În urma scrutinului parlamentar regional din Turingia, partidul naţionalist-autoritar, Alternativa pentru Germania (AfD) a devenit cea de-a doua forţă politică a acestui land federal răsăritean. S-au lansat diverse explicaţii pentru acest nou succes al unui partid euro-reticient, xenofob şi anti-musulman care în mai toate land-urile răsăritene se bucură de o popularitate tot mai mare. Faţă de acest fenomen, fosta preşedintă a Consiliului Central al Evreilor din Germania, Charlotte Knobloch, şi-a exprimat consternarea într-o declaraţie, postată pe internet. Ea nu a ezitat să reliefeze un fapt pe care unii politicieni şi comentatori încearcă să-l bagatelizeze prin explicaţii îmbrăcate într-un limbaj diplomatico-eufemistic. „Cine a votat cu AfD”, spune Knobloch, „ştie exact ce a făcut. Mulţi alegători au susţinut cu votul lor un partid care de ani de zile minimalizează perioada nazistă şi nu-şi ascunde ura faţă de minorităţi, inclusiv faţă de cea evreiească, pregătind astfel terenul (...) violenţei extremiste de dreapta”.
În contextul ascensiunii partidului AfD s-a pus şi întrebarea dacă rădăcinile pentru simpatiile naţionalist-autoritare nu se află şi în trecutul apropiat al fostei Republici Democrate Germane.
Faptul că RDG-ul a integrat anti-fascismul în ideologia oficială a statului, nu înseamnă că fenomenul nu a existat şi în partea răsăriteană.
În ultimii de ani de existenţă a statului răsăritean au avut loc numeroase incidente xenofobe, violente îndreptate atât împotriva unor muncitori străini, cât şi împotriva opoziţiei anti-comuniste, democrate.
Datorită radioteleviziunii occidentale s-au aflat, de exemplu, detalii despre incidentul din data de 17 octombrie 1987. În acea zi s-a desfăşurat în biserica est-berlineză Zionskirche un concert, la care au participat grupuri ale opoziţiei.
Biserica sf. Sion fusese unul dintre locurile centrale unde s-au desfăşurat reuniunile opoziţiei răsăritene. Participanţii la concert au fost atacaţi de către un grup numeros de neonazişti. Nici poliţia şi nici Stasi (poliția secretă est-germană) nu au intervenit.
Freya Klier, martoră la acest incident violent, a rememorat într-un interviu radio întîmplările de atunci. (Freya Klier a fost una dintre personalităţile proeminente ale opoziţiei est-germane, arestată de către Stasi şi obligată, în februarie 1988, să părăsească RDG-ul. Klier a activat şi în cadrul Comitetului pentru respectarea Drepturile Omului în România, susţinut de Fundaţia „Heinrich Böll”, şi a semnat apelul privitor la organizarea „Zilei internaţionale de acţiune - România”, în noiembrie 1988, în semn de solidaritate cu protestul muncitorilor din Braşov, din 1987.)
În primul deceniu comunist, numeroşi nazişti au fost integraţi în aparatul de partid şi de stat. Unii au făcut carieră în învăţământul superior sau în cadrul bisericii evanghelice. Astfel, Walter Grundmann şi Hans Erich Eisenhuth care, în 1939, au activat în aşa-numitul „Institut pentru Studierea şi eliminarea influenţei evreieşti asupra vieţii bisericeşti germane” şi-au continuat cariera în fosta RDG şi au colaborat activ cu organele statului est-german.
Cercetătorul Henry Leide a publicat în 2005 un amplu studiu („NS-Vebrecher und Staatssicherheit. Die geheime Vergangenheitspolitik der DDR” „Criminali nazişti şi Stasi. Politica secretă din RDG privind reconsiderarea critică a trecutului”) - în care a tematizat tocmai unul dintre aspectele eludate ale istoriei recente. (Ca şi Freya Klier, Leide a fost unul dintre cei care au activat în cadrul Comitetului pentru respectarea Drepturile Omului în România.)
Expertul pentru problematica extremistă, Bernd Wagner, este de părere că înaintea disparaţiei Germaniei de Est, acolo a existat un potenţial de cel puţin 15.000 de neonazişti. Mulţi dintre aceştia au provenit din familiile unor activişti de partid sau făceau parte din structurile militare. „Aceştia”, a declarat Wagner, „îi considerau pe comunişti drept elemente lipsite de spirit naţional pentru c-au pactizat cu ruşii. Germania de Vest o considerau molipsită de americanism. De aceea, ei deplângeau şi criticau şi multiculturalismul vest-german.”
