Linkuri accesibilitate

America se pregătește pentru o săptămână grea, dar și pentru vaccinul... care ar putea veni


„Copilul meu, aerul nostru” graffiti de Craig Cundiff , Seattle, 24 martie 2020
„Copilul meu, aerul nostru” graffiti de Craig Cundiff , Seattle, 24 martie 2020

Una dintre oficialitățile cu rangul cel mai înalt în sănătatea publică din Statele Unite, Jerome Adams a avertizat populația că urmează cea mai grea săptămână de când pandemia de coronavirus a paralizat societatea și economia țării.

Jerome Adams, cel care gestionează informațiile despre sănătatea publică la Casa Albă a spus că această săptămână va fi cea mai grea și cea mai tristă pentru americani, comparând-o cu repere istorice de mare gravitate, atacul japonez de la Pearl Harbour și atentatele teroriste din septembrie 2001. Asta înseamnă că numărul cazurilor și numărul victimelor virusului ucigaș vor atinge nivele record. Adams a spus că spre deosebire de atacurile menționate, acesta nu va fi unul concentrat asupra unei localități sau regiuni ci unul generalizat, în întreaga țară.

Dar el a amintit că stă în puterea populației să modifice traiectoria pandemiei, urmând sfaturile vizând distanțarea socială și altele, menite să reducă răspîndirea virusului. El a amintit cazurile statelor California și Washington, care au fost inițial epicentrele epidemiei și care acum sunt într-o situație mai bună, tocmai pentru că s-au făcut timpuriu eforturi, care au avut un impact semnificativ.

“Oricât de grea va fi această săptămână, există lumina la capătul tunelului, dacă toată lumea respectă sfaturile specialiștilor, în următoarele 30 de zile” – a spus Jerome Adams.

Se anticipează că un număr de state vor atinge vârful graficului, în următoarele două săptămâni. În acest interval este posibil ca spitalele să nu facă față, în anumite locuri, neavând paturile necesare, mai ales pentru ajutor de urgență și nici aparate de respirat suficiente.

Pâna acum Statele Unite au peste 300,000 de cazuri confirmate si cel putin 8,500 de decese ca urmare a virusului.

Guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo a spus că de pe o zi pe alta, statul său ar putea să nu mai aiba suficente capacități și instalații pentru a îngriji pacienți cu coronavirus. Cuomo a spus „Nu pot spune unui spital, vă vom trimite ce aveți nevoie. Vă voi trimite ventilatoarele de care aveți nevoie. Nu le avem. Ăsta nu este un exercițiu sau o repetiție. Este realitatea”. Cuomo a adăugat că nici rezervele federale de echipamente nu vor fi suficiente pentru satisfacerea nevoilor masive, în anumite state, cum sunt New York, Illinois, Texas și Florida.

O veste mai buna este ca miliardarul Bill Gates va construi facilități pentru producerea a șapte vaccinuri diferite, în timp ce acestea vor fi testate pentru eficacitate și siguranță, pentru a maximiza șansele ca odată aprobate cele mai bune doua vaccinuri să fie produse imediat.

Asta ar putea economisi luni de zile de așteptare, cu prețul a câteva miliarde de dolari pe care Gates la va pierde cu acele fabrici care nu vor fi folosite. Dar el spune că doar așa un vaccin se va afla pe piață într-un orizont de timp de 18 luni de la izbucnirea pandemiei sau chiar mai deveme.

XS
SM
MD
LG