se perindă prin fața mea de la cei mai mici școlari împovărați de greutatea ghiozdanelor, până la cei mai răsăriți cu gențile aruncate lejer pe umăr. Fiecare se oprește, se salută, așteaptă încuviințarea mea să poată trece la dezinfectarea mâinilor. E o procedură care a început câteva luni în urmă - stângaci și cu mari emoții. Acum totul decurge cu mult calm și acuratețe.

Totul se petrece sub ochiul meticulos al Doamnei Director - un exemplu perfect de administrator exigent, inteligent, dar inspirat și foarte feminin. Readucerea elevilor pe băncile școlii, după o perioadă îndelungată de studii on-line, a fost misiunea anului. Nu e ușor! Dar efortul merită din plin! Avem conexiunea psihologică cu fiecare elev și, cel mai important, copiii socializează.

Am luat cunoștință cu rezultatele Olimpiadei școlare la Limba și Literatura română (eveniment remarcabil pentru viața de liceu!). Avem copii deștepți! Ne mândrim!

Miercuri

E o zi specială a săptămânii – e ziua când pot savura micul dejun cu familia dragă, deoarece nu am prima oră. Astăzi, când rotunjesc niște ani, m-au invadat cu cele mai frumoase flori! Sesizez că la această etapă de viață accept să schimb doar buletinul, în rest n-aș schimba nimic. Cele mai mari realizări ale mele – copiii - mă reprezintă cu demnitate și un soț, a cărui susținere am simțit-o și o simt necondiționat.

Ies grăbită și gândurile încearcă să se așeze în ordine în mintea mea: evaluările pentru clasa a VI-a sunt multiplicate, oare vor face față itemilor?; filmulețul-ecranizare a schiței „Vizită...” de I. L. Caragiale este descărcat, oare îl vor accepta? E din 1952! E alb-negru!; sintaxa frazei, predicativa, trebuie pusă o bază bună – n-aș vrea să fie veriga slabă în lanțul tipurilor de subordonate.

... un ghiozdan a fost aruncat în sus, până în tavan – de bucurie – a căzut lampa și s-a spart... Dar nu era din rea intenție... Era de bucurie! ...

Merg spre casă. Am de verificat un set de evaluări. Am trecut cu ochii peste ele. Le-a reușit! Au însușit! Degeaba mi-am făcut griji de ecranizarea perimată. A fost un succes! (Totuși le-am propus să aibă în vedere, când vor crește mari, poate ecranizează ei operele literare, să le avem mai proaspete!) Și predicativa a fost înțeleasă. Vedem mâine la verificarea temei de acasă.

Joi

M-am trezit ca de obicei, dar priveliștea de afară mi-a dat aripi să pot plana deasupra lucrurilor mărunte din care e alcătuită rutina zilnică. Binecuvântarea divină s-a așternut asupra noastră sub forma celei mai curate și pufoase zăpezi. Uitasem de această senzație de bucurie inocentă. În drum spre școală m-au răscolit amintirile demult trecute din copilărie: săniușul fără griji, bulgăreala până la cei mai îmbujorați obraji și părinții – tineri și frumoși ca niciodată.

Curtea școlii forfotea de multitudinea căciulilor multicolore, dornice de zbenguială, iar fericirea deplină se citea pe chipurile tuturora de la mic la mare.

Sunetul clopoțelului îndrăzneț i-a îndemnat pe toți să se împrăștie prin clase. Entuziasmați și rumeni și-au înhățat ghiozdanele care nu și-au găsit loc pe bănci, fiind lăsate în „straja” coșului de gunoi și au fugit la ore. Și nimeni nu și-a amintit de telefoanele din ele!!!!

Am două ore în clasa mea – a IX-a. Avem recital – poezia „Lacul”, de Mihai Eminescu. A ieșit ceva de suflet. Unii au făcut-o pe expertul în materie de dragoste, alții doar începători. Un lucru este cert – au crescut și încearcă cumva să se atingă stângaci de problemele vieții adulte, dar în suflet și în gândire rămân aceiași copii luminoși pe care i-am lăsat să intre cu desăvârșire în inima mea acum câțiva ani.

Ziua a culminat cu o veste foarte bună, venită de la spital: avem o îmbunătățire a stării de sănătate a unui părinte, aflat de douăzeci de zile în terapie intensivă!

Rugăciunile noastre comune au dat roade!

Vineri

Dimineața veni cu ger blând și zăpadă care scârțâie îndrăzneț sub picioare.

E ultima zi de lucru din săptămână. Am lecția de Dezvoltarea personală cu ai mei. Țin în mod special la orele astea, fiindcă ne apropie mult unii de alții. Astăzi am hotărât să mă abat puțin de la temele stipulate în proiectare și să discutăm un subiect care se impune la moment. Vorbim despre cum să ne manifestăm sentimentele pentru o persoană pe care o simpatizăm. Recunosc, am mai practicat așa ceva. Uneori copiii au nevoie de o oră de suflet mai mult decât una de gramatică. Confortul psihologic și regăsirea personală în raport cu o situație dificilă rămân a fi primordiale.

În pauză îmi întâlnesc colegele - persoane calde cu care împărtășesc aceeași credință, cu care putem ironiza pe seama necazurilor sau a oboselii survenite, cu care putem vorbi și tace în aceeași limbă, avem glumele noastre tematice.

Merg în clasa a V-a care sunt foarte aproape de sufletul meu. Acolo domnește inocența și curiozitatea primară. O rezonanță aparte are asupra lor comportamentul lui Ionel Popescu, maiorul de roșiori. „Că doar nu poate fi țigară adevarată!?...”

Curios, dac-ar trăi acum I. L. Caragiale, ce vicii omenești ar ironiza? Din cele pomenite în opera sa, probabil, prioritară și actuală ar rămâne educația sau, mai bine-zis, lipsa ei.

Mă îndrept spre casă și încerc să fac o retrospectivă a săptămânii. A fost una obișnuită – aglomerată, interesantă, agitată, cu emoții contradictorii, dar atât de revigorante, care nu-mi permit să cedez sufletește în fața trecerii timpului.

Pentru mine școala este o oază ferită de influențele directe ale străzii, locul, unde se încearcă a sădi frumosul în sufletul curat de copil. Atâta timp cât va fi posibilă promovarea esteticului și adevăratelor valori aici, mă voi regăsi printre copii.

Vezi comentarii (6)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG