Linkuri accesibilitate

Allison HOOVER BARTLETT. Omul obsedat de cărţi


Coperta volumului „Omul obsedat de cărţi”, de Allison Hoover Bartlett

„Îmi place să simt că ţin în mână o carte care face cinci-zece miare. Şi mai e şi admiraţia celorlalţi”, se mărturiseşte Gilkey, protagonistul din Omul obsedat de cărţi, de Allison Hoover Bartlett, Nemira, 2014, cel care „de la sfârşitul anului 1999 până la începutul lui 2003, (…) ar fi sustras volume în valoare de 100.000 de dolari de la anticari din toată ţara. Era hoţul deceniului, neîntrecut în această perioadă”.

„Începeam să semăn cu el. Obsesia mă bântuia din ce în ce mai tare. Aproape că nu mă mai gândeam decât la lumea cărţilor rare”, spune şi autoarea cercetării, mai spre finalul cărţii, după ce că a urmărit, preţ de vreo 200 de pagini, aventurile „hoţului deceniului”, purtând lungi discuţii cu acesta, pe de-o parte, dar şi cu Ken Sanders, vânătorul de hoţi bibliofili, ca să constate la un moment dat: „Eram cu toţii vânători tenace – Gilkey vâna cărţi, Sanders vâna hoţi, iar eu vânam poveştile amândurora”.

Ei bine, cartea e plină de tot felul de poveşti, una mai pasionantă decât alta, de-ar fi s-o amintesc doar pe cea a lui Thomas Jefferson Fitzpatrick, „un profesor de botanică din anii 1930, care a cumpărat atâtea cărţi, că greutatea casei lui din Nebraska a ajuns să depăşească greutatea maxim admisă. În 1952, când a murit, la 83 de ani, s-a stins pe un pat de campanie pe care-l ţinea în bucătărie, printre cărţi care cântăreau nouăzeci de tone”. (Întocmai ca Emil Brumaru, adaug între paranteze.) Dar cea mai cumplită e cea a lui Don Vincente, călugărul spaniol din secolul XIX, expulzat din mănăstirea lui cisterciană după ce a fost prins că fură cărţi, şi care va ajunge apoi pe banca de acuzaţie fiind învinuit de omucidere „Omul a recunoscut că l-a strangulat pe Patxot şi că a ucis prin înjunghiere alţi colecţionari, mărturia lui având loc numai după ce judecătorul l-a încredinţat că (…) autorităţile vor avea mare grijă de biblioteca lui. La proces, când judecătorul l-a întrebat de ce nici măcar n-a luat bani de la victimele sale, acuzatul a răspuns: «Eu nu sunt hoţ». Cât despre faptul că le-a luat viaţa, a spus aşa: «Toţi oamenii trebuie să moară mai devreme sau mai târziu, dar cărţile bune trebuie păstrate». (...) Povestea a fost sursă de inspiraţie pentru una dintre primele proze scurte ale lui Gustave Flaubert, Bibliomanie.”

De bună seamă, „dacă pui mâna pe cărţile alea, poate pui mâna şi pe un stil de viaţă sau, cel puţin, poţi să le dai altora impresia că duci o astfel de viaţă” – asta sigur dacă nu-ţi scrii chiar tu propria poveste!

2 decembrie ’19

Vezi comentarii

XS
SM
MD
LG