Linkuri accesibilitate

Amenzi pentru rezerviștii care nu se vor prezenta la exercițiile militare | Noi investigații acoperite de polița de asigurare medicală


Exerciții desfășurate la poligoanele Armatei Naționale.
Exerciții desfășurate la poligoanele Armatei Naționale.

Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme de presă au suscitat cel mai mare interes pe rețelele de socializare, aflați dimineața de la Europa Liberă.

Știrile presei moldovene

  • Ministerul apărării amintește că începând cu ziua de luni, 3 aprilie, la centrele de instruire ale Armatei Naționale, se vor desfășura exerciții cu rezerviștii Forțelor Armate. Într-un comunicata de presă, citat de portalul newsmaker.md, instituția mai notează că pentru neprezentarea rezerviștilor la aceste exerciții fără motive întemeiate, Ministerul Apărării a anunțat că este prevăzută pedeapsă penală și anume amendă până la 650 de unități convenționale sau muncă neremunerată în folosul comunității – de la 100 până la 150 de ore. „Scopul acestor exerciții este verificarea aptitudinilor rezerviștilor, familiarizarea cu tehnica și armamentul din dotarea Armatei Naționale, studierea regulamentelor militare”, mai precizează ministerul.
  • Agenția de Presă „IPN” scrie că mecanismul de direcționare a 2% din impozite către o organizație neguvernamentală sau o entitate religioasă ia amploare în Republica Moldova. În material sunt citați reprezentanți ai Serviciului Fiscal de Stat care spun că tot mai mulți cetățeni aleg să susțină astfel o cauză nobilă, și reprezentanții societății civile, care declară că legea 2% reprezintă o formă a democrației prin intermediul căreia cetățenii decid cum sunt cheltuiți banii publici. Datorită mecanismului 2%, de la intrarea în vigoare a legii, în 2017, peste 40 de milioane de lei au ajuns în sectorul necomercial.
  • Ziarul de Gardă relatează despre opinia Avocatului poporului, care susține că transmiterea uneia dintre clădirile Bibliotecii Naționale cu titlu gratuit, din proprietatea publică a statului, în proprietatea Mitropoliei Basarabiei „trezește anumite îngrijorări”. Ombudsmanul susține că modul în care a fost promovat proiectul Legii „denotă o lipsă de transparență și predictibilitate”. Totodată, Ceslav Panico, a atras atenția că R. Moldova este un stat imparțial și neutru față de religii, iar cultele religioase sunt autonome și separate de stat.
  • Radio Chișinău scrie că de la începutul invaziei ruse în Ucraina, 1035 cetățeni refugiați din Ucraina, dintre care 749 femei și 286 bărbați, s-au angajat în câmpul muncii din R. Moldova. Cei mai mulți cetățeni ucraineni sunt angajați în mun. Chișinău, UTA Găgăuzia și Bălți. În articol se mai menționează că de la începutul anului curent, circa 140 angajatori și-au arătat disponibilitatea de a încadra în muncă cetățeni ucraineni, declarând circa 1958 locuri de muncă vacante. Totodată, peste 32 cetățeni ucraineni s-au înregistrat în evidențele subdiviziunilor teritoriale din subordinea ANOFM pentru a primi suport la angajare.

Temele dezbătute pe rețele în ultimele 24 de ore

  • Pe Facebook, una din postările cele mai populare este jurnaliștilor de la PRO TV, care au scris despre lista investigațiilor de care moldovenii pot beneficia gratuit. În material se precizează că persoanele care au poliță de asigurare medicală vor beneficia de aproape 50 de servicii medicale noi. Printre serviciile medicale gratuite reporterii enumeră tomografia computerizată pentru depistarea tumorilor, investigațiile de radiodiagnostic, de medicină nucleară, inclusiv intervențiile de reabilitare funcțională.
  • Pe Instagram, a trezit interesul internauților o postare a TV8.md, în care jurnaliștii scriu că după ce a petrecut aproape o săptămână în izolator, șoferița troleibuzului, care a lovit o copilă de 12 ani, pe o trecere de pietoni din sectorul Ciocana al capitalei, a fost lăsată să plece acasă. Magistrații Curții de Apel i-au înlocuit măsura preventivă de arest în penitenciar cu 30 de zile de arest la domiciliu.
  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

XS
SM
MD
LG