Linkuri accesibilitate

Andrei Năstase: „O decizie ilegală, arbitrară, comandată, motivată și executată politic” (VIDEO)


Andrei Năstase printre sprijinitorii săi
Andrei Năstase printre sprijinitorii săi

La orele nopții cu primarul ales al Chișinăului, printre protestatarii împotriva invalidării alegerilor.

Primarul ales, Andrei Năstase, califică drept „ilegală, arbitrară, motivată și executată politic” decizia Curții de Apel care a menținut în vigoare decizia primei instanțe de nerecunoaștere a rezultatelor alegerilor locale pentru Primăria Chişinău. Într-o declarație făcută seara târziu Europei Libere, Năstase s-a arătat sigur că din moment ce decizia a fost menținută în Curtea de Apel, aceasta ar putea rămâne în vigoare și după examinarea în Curtea Supremă de Justiție.

Andrei Năstase a subliniat însă că va depune toate eforturile pentru a-și mobiliza susținătorii în stradă în încercarea de a opri ceea ce el a numit abuzul puterii împotriva votului liber exprimat al cetățenilor. „Chişinăul riscă să ajungă în situația Kievului de pe timpul lui Ianukovici”, a avertizat Năstase, atenționând puterea să nu escaladeze situația.

Andrei Năstase despre decizia invalidării alegerilor la Chișinău
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:19 0:00

Mitingul de protest în fața Primăriei a continuat până la ora 23.00, iar susținătorii lui Andrei Năstase au rămas în fața primăriei inclusiv pe parcursul nopții.

Europa Liberă: Cum apreciați decizia Curții de Apel?

Andrei Năstase: „O decizie ilegală, arbitrară, una comandată politică, motivată politică și executată politic.”

Europa Liberă: Ce veți face mai departe?

Andrei Năstase: „Vom contesta cu recurs la Curtea Supremă de Justiție. Vom urmări ca acest recurs să fie examinat cât se poate de public, cât se poate de transparent, așa cum am insistat și în prima instanță, și în a doua instanță. Deși asta nu asigură legalitatea, pentru că ei calcă în picioare și legea, și bunul simț, și moralitatea. Au inventat o motivație proastă de la bun început și iată că au menținut-o și în Curtea de Apel, și probabil că o vor menține și la Curtea Supremă de Justiție.

Acum, depinde de noi cât de uniți vom fi și cât de demni vom fi ca indivizi, dar și ca națiune, ca societate, ca popor.”

Europa Liberă: În ce măsură mai contează opinia partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova?

Andrei Năstase: „S-a văzut că reacțiile vehemente, le-aș putea numi așa, sau reacțiile destul de prompte ale partenerilor noștri de dezvoltare, ale instituțiilor europene, ale celor care au investit în democrația din Republica Moldova în speranța că într-o zi vom avea stat de drept, au investit aici bani grei, pe care i-au furat oligarhii, ei au făcut tot ce este normal să facă. Pentru că ei vin din lumea civilizată, ei vin cu mesaje civilizate, cu mesaje democratice. Ei nu vor apela la mijloace la care apelează cealaltă parte a lumii – la război, la tancuri, la altceva. Ei au venit cu niște mesaje cât se poate pe înțelesul tuturor.

Din păcate, se pare că oligarhia, care este de sorginte sovietică, de sorginte comunistă, nu a înțeles exact mesajul și a hotărât să calce în picioare votul popular. Iar pentru lumea civilizată asta este foarte și foarte grav.

Da, este grav și furtul unui miliard, și a două, și a trei. Dar miliardul se întoarce sau se mai face, însă atunci când calci peste democrație, atunci când calci peste voința populară, asta este foarte și foarte periculos. Este foarte și foarte riscant.

Iar noi, într-adevăr, riscăm să ajungem într-o bună zi în situația Kievului, în situația Kievului de pe timpul lui Ianukovici. Pentru că așa a fost atunci – a fost ignorată voința populară, s-au făcut legi strâmbe care mai apoi știți cu ce s-au soldat.

Eu tare nu-mi doresc ca în Republica Moldova să se mai verse vreodată sânge. Am făcut tot ce mi-a stat în puteri pe parcursul a trei ani de zile să evităm un nou 7 aprilie pe care ni-l punea la cale Plahotniuc în mai multe rânduri. Și vă dau doar două exemple – 4 octombrie 2016 și 24 aprilie 2016, atunci când s-a făcut „coridorul morții” la GBC și ne așteptau acolo să trecem peste niște cordoane formate din fete și băieți de 20-21 de ani, ca mai apoi să se dea foc la niște autobuze cu rezervoarele pline…

Noi suntem oameni civilizați, suntem oameni care ne iubim țara, ne iubim poporul, pâmântul acesta, și nu am admis niciodată, dar absolut niciodată un nou 7 aprilie. Ei abia îl așteaptă.”

Europa Liberă: Domnule Năstase, este ora 11 noaptea. Sunteți în continuare în stradă. Cât veți rămâne?

Andrei Năstase: „Până se vor duce toți acasă. Atunci mă voi duce și eu. Eu nu sunt teribilist, dintre cei care se culcă pe șosele. Aici sunt niște tineri care cântă. Acum, după ce încheiem acest mic interviu, voi merge și eu și voi cânta cu ei.”

XS
SM
MD
LG