Linkuri accesibilitate

Ana Maria Ghilaș: „La mii de kilometri de ai noștri simțim mai acut nevoia de a ne ține aproape de oamenii cu care suntem pe aceeași undă”


Ana Marias Ghilaș

Jurnal săptămânal la Europa Liberă cu Ana Maria Ghilaș.

Născută pe 15 februarie 1993 în Satul Nou, Cimişlia. Și-a făcut studiile la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu", Chișinu. Din anul II de universitate a plecat în fiecare vară la muncă în SUA, iar în 2018 a emigrat şi s-a stabilit într-o suburbie a orașului Chicago, statul Illinois.

Luni

Ziua începe mult mai devreme decât m-am așteptat. Nu știu pentru ce îmi mai setez alarma uneori pentru că ăștia mici vin cu alarma lor. Pe la 5 deja își revendică dreptul de a fi legănat în brațe și purtat prin casă. Somnul pare să fie mai dulce așa. Pun cafeaua. Mirosul cuprinde toată casa și îmi dă mereu senzația ca mama e acasă. La bucătărie e dezastru. Încercăm să folosim zilele de weekend pentru altceva decât spălatul vaselor sau curățenie, așa că ziua de luni e mereu un fel de sâmbătă. Reușesc să citesc câteva știri-clișeu de acasă. Despre cum președintele evită să numească limba română- română. Despre care și cum o numește. Despre câți ani au trecut, iar acest subiect rămâne un motiv de ceartă și dezbinare și, aparent, o temă destul de des abordată în discursurile politicienilor. De ziua limbii române eu voi scrie. Nu am mai făcut-o de prin liceu probabil, iar ceea ce nu se practică se uită. Mai cu seamă atunci când te afli într-un alt context lingvistic.

Ne grăbim să ajungem la pediatră la 9.30. Mască, șervețele, dezinfectant. Am căpătat o obișnuință nouă- de fiecare dată când intru undeva primul lucru pe care îl fac e să găsesc sticla cu dezinfectant. Sunt peste tot. Asta liniștește. Ceea ce am văzut în alte țări și îmi doresc cel mai mult să avem acasă sunt condițiile igienice în locurile publice: toalete curate, bine mirositoare, cu săpun, apă caldă, hârtie igienică, șervețele, uscătoare de mâini care funcționează și locuri speciale pentru schimbatul bebelușilor. Chiar și în veceurile eco sunt mereu de toate. Acum cu pandemia găsești dezinfectant la tot pasul. Sper ca și acasă e așa.

Azi facem vaccinuri, tocmai 4. Indiferent de cât de multe aș citi și aș cunoaște despre ele, oricum e un pic stresant. Ne întoarcem acasă cu un antipiretic, vitamina D, un calendar al vaccinărilor, o listă de alimente cu care urmează să începem diversificarea și denumirea unor creme. E uimitor când un specialist imi dă mai multe răspunsuri decât câte întrebări am eu.

Spălatul vaselor e un serial gen Santa Barbara

Parcarea din fața casei e liberă. Au interzis să parcăm 24 de ore pentru a o acoperi cu un strat nou de smoală și a înnoi marcajul. E atât de liber și frumos. Acum realizez că mașinile ne inundă spațiul și șs fi preferat să închidă definitiv parcarea. Stau la fereastră să admir priveliștea, ba mai fac și o fotografie. E minunat. Muncitorii își fac treaba destul de rapid. În 4 ore dungile galbene proaspăt vopsite strălucesc pe asfaltul negru. Noi ne continuăm ziua ca de obicei. Între hrănit, schimbat, legănat, adormit și jocuri încerc să ajung și pe la bucătărie. Spălatul vaselor e un serial gen Santa Barbara. Intrigi peste intrigi și nu se mai sfârșește.

Azi spălăm, aspirăm, facem ordine, ștergem praful. Le facem pe toate împreună, în mare parte doar cu o mână și tare stângaci. Azi avem 4 somnuri, toate cu Mozart for babies. Face minuni. Pun legumele la cuptor și iesim la plimbare. Inca jumatate de ora de somn inainte de rutina de seară. Micuțul e apatic, are subfebrilitate și renunță la rostogoliri din cauza durerii. Când temperatura trece de 100 de grade îi administrez medicamente. Încă mai întâmpin dificultăți la convertirea din Fahrenheit în Celsius. Mergem la somn destul de târziu pentru un bebeluș pentru că toate tentativele anterioare de a-l culca mai devreme au eșuat. Încercăm pătuțul cu saltea ortopedică și oițe care se rotesc și cântă, leagănul cu diferite regimuri de clătinat, muzică și luminițe. Nu merge. Legănatul pe picioare rămâne a fi cel mai eficient. La 9 apare și tata. S-ar implica mai mult în creșterea micuțului, dar 14 ore de muncă pe zi nu-i prea lasă timp de asta. La 11 băieții dorm deja. E timpul să-mi termin serialul de la bucătărie. Gătesc. Mai spăl din vasele adunate. Ceaunul pe care l-am evitat toată ziua s-a înmuiat de-a binelea. Bunica i-ar spune ceaun sovietic- mare și trainic. La ai ei 85 de ani sunt sigură că s-ar bucura de așa cadou. Gătim în el doar afară și apoi ne ia o zi să îl spălăm. Mda, bărbații care gătesc sunt o binecuvântare. O binecuvântare și o catastrofă. La unu de noapte termin cu treburile la bucătărie. Acasă e 9 deja, e unu septembrie și abia aștept să văd cum va începe anul școlar. Citesc câteva știri și la unu jumătate merg la somn. Ziua de luni se sfârșește marți.

Marți

La 5 dimineața realizez ca e fierbinte de-a binelea. Foamea ne-a trezit și la 2 și la 4, dar acum chiar e timpul să ne începem ziua. Umplem chiuveta cu apă și îl răcorim. Se bălăcește fericit. E roșu și fierbinte, dar plin de energie. Încă o oră vom face baie de aer ca să scadă mai rapid temperatura. La 6 revenim la legănatul pe pernă. La 6.30 se simte mirosul de cafea de la bucătărie. Nu am forțe să mă ridic. La 7 nu am de ales pentru că are nevoie să doarmă în brațe încă o oră, iar condiția cea mai importantă e ca eu să fiu în picioare.

Afară e înnorat, dar nu pot aerisi casă pentru că încă se simte mirosul puternic de smoală. Urmează să petrecem o bună parte a zilei în pat, îi verific temperatura la fiecare oră. Azi e și mai moleșit, plânge des și vrea să doarmă. Ascultăm Toni Braxton și ploaia. Cât îl legăn reușesc sa văd pozele mamei cu copiii și știrile despre începutul anului școlar. E uimitor ce zile am ajuns să trăim. Copiii de clasa a-ntâia fac lecții online. Fără careu, elevi dintr-a noua care să îi ducă de mânuță, clopoțel, fără părinți emoționați, fără toată solemnitatea primei zile de școală. Mă gândesc că săracii copii și-au întâlnit învățătoarea pentru prima dată cu mască, nici măcar nu cunosc cum arată. Oare când va fi posibil să revenim la normal? Oare va fi posibil să revenim la normal?

Badea nostru merge azi în clasa a doua. Cu ochii încă somnoroși, în cămașă și cu flori în mână. Mi se umple inima de mândrie. Aici copiii pot merge in costume de sport și ghete la școală chiar și în prima zi. Nu știu ce să cred: pe de o parte e bine că fiecare poate purta ceea în ce se simte bine și ce îi place, pe de altă parte suntem obișnuiți să vedem copilași gătiți și cu flori la careu. Mie îmi plac ambele scenarii.

Vorbim rar, prea rar pentru niște oameni atât de apropiați

Cât doarme micuțul reușesc să mă furișez la bucătărie și să mai fac câte ceva. Avem pui de la fermă și azi vom face zeamă. Iese aproape ca acasă, mai cu seamă de când mama ne-a adus borș acru. Îmi scrie o prietenă din universitate. Vorbim rar, prea rar pentru niște oameni atât de apropiați. Aflu cu stupoare că recent a suferit de COVID-19 împreună cu soțul ei. E incredibil că un lucrător medical care e bine informat și respectă toate regulile de protecție se poate infecta de la un prieten. S-a tratat dar mai are dificultăți de respirație. Mai sunt încă cel puțin 3 colege cu simptome care urmează să facă testul. Dacă la început mulți erau sceptici, nu cred că acum mai există oameni care să nu aibă un apropiat infectat sau și mai rău, să fi cunoscut pe cineva care a decedat răpus de infecție.

Spre seară ieșim la plimbare. Mergem împreună cu nana și piciul ei. In 15 minute suntem înapoi la balcon pentru că somnul în brațe e mai dulce la orice ora de zi sau de noapte. Verișoara mea și cu o prietenă și-au scos copiii la plimbare, așa că stăm să mai schimbăm niște vorbe. Se rezumă totul la cel mai important: care copil și cât a dormit, cine și ce mănâncă, cum adoarme, ce a mai învățat să facă. Sunt mulți moldoveni cu copii aici și mă gândesc ca unii dintre părinții noștri nu și-au crescut copiii pentru că au fost plecați și acum nu își cresc nepoții pentru că noi am plecat. Dar încerc să nu mă întristez. Încerc sa văd asta ca pe o oportunitate. Și-apoi avem întotdeauna opțiunea de a ne întoarce. Tata a venit mai devreme azi si reușește să ne ajute cu băița. Nu prea are timp să stea cu noi, dar cel puțin îl vedem în fiecare seară acasă. După ce îl adormim mai stă să lucreze, așa ca îmi caut și eu de treabă. Ies la o plimbare înainte de somn și trec pe lângă vecinii noștri care au 5 copii. Au jaluzelele deschise și reușesc să observ că stau liniștiți pe canapea. Mă întreb oare cine le adoarme copiii, pe toți 5? La 12.30 merg la culcare. Mama a fost online cu 8 minute în urmă. Probabil începe în curând lecțiile. Imi zic să văd ce noutăți sunt acasă și mă culc.

Miercuri

Avem o dimineață mai complicată. De la 4 la 5 doarme pe picioare, apoi încă o oră în pătuț, după care în brațe, în leagăn, iarăși in brațe și la 7 ne trezim definitiv. Sperăm să revenim cât mai curând la diminețile liniștite. Îl petrecem pe tata la lucru și ne apucăm si noi de treabă.

Prima jumătate a zilei e mereu plina cu de toate. Facem ordine. Gătim. Ne jucăm. Îi sunăm neaparat pe cei de acasă și o găsim pe bunica din nou la calculator. Cu cealaltă bunică vorbim mai rar, dar la sigur e și ea numai în calculator și hârtii de cand a început școala. Am dat de o postare de ieri despre frazele memorabile ale foștilor profesori. Citind comentariile dau de o fostă studentă a profesorului meu de neurologie. Îmi aduc aminte că în momentele în care ezitam sau nu știam ce să răspundem domnul profesor ne "construia" monumente la locul de baștină. Am avut și eu unul pe clădirea primăriei. Frumoasă amintire, dar aflu că dumnealui nu mai este în viață. Trist. Am pierdut mulți profesori în ultimii ani.

După masă, când în Moldova e noapte deja și nu mai e nimeni online mergem la cumpărături. Mergem la botezul unei prietene sâmbătă și trebuie să ne pregătim. Avem doar câteva minute până la cel mai apropiat Mall și ne reușește să ajungem fără plâns. Acum shoppingul nu mai durează mai mult de două ore, timp în care trebuie să reușesc să il adorm, să gasesc ce-mi trebuie și să ne întoarcem acasă.

Astăzi vine o prietenă să ne aducă lapte și ouă de la o fermă. Mă bucur mult că putem găsi asemenea produse și aici, unde mai pui că au un preț bun și ne sunt livrate acasă. E un mare noroc să avem asemenea prieteni. Aici, la mii de kilometri distanță de ai noștri simțim parcă și mai acut nevoia de a ne ține aproape de oamenii cu care suntem pe aceeași undă. Mai stăm de vorbă cu bătrână care trăiește în aceeași scară. E atât de drăguță, ne reamintește că putem sta oricând la terasa lor, întrucât a noastră e plina de plante și avem prea puțin loc atunci când ne vin prietenii. De când petrec mai mult timp acasă ne-am apropiat și petrecem uneori destul de mult timp împreună. Mă bucur că am cu cine comunica în engleză, dar văd că și ea e entuziasmată.

Seara ieșim din nou la plimbare. Avem norocul ca băieții să adoarmă în același timp, așa că savurăm jumătatea de oră de liniște și răcoare.

Joi

De la 7 și până la 9 avem aceeași istorie cu somnul. Ne mutăm de pe un pat pe altul, apoi în leagăn, pe canapea, în brațe. Văd că îl chinuie ceva, dar se trezește plin de energie și zâmbitor. Oboseala mea nu mai contează. Sunăm imediat acasă ca să o găsim pe bunica din nou lucrând. În ultimul timp mă gândesc tot mai mult că profesorii ar trebui să aibă asistenți.

Ne reușește sa gătim de dimineață. Cât doarme puiul de om citesc știrile. Politica moldovenească nu mă mai impresionează cu nimic și stiu că îmi pierd timpul cu asta, dar nu îmi reușește să renunț la obișnuința de a citi noutățile. De câteva zile urmăresc campaniile de colectare de bani pentru copiii cu SMA tip 1 Alexa și gemenii Ciutac. Sunt niște istorii impresionante, de-a dreptul impresionante. Părinții acestor copii sunt pentru mine super-eroi. Am aflat azi că un fost coleg de liceu are de gând să alerge în jurul Moldovei timp de 14 zile pentru a sensibiliza oamenii față de cazul Alexei. Am rămas fără cuvinte.Voi îndemna și eu oamenii să doneze, voi dona, e nevoie de multă lume pentru a aduna o sumă atât de mare.

Îmi scrie o prietenă să îmi amintească că a trecut exact un an de când am sărit cu parașuta împreună. Mi-am făcut griji pentru ea atunci pentru că eu am fost inițiatoarea, dar mă bucur să aflu că vrea să repetăm experiența. Pentru mine acesta a fost cel mai minunat cadou de ziua mea, de mulți ani plănuiam să o fac, dar mereu intervenea ceva. Am fost atât de impresionată că mi-am cumpărat un alt bilet în aceeași zi. Când va crește un pic, puiul de om va afla că a zburat cu parașuta împreună cu mama lui. Văd că degrabă începe admiterea la rezidențiat. Mi se face dor de ai mei din universitate. Am să le scriu să mai aflu ce fac.

Am o carte pusă la vedere și de două săptămâni am citit doar trei capitole. Azi reuseșc doar să o observ. Și nici CV-ul pe care m-am apucat să îl redactez nu are nici o șansă.

Mi se face dor de serile de vară în sat

Ieșim la plimbare. Tata a venit acasă mai devreme și va avea șansa să se odihnească un pic până revenim. Afară miroase a smoală destul de tare. Mi se face dor de serile de vară în sat, de mirosul de praf așezat de ploaie. Aș merge acasă măcar pe o săptămână.

Deja a doua zi adormitul e complicat. Luptăm toți trei două ore bune până se face liniște în casă, iar în patul nostru e pacea în chip de omuleț. Mă așteaptă vesela la bucătărie, dar o las pe mâine. Mă duc doar să admir borcanele cu lapte în care s-a ales deja smântâna. Sunt minunate, îmi aduc aminte de copilărie și de Marta pe care o iubeam ca pe o prietenă.

Mai stau un pic în telefon. Da, sunt dependentă, dar îi am pe toți ai mei în telefon. Vara trecută pentru o zi au fost probleme de conexiune între SUA și Europa. Mă apucase panica și mi-am spus că dacă pică internetul pentru totdeauna- ne întoarcem acasă pentru totdeauna.

Vineri

E ora 8 și noi suntem încă în pat. E una din zilele bune în care eu reuşesc să fac ordine până se trezeste micuțul. Petrecem timpul împreună. Facem exerciții, rostogoliri, ne jucăm şi răsfoim o cărțulie colorată. În sfârșit ne reușește să ieșim la plimbare de dimineață şi să avem un somn la aer curat. Azi facem un efort ca să le reușim pe toate şi sâmbătă să nu avem alte griji decât evenimentul la care trebuie să mergem. Ne pornim la magazin. Nu imi pot aminti unde am parcat mașina.

Îmi plac zilele de vineri. Citisem cândva că supraviețuim în timpul săptămânii şi ne trăim viața în weekenduri. Mă conving tot mai des că așa și este. Cel puțin spre sfârșitul săptămânii petrecem mai mult timp cu tata, ne vedem cu prietenii şi naşii și putem să mergem la plimbări și prin alte locuri decât în jurul casei.

Îmi scrie o prietenă de acasă. Are un băiețel de două săptămâni și avem despre ce discuta. Ma bucur foarte mult când familiile tinere aleg să rămână acasă, în sat. E un scenariu imposibil pentru mahalaua noastră. La noi in fiecare casă traieşte câte un singur om, unele sunt pustii. Nu mai avem copii de școală, și nici măcar studenți care să vină acasă la sfârșitul săptămânii. Incredibil cât de repede a trecut timpul și cât de tare s-au schimbat toate.

Îmi vine o notificare de la google photos. Cu trei ani în urmă în aceeași zi am fost la Butuceni după lecții împreună cu un verișor si prietena lui. Am stat pana seara târziu, ne-am plimbat și am mers la o pensiune. Țin minte ca tare ne-au impresionat cu meniul, decorațiunile și prețurile foarte mici. Abia aștept să mergem acasă pentru că lista noastră cu locuri de vizitat în Moldova e tot mai mare.

Avem o zi liniștită, așa că eu reușesc să pregătesc totul pentru a doua zi. Citesc o știre despre căminul în care am locuit 6 ani- a fost renovat și sunt condiții foarte bune acum, cu o baie la câteva camere și mobilă nouă. Pentru mine și așa era perfect. Au fost niște ani minunați și mi-a lipsit atunci când m-am mutat să locuiesc în altă parte. Cei 6 ani de studenție au zburat, dar noi i-am savurat din plin.

Spre seară ieșim din nou la plimbare. S-a răcorit brusc, toamna se face simțită chiar din primele zile. Ne grăbim să ne întoarcem acasă și ma gândesc ca zilele astea voi face o listă cu hăinuțele de toamnă pe care să le cumpărăm. Nu am vorbit prea mult cu ai noștri săptămână asta, sper să reușim să îi vedem pe toți duminică.

XS
SM
MD
LG