Linkuri accesibilitate

Ana Racu: Nu ne urăște nimeni cu același nesaț ca cel pe care noi înșine îl perpetuăm


Ana Racu

Jurnal săptămânal la Europa Liberă cu Ana Racu, membră a Comitetului ONU împotriva torturii, candidat electoral pe listele partidului PAS

Născută în 17 iunie 1979 în orașul Chișinău. Absolventă a Facultății de Drept, Universitatea de Stat din Moldova. Expertă în drepturile omului și comunicare. A deținut mai multe funcții în cadrul sectorului asociativ, Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și Departamentul Instituțiilor Penitenciare. A reprezentat în perioada 2011-2013 Republica Moldova în cadrul Comitetului European pentru Prevenirea Torturii al Consiliului Europei. Actualmente deține mandatul de membru al Comitetului ONU împotriva torturii, fiind realeasă în 2019 pentru al doilea termen.

Dreptul moral de a te plînge ți-l conferă doar faptul că ai încercat să faci tot ce-a ținut de tine

Luni

Trezit devreme. E bine că săptămînile sunt alcătuite din zile. Zilele în ore. Orele în minute. Minutele în secunde. Oamenii la rîndul lor, uneori sunt alcătuiți din inspirații și clipe unice în care pot întoarce munții, alteori, sunt clădiți doar din dureri. Indiferent din ce ești clădit, depinde ce vrei și ce poti face cu tine. Poți terfeli clipe unice și subaprecia momentele frumoase. Poți tatona mlaștini și rîpe cu dureri, încercări peste care, odată ridicat, te înveți să te propulsezi mai departe. Și urci. Neapărat urci. Că înapoi pur și simplu nu mai ai unde cădea.

De regulă, nu sunt așa de sofisticată, doar cînd dorm mai prost mă bat gînduri existențiale. Semn că mintea trebuie pusă la treabă mereu, ca să n-aibă timp pentru prea multă filosofeală.

După covid, tabieturile mele matinale s-au schimbat. Nu mai pot bea cafea.

Trec prin ceea ce se numeste parosmie (salut monsieur C.Busuioc), o acutizare dificilă de mirosuri și gusturi (păcat că nu e valabilă și pentru „adulmecatul” oamenilor). Locul cafelei a fost luat de ceai. Ceai! Faci rai din ce ai:)

Le iau pe rind. Pun ceanicul, hranesc pisica și pornesc forfota de luni.

E ultima zi de școală. Copilul meu absolvește clasa XI-a. Fără mari emoții. Eu sunt încîntată de copiii de azi, mai informați și mai pragmatici decît eram noi la vremea noastră.

M-a sunat o doamnă cu care am colaborat în campania de susținere a medicilor în pandemie din anul trecut. A vrut să mă încurajeze și să-mi ureze succese în campania electorală.

Am o admirație aparte față de oamenii care știu să-și mențină speranța, desi trec prin încercări de neimaginat. Pe mine astfel de mesaje nu mă încurajează de fapt. Ele mă fac să realizez o uriașă responsabilitate. Cei care vor să-și asume soarta țării trebuie confruntați permament cu promisiunile pe care le fac și cu asteptările oamenilor. Că în timp, funcționarii ajung, ca în COVID, să piardă gustul și mirosul umanului…și devin foarte sensibili la bani și interesele personale.

Dacă tot vine vara, am făcut audit general în hainele de vară și făcut curat în dulap, redistribuție de forțe, concedieri, pensionări în toate țoalele mele.

Fără indulgențe ar trebui să fie abordarea față de toți cei care fură sau au probleme de integritate

Am tot întins-o de ceva vreme, mă apucă groaza să mă bag peste toate teancurile și alianțele vestimentare din dulap, în speță alea știți voi care: „încă mai merge”, „poate dau jos niște kile”, „nu-i de dus la garaj, că poate merge la un picnic”. Tăiat în carne vie de data asta. Lăsat doar lucruri pe care știu sigur că le voi îmbrăca. Am dus la garaj toate hainele cu „probleme de integritate ale țesăturii și cu stagiu de uzură avansată”.

Probabil, tot fără indulgențe, ar trebui să fie abordarea față de toți cei care fură sau au probleme de integritate. Și nu este chiar atît de greu după cum pare. Le iai frumușel una cite una, de la un capăt. Le-am aranjat atît de bine, încât mi-i frică să scot un hanorac ca să nu strivesc ordinea asta perfectă.

E răcoare în casă, dar eu vreau cireșe și căpșuni.

Marți

Lucrez la un document important de dimineață. Vreau să incorporez cît mai multe idei bune, deși realizez foarte bine că în viață sunt momente cînd trebuie să te ții de principiul ”do it little, but do it well”. Nu poți fi perfect mereu și contra cronometru. Ești nevoit uneori să lași doar prioritățile, esențialul. Brodatul în jurul ideilor nu mă reprezintă oricum.

E o zi cu forfotă emoțională mare pentru mine. Copilul meu are examen la școala auto. A luat carnetul din prima. E un mix de emoții greu de stăvilit – mîndrie amestecată cu o grijă, enormă, dacă ținem cont de traficul de la noi.

Apropos de trafic, de drumuri proaste, de cotidianul ăsta împînzit de inconveniențe care ne amărăsc viața constant…Ne-am obișnuit cu lamentările și cu neajutorarea asta învățată. Și mai acut acest sentiment, s-a instalat acum în perioada pandemică.

Cea mai lamentabilă mi se pare acceptarea acestei neajutorări deopotrivă cu apatia și lipsa de interes.

Acceptarea sacrificării de abator este cea mai comodă unealtă pentru politicianul corupt și profitor care tirajează acest dresaj social, dar e și un verdict trist pentru generațiile care vin. Ce modele le arătăm, ce moștenire le lăsăm?!

Pe alocuri tind să cred, oarecum optimist, că pandemia poate resuscita instinctul de supraviețuire al moldovenilor, dacă tot sărăcia, nevoile, corupția și alte fenomene negative amplificate în societatea moldovenească nu ne trezesc din amorțire.

Animozitățile și discursul de ură sunt tot mai evidențiate

În martie 2020 credeam, că uite, în sfîrșit această urgie o să ne poată ține grămăjoară, că durerea unește și că avem o șansă unică să ne coalizăm în jurul unui pericol care ne afectează de la mic la mare, de la student la președinte, dar n-a fost să fie. Dezbinarea e destul de mare. Animozitățile și discursul de ură sunt tot mai evidențiate. Miturile și teoriile conspiraționiste privind pandemia determină algoritmul de acțiune al moldovenilor în pandemie și tot mai des în discursul public apar mesaje că nu mai poți face nimic, că tot ce n-am face e în van, că decid alții, că nu vedem viitor...Un profund sentiment de neajutorare ne ține captivi și amorfi. Pe de altă parte, trebuie să constat, că o bună parte din populație are totuși un sentiment de optimism. Oamenii au obosit de atîtea încercări, de gîlceavă și oamenii așteaptă schimbări pozitive.

Miercuri

O zi dificilă. În Comitetul în care activez parcurgem perioade stresante din varii motive, inclusiv pentru că se lucrează online și suntem nevoiți să ne adaptăm după fusul orar al unor colegi din America Latină și China.

Ce-am învățat însă cel mai bine în această perioadă, e să fiu flexibilă și să caut și să identific soluții pentru situații în care aparent nu există soluții (nu e nici de bine și nici de rău, nu e de laudă sau de lamentare – e o realitate dictată de restricțiile pandemice). Prezentul ne cere să ne adaptăm din mers, revenirea la ce a fost odinioară nu știu dacă mai poate fi. Pandemia ne-a transformat fără să ne fi dorit. În unele cazuri, transformarea e chiar benefică: deschide noi opțiuni, așază niște valori și te ajută să faci distincție între ce contează cu adevărat și ce e insignifiant. Uneori aceste seisme te ajută să îți descoperi apanaje nebănuite.

Un an în urmă, era să resping absolut sigur ideea că voi ajunge să intru în politică. Anul ăsta, uite că am făcut-o. Decizie marcată de încercări, transformări, dar și de speranță pentru vremuri mai bune.

Pînă la urmă oamenii determină vremurile, circumstanțele și tot ei fac alegeri. Epidemiile, cataclismele sau războaiele doar catalizează deciziile.

Am comandat căpșuni de la un cuplu de agricultori. Un cuplu tînăr și amabil. Agricultura de la noi e istovitoare, dar profilul celor din agricultură s-a schimbat mult. Descopăr atîțea oameni inventivi, cu idei și abordări de toată admirația. Susținerea acestora e oxigen pentru plămînii țării.

Munca mea își oferă neprețuitul avantaj de a comunica cu oameni de diferite etnii, caractere, temperamente etc. Deseori mă prind că încerc să justific țara și starea de lucruri și asta îmi dă un profund sentiment de umilință, chiar dacă am și motive de mîndrie, cum ar calificarea unui sportiv moldovean sau vreun job obținut de un conational în vreo companie internațională cu renume etc.

Nu ne urăște nimeni cu acelașI nesaț ca cel pe care noi înșine îl perpetuăm.

Maximum ce ne pot face alții – ne pot disprețui. Nu ne iau în serios. Sau în cel mai bun caz nu ne știu. Mă refer la unele națiuni și țări. Oameni din mijlocul Europei habar nu au de existența noastră. N-ați văzut că n-au venit nici măcar cei 30 mii sirieni...Ei, în război fiind se tem să vină aici. În altă ordine de idei (în Siria locuiesc și creștini și musulmani și nu a fost doar o mare și înjositoare inepție și încălcare de lege povestea cu sirienii, ci și o demonstrație extrem de proastă a ipocriziei noastre că am fi creștini și de oameni iubitori).

Ceea ce nu au înțeles politicienii noștri e că Moldova nu e un srl de interpuși cu donații de milioane de la socri octagenari. Țara asta e a mea și a ta, a diasporei și a rudelor noastre sărace și bătute de soartă. Moldova e a celei mai slabe verigi dintre noi și pînă cînd nu o să începeți să o tratați de la egal la egal, va continua să vă tragă în jos. Doar pentru că voi nu o trageți în sus.

Am scos o carte din dulapul de cărți și am pus-o pe noptieră. Cîte zile va rezista neatinsă?! Rușinică.

Joi

Cînd plouă se doarme cu poftă și cu un fel de moleșeală dulce.

Soarele are năravul să te cheme la fapte mari. Ploaia, însă te predispune la reflecție și muncă chibzuită și domoală.

Lucrez la un document. În pauze citesc știrile. În verva electorală n-ai cum să te ții departe de mesajele electorale ale celor încadrați în cursă. Unele te amuză, altele te sperie, unele te fac să te miri de faptul că te mai poți mira. Nu le înțeleg doar pe astea care instigă la ură, dezbinare socială și agresivitate, dar aparent astea prind cel mai bine. Omul speriat, e pionul perfect pentru mașinăria electorală.

Adevărul că sunt și știri care bucură. Tot mai puține cazuri pozitive de covid și în mod special mă bucur pentru lipsa cazurilor pozitive printre personalul medical. Am discutat cu mai mulți medici azi. Deși obosiți, trecuți prin covid (unul din ei trecut de două ori) am rămas surprinsă de ceea ce-și doresc cel mai mult. Doctorii nu vorbeau despre vacanțe sau concedii, ci despre cît de mult își doresc revenirea la normalitate, la bolile și acutizările ordinare, la forfota cotidiană și vor să uite de zonele roșii.

Sunt zile cînd întîlnesc oameni străini care-mi dau aripi, iar prietenii îmi dau speranță cu carul.

Familia este sursa de sens și energie. E o mare recunoștință să ai acest privilegiu. Să pregătești o cină pentru cei dragi și să te bucuri că ai cu cine împărți o bucată de pîine, un vis sau o durere.

Vineri

De regulă cînd am o agendă încărcată și gătesc ceva aproape din mers pentru ai mei, sună mama. Parcă simte. Mama urmărește toate știrile și emisiunile politice de la tv-uri. Oamenii în etate duc o existență tare tristă și izolată, dacă urmăresc atît de atent dezbaterile politice. M-a chemat azi la ea să discutăm despre politică (lipsa de comunicare te face analist politicJ ). Am trecut pe la bancomat, i-am scos pensia de tocmai 1600 lei. Dacă vrei să înțelegi cît trage potențialul tău politic, încearcă să-i explici unui pensionar cum poți să-i faci viața mai bună și vezi cît de realist și convingător poți fi?!

Evident, mama nu poate fi obiectivă cu mine, din motive evidente. Dar mă susține.

E o zi fără eforturi prea mari. Echilibrată. Discut cu foarte multă lume. Unii sunt bine intenționați, altora le place să ia jăratec cu mîini străine. Alții rămîn observatori. Fiecare are niște argumente și explicații. Și eu le înțeleg pe toate.

Cînd clasa politică dezamăgește, iar modelele demne de urmat la tv sau internet nu ne (mai) reprezintă și mai nimic nu pare a fi demn de inspirat există totuși soluții – căutați cu atenție în mediul vostru și veți găsi cu siguranță cel puțin un om al cărui fel de a fi vă poate servi drept reper. Un om care muncește onest și își iubește familia, care sădește un pom, hrănește un căine, ajută un vecin, citește o carte. Oamenii cu suflet mare întotdeauna sunt clădiți din acțiuni mici, aparent insignifiante – o vorbă bună, o bucată de plăcintă servită între vecini, o iertare așteptată, o porție de răbdare și acceptare acolo unde a fost cazul sau că nu a tăcut și nu s-a lăsat călcat în picioare de un funcționar tîmpit.

Fie îți accepți condiția, fie încerci să faci ceva ca să poți schimba situația de care nu ești mulțumit. Evident că nu toți pot fi luptători, iar unii nici nu trebuie să fie atare. Uneori cea mai mare victorie o poți obține prin neimplicarea într-o faptă urîtă. E un act de mare curaj și moralitate să nu fi pus umărul la victoria unui mîrlan.

Totul ține de alegeri. Nu mă refer neapărat la alea politice (deși astea sunt la fel de importante și o mai potrivită exprimare a democrației decît alegerile libere și corecte nu există), ci la deciziile luate cotidian de fiecare dintre noi.

Ca să ai dreptul moral să te plîngi trebuie să încerci să faci măcar ceva. Să începem prin a ne asuma responsabilitatea pentru propria noastră sănătate și a celor dragi, să apelăm la sfatul sau exemplul oamenilor cu un comportament integru și înțelept, să nu ne justificăm acțiunile urîte prin exemplu celor care sfidează bunul simț și să le considerăm funcțiile drept dezlegare la samovolnicie.

Cei care se plîng cel mai mult, obțin cel mai puțin. Viața demonstrează că e mai bine să tinzi să obții ceva mare și să eșuezi, decît să nu faci nimic. Drumul parcurs te va învăța ceva oricum și asta înseamnă de fapt o eliberare de neputința învățată. Chiar nu merităm o șansă?

Vezi comentarii (2)

XS
SM
MD
LG