Linkuri accesibilitate

Andrei Căldare (primar în Măgurele): Dacă n-o să schimbăm de sus ceva, noi ne ducem


Primarul satului Măgurele, Andrei Căldare
Primarul satului Măgurele, Andrei Căldare

Drumurile proaste şi lipsa apei potabile sunt problemele multor localităţi din mediul rural. Andrei Căldare, primarul satului Măgurele, raionul Ungheni spune că în ultima vreme nu s-a făcut niciun fel de investiţie. Guvernul n-a dat până acum. Primăria nu are fonduri ca să îmbunătăţească infrastructura. Statistic, realitatea sună dur, ne informează primarul intrat de ceva timp în pâinea de edil al acestei aşezări marginalizate.

Andrei Căldare: Dacă n-o să schimbăm de sus ceva, noi ne ducem
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:09:15 0:00
Link direct

Andrei Căldare: „Bine ați venit și într-un sătuc ca al nostru! Noi ne socotim o zonă defavorabilă, că-i cea mai rea zonă din Republica Moldova. Și geografic, și cu drumurile, vedeți și Dvs. ce drumuri avem. Aici s-au împărțit pământurile, le-au dat câte o bucățică, le-au parcelat, câte 60 de ari. Și omul cum să se dezvolte?”

Europa Liberă: Și cum se trăiește astăzi la țară?

Andrei Căldare: „Foarte greu. În primul rând, nu avem conducere ca atare și totul se face pe criterii politice.”

Europa Liberă: Și politizarea asta se răsfrânge...

Andrei Căldare: „Se răsfrânge! Iată vedeți și Dvs., și la un drum, și la multe altele. Totul facem din cont propriu, împreună cu sătenii cu care ne înțelegem, restul, pentru Primăria Măgurele anul acesta nu s-a dat niciun bănuț.”

Europa Liberă: Cum vă descurcați?

Andrei Căldare: „Iaca așa, mai facem economii din leafă, rupem de colo, de dincolo... Lumea mai strânge bani și mai amenajăm o fântână, mai punem un parc. Eu nu știu ce fac cei de nivelul doi în raion, acesta-i un dezastru.”

Europa Liberă: Doar culoarea politică decide încotro să fie direcționate mai multe finanțe pentru a se îmbunătăți infrastructura?

Andrei Căldare: „Da! De ce la o primărie s-au dat două milioane și ceva, dar la Primăria Măgurele, pentru că, mă rog, suntem puțin unioniști și noi și ducem o politică altfel, nu ni se dă nimic?”

Europa Liberă: Cât aveți în buget?

Andrei Căldare: „Două milioane.”

Europa Liberă: Banii aceștia mai mult sunt pentru...

Andrei Căldare: „Pentru leafă, pentru grădiniță... Iată anul trecut, noi am făcut economii din leafă, că cu pandemia asta și am acoperit Casa de Cultură și anul acesta vom mai face olecuțică, vom amenaja. Din Fondul rutier ni s-au dat 108 mii, noi am luat din sold încă 100 de mii ca să facem un drum mai lung, că faci o bucățică, peste un an se strică, dacă îl faci mai lung, ține mai mult.”

Europa Liberă: Migrația a afectat satul?

Andrei Căldare: „Foarte mult!”

Europa Liberă: Câtă lume este plecată de aici?

Andrei Căldare: „Of! În jur de 40 la sută e plecată.”

Europa Liberă: Au plecat de-atâta că n-au avut locuri de muncă?

Andrei Căldare: „N-avem locuri de muncă și suntem îndepărtați, noi suntem la hotar cu trei raioane – Sângerei, Fălești și Ungheni. Suntem ultimul sat din raionul Ungheni și mereu „ne uită”, iaca așa. Drumul acesta este raional, de aici până încolo nu-i făcut, numai la insistența mea a venit un greder și s-a mai făcut ceva, în rest, suntem uitați.”

Europa Liberă: Și sătenii ce zic, își mai fac bagajele?

Andrei Căldare: „Își mai fac bagajele, vreo doi s-au întors.”

Europa Liberă: Au adus și banii câștigați acolo în străinătate?

Andrei Căldare: „Da, cu banii ei își fac căsuțele lor. Iaca chiar nu departe acolo, renovează căsuțele părintești, vin și mai plătesc pământurile. Se mai întorc și asta-i foarte îmbucurător pentru noi că mai revin, dar ceva trebuie de schimbat și cât mai urgent. Dacă n-o să schimbăm de sus ceva, noi ne ducem, urgent trebuie de schimbat.”

Europa Liberă: Când vă referiți la schimbările din vârful puterii, la ce vă duce gândul? Criza politică trebuie să fie depășită?

Andrei Căldare: „Păi trebuie depășită, dar nu o s-o depășim noi, primarii. Las’ să ne invite și pe noi, toți primarii, să venim o forță acolo să le spunem ce ne doare. De ce nu se face?”

Europa Liberă: Dar ce le-ați spune că vă doare mai mult?

Andrei Căldare: „Dar ce nu se vede? De ce ei vin numai înainte de alegeri, dar pe urmă uită de noi? Uită toți până la următoarele alegeri.”

Europa Liberă: Acum se insistă pe ideea dizolvării parlamentului și anunțării alegerilor parlamentare anticipate. Ar fi acesta deznodământul crizei politice?

Andrei Căldare: „Da, e o ieșire din situație. Totuși se vede deja cu ochii închiși că-s niște corupți acolo și-s niște interese foarte strânse din cauza cărora noi nu putem să ne dezvoltăm.”

Europa Liberă: Dar aceste calificative sunt atribuite tuturor celor 101 aleși ai poporului?

Andrei Căldare: „Păi, ei au 53-54 de mandate, ei fac ce vor acum. Dvs. cunoașteți mai bine ce se face acolo și Curtea Constituțională ș.a. Așteptăm ziua de miercuri să vedem dacă se anulează starea de urgență și cât mai repede de alungat hoții și de apucat de lucru. Eu așa cred.”

Europa Liberă: Această stare de urgență a schimbat situația aici, la Măgurele?

Andrei Căldare: „Absolut deloc, fiindcă mulți au plecat la Piatra Neamț și la Iași și s-au vaccinat și se mai duc încolo și se vaccinează. S-a început vaccinarea, căci dacă dl Dodon a adus niște Sputnik din Rusia și a venit cu avionul lor, asta nu înseamnă că el este... El e zero, e cetățean ca și noi de rând și el trebuie să se ocupe nu de politică, dar să stea acolo frumușel.”

Europa Liberă: Dar această politizare a vaccinului e înțeleasă de cetățean?

Noi din răsputeri, iată vedeți, facem și o bucățică de drum cu forțele proprii

Andrei Căldare: „Păi de ce? Iaca și la noi în sat, la ultimele alegeri au fost pentru socialiști numai 15 oameni, numai 15 voturi au luat. Și iată acești 15 care și-au dat votul pentru socialiști acum zic că ei nu vor AstraZeneca, nu vor Pfizer, ei vor Sputnik, că cu rușii am fost și cu rușii trebuie să murim. Asta e, restul nu pot. Așa, noi mai facem, la noi s-au mai românizat puțin, s-au mai schimbat multe. Și noi din răsputeri, iată vedeți, facem și o bucățică de drum cu forțele proprii.”

Europa Liberă: Ce vreți să schimbe alegerile parlamentare anticipate?

Andrei Căldare: „Să vină oameni onești la conducere care, într-adevăr, să plângă după țara asta. Și eu cred că s-ar întoarce și diaspora, totuși am depins la alegeri și de diasporă și mulți vor să se întoarcă.”

Europa Liberă: Cei din diasporă au fost numiți „electorat paralel”.

Andrei Căldare: „Da, de dl Dodon, dar n-a fost paralel, sunt tot cetățenii noștri, ai Republicii Moldova. Și, săracii, cu banii lor, mulți au venit chiar aici și au votat. Să cheltuiești atâția bani pentru ca să vii să pui un vot, ca să se ducă măcar pentru copii spre bine. Eu asta o văd.”

Europa Liberă: Reformele sunt necesare și se consideră că reformele ar salva în mare parte situația critică din Republica Moldova. Să pornim de la reforma teritorial-administrativă. Dvs., ca și primar, ce părere aveți și cum vedeți această reformă teritorial-administrativă?

Andrei Căldare: „Eu o văd ca una bună. Dacă se vor face primării cu mai bine de 6 mii de oameni, eu cred că ar fi un efect. Să fie o primărie mare, iată pe toată Cula asta defavorabilă, să se ducă niște consilieri de treabă în acea primărie care să muncească. Iată de când noi avem primărie aici, ceva s-a urnit. Am iluminat 80% satul, se mai face câte ceva, am renovat două fântâni, anul acesta mai renovăm două fântâni, care sunt cele mai bune și apa este potabilă. Iată ce trebuie de făcut pentru oameni.”

Europa Liberă: Dar câți locuitori sunt în Măgurele?

Andrei Căldare: „La ziua de azi, aici, pe loc sunt 860 de locuitori, mulți sunt plecați. Dacă ar fi direct să ne dea, să nu depindem noi de centru, să umblăm cu cerutul noi, primarii, noi ne-am dezvolta și singuri, dar toți banii să rămână aici, dar nu așa, se duc încolo și pe urmă îți dau. Du-te și cere pentru un apeduct, du-te și cere 100 de mii și cu mare greu îți dau...”

Europa Liberă: Aveți apeduct în sat?

Andrei Căldare: „Noi suntem la finalizare. Să ne dea voie aici pe loc să hotărâm noi unde să dăm banul, cum să-l dăm și pentru ce să-l dăm.”

Europa Liberă: Dar aici o afacere poate să prindă rădăcini?

Andrei Căldare: „Poate, poate! Văd că acești care încearcă, reușesc. La noi s-au pus multe livezi acum, sunt vreo câțiva antreprenori, s-au făcut două iazuri pentru irigare prin proiecte europene. Cred că peste vreo câțiva ani, numai că totul depinde de ce se va schimba sus, dacă o să rămână acolo așa, și aici la fel o să rămână.”

Europa Liberă: Și cum vedeți perspectiva dezvoltării satului și statului? Satul are viitor, statul are viitor?

Andrei Căldare: „Are, totuși are! Dar cea mai scurtă cale – reunirea. Reunirea și totul se începe de la regulă, dacă regula este respectată, o lege a ieșit și trebuie de respectat, trebuie de respectat, dar la noi peste noapte se fac legi și, gata, cu asta rămânem. Dar totuși la sat oamenii sunt cu mult mai culți, mai înțelepți. În ultima vreme chiar îs înțelepți de tot.”

Europa Liberă: Și credeți că votul se va deosebi mult de votul precedent de la parlamentare?

Andrei Căldare: „Se va deosebi. La noi aici se va deosebi. Se va deosebi, că chiar dacă să faci la grădiniță un bloc alimentar, l-am făcut. Le-am spus consătenilor: „Oameni buni, iaca de unde vin banii. Să nu vă amăgească aceștia că-s dați de acolo sau de dincolo. Aceștia-s bani veniți de la România Mare”. Noi avem două înfrățiri și cred că ne ducem la Timișoara după starea de urgență să mai facem o înfrățire și câte olecuțică, câte olecuțică...”

Europa Liberă: Ce vă doriți cel mai mult acum?

Andrei Căldare: „Of! Să scăpăm de pandemie și alegeri anticipate cât mai urgent.”

Europa Liberă: Dar sondajele arată că nu se va deosebi tare mult viitoarea componență a legislativului de actuala, pentru că aceleași partide ar avea șansă să acceadă în legislativ.

Andrei Căldare: „Nu știu dacă mai merită un partid ca „Șor” să mai fie la conducere, atunci halal de noi, de moldoveni, de români, cum ne socotim noi. Halal să alegi așa oameni.”

Europa Liberă: Ziceam că aici se vede că este și sărăcie. Omul sărac așteaptă pomană electorală, poate fi momit, cum e?

Andrei Căldare: „Nu știu. La ultimele alegeri pe care le-am avut satul a fost împânzit cu steluțe, totuși la alegeri majoritatea au votat pentru Maia Sandu, pentru proeuropeni și proromânism.”

Europa Liberă: Și ce așteptări aveți de la președintă?

De când s-a furat miliardul acela și ei stau pe loc, Șor e bine mersi în Israel, Plahotniuc e dincolo

Andrei Căldare: „Noi am avut mai mari așteptări. Ea cumva-cumva ori întârzie cu o zi sau cu o oră, dar ceva se vede că întârzie. Totuși, președintele are vreo influență față de procurorul general Stoianoglo? De când s-a furat miliardul acela și ei stau pe loc, Șor e bine mersi în Israel, Plahotniuc e dincolo, dacă au furat, întoarceți înapoi clădirile celea, să vadă lumea că a venit în buget ceva, dar nimeni absolut nimic, iar lumea așteaptă. Sincer, lumea așteaptă. Mai sunt unii prin părțile celea la nord, când mă mai duc pe acolo, care spun că au furat, dar ne dau și nouă. Nu-ți mai dau, din banii tăi îți dau înapoi. Asta-i situația la ziua de azi, dar, totuși, dacă s-ar schimba ceva sus, eu cred că ar fi foarte, foarte important pentru toată țara.”

XS
SM
MD
LG