Linkuri accesibilitate

Analiză | Extremiștii ar putea câștiga alegerile în trei landuri din Germania. Ce poate însemna asta pentru Europa?


Postere electorate din landul Turingia.
Postere electorate din landul Turingia.

Cei mai mulți se concentrează asupra alegerilor din SUA din noiembrie, însă există o altă rundă de alegeri, la începutul acestei toamne, căreia merită să-i acordăm atenție.

Nu va fi un vot la fel de important precum cel american, însă alegerile regionale din cele trei foste landuri est-germane Brandenburg, Saxonia și Turingia poate avea un impact important asupra celui mai mare și mai important stat al Uniunii Europene, Germania.

Cu atât mai mult cu cât țara este condusă în prezent de un guvern de coaliție națională nepopular, al cărui viitor sprijin pentru Ucraina este neclar.

Locuitorii din Turingia și Saxonia merg la urne duminică, pe 1 septembrie, iar cei din Brandenburg – trei săptămâni mai târziu, pe 22 septembrie.

Și, deși există unele diferențe regionale între cele trei – care au împreună aproximativ 10% din populația Germaniei – tendința este aceeași: partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD, Alternative für Deutschland) este în creștere și poate termina pe primul loc în toate trei.

Potrivit sondajelor, AfD poate câștiga între 25 și 30% din voturi în fiecare dintre cele trei landuri.

Merită remarcat faptul că Germania nu a mai avut niciodată un partid de extremă-dreaptă care s-a clasat pe primul loc la alegerile după al Doilea Război Mondial.

Și, în timp ce cea mai mare parte a Europei de Vest a văzut populiștii de extremă dreaptă câștigând alegeri sau chiar formând guverne în ultimul deceniu, simbolismul acestui fapt care se întâmplă în Germania, având în vedere moștenirea sa din secolul al XX-lea, este demn de remarcat.

AfD este un partid de extremă dreaptă în adevăratul sens al cuvântului.

Înainte de alegerile europene din mai, a fost dat afară din familia politică Identitate și democrație (ID) de alte partide extremiste, precum Uniunea Națională condusă de Marine Le Pen în Franța sau de Liga Italiană a Georgiei Meloni. Cele două formațiuni politice au considerat că AfD este un partid prea controversat și radical.

Mai târziu, AfD și-a format propriul grup de dreapta, numit „Europa Națiunilor Suverane”.

Partidul a fost clasificat drept „extremist de dreapta confirmat” de către Oficiul Federal pentru Protecția Constituției, organul german de supraveghere a securității interne atât în Saxonia, cât și în Turingia. În cea din urmă, candidatul său principal, Björn Höcke, a fost condamnat pentru utilizarea sloganurilor naziste. Dar asta nu este tot.

Șanse și pentru un partid de extremă stânga

În paralel, extrema stângă înflorește și ea.

Un partid divizat nou înființat din partidul de extremă stânga Linke, numit „Sahra Wagenknecht Alliance” (BSW, Bündnis Sahra Wagenknecht) merge, de asemenea, bine în sondaje, având între 15-20% în cele trei state.

Formațiunea pare pregătită să termine pe locul al doilea sau al treilea în fiecare dintre cele trei landuri.

Partidul este centrat în jurul popularei, dar controversatei formațiuni Sahra Wagenknecht, care a fost multă vreme parte a extremei stângi.

Membră în trecut a Partidului Unității Socialiste din Germania (SED) – în dictatura comunistă est-germană – BSW încearcă acum să restructureze harta politică a țării.

Partidul critică imigrația din Germania, dar și politicile ecologice.

În multe privințe, ideologia partidului e similară cu cea a AfD. Ambele formațiuni sunt eurosceptice, împotriva NATO, critică imigranții și sunt împotriva sprijinului militar pentru Ucraina.

Împreună, AfD și BSW pot obține aproape 50% din voturi în cele trei state.

Există și circumstanțe atenuante. Primul este că BSW, ca toate celelalte partide politice, s-a angajat să nu intre în nicio alianță cu AfD.

Așadar, chiar dacă AfD ar putea ajunge pe primul loc în toate sau în unele dintre landuri, ceea ce i-ar oferi prima șansă pentru a numi președintele parlamentului regiunii, probabil că nu va reuși să obțină suficient sprijin politic.

Pe de altă parte, poate bloca anumite decizii cheie, cum ar fi numirea judecătorilor și modificările Constituției, dacă obține mai mult de o treime din locurile din legislativul unui land.

De subliniat că toate aceste trei landuri se află în fosta Germanie de Est. Și, deși nu sunt o entitate omogenă, statele din fosta Republică Democrată Germană sunt mai predispuse să voteze pentru partidele populiste, deoarece încă se confruntă cu șocul economic al unificării Germaniei.

Mulți alegători de acolo încă mai păstrează sentimente anti-occidentale și anti-americane și cer relații mai strânse cu Moscova.

Așadar, deși cele trei alegeri arată cât de divizată este încă Germania între fosta sa parte de vest și de est – la peste 30 de ani de la unificare – asta nu reflectă sentimentul țării în ansamblu, deoarece AfD și BSW sunt considerabil mai puțin populare la nivel national.

Dar ceea ce nu putem ignora este potențialul efect pe care îl vor avea aceste voturi la Berlin. Următoarele alegeri federale vor avea loc peste douăsprezece luni. Dar poate o coaliție deja șubredă între social-democrați (SPD), verzi și liberali să țină împreună atât de mult timp?

Ultimele două au șanse mici în toate cele trei curse din landurile amintite, unde nu depășesc pragul de 5%. Și social-democrații, în trecut o putere adevărată în politica germană, au în sondajele din Saxonia și Turingia estimări dintr-o singură cifră.

Numai în Brandenburg se descurcă mai bine, unde se prevede că vor termina pe locul al doilea, după AfD, cu aproximativ 20% din voturi.

Dintre partidele principale, se pare că CDU, partid de centru-dreapta ar concura cu adevărat forțele populiste. Poate învinge AfD în Saxonia și să termine pe locul secund în celelalte două landuri.

Având însă în vedere că toate celelalte partide promit că nu vor face o alianță cu AfD, dacă va obține un scor bun, CDU va trebui construiască o coaliție incomodă.

Nu este imposibil ca CDU și BSW să coopereze, deși par să nu fie de acord în multe privințe.

Cu toate acestea, pentru cât timp poate fi blocată AfD? Împortantă este și întrebarea cât de multe dintre politicile AfD și BSW vor fi adoptate de partidele principale în perioada premergătoare alegerilor de anul viitor?

Acest lucru contează pentru Europa la fel de mult ca și pentru Germania. Pozițiile cu privire la orice, de la sprijinul pentru Ucraina până la imigrație pot răsuna mult dincolo de Berlin.

Traducere preluată de la Europa Liberă România.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG