„Am devenit independenți, liberi, dar populația n-a știut cum să aleagă grâul de neghină” (FOTO/VIDEO)

În august 1991, s-a obținut independența Republicii Moldova și a început edificarea statului de drept și a instituțiilor democratice. De atunci au trecut 29 de ani și mai mulți cetățeni spun că libertatea fără dreptate poate să ducă la anarhie și în multe cazuri chiar asta se întâmplă. Oamenii cred că au plătit un preț al libertății pe care încă le este greu să-l măsoare. Despre prea multă speranță și prea multă disperare vorbim la acest sfârșit de săptămână.

* * *

Multă lume cu care am discutat la Ciorești, Nisporeni, crede că libertatea este cel mai de preț câștig în anii de independență, dar gândul lor este la Unire, pentru că e mare nevoie să fie consolidată o societate atât de dezbinată. Printre săteni există o nemulțumire generală vizavi de clasa politică, dar mulți recunosc că politicienii sunt acei pe care îi aleg votanții. De ce unii preferă să-i trimită în Parlament pe cei care promit lucruri care nu se pot face și îi refuză pe cei care spun că ar fi o cale lungă și grea ca să se ajungă la dreptate și bunăstare, lucruri dorite încă din 1991?

– „Eram acolo, în Piață, atunci când s-a făcut Marea Adunare Națională pe tema aceasta cu independența.”

Europa Liberă: Cum a fost?

– „Era lume multă, dar a fost amăgită ușor. Eu îmi amintesc, era un placat scris în franceză: „Pentru realipirea Moldovei la România”. Vedeți? Ne-au sugerat de atunci ideea, dar nouă, la alde gură cască, ne-au spus: „Ei, ce să unim două sărăcii?”. Iată am rămas o sărăcie lucie după atâția ani, că tot ne promiteau că o să ajungem ca Elveția și încă o să-i întrecem.”

Europa Liberă: De ce atât de greu se scapă de sărăcie?

– „Noi zicem că țara e săracă, dar nu-i adevărat, ea este bogată. Vedeți că se fură miliarde și se fuge de aici? De-atâta aici s-au oploșit aceștia care vor să devină miliardari, aici vor să fie prezidenți, prim-miniștri, fie ce-o fi, dar să fure. Și plus la asta încă-i mai plătim și cu pensii speciale.”

Europa Liberă: Sub privirea cetățenilor s-a înrădăcinat fenomenul corupției. De ce?

– „Fiindcă pe hoții cei de sus îi aleg hoții aceștia de jos și noi suntem complici, toți suntem complici la ceea ce avem. Când ne vom trezi și ne vom gândi încotro e biserica, cum s-ar zice, atunci să ne dăm bine seama și să avem toți o idee, nu așa să fim rupți iar pe jumătate acolo sau în trei, sau pe cnezate acum cum s-a rupt Moldova, sunt vreo patru-cinci cnezate, și toți vor…”

Europa Liberă: Care-s?

– „Găgăuzia, Transnistria, Bălțiul, Orheiul, iaca chiar și centrul, Nisporeniul cu Plahotniuc e alt cnezat. Și toți o duc bine, nu se sfădesc, nu se dau la dubă, se înțeleg tare bine.”

Europa Liberă: Ați amintit ceva mai devreme despre biserică. Ce rol a jucat biserica în anii de independență?

– „Biserica este tot una separatistă, ea dezbină poporul acesta. Și biserica are rolul ei, nu degeaba toți care ajung președinți se duc și grămădesc preoții. Ei tot au program de dezbinare care vine tot de la ruși, aceia îi plătesc cu ordine și medalii de-ale lor și preoții socot că ei slujesc pe Dumnezeu, dar mie îmi pare că ei slujesc pe alt dumnezeu.”

Europa Liberă: Și 29 de ani e o perioadă mică pentru ca Republica Moldova să scape de corupție, de sărăcie, de nedreptate, de rătăcire?

– „E un termen foarte mare, uitați-vă că de-amu de atunci au fugit jumătate din țară, pur și simplu, s-au dus să-și caute de viața lor.”

Europa Liberă: Vă referiți la milionul de moldoveni care au plecat în străinătate?

– „Da, care au plecat de aici și s-au dus să-și caute o bucățică de pâine, că aici au simțit că n-au chip să trăiască.”

Europa Liberă: V-a trecut vreodată prin minte ideea să mergeți și Dvs. în străinătate?

– „Da, mi-a trecut. Nu știu cât vom mai sta noi așa.”

Europa Liberă: Câți oameni gândesc ca și Dvs. în Republica Moldova?

– „Sunt oameni că gândesc și mai bine, dar îs puțini și avem mulți de aceștia amăgiți care tot se cred încă mai deștepți.”

Europa Liberă: Cine sunt patrioții?

– „Patrioții eu cred că sunt aceștia care au rămas pe loc și mai încearcă să schimbe ceva, oricât de greu ar fi, că nu o să vină alții să ne facă, dacă or să vină rușii, de exemplu, ei vin cu planul lor - să ne asimileze, să ne domine, să stăm sub talpă.”

Europa Liberă: Ce vă doriți cel mai mult acum?

– „Liniște și să pot să mai muncesc, sănătate, iată cu pandemia asta, sănătate tuturor și să avem putere să mai ducem, așa greu, dar poate ceva se va schimba, poate prindem la minte măcar de data asta.”

Europa Liberă: Demnitate sau umilință după 29 de ani de independență observați mai mult în Republica Moldova?

– „Cred că umilință e mai multă, amăgiți de atâtea ori... Ce, putem să zicem că avem demnitate? De unde? Dacă omul devine atât de ieftin, se vinde și nu-l interesează poate nici soarta copiilor, că, uite, mulți chiar din bătrâni și-au trimis copiii după hotare, le mai trimit ajutor și ei aici votează hoții. Și iaca chiar dimineața îmi zice o bătrână: „Ce să faci cu o pensie de 1200 de lei?” – „Da, dar nu vota hoții”. – „Păi că eu nu-i votez”. – „Dar cine-i votează?” Cine-i votează de ei câștigă?”

Europa Liberă: La mulți ani, Republica Moldova!

– „Da, la mulți ani! Dar tot să închei într-o cheie așa, mai... Eram la târg la Iași cu oalele și era scris la masă „Republica Moldova”. Vine o doamnă și așa, mirată, citește: „Republica Moldova”? Zic: „Nu, doamnă, ră-publica Moldova, că dacă era o publică bună – eram cu țara împreună”.”

Europa Liberă, astăzi, în ospeție la Ciorești și discutăm cu localnicii despre cei 29 de ani de independență. Cum a fost această etapă pentru stat, pentru cetățean?

– „Am avut foarte mari speranțe. Mie mi se părea că toată populația Moldovei îs patrioți și toți vor lupta pentru ca țara noastră independentă să devină într-adevăr o țară așa cum îs țările baltice și după cum vorbeau demnitarii de sus de la tribună mi se părea că peste vreo zece ani noi o să trăim ca-n Belgia, ca-n Elveția, dar azi m-am dezamăgit complet.”

Europa Liberă: De ce? Cine și ce v-a dezamăgit cel mai mult?

– „Pe mine m-au dezamăgit politicienii, noi am vrut democrație, am vrut libertate, dar am trăit o perioadă când am știut – ordinul nu se discută, se îndeplinește. A venit perioada când am devenit independenți, liberi, dar n-am fost pregătiți politic și populația n-a știut cum să aleagă grâul de neghină, fiindcă ei îi alegeau pe cei care vorbeau mai frumos, care știau să-i cucerească cu diferite promisiuni, cu diferite ajutoare, pomeni, ca până la urmă ei să ajungă acolo unde și-au dorit, dar cel care a primit pomana și l-a ales să rămână numai cu acea pomană.”

Europa Liberă: Unde e elita politică?

– „Există elită politică?...”

Europa Liberă: 30 de ani n-au fost suficienți să apară o elită politică?

– „Elita politică a apărut din lumea cea care niciodată nu a știut ce înseamnă politică și la un moment dat el s-a trezit că este politician. Și atunci, el ce a început? A început să-și arate că el multe poate, multe înțelege, pe când nici el nu era pregătit ca politician. Așa cred eu.”

Europa Liberă: Și astăzi încotro, Moldova?

– „Eu credeam că noi avem un stat independent, o țară care să prospere, cu oameni muncitori, oameni buni la suflet, gospodari, dar ultima vreme mi-am dat seama că - așa o văd eu - Moldova parcă-i o platformă unde-și rezolvă niște clanuri interesele și nu e țară, parcă nici n-o văd țară, dar văd un teritoriu unde-și rezolvă întrebările toate clanurile oligarhice.”

Europa Liberă: Să întrebăm generația mai tânără. Cu ce asemănați Republica Moldova?

– „Eu o asemăn cu o mamă părăsită. Eu îs profesoară și mai mult călătoresc între Moldova și Italia, spun, nu mă rușinez. Și întotdeauna mă trage să vin acasă, nu poți să te dezici de patrie, ca și de mama ta, dacă te dezici de patrie spui că-ți lepezi mama, rădăcinile. Dar întotdeauna când mă întorc acasă mă apucă așa o tristețe mare, dar eu cred că problema cea mai mare a noastră, a moldovenilor, este, și toate problemele noastre se trag din lipsa identității naționale, pentru că moldovenii noștri îs ca niște, așa și o să le spun, oi rătăcite, că și-au pierdut și baciul, dar și rădăcina, ei nu știu cui aparțin. Nu să zic că-s unionistă, dar totuși cred că unica soluție pentru țara noastră cred că-i Unirea cu România, că noi suntem istoric o parte a României.”

Europa Liberă: Dar fiecare trebuie să-și facă ordine în gospodărie, în casa lui?

– „Da, da, eu știu de asta, dar noi singurei nu o să ne descurcăm cu toate problemele care există la noi.”

Europa Liberă: Problemele acestea au fost create de cine?

– „Și de oamenii simpli înșiși, pentru că atunci când merg la alegeri decid și cărțile îs în mâinile lor, dar ei întotdeauna se lasă amăgiți de promisiuni, de pomeni electorale. Eu vă spun sincer, niciodată n-am să-mi vând demnitatea, sufletul și poziția pentru niște interese. Unde merg, întotdeauna spun că-s din Republica Moldova, dar sunt româncă-basarabeancă.”

Europa Liberă: Cetățenii acceptă să trăiască în umilință?

– „Da, acceptă. Urmăresc câtă demnitate are poporul belarus, pentru că ei opun rezistență, ei își apără dreptul, își apără votul lor și dictatura Lukașenka încearcă să înăbușe poporul, să-l suprime. La noi cred că moldovenii nu au coloana asta vertebrală. Eu nu zic, sunt persoane și la noi în Republica Moldova, dar puține și, din păcate, nu zic că toți tinerii deștepți au plecat peste hotare, dar majoritatea au plecat și încă or să plece, pentru că e imposibil, pentru că fiind peste hotare prin odiseea mea peste hotare am avut ocazia să fiu prin multe țări ale Europei și văzând cultura oamenilor, educația, de multe ori eu, întorcându-mă acasă, chiar iaca discut cu mama-soacră, cu mama mea și spun: „Ei cum acele popoare pot, dar noi nu putem? Nu suntem și noi tot oameni”?”

Europa Liberă: Și care e răspunsul?

– „Totul se începe din fiecare ogradă, din fiecare familie, de la educație, de la bun-simț, de la cei șapte ani de acasă, pentru că copilului de mic i se insuflă că asta-i țara ta, limba ta îi limba română, trebuie să-ți respecți strămoșii, trebuie să-ți iubești neamul, trebuie să-ți iubești poporul – iaca aceste lucruri la noi lipsesc.”

Europa Liberă: Trăiți cu speranță sau cu deznădejde?

– „Eu trăiesc cu speranță, da. Cu speranța, v-am spus care-i speranța mea, țara mea e România, îi și Republica Moldova, dar îi o unitate. La mine e „acasă” și Italia, și România, și Moldova, iaca la mine s-a format așa o inimă mare din trei țări. Așa, sufletul meu e împărțit în trei jumătăți, mă strădui să le unesc pe toate împreună așa, câte olecuță, câte olecuță.”

Europa Liberă: Deseori spuneți: „La mulți ani, Republica Moldova!”?

– „Deseori, da, și nu numai Republica Moldova, dar și „La mulți ani, România!”. Și întotdeauna spun că Basarabia este România, pentru că suntem același popor. Pot ei să ne spună că nu-i așa, că negrul îi alb și albul e negru, dar noi totdeauna, vor ei sau nu vor, și asta eu cred că e unica soluție – Unirea cu Patria-mamă.”

Europa Liberă: Vorbim despre 29 de ani de independență ai Republicii Moldova. De unde au pornit toate și unde a ajuns statul?

– „Din ‘92 și până astăzi viața Republicii Moldova duce în scădere – sărăcie, corupție și banditism.”

Europa Liberă: Și cine poartă vina?

– „Vina o poartă guvernanții, fiindcă la putere nu se află acea guvernare care ar trebui să mențină o ordine în țară. Astăzi este haos în toate domeniile: în agricultură piață de desfacere nu-i, în menținerea ordinii publice, vasăzică furturi, omoruri zilnic se transmit la radio, la televizor, cuvântul „separatism” n-a dispărut, dar Transnistria este rana cea mai mare care astăzi apasă asupra Basarabiei, fiindcă oricum, dacă vor vrea politicienii, capetele de vârf să pună o graniță pe Nistru acolo cum a fost și să unească țara – astăzi Basarabia ar trăi cu totul altfel. Majoritatea transnistrenilor de acolo niciodată nu or să vrea să conviețuiască cu Republica Moldova.”

Europa Liberă: Cetățenii sau politicienii?

– „Și cetățenii, și politicienii, fiindcă deseori trecând prin Transnistria pe acolo, într-adevăr, pe oricare l-ai întreba îți va spune: „Dar nu vrem noi nicio Republică Moldova”. Dar politica merge că nu, așa trebuie să fie.”

Europa Liberă: Sunteți la piață, ați venit să vindeți ce?

– „Am venit să vând un surplus de producție. Am și vacă, am și pământ, de toate am, dar bucurie nu am, fiindcă nu trăiesc așa cum trebuie de trăit în țările europene.”

Europa Liberă: Copiii ce vă fac?

– „Copiii îs plecați peste hotare, fiica, feciorul, ori de câte ori vin le propun să moștenească mai departe ceea ce eu am agonisit – nu vor, nu vor să schimbe viața din Europa pe viața din Republica Moldova. Mă doare, fiindcă noi o să plecăm, generația a treia, dar acestelalte generații nu s-or mai întoarce la baștină și atunci pământurile vor pustii, vor pârlogi, în genere, satele vor dispărea.”

Europa Liberă: Cum înțelege cetățeanul Republicii Moldova că trebuie să facă un sacrificiu ca să vină bunăstarea, dreptatea, adevărul să fie pus în capul mesei?

– „Unirea, Unirea cu Țara-mamă, cu România, fiindcă acolo există lege, acolo este respect, mai pe scurt o țară europeană, fiindcă aici la noi a fost implementată politica rusească, politica stalinistă, bolșevică care în afară de ciocan și ilău n-au mai știut nimic.”

Europa Liberă: Sunteți mândru că sunteți cetățean al Republicii Moldova?

– „Nu sunt mândru. Eu m-aș mândri dacă aș fi cetățean al României.”

Europa Liberă: Vă las cu speranță sau cu neîncredere?

– „Mai mult cu neîncredere, fiindcă noi nu o să mai ajungem acelea zile ca să vedem Unirea.”

Valentina Ursu, Europa Liberă, a făcut un popas aici, la Ciorești, raionul Nisporeni, în ajunul Zilei Independenței. Cât de mândru sunteți că sunteți cetățean al Republicii Moldova?

– „Sunt mândru, fiindcă aici m-am născut, aici mi-i familia, părinții, aici lucrez, îmi câștig pâinea și aici vreau să trăiesc liber și independent. Am gustat și eu pâinea străinătății și recunosc că a fost amară și asta m-a determinat să mă opresc acasă.”

Europa Liberă: Este o diferență între cum se înțelege să câștigi existența în Rusia sau în Occident?

– „Din ce aud de pe la cunoscuți, este diferență. Uniunea Europeană oferă alte condiții emigranților străini, în Rusia eu din experiența mea am observat o atitudine neomenească, ești tratat nu ca om, dar ca o slugă.”

Europa Liberă: Despre perspectiva satului și statului ce ne puteți spune?

– „Perspectiva satului depinde mult de perspectiva statului. Satul nostru moldovenesc totuși nu moare și asta se datorează oamenilor simpli.”

Europa Liberă: Și cum vedeți viitorul?

– „Viitorul îl văd într-un sat modernizat, dar eu aș pune totuși accentul pe păstrarea autenticității satului moldovenesc.”

Europa Liberă: Care au fost problemele care au împiedicat dezvoltarea statului?

– „Clasa politică. Suntem o țară prea mică ca să avem atâtea partide și, respectiv, oamenii simpli sunt dispersați pe simpatii politice și cu asta se manipulează foarte mult. Până la urmă, rezultatul votului pe care noi ni-l exprimăm independent este cumva configurat și prin acele mișcări care se fac prin formare de coaliții, ca să ajungă un partid sau altul la guvernare, nu este decizia noastră, până la urmă, și atunci această guvernare, eu personal, ca cetățean simplu, eu nu pot s-o recunosc, fiindcă eu mi-am exprimat votul pentru altceva. Deputatul care se vinde și se cumpără mă dezamăgește, eu nu pot să am încredere în așa oameni. Cetățeanul tot este o persoană cu rațiune și poate să-și facă unele concluzii care au fost scopurile acelui deputat.”

Europa Liberă, astăzi, în ospeție la Ciorești, aici, la Dvs. în sat, și vorbim despre acei 29 de ani de independență. Cum au fost ei?

– „Greu s-a trăit, pe toți ne-au amăgit pe care și cum au putut.”

Europa Liberă: Cine poartă vină?

– „Cine? Conducerea, conducerea amăgește lumea.”

Europa Liberă: Dar Dvs. de ce credeți minciunilor?

– „D-apoi nu le credem, dar ce să facem, dreptatea noastră unde să o punem? N-avem unde o pune, minciunile minciuni sunt.”

– „Eu am lucrat la grădinița de copii șefă de grădiniță și apoi educatoare și trăim cam greu, noroc că ne mai dă copiii câte oleacă și ne mai ajută, dar nu ne ajunge pensia și ne e foarte greu de trăit.”

Europa Liberă: Dar pe ce drum se îndreaptă astăzi Moldova?

– „Pe calea ruinei, se ruinează, fiindcă lumea n-are ce lucra, pământul, iaca, ne ducem, lucrăm, dar câți bani vârâm, nu-i scoatem banii ceia din pământ.”

Europa Liberă: Vă mândriți că sunteți cetățean al Republicii Moldova?

– „Mă mândresc că sunt moldoveancă și sper că, poate, conducerea ne-a întoarce binele acela înapoi, să trăim și noi oleacă mai bine.”

Europa Liberă: Dar Dvs. vă mândriți că sunteți cetățean al Republicii Moldova?

– „Mă mândresc, căci am copilași, îs bucuroasă de dânșii că s-au dus în țări străine și ne aduc și nouă câte oleacă să trăim și noi cu o bucățică de pâine azi mai bună decât trăiam înainte.”

Europa Liberă: Dar dacă nu ar fi fost banii de la copiii din străinătate?

– „N-am cu ce, n-am cu ce mă descurca. Am hectare de pământ, toate-s lucrate, dar anul ista n-am nimic, am rămas în minus. N-am nimic, gram. Pâine nu-i, nimic nu-i; ce am pus, nu am ce strânge, în grădină s-a uscat totul. Și cu ce să trăiești?”

Europa Liberă: Dar peste 29 de ani cum ați vrea să arate Republica Moldova?

– „Apoi tot aș vrea să fie mai bine, guvernul să se întoarcă cu fața la lume.”

Europa Liberă: Ce înseamnă să se întoarcă cei de la putere cu fața la cetățeni?

– „Să vină prin sate, să vadă cum trăiește lumea, să vadă cum lucrează lumea pe câmp, se duce lumea și fără o garafă de apă pe câmp, că nu-i de unde și n-ai cu ce. Noroc că primesc vreo două copeici pensia, de la pensie până la pensie nu-mi ajunge... Și cu ce să trăiești?”

– „De pensie vreau să mă jălui. Eu cinci copii am educat și crescut. Care-s duși, care-s prin sat, dar am crescut ani de zile viermi de mătase. Cu ce m-am ales eu acum? Cu 1300 de lei? Ce să-mi ajungă mie? Dacă nu mi-ar da copiii... Apoi am dori și noi ca să ne mai mărească oleacă pensia. Ce fac eu cu 1300 de lei, dacă eu pe o cutie de leacuri trebuie să dau atâtea ruble? Cu ce să trăiesc? S-a uscat totul, cum spune și nevasta asta. Nu-i cu ce trăi. Lasă guvernul să se mai întoarcă la noi, să ne mai dea cât de puțin, olecuțică măcar să mărească. Promisiuni fac multe, dar nu ne dau așa cum promit. Ei promit numai așa ca să se așeze pe scaunul acela și gata.”

Europa Liberă: Dar Dvs. vă place să ascultați aceste promisiuni frumoase?

– „Da, ne place, desigur. Ne gândim că o să fie viața mai bună. Noi de-amu ne trecem, ne ducem, dar ne gândim la acești din urmă, la urmașii noștri, la nepoțeii noștri, care-s mititei.”

Europa Liberă: Dar cine din conducătorii Republicii Moldova v-au lăsat o impresie bună, iată, pe parcursul ăstor 29 de ani de independență?

– „Cam de la toți, mai multe necazuri. Dar acum în ultima vreme chiar prea multe necazuri de tot. Cu așa președinte ne ducem de râpă noi, țăranii, dar de-amu de noi v-am spus – noi ne ducem pe drumul nostru, clar că nu trăim 100 de ani. Dar copilașii noștri ce fac din urmă?”

– „Toți care au fost la guvernare au promis că o să trăiască lumea bine și o să dea pensii și care au fost la guvernare toți numai ne-au promis și de făcut n-au mai făcut nimic. Minciuni și fără dreptate, fără nimic. Iaca cum!”

Europa Liberă: La mulți ani, Republica Moldova!

– „Ei..., cum? La mulți ani, Republica Moldova! Dar ce să facem? Dacă trăim și noi cum putem. Iaca am venit azi la piață să-mi iau și eu ce-mi trebuie pentru sărăcia asta a mea, dar când mă uit în buzunar, nu prea am cu ce. Totu-i scump.”

Europa Liberă: Viitorul Moldovei îl vedeți mai aproape de Rusia sau de Uniunea Europeană?

– „De Uniunea Europeană. De-amu ne hrănim acum că ne hrănesc copiii, dar era bine și cu rușii, că noi tare mult ne-am hrănit cu rușii.”

– „La mulți ani, Republica Moldova! Să avem o viață mai bună, să fiți sănătoși acolo unde conduceți, dar să ne faceți și nouă să ne fie bine.”

– „Dreptate în țară...”

– „Da, și dreptate în țară.”

Europa Liberă: Pe ce drum merge azi Republica Moldova?

– „Pe un drum care duce nicăieri. Dacă mai continuăm pe calea aceasta, noi nu avem sorți de izbândă. Deci, noi tot luptăm pentru independență, pentru un ideal mai frumos, mai prosper, să facem oamenii mai buni și nu ne reușește. Și nu ne reușește, fiindcă toți pilonii spirituali sunt dincolo de Prut.”

Europa Liberă: Republica Moldova astăzi este un stat independent sau mai mult dependent?

– „Ea este un stat dependent. Dependența de sărăcie ne-a adus la aceea că am devenit dependenți de unele forțe oculte și acum suntem dependenți de niște interese oligarhice care își fac mendrele aici. Și noi, poporul acesta blând și blajin, suportăm toate astea și le permitem. Cel mai rău este că le permitem lor să perpetueze starea asta de dependență de ei, de niște interese imperiale, de niște interese care sunt în defavoarea statului nostru.”

Europa Liberă: Care este ideea națională pentru care luptă cetățeanul astăzi?

– „Nu cred că ei luptă pentru o idee națională. Majoritatea cetățenilor luptă pentru a supraviețui cumva. Spiritul acela pe care l-am avut în ’89,’90, în ‘91, un spirit foarte frumos și care ne-a mobilizat pe majoritatea, n-am să uit niciodată cum veneau autocarele și Piața Marii Adunări Naționale era neîncăpătoare, deci nu va mai fi. A murit spiritul, mulți oameni s-au dezamăgit, mulți au văzut că pentru ce au luptat atunci n-au obținut nimic și au lăsat mâinile în jos, sunt demoralizați.”

Europa Liberă: Dar pentru prosperitate, pentru bunăstare lupta e continuă?

– „Oamenii de fiecare dată se gândesc că luptă pentru un viitor mai frumos, dar niciodată n-o să înțeleg cum poți să-ți vinzi viitorul tău sau prosperitatea ta pentru hrișcă sau pentru niște cârnăciori, pentru o tușonkă. Eu n-am să înțeleg niciodată, pentru că asta nu este bunăstare - un pachet de hrișcă, de orez -, asta nu este prosperitate. Omul trebuie să înțeleagă că el trebuie să aleagă ceva care desigur va face ca acest viitor al lui să nu depindă de hrișca ceea. Și mă gândesc, până nu vom realiza un ideal foarte mare pentru care am luptat de la început – Unirea cu Țara-mamă – nu vom avea viitor.”

Europa Liberă: Vă mai amintiți începutul anilor ‘90, atunci când din cetățean al Uniunii Sovietice ați devenit cetățean al Republicii Moldova?

– „Da, foarte bine îmi amintesc, fiindcă eu am stat în genunchi pe Piața Marii Adunări Naționale pentru a recăpăta acea Unire pe care ne-o promitea dl Roșca pe atunci. Dar pe parcursul anilor s-a văzut că Roșca a fost mai mult un om trădător care a indus lumea în eroare pentru a-și face carieră politică, să devină mai apoi unealta comuniștilor.”

Europa Liberă: Dar ce înseamnă trădare la moldoveni?

– „Of, doamna Valentina Ursu, trădarea... Eu am trecut prin trădare, fiindcă am fost primar al satului Ciorești și am avut taman acei consilieri care m-au trădat. Eu știu ce înseamnă trădarea, asta-i o rușine...”

* * *

Jurnalistul și omul politic Alecu Reniță, deputat în două legislaturi, semnatar al Declarației de Independență, deapănă și el amintiri, retrăind acele momente când se proclama independența.

Alecu Reniță: „Au fost niște timpuri extraordinare! Și mă refer la acea Mișcare de eliberare națională, care a cuprins nu numai un grup aparte care a fost intelectualitatea de aici, din fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, dar a cuprins și masele largi. A fost într-un fel un miracol, fiindcă noi știam foarte bine că cele peste patru milioane și jumătate de cetățeni ai Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești erau foarte îndoctrinați, ei rămăseseră fără părinți, fără bunei, era uitată o întreagă perioadă, iar cei care cunoșteau lucrurile aveau o spaimă uriașă de a le pune în circuitul public, fiindcă se temeau pentru copiii lor, pentru nepoții lor. Ei se gândeau că odată ce am trecut noi prin asemenea calvar cum a fost foametea, războiul, deportările, erau toți fericiți într-un fel să nu mai treacă niciunul din copiii sau nepoții lor, sau rudele lor printr-un asemenea calvar. Și nu s-a simțit partea de îndoctrinare care ar fi apărut în prim-plan, dar acel homo sovieticus care a fost mai puțin vizibil, am în vedere în interiorul societății noastre, fiindcă mulți erau contaminați de modelul respectiv, nu prea ne dădea încredere că dincolo de intelectualitate o să putem atrage sute de mii de moldoveni în această operă.

Deci, Mișcarea de eliberare națională, trebuie să o spunem cu sufletul deschis, a cuprins întreaga populație din acea perioadă, iar ultimul recensământ practic ne dădea patru milioane și jumătate, mă refer la acel din 1989, și asta a fost absolut un dar divin că moldovenii la un moment dat au început să-și amintească originile lor, identitatea lor și, cel mai important, și eu cred că asta a fost un mare câștig al intelectualității, că nu a scos toate problemele, dar a adus în prim-plan limba și alfabetul, deci, limba română și alfabetul latin. Și atunci pentru aceste două obiective majore populația s-a mobilizat și noi cred că avem o sumedenie de episoade, nu numai sentimentale, dar când oamenii veneau pe jos, este foarte greu să ne imaginăm că azi ar putea veni cineva 30-50 de kilometri, coloane întregi, sate întregi, să vină la Chișinău…”

Europa Liberă: Dar nu ar veni de-atâta că foarte multă lume este dezamăgită în clasa politică și tocmai despre calitatea clasei politice vreau să vă întreb. De ce credeți că nu s-a reușit să se ajungă ca despre politicieni să se vorbească ca despre modele, ca despre repere, ca despre oameni care cu trup și suflet au în față interesul național și grija pentru bunăstarea cetățeanului?

Alecu Reniță: „Trebuie să recunosc că este o diferență uriașă dintre ceea ce a însemnat primul parlament și ceea ce au însemnat celelalte parlamente. Eu am mai avut ocazia să fiu și în celălalt parlament, din ‘98-2001, și deja era o diferență foarte mare. Interesele erau atât de diferite, încât eu mă simțeam total străin în următorul parlament, mă refer la cel din ‘98, fiindcă apăruseră grupuri, clanuri de interese, ceea ce era exclus în primul parlament, fiindcă noi eram animați de revendicări, drepturi ale omului, democratizarea societății, modernizarea ei, reîntoarcerea la origini, la identitate. Noi eram cuprinși de un ideal, nici nu-ți trecea prin cap că poți să intri în parlament ca să te ocupi cu lucruri urâte, cu lucruri legate de niște aranjamente banditești sau de alte chestii. Dar, spre surprinderea mea, foarte rapid, după ‘94, instituțiile statului au început să capete un alt conținut decât unul legat de cetățean, unul legat de un obiectiv, de un program pe care ar trebui să-l aibă fiecare instituție. Și atunci, lucrurile au mers din rău în mai rău.”

Europa Liberă: De ce politicienii au acceptat să se compromită?

Alecu Reniță: „A fost foarte viciat sistemul politic de selectare a deputaților, nu s-a găsit o formulă cu adevărat de triere și în acest context îmi amintesc că am fost nevoiți în ‘92 spre ‘93 să adoptăm, ținând cont de situația nouă care apăruse cu Transnistria, să mergem pe formula unei singure circumscripții ca să cuprindem și Transnistria, ca să demonstrăm și în plan extern că suntem un stat unitar, indiferent de faptul că o zonă uzurpase puterea și partea stângă a Nistrului nu mai putea fi controlată. Acel model a fost bun numai pentru o singură legislatură. După ’98, trebuia să ne reîntoarcem la un model politic care să nu ofere liderilor de partid privatizarea listei deputaților, fiindcă e una când te aleg oamenii și alta când te alege șeful de partid. Și atunci, ei au început să se închine șefului de partid, fiindcă el decidea cum va fi construită această listă și pe ce poziție vei fi, și lucrul acesta a adus foarte mari deservicii. Eu vorbesc acum din experiența mea din ’98. Dacă în primul parlament aveam o legătură foarte strânsă cu circumscripția mea, cu oamenii mei, eu îi știam aproape pe toți alegătorii, peste 15 mii de oameni, că nu era o problemă și reușisem foarte rapid să identific problemele de bază pe care le aveau comunitățile. În ’98, eu trebuia să fiu prezent la ședințele fracțiunii parlamentare și alte chestii de ordin general, care mă rupseseră de aceste comunități și era o chestie prea generală…”

Europa Liberă: Și a început să se cumpere un loc pe listă, după care să se vândă, să se cumpere mandatul/deputatul, ca astăzi lumea să vorbească despre alesul poporului ca despre un om întâmplător ajuns în parlament?

Alecu Reniță: „Exact! Unii deveniseră milionari. Eu nu pot acum să aduc probe ca să fie limpede, dar că am văzut mediocrități absolut monumentale, care nu aveau nimic cu parlamentul, dar aveau numai interesul cum să distribuie bugetul republicii. Și asta am văzut în ’98, când veneau și ne spuneau: „Dar voi ce vreți? Vreți apartament? Vreți mașină? De ce vă împotriviți ca noi să ridicăm accizele acolo, să le scădem dincolo?”. Ei aveau interese și aici s-a produs prăbușirea unei instituții fundamentale care este parlamentul, fiindcă nu trebuie să penetreze într-un for legislativ aceste clanuri care au interese foarte obscure. Să nu uităm că economia noastră după ‘94 funcționa în paralel - una era obscură, subterană, fără legătură cu Fiscul și alta, așa, de fațadă, care dădea un anumit procent, iar ruinarea s-a produs în paralel, de o parte a fost o ruinare morală care a cuprins, începând de la instituții/demnitari și terminând cu omul de rând, care a fost și el adus la condiția că, dacă trebuie să ajungă într-o instituție să-și rezolve o problemă – să încerce o pilă, să încerce un cadou și, în final, noi ne-am trezit, cred că în perioada lui Voronin, când această epidemie de corupție trecuse deja într-o pandemie la nivelul întregii societăți moldovenești.”

Europa Liberă: Vă întreb pe Dvs., ca semnatar al Declarației de Independență, ca deputat în două legislaturi – ce așteptări aveți actualmente de la cei care reprezintă forul legislativ?

Alecu Reniță: „Eu sunt aproape lipsit de așteptări, împărtășesc o decepție foarte complexă, adică nu sunt decepționat numai de ceea ce înseamnă instituțiile statului, că, mă rog, acolo niciodată nu a strălucit, pornind după venirea lui Voronin, fiindcă aceste instituții au fost treptat capturate și împânzite cu indivizi care știau foarte bine să facă scheme, aranjamente și multe alte chestii și cum să domine economia, și cine trebuia să fie la terminalul de unde se luau bani. Eu sunt la fel ca orice cetățean din acest spațiu speriat de neperspectivele pe care le are omul de rând. S-a ajuns într-un impas uriaș, când noi vedem nu un om sau zece, sau o mie, dar vedem categorii întregi sociale care rămân în afara unui circuit. De exemplu, cum este tineretul. Și atunci suntem în situația ca să punem pe cântar și să înțelegem că această evadare în masă din Republica Moldova este rezultatul a ceva, iar rezultatul a ceva ar trebui ca noi să vorbim despre calitatea și guvernării, calitatea instituțiilor, dar și calitatea societății moldovenești, că noi nu putem ieși în afară.”

Europa Liberă: Iată, Dvs., ca și mulți alți cetățeni ai Republicii Moldova, vorbiți despre neîncrederea pe care o aveți în deputați, dar cum se primenește clasa politică dacă crește această neîncredere, lumea nu mai participă la vot, pentru că și sondajele de opinie arată că un segment mare al societății sunt indecișii, oamenii nehotărâți? Cine ar putea să-i motiveze și cum ar putea să-i motiveze să participe la alegeri și cum se împrospătează clasa politică, cum crește nivelul calității clasei politice, dacă lumea e atât de supărată pe cei care au ajuns a fi politicieni?

Alecu Reniță: „Lucrurile au luat o întorsătură foarte proastă din momentul în care înșiși cei care trebuiau să devină modele au devenit anti-modele. Aceste resurse mari care ar însemna peste 150 de mii de tineri, ei sunt pe valize, ei nu stau să se gândească că acum putem noi face această primenire, fiindcă primenirea n-o poți face cu pensionarii. Da, sunt necesari și ei pentru un anumit echilibru, dar aici trebuie să fie un fel de energie uriașă care să vină din acest grup al tinerilor, care să vrea să preia și să-și asume răspunderea, iar noi observăm că ăștia care s-au încuibat acum în aceste instituții, chiar dacă vârsta lor nu este una de pensionare, că Dodon e între 40 și 50 de ani, deci pentru un politician, dacă ar avea și puțină responsabilitate, și puțin respect pentru poporul care l-a votat, ar putea face foarte multe lucruri, dar dacă tu dai cu piciorul în toți cei care te-au votat și îți plac petrecerile, turismul, odihna ș.a.m.d., e clar că mai bine își făcea o agenție de divertisment și cu asta se ocupa, dar nu lua președinția.

Lucrul cel mai prost și asta e o dovadă a ceea ce se întâmplă și în Belarus este când se încearcă de a administra o întreagă societate cu pumnul în masă, cu indicații, în loc să transforme pe fiecare om într-un cetățean activ, dimpotrivă, el este umilit și adus la condiția nu numai ca să trăiască cu 50 sau cu 100 de euro pe lună, dacă ne gândim la peste jumătate de milion de pensionari, dar chiar și acești tineri sunt admonestați, sunt marginalizați, sunt scoși din circuit, fiindcă până la urmă vedem că orice încercări de împrospătare, de schimbare, de aducere a unor oameni care să-și asume răspunderea sunt tot mai puțini și mai puțini. E un impas urât de tot. Eu n-am trăit încă asemenea perioade, chiar dacă eram și în acel imperiu sovietic, erau suficienți oameni care sperau că într-o zi lucrurile au să se schimbe.”

Europa Liberă: Mulți experți vorbesc și despre un paradox, că cetățeanul, cel care o dată la patru ani este cu buletinul de vot în mână și își decide soarta, el îi blamează pe politicieni, spunând că ei sunt mincinoși și ei fac promisiuni și nu le onorează, ei sunt hoți, iar în ziua alegerilor sau cu câteva zile mai devreme tot ei așteaptă pomeni electorale, tot ei acceptă aceste daruri de la politicienii care ajung să reprezinte legislativul.

Alecu Reniță: „Noi nu am avut o discuție sinceră – ce reprezintă societatea moldovenească? Și e motivat. Ținta noastră, de regulă, sunt politicienii, majoritatea dintre ei sunt mai jos de ceea ce ar însemna o mediocritate, dar noi n-am vorbit de ce reprezintă alegătorii noștri, fiindcă noi avem o părere că poporul totdeauna are dreptate, poporul este așa, poporul este pe dincolo și-i aducem elogii. Este o formă de populism în comunicarea dintre clasa politică și alegători. Și atunci, te întrebi: de fapt, care este calitatea alegătorului moldovean? Moldovenii nu au repere la care să se refere, să zică: „Da, eu cred în cutare și în cutare!” Spre surprinderea mea, vreo 800 de mii de alegători au această preferință iresponsabilă, că altfel eu n-o pot numi, când ei preferă să voteze un șef de stat cum este Igor Dodon și cer ajutoare din România, din Uniunea Europeană, din Statele Unite. Toți le sunt datori, iar ei nu au datoria de a deschide ochii și a vedea, de fapt, cine a făcut în toată această perioadă de timp ca Republica Moldova să nu se prăbușească cu mare zgomot, fiindcă fără ajutoarele României, fără ajutoarele Uniunii Europene și ale altor state, inclusiv Japonia, dar ăștia au fost principalii finanțatori. Școlile ei le-au întreținut; tot ce a însemnat o infrastructură culturală, ei au întreținut; drumuri ei ne-au făcut. Foarte corect întreba ambasadorul Statelor Unite: „Cum se întâmplă că noi vă facem drumuri, românii vă fac școli și grădinițe, iar voi votați pentru candidații care-s cu Rusia?” Aici cred că este răspuns și la întrebarea: profilul alegătorului moldovean? Eu am fost și rămân adeptul ideii că într-un spațiu care a fost foarte viciat de către propaganda rusească noi trebuie să deconectăm toate televiziunile și toate mass-media pe o anumită perioadă, cât omul are nevoie de vindecare, cât omul are nevoie de un tratament, fiindcă ei trăiesc cu aceste minciuni.”

Europa Liberă: Deseori dvs., deputații din primul Parlament al Republicii Moldova independente, sunteți criticați și pentru faptul că nu ați făcut Unirea. A fost cu putință Unirea atunci, în 1991?

Alecu Reniță: „Dacă luăm drumul pe care noi l-am făcut de la limbă, alfabet, tricolor, Declarația de Suveranitate pe 23 iulie și punem Declarația de Independență pe 27 august, noi ne apropiam într-un proces obiectiv, dar sigur de Unire. Dacă nu se începea războiul de pe Nistru din 1992, războiul a rupt acest fir și ne-a schimbat din drum. Unirea era inevitabilă în perioada când mulțimile începuseră să deschidă ochii și noi eram foarte aproape. Eu cred că serviciile de inteligență ale Federației Ruse au observat că acest proces nu poate fi curmat decât printr-un război și au declanșat acest război, care a avut două scopuri: să creeze enclave cum este cea de la Tiraspol și cea de la Comrat și, pe de altă parte, să decapiteze o parte din Mișcarea de eliberare națională, fiindcă mulți băieți de-ai noștri foarte energici care erau în avangardă au murit în numărul acela de eroi care au stat în tranșee în Transnistria. Acest teritoriu nu va mai fi sub influența Federației Ruse, pentru că bătăliile sunt geopolitice. Dorim noi sau nu dorim, putem să strigăm la fiecare miting: „Fără geopolitică!”, dar aici este o confruntare între Uniunea Europeană, Statele Unite și Federația Rusă. Și aici, din păcate, trece frontiera, plăcile tectonice ale geopoliticii europene și de asta noi nu putem să mergem înainte, iar propaganda cu asta se ocupă ca populația nu cumva, fiindcă, dacă populația noastră ar lua o decizie finală și ar spune că mergem la referendum și dăm 70 la sută pentru că noi suntem parte a Europei, suntem parte a României, deci s-ar închide acest subiect.

După cum și noi am vrut să-l închidem încă în ‘90, când am elaborat primul proiect de Constituție, să fie acolo limba română, să fie toate chestiile acestea, că dacă era din ‘90, ce erau să mai facă demagogii și populiștii cu acest articol 13 și alte chestii de acestea? Totdeauna le spunem la moldoveni: „Haideți să închidem un subiect. Ce vreți voi mai departe?”. E adevărat cum spun și ăștia din Occident și de la București: „Vreți cu Rusia? Înseamnă că luați această decizie, dar asumați-v-o, nu umblați și votați pentru dânșii, dar veniți la noi după bani, bani și iar bani. Înseamnă că dezvoltați-vă”. Iar noi vedem că însăși Federația Rusă e într-un dezastru.”

Europa Liberă: Credeți că cetățenii Republicii Moldova au răspuns la întrebarea: „Ce preț are libertatea”?

Alecu Reniță: „Nu cred.”

Europa Liberă: Și răspunsul Dvs. - ce preț are libertatea?

Alecu Reniță: „Libertatea e oxigenul nostru, e tot ceea ce avem noi mai de valoare. Un popor care nu prețuiește libertatea are imaginea de azi a Republicii Moldova. Și nimeni să nu-și facă probleme, să privească în oglindă la ceea ce înseamnă Republica Moldova și să înțeleagă prețul libertății.”