Iar procesul pentru condamnarea celor care l-au omorât pe tatăl său s-a transformat într-o pagină din procesul poliției politice comuniste, din procesul comunismului. Justiția a făcut ce știe mai bine: a tergiversat procesul cât a putut, a exonerat unii făptași, a reîntors dosarul către procuratură. Au existat chiar momente în care judecătorii păreau să le dea dreptate făptașilor, spunând că Gh. Ursu fusese un răsfățat al regimului comunist. Între timp, unele piese importante din dosar au apărut și apoi au dispărut, unele distruse de foști securiști ajunși în funcție la SRI, altele pierdute în arhivele din labirintul cărora cu greutate fuseseră salvate.
Dar cine este Gheorghe Ursu? Gheorghe Ursu (1926-1985), intelectual cu pregătire tehnică, era inginer structuralist, frecventa cercuri artistice și a publicat chiar un volum de versuri prefațat de Nina Cassian, în perioada de relativă relaxare post-1968. După 1977, a fost urmărit, arestat, anchetat și anihilat la indicațiile partidului, de poliția politică, procuratură și miliție în anii ceaușismului. Cazul lui este tipic pentru relația și complicitățile dintre puterile represive din statul comunist și este limpede că miliția era, ca și Securitatea, o parte activă și importantă a sistemului represiv. Erau cei care plantau probe, falsificau dosare sau/și participau activ la reprimarea „dușmanilor interni.”
Din ziua de 21 septembrie 1985, de la arestare, Andrei Ursu nu și-a mai văzut tatăl în viață. Dar până la arestare, au fost anii de filaj, urmărire și interceptare a corespondenței. Anii delațiunilor în care activitatea lui era monitorizată cu ajutorul informatorilor.
Tencuiala antiseismică a lui Ceaușescu
Andrei Ursu: „Era urmărit de Securitate de mai mulți ani, era bănuit. Punctul important în traiectoria lui a fost în 1977 când cu cutremurul. El a fost șef de proiect la blocul Patria/ARO și la alt bloc de consolidare a avariilor care s-au petrecut la cutremur și blocurile erau, și au rămas și astăzi, vulnerabile. Și a vrut să le dea o rezistență care să asigure viețile oamenilor. Fiind inginer de profesie și ca șef de proiect, avea responsabilitatea să le consolideze. Și a fost martor direct, asta a fost și întâmplarea că a fost martor la o ședință cu Ceaușescu pe 4 iunie 1977, la patru luni de la cutremur, când Ceaușescu a dat ordin să fie sistate toate lucrările de consolidare. Tatăl meu presupunea că, pur și simplu, Ceaușescu era supărat de ritmul lent, dar mai ales de cheltuielile mari, fiindcă voia să folosească banii la Casa Poporului. Avea acum alibiul pentru a ridica această construcție megalomană, faraonică prin care să-și lase amprenta. Efectiv spunea în ședințe că își vor reaminti peste 500 de ani generațiile. Deci, el avea misiunea asta și voia să lase baltă, să abandoneze pur și simplu consolidările.”
Europa Liberă: Dar tatăl dvs. nu s-a mulțumit doar cu a constata lucrurile astea. Ce a făcut mai departe?
Andrei Ursu: „Deci, în primul rând, a vrut să le consolideze dincolo de permisiunea pe care i-o dăduse șeful statului. Dintre șefii intermediari n-a îndrăznit niciunul să aprobe bani pentru așa ceva. Se vede și astăzi că blocurile cu buline sunt într-o stare jalnică, periculoase. La un nou cutremur trebuie să ne așteptăm la o catastrofă, ceasul ticăie. Au trecut deja de 35 de ani, intervalul acela în care s-au succedat tradițional, de-a lungul anilor, cutremurele din Vrancea resimțite la București cu o mare amplitudine . Suntem acum într-o stare de pericol și în orice clipă se poate întâmpla, fapt de care trebuie să fim conștienți. Când a fost oprit să mai consolideze am aflat din dosarele Securității că a declarat că el vrea să consolideze mai departe, chiar dacă plătește din salariul lui câțiva stâlpi de rezistență măcar la blocul Patria, care era chiar într-o stare jalnică. Nu i s-a permis și atunci s-a hotărât că trebuie să anunțe opinia publică și să sensibilizeze și poate autoritățile să ia măsuri. Astfel că a scris la Europa Liberă. S-a gândit mult la această scrisoare, a pus-o pe hârtie, dar nu a reușit s-o trimită, a durat mult până a reușit s-o ducă acolo, în 1978, și a fost citită.”
Europa Liberă: A ajuns la Europa Liberă scrisoarea?
Andrei Ursu: „A ajuns la Europa Liberă și a fost citită pe post de Virgil Ierunca și Alain Paruit la emisiunea Povestea vorbei, pe 4 și 5 martie 1979.”
Europa Liberă: La doi ani după cutremur.
Andrei Ursu: „Da. Și în două emisiuni succesive, pentru că era o scrisoare foarte lungă. În prima parte vorbea despre sistarea consolidărilor, această crimă, efectiv îl acuza pe Ceaușescu că e un act criminal, fiindcă îi lasă pe oamenii ăia neprotejați, mai ales că s-a făcut și cu mistificare, cu ascunderea lucrurilor, cu disimulare, se ajunsese la niște chestii aberante, se propaga noțiunea asta de tencuieli antiseismice. O enormitate, evident. „Tencuieli antiseismice”... Era ca un banc, dar se propaga lucrul acesta, ca nu cumva lumea să ajungă să-l acuze pe Ceaușescu că i-a lăsat în halul ăsta. Deci, Ceaușescu era atent la coagularea unei opinii împotriva lui, el trebuia să fie cel mai iubit fiu.”
Europa Liberă: Și iată că s-a aflat că, de fapt, nu era așa?
Andrei Ursu: „Și s-a aflat că regele e gol și că el a dat ordinul. Securitatea avea misiunea, am aflat de la CNSAS, să oprească fluxul de informații și să-i găsească pe cei care scriau la Europa Liberă. Această poveste a avut, să spunem, ecou și un deznodământ. Recent, când am găsit la CNSAS documentele Securității care arată că ei urmăreau inginerii să vadă cine și ce a spus. Aveau emisiunea de la Europa Liberă la dosar. Deci, ei știau că cineva a trimis acea scrisoare și îl urmăreau pe tatăl meu, fiindcă îl suspectau, el fiind probabil singurul nemembru de partid din acea ședință când s-a decis sistarea consolidărilor. Fusese chemat doar pentru că era șef de proiect și specialist în construcții civile.”
Ochiul și urechea partidului la locul de muncă
Europa Liberă: Dar au mai avut și alte motive să-l aresteze, nu? Îi călca pe nervi pe colegii de birou vorbind despre emisiunile de la Europa Liberă?
Andrei Ursu: „Da, chiar le recomanda... Era urmărit de o informatoare a Securității. Am aflat și asta din dosare și din declarațiile securistului institutului, era vorba de Pârguța Croitoru, care era informatoare, sursa Securității.”
Europa Liberă: Era o secretară sau ce era?
Andrei Ursu: „Era o desenatoare pusă acolo, în biroul tatei, să-l urmărească. Așa s-a aflat că scria în jurnal lucruri interesante, mai ales că el își cerea dreptul să călătorească în Statele Unite. În clipa aia s-au hotărât că stai să vedem, dacă și de data asta mai scrie ceva... Îl suspectau, nu erau siguri, erau unele chestii în jurnalul în care scria și în clipa aia au descoperit că el era autorul acelei scrisori.”
Europa Liberă: Deci a fost, cum ar veni, actul de condamnare?
Andrei Ursu: „Da.”
Europa Liberă: Ce motive au invocat ei oficial ca să-l aresteze pe tatăl dvs.?
Andrei Ursu: „Inițial, oficial ancheta a pornit cu art. 166 – propagandă împotriva orânduirii socialiste, fiindcă scria acolo în jurnal: „Acuzații grave împotriva lui unor persoane cu funcții înalte de Partid si de Stat...” El ținea jurnalul de zeci de ani.”
Europa Liberă: Dar inițial perchezițiile făcute în casă s-au făcut pentru a descoperi ce anume?
Andrei Ursu: „Jurnalul.”
Europa Liberă: Vasăzică, ei au profitat de faptul că au găsit nu știu ce jurnal?
Andrei Ursu: „Da, asta e. Au aplicat metodica Securității de a deghiza represiunea, de a deghiza acuzațiile și persecuția politică, chiar ei spuneau „sub acoperirea Miliției”, pentru ca faptele să pară de drept comun.
Europa Liberă: Așa se și explică complicitățile dintre procuratură și Securitate?
Andrei Ursu: „Exact!”
Europa Liberă: Cine spune că Securitatea era disjunctă de Miliție...
Toți erau de o slugărnicie nesfârșită față de Securitate
Andrei Ursu: „Nu, nu, aveau pionii lor. Aveau oameni în Miliție, procurorii militari, procurorii civili făceau sluj, toți erau de o slugărnicie nesfârșită față de Securitate. E o rușine prin ce am trecut! Bine, asta s-a datorat și mecanismului acesta cu 500 de mii de informatori. Această disimulare a Securității care se arăta, părea că este chiar mai puternică decât era, însă adevărul e că avea, acum vedem la CNSAS, kilometri liniari de dosare de urmărire informativă, sute de mii de informatori. Acest stil de a-i ține în șah, de a-i șantaja ca să devină informatori cu amenințări, în special cu amenințări, teroarea asta că ar putea fi arestați, până la urmă asta a jucat rolul principal, frica de a fi arestați și de a fi bătuți, teroarea asta cu tortura... Bineînțeles, mai existau și alte dezavantaje, îți puteai pierde serviciul ș.a.m.d.”
O moarte cu prea multe cauze
Europa Liberă: Și ce scria pe actul de deces? Ce a avut, din ce motive ar fi decedat?
Andrei Ursu: „Au disimulat, evident, cauzele morții. Deci, el a fost torturat, a fost arestat la 21 septembrie, a fost bătut din prima zi când a fost arestat, avem acum zeci de mărturii. Din punctul acesta de vedere, chiar am reușit să trasez evenimentele din momentul arestării destul de exact. Știm nu numai ce s-a întâmplat în timpul anchetei, știm că a fost timp de șase luni anchetat în stare de libertate și n-a acceptat să colaboreze. Deci nu și-a turnat prietenii și, probabil mai important, n-a vrut să-și renege scrisorile de la Europa Liberă. Mai scrisese încă una despre problemele din Uniunea Scriitorilor, despre cenzură...”
Europa Liberă: Avea relații prietenești foarte apropiate cu scriitorii...
Andrei Ursu: „Avea mulți prieteni scriitori cu „concepții dușmănoase”, cum erau numiți. Deci foarte mulți din scriitori.”
Europa Liberă: Nina Cassian, de pildă, care i-a și scris prefața la volumul de versuri și a plecat imediat după ce a fost arestat Gheorghe Ursu...
Andrei Ursu: „S-a speriat, bineînțeles, era și amenințată în aceeași măsură. Deci, printre altele, era acest fapt că nu și-a renegat scrisoarea, i s-a cerut insistent. Din dosarul lui penal rezultă foarte clar întrebările la care trebuia să răspundă: „Ce bani a luat pe scrisoarea la Europa Liberă?”. Și el spunea: „Am scris-o datorită conștiinței mele de inginer, din simțul datoriei față de cetățeni în speranța să alertez opinia publică și autoritățile să facă consolidări. Altfel, expunem oamenii, există riscul de pierderi a mii de vieți omenești”. Deci, el repeta lucrul acesta în fața securiștilor care exact asta voiau - să-l facă să tacă, să nu mai spună lucrul acesta, să spună contrariul, astfel încât să îl absolve pe Ceaușescu de acea acuzație.
Europa Liberă: Să-l frângă, pur și simplu, să-i înfrângă voința?
Andrei Ursu: „Să-l frângă și în felul acesta să câștige și o importantă lovitură mediatică împotriva Europei Libere. Europa Liberă era... Ceaușescu o ura visceral, nu era nimic să urască mai mult decât Europa Liberă din cauză că acolo îi arătau adevărata față. Avem la CNSAS sute de dosare în care Iulian Vlad le cerea permanent securiștilor să oprească scurgerea de informații la Europa Liberă, să îi defăimeze și să-i compromită pe lucrătorii de la Europa Liberă. Nemaivorbind, probabil că știți foarte bine, că au pus și bombe acolo... Deci, ura era nemărginită și faptul că Gheorghe Ursu n-a dat înapoi, din contra, scria acolo în jurnal că Europa Liberă trebuie să-și continue această misiune de a păstra vie ura românilor contra unui regim criminal sau măcar dorința de a gândi liber. ”
Europa Liberă: Jurnalul a dispărut cu totul?
Andrei Ursu: „Jurnalul a dispărut.”
Europa Liberă: Prin 2000 se spunea că ați fi recuperat vreo opt sute de pagini?
Andrei Ursu: „Jurnalul l-au distrus torționarii, cei doi, există un proces-verbal de distrugere, în ’87, la doi ani după ce l-au ucis. Și nu am motive să nu cred acel document care ne-a ajuns întâmplător. L-au distrus, dar nu în întregime jurnalul, au păstrat 811 file din 4000, 811 file cu fragmentele cele mai compromițătoare, „dușmănoase”, alea cu Europa Liberă, cu Virgil Ierunca, cu Monica Lovinescu. Paginile acelea existau în anii ’90, le-au și văzut câțiva de la «22»”.
Europa Liberă: Le-au și publicat în revistă...
Andrei Ursu: „Au și publicat, avem și noi, niște fragmente din păcate ilizibile. S-au făcut niște copii foarte proaste atunci în ’90, nu erau xeroxuri bune și sunt practic ilizibile. Dar totuși filele originale existau și au fost date înapoi. Chiar Dan Voinea mi-a zis: „Dle, mi s-a cerut să le dau înapoi la SRI (tocmai se înființase SRI-ul), să-l dăm, că acolo trebuie să stea”. A fost o mare prostie, da, Voinea regreta. Și cumva, ca să-și răscumpere această greșeală pe care o considera chiar el, a făcut cercetări. De altfel, trebuie să accentuez, în mod special, pe rolul lui Dan Voinea, esențial în cazul acesta. Fără anchetele lui de până în 2003/2005, curajoase în acele circumstanțe, și fără deschiderea pe care mi-a arătat-o în toți acei ani, nu ar fi existat probabil nicio posibilitate de a obține dreptatea și nicio condamnare în acest caz. Deși la nivelul anului 2003 s-a oprit practic la torționarii din Direcția a VI-a, fără să-i puna sub acuzare, îi rămân recunoscător pentru tot ce a făcut până atunci. În 2000 a făcut cercetări să afle ce s-a făcut cu acele 811 file, că au dispărut, nu mai voia să ni le dea SRI-ul, spuneau că nu le au. Fuseseră date înapoi cu proces-verbal. Ei bine, era un fost general de Securitate, provenit de la Unitatea speciala “S” – Înscrisuri a Securității. Rămăsese în SRI până în 2000, tot la Înscrisuri. Ce făcea Unitatea Înscrisuri sub Ceaușescu și ce au făcut tovarășii până în anul 2000? Pentru Ceaușescu, ei recunoșteau „înscrisurile dușmănoase” după scris, identificau cine le-a făcut. Asta era o obsesie a Securității, să-i prindă pe cei care scriau pe ziduri sau trimiteau materiale „ostile” anonim. Cu asta se ocupa acest general, Eugen Grigorescu, care după cum a aflat în 2000 Dan Voinea, a fost cel care a luat jurnalul și nu l-a mai dat înapoi, a semnat de primire și l-a făcut dispărut. Omul a ajuns să facă pușcărie timp de trei ani... De fapt, i-au dat drumul după un an, dar dacă a ajuns să facă pușcărie pentru asta un fost general de Securitate, înseamnă că chiar l-a distrus și l-a distrus la ordinul ălora din Direcția a VI-a, tartorii. De ce au vrut să-l distrugă? Fiindcă tocmai acel jurnal arăta miza politică a întregului caz, ei tocmai încercau să se acopere, sub acoperirea Miliției.”
Europa Liberă: Deci, ca să revenim la momentul tragediei...
Andrei Ursu: „Da, momentul arestării a fost pe 21 septembrie.”
Europa Liberă: Și la ziua în care tatăl dvs. a murit. Cum a murit, de fapt?
L-au ucis practic în bătaie, pe 15 noiembrie a fost bătaia fatală
Andrei Ursu: „În bătăi, pur și simplu. Timp de două luni, din 21 septembrie până în 15 noiembrie a fost bătut aproape zilnic, toți martorii spun asta, de către Securitate, la anchetă. Deținuții de drept comun cu care stătea în celulă îl mai luau și ei la anchetă, tot așa, aceleași întrebări îi puneau: „De ce n-ai declarat de prieteni?”, „De ce n-ai spus ce bani ai luat pentru scrisoarile în afară?”. A fost bătut aproape zi de zi pentru că nu colabora, nu-și turna prietenii și nu recunoștea că ar fi fost plătit de Europa Liberă, pentru că asta încercau să-l facă să spună. Și el chiar ne spusese când era încă liber că nu poate să facă așa ceva, să-și toarne prietenii. Era foarte îngrijorat pentru soarta noastră, l-au amenințat că o să avem și noi de suferit, mama și cu mine. L-au ucis practic în bătaie, pe 15 noiembrie a fost bătaia fatală, cu intestinul subțire spart, a fost lovit cu șpițul cu atâta sălbăticie în burtă ca să fie siguri că se sparge, face peritonită, i-au prins intestinul subțire între șpiț și șira spinării și așa s-a spart. A fost dus, i-au făcut o operație de formă pe 17 noiembrie și a murit imediat după asta.”
Europa Liberă: Pe actul de deces scrie că a murit de peritonită?...
Andrei Ursu: „Culmea e că în actul de deces scrie că a făcut stop cardiac, care e o și mai mare minciună, adică au încercat să șteargă și problema asta, că s-a întâmplat ceva în zona abdominală. Oricum, orice om, până la urmă, moare de stop cardiac. Asta e, se oprește inima. Dar cauza a fost clară: conform avizelor medico-legale, moartea a fost provocată de loviturile primite cu exact 36 de ore înainte de moarte. Am putut face cronologia, s-a întâmplat pe 15 noiembrie, în timpul zilei, când, conform martorilor, a fost scos la ancheta de dimineață la anchetatorul Pârvulescu, secondat de Hodiș; Pârvulescu era maior de Securitate și ăsta, Hodiș, locotenent-major. Și a fost adus seara în pătură, nu mai putea să vorbească, nu se mai putea deplasa, urla de durere și a început să verse imediat, avea vărsături bilioase și apoi vărsături cu sânge. Deci, toată simptomatologia care arată că s-a instaurat peritonita foarte repede și că l-au ținut acolo astfel încât să nu poată fi salvat.”
Proteste, greva foamei, cercetări
Europa Liberă: Treizeci de ani ați căutat să aflați toate lucrurile astea și cu precizia pe care o aveți acum, a fost simplu să aflați lucrurile astea? Faptul că ați aflat cum au decurs faptele, ciob cu ciob, vreme de treizeci de ani arată că n-a fost deloc simplu. Eu v-am cunoscut prima dată la o grevă a foamei pe care o făceați la sediul GDS, prin ‘90 și nu știu cât.
Andrei Ursu: „În 2000. Și am mai făcut încă una în 2014. Nu, n-a fost ușor, evident, dacă am ajuns la aceste forme extreme de protest. Au fost destui martori și în ‘90 care au avut curajul să vorbească, slavă Domnului. A fost și anchetatorul Dan Voinea, deci am avut și șansa asta că s-au făcut niște pași încă din ‘90 și mulți au spus aceste lucruri încă de atunci. După aia și în anii ‘90 până în ‘94 s-au adunat multe alte mărturii care convergeau toate către securiștii aceștia, către Pârvulescu de pildă, câțiva l-au și numit. A spus un martor: „Da, mi-a spus Gheorghe Ursu când s-a întors în celulă că a fost la o anchetă la anchetatorul lui, Pârvulescu…”. Și atunci când există și probe de o asemenea claritate, cum e posibil ca justiția să-și mai bată joc de ideea de dreptate în cazul acesta? Dar a fost clar că i-au protejat pe securiști, au fost oameni infiltrați în justiție. Păi în anii aceia procuror general al României era unul Manea Drăgulin, implicat în cazul Ursu. Este cel care a semnat un act de moarte naturală, când, de fapt, încă de atunci, din ‘85, existau doctori și sanitari de la Jilava care au consemnat că avea echimoze de diverse mărimi pe hipogastru și flancuri, care aveau și anumite culori galben-verzui care arătau vechimea, deci era evident încă de atunci că certificatul de deces este mincinos.”
Europa Liberă: Spuneați și de generalul acela de Securitate care era la Înscrisuri... Deci au existat multe piedici, ca să zic așa, la nivelul instituțional?
Este limpede că au fost crime de ordin politic, de sistem,
Andrei Ursu: „Puteți să vă imaginați. Dacă unul dintre torționari, Hodiș Vasile, a rămas în SRI până în ’99, a ajuns colonel, a fost promovat. În rest, tot SRI-ul era plin de securiști care au ajuns generali până în anii 2000, 2010, 2015. Au venit în anii aceștia la proces ca martori ai apărării generali de Securitate, foști ofițeri de Securitate ajunși generali în SRI, care sunt marii, să spun, guru ai schimbării la față a Securității - Rogojan, șeful de cabinet al lui Iulian Vlad, Vasile Mălureanu, Filip Teodorescu, încă zece astfel de generali. Aceștia, probabil, au intimidat-o pe judecătoarea de la Curtea de Apel București, care în 2019 a dat sentința de achitare, deși la proces fuseseră 50 de mărturii concludente că cei doi securiști l-au torturat, că a murit pentru motive politice, că era întrebat de jurnal și de scrisorile la Europa Liberă. Deci, este limpede că au fost crime de ordin politic, de sistem, care se încadrează la crime contra umanității și sunt imprescriptibile, nu? Ei bine, judecătoarea a cedat, probabil din cauza presiunilor făcute asupra ei, numai așa pot să-mi explic, pentru că în timpul procesului nu părea că nu înțelege ce se întâmplă, erau zeci de mărturii, eram și eu în sală, vedeam, asculta și ea, își dădea seama, înțelesese foarte clar și faptul că Securitatea lucrase sub acoperirea Miliției. Deci, de fapt, ea chiar consemnase o soluție de achitare absurdă, kafkiană, fiindcă, pe de o parte, accepta faptul că tata a fost bătut, că a fost bătut pentru motive politice, nu mai avea cum s-o întoarcă, sunt acum cam 50 de volume de dosare în instanță , sunt cărate cu roaba. Deci s-au adunat atât de multe mărturii care demonstrează nu numai faptele în cazul Gheorghe Ursu, dar am adunat și faptele referitoare la criminalitatea Securității din anii ‘80.”
Securitatea: manual de represiune
Europa Liberă: Procesul Gheorghe Ursu a și fost considerat, de altfel, o pagină din procesul comunismului. Ca să facem, așa, o privire de ansamblu: cum acționa Securitatea: fila, intimida, șantaja?
Andrei Ursu: „Toate astea. În primul rând, urmărea. Deci, trebuiau să știe, aveau baza informatică, sursele erau esențiale. Apoi tehnica operativă: instalau microfoane, într-adevăr, nu erau vorbe, nu erau obsesii ale noastre sau ale oamenilor care se simțeau urmăriți, chiar erau urmăriți. Am descoperit la CNSAS că toți prietenii tatălui meu aveau dosare de câte 10 volume de urmărire informativă, inclusiv tehnică operativă, adică aveau microfoane în casă, erau ascultați toți. Și ascultați în permanență! E ceva monstruos, a fost o lume monstruoasă, erau ascultați pentru orice fleacuri, erau chestiuni personale, dar voiau să asculte, ascultau tot, ca după aia să-i prindă cu ușa la șantaj. Deci, asta pe de o parte, lucrau pentru destrămarea anturajului. Asta face parte, practic, din panoplia de arme ale Securității – destrămarea anturajului, căci Ceaușescu nu putea să conceapă coagularea unei celule de rezistență. Iar tatăl meu și pentru asta a fost luat în colimator, din cauză că el chiar asta voia să facă.
Se ducea pe la Geo Bogza, se gândea la Eugen Jebeleanu, oameni care în momentul acela ajunseseră să fie onești, ei erau grei din perioada proletcultismului. Aveau biografii grele, erau scriitori de marcă, cunoscuți, în general, luaseră premii internaționale. Și speranța tatălui meu era că, acționând prin ei, care aveau o anumită decență, nu se mânjeau de omagiile care se cereau marii majorități a scriitorilor… Deci a încercat prin ei să difuzeze, pentru a fi citit, un manifest antitotalitar, pe care îl scrisese el, cu citate din diverși autori străini, pe care le și afișa la el la serviciu. Un alt cap de acuzare, că venea securistul institutului, îl punea să le dea jos, el le punea la loc și, până la urmă, l-au anchetat și pe motivul acesta. Nu s-a citit până la urmă, că n-au avut curajul cei doi să se ducă cu acest manifest în Marea Adunare Națională. A încercat să-i convingă să-l citească la Congresul al XIII-lea, fără să reușească. Dar securiștii vedeau că el e pus să facă chestia asta, tatăl meu avea laitmotivul acesta: trebuie să fac ceva! Îi era rușine de mizeria morală în care se zbătea tot poporul român.
Dar dacă mă întrebați de metodele Securității, îmi pare rău că n-a trăit tatăl meu să afle că, de fapt, a existat o opoziție mult mai puternică în România decât ceea ce se știa. Am rămas cu o mare rușine, poporul român a fost cu adevărat îngenuncheat sub Ceaușescu, a fost cel mai cumplit regim totalitar din acei ani. Cel puțin, în anii ‘80, după ‘85 până și în Rusia se mai eliberase, bătea un vânt de perestroika, glasnost, deja rușii îl aduseseră pe Saharov din Siberia. Gorbaciov și-l pusese șef în Consiliul regional, deci primul organism semi-democratic. În România era, practic, stalinism târziu, naționalist, forma ceaușistă de stalinism, dar care nu mai exista în altă parte. În Polonia era Solidaritatea, în Ungaria începuse să se miște lumea, în Cehoslovacia nu mai vorbim, Havel ș.a.m.d. În România părea că nu se întâmplă nimic, aveam câțiva scriitori extraordinari, curajoși, câțiva disidenți de marcă, totuși puțini și care nu au format o mișcare de rezistență. Ei bine, în anii aceștia au existat totuși și în România mulți opozanți de care nu s-a aflat atunci. Am studiat în sălile de la CNSAS și am publicat un studiu pe tema asta care se numește ‘„Discernământul politic și juridic” al Securității. Deghizările represiunii în timpul regimului Ceaușescu’ .
Cei care au fost duși în spitale psihiatrice foarte puțini au reușit să-și scuture această stigmă
Ei aveau o formulă prin care încercau să acopere represiunea, să acopere actele de opoziție: prin discernământ politic și juridic. Ce însemna? Dacă îl prind sau nu, înainte să ajungă un caz cunoscut la Europa Liberă, pe autorul de „înscrisuri dușmănoase”. Asta era cheia. Radu Filipescu a fost prins, dar s-a auzit imediat de el în Occident. Însă despre foarte mulți alții care au fost prinși nu s-a auzit în Occident. Din cauza asta, toți au fost trecuți sub acoperirea Miliției și metodologia asta de a li se invoca pretexte de drept comun s-a aplicat la mii de astfel de opozanți. Acest studiu a apărut în Noua revistă ale drepturile omului, cred că din ianuarie 2018, și demonstrez, practic, pe baza dosarelor de la Securitate, că securiștii erau foarte mândri să le raporteze șefilor că au rezolvat, că au soluționat cazurile de „înscrisuri dușmănoase” și de „atitudini ostile” sub pretexte de drept comun. Deci, practic, încercau ca orice gest de rezistență, de disidență, de opoziție să-l rezolve cu ajutorul Miliției, să-l bage la valută, la viol, la trafic de diverse piese auto. Până și Petre Mihai Băcanu, un disident extraordinar, care a făcut un gest nebunesc, a vrut să scoată un ziar anticeaușist în ‘89, nu a fost condamnat pentru art. 166 – propagandă împotriva orânduirii socialiste. I s-a spus: „Ai de ales: viol sau trafic de piese auto”. Săracul om a ales ceea ce i se părea că nu-i rămâne ca o pată îngrozitoare, cu viol. Foarte mulți erau băgați la azile de boli psihiatrice, foarte mulți. E o tragedie, iar dintre cei care au fost duși în spitale psihiatrice foarte puțini au reușit să-și scuture această stigmă, cum a fost Vasile Paraschiv. Probabil cunoașteți cazul...”
Europa Liberă: Cum să nu? L-am cunoscut...
Andrei Ursu: „A fost bătut îngrozitor și a fost dat nebun, practic. Deci, și el făcea parte din această metodologie de disimulare.”
Europa Liberă: A fost injectat cu diverse substanțe, a fost supus șocurilor electrice și a fost abandonat, la un moment dat, într-o pădure.
Andrei Ursu: „Într-o pădure, da, da... A fost o minune că a rezistat și iarăși noroc, cumva, fiindcă s-a știut de el în Occident.”
Rezistența prin tortură
Europa Liberă: Cum vă explicați faptul că, după ‘89, nu s-a făcut un exorcism al instituțiilor de represiune, că urmașele acestora nu au venit să explice tot ce s-a întâmplat, că nu știm nici până azi care era structura organizatorică? Și acum bâjbâim, nu știm foarte exact cum au funcționat toate mecanismele de represiune în masă de pe vremea comunismului. Deci, cum vă explicați faptul că încă v-ați mai întâlnit cu oameni în 2000 care aparțineau fostului sistem?
Andrei Ursu: „Este și asta o tragedie. Au rămas oameni în sistem care, de bine de rău, au fost condamnați în contencios pentru încălcarea drepturilor omului. Măcar atât s-a făcut. Cu legea aceea pentru deconspirarea Securității ceva-ceva s-a făcut, au fost pași foarte timizi, legea a fost foarte slabă, doar pe partea civilă când, de fapt, ăștia au bătut, au distrus destine, au făcut să dispară oameni și unii dintre ei au fost clar criminali. Și acum intrăm în subiectul cel mai dur, să spun așa, dureros, care explică, cred eu, cel mai bine această impunitate de care s-au bucurat securiștii, timp de 30 de ani, după momentul Revoluției, faptul că la Revoluție au rămas în picioare, nu au căzut. De ce s-a întâmplat lucrul acesta? La Revoluție a avut loc, în primul rând, represiunea de dinainte de 22, comandată de Ceaușescu, de care se știe și care a fost analizată. Au fost procese la Timișoara, că vorbeam de prietenii dvs. de la Timișoara, pentru că acolo oamenii au fost împușcați, bătuți în mod sălbatic, începând de pe 16 și până pe 19, până când și-au dat seama că poporul timișorean nu se lasă, dar în acele zile a fost baie de sânge în sediile Securității și Miliției din Timișoara. Ei bine, un singur securist a fost condamnat, Sima Traian. Ceilalți au rămas majoritatea în funcții. De pildă, un tip ca Filip Teodorescu, care a fost acuzat inițial, fiindcă era clar, evident că a fost trimis la Timișoara să identifice capii Revoluției, să încerce să-i găsească pe străini, că nebunia lui Ceaușescu era că revoluționarii nu sunt români, erau ruși, unguri, erau alte nații și a rămas mitul acesta al amestecului străin. Ei bine, și după 22, după cum am arătat în cartea Trădători și mistificatori. Contrarevoluția Securității în decembrie 1989, am descoperit la CNSAS că și după 22, tot securiștii au acționat, dar de data asta printr-o luptă de rezistență, care s-a numit Lupta de rezistență pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic, pregătită de Ceaușescu.
Ceaușescu se speriase și, în paranoia lui, își făcuse acest plan în caz că pierde cumva puterea printr-o mișcare populară de genul Valea Jiului sau Brașov-87, când au ieșit zeci de mii de muncitori în stradă. Îi era groază că poate și Armata trece de partea lor. Dacă armata nu trecea de partea revoluționarilor în decembrie 89, până la urmă, cu chiu, cu vai, după ceasul la 12-lea, pe 22, era baie de sânge, populația civilă ar fi stat cu piepturile goale în fața Armatei și tancurilor, nu se știe ce s-ar fi întâmplat. Revoluția a câștigat datorită Armatei, care până la urmă a întors totuși armele. Nu pentru că pe șefii Armatei i-a apucat așa o empatie pentru revoluționari. Acești conducători ai Armatei erau și ei oamenii partidului, oamenii lui Ceaușescu care până atunci avuseseră mâinile pătate în sânge, după ce au tras în oameni, la Timișoara. Însă și-au dat seama că nu au cum să-i facă pe soldați să tragă în mulțime. Asta s-a întâmplat și la Timișoara, majoritatea soldaților de rând nu au tras, că ar fi fost mult mai mulți morți. A fost și așa îngrozitor, au fost 100 de morți la Timișoara, dar ar fi fost mult mai mulți dacă acei mii de soldați cu tancuri, cu aruncătoare de grenade ar fi tras în plin în manifestanți. Dar nu au tras, și generalii au văzut lucrul acesta. Până la urmă, șefii, comandanții militari și-au dat seama că este mai riscant să-i lase pe soldați pe străzile Timișoarei, fiindcă s-ar fi produs fraternizarea, au fost deja niște episoade de fraternizare la Timișoara pe 19 și și-au dat seama că ar putea să mai fie și altele. Și asta am aflat studiind și literatura de specialitate în acești ani, lucrând cu colegii mei, cu Mădălin Hodor și, mai ales, cu colegul american, care e un extraordinar cunoscător al domeniului și a făcut doctoratul în subiectul Revoluției române, are enorm de multe date, lucrăm la volumul doi acum.
Ei bine, am demonstrat că cel mai mare pericol pentru un comandant într-o astfel de situație este ca propriii soldați să fraternizeze cu dușmanul, e mai periculos decât să piardă bătălia. De ce? Pentru că, în momentul acela, propriile trupe se întorc împotriva lui, exista acest risc, să întoarcă armele. Și atunci comandanții i-au retras pe soldați, tocmai ca să nu-i lase să se amestece cu mulțimea. Până atunci securiștii încercaseră să-i întărâte pe soldați: „Sunt unguri, sunt veniți din afară, sunt ruși” și, bineînțeles, asta inițial îi făcuse pe soldați să ia mulțimea cu asalt, dar când și-au dat seama că în Timișoara erau români, în orice caz cetățeni români, evident erau și unguri, cetățeni români de origine maghiară, dar majoritatea erau români, erau muncitori, studenți, evident, tot poporul timișorean, a fost ceva fenomenal. Ei bine, nu i-au putut lăsa acolo pe soldați și i-au retras. Așa s-a întâmplat și la București pe 22, Ceaușescu s-a gândit, poate nu la toate aceste detalii, dar îi era frică de pactizarea Armatei cu populația și asta am descoperit în documentele de la CNSAS.”
Prea târziu, prea puțin pentru o lege a lustrației
Europa Liberă: Au trecut 30 de ani de luptă cu sistemul pentru a afla adevărul în legătură cu tatăl Dvs. și, iată, cu Securitatea, pentru că, făcând aceste cercetări, ați extins zona de investigație, nu v-ați interesat numai de problema ce s-a petrecut cu tatăl dvs. Cum se face că, după 30 de ani de zile, dacă săpăm la rădăcinile instituțiilor statului, descoperim că se află fie un fost activist, fie un fost securist. Au trecut 31 de ani de la Proclamația de la Timișoara, dacă s-ar fi aplicat ideea aceea de lustrație, punctul 8 al proclamației, poate că n-am mai fi trecut prin așa ceva.
Andrei Ursu: „Ar fi fost salutar acel punct 8. Din nefericire, asta a fost o tragedie pentru tranziția noastră la democrație, din cauză că au rămas în picioare securiștii, că au rămas în funcții. Am găsit la CNSAS dosarele lor, din care rezultă că au revenit la lucru pe 9 ianuarie și au continuat să lucreze pe aceleași dosare, au avut în lucru aceleași obiective. Știți ce erau obiectivele? Cei urmăriți, „dușmanii”. Au avut aceleași surse, au ascuns multe dosare, au ars multe dosare, și-au păstrat sursele și, prin această uriașă acțiune de învăluire și dezinformare, au reușit să schimbe și narațiunea Revoluției, în primul rând să dea vina pe ruși, pe unguri, pe turiștii sovietici... Deci, toate narațiunile astea absurde care au fost preluate de procurorii militari. Din nefericire, Procuratura Militară era în continuare cumva aservită Securității. Cum spuneam, în toate acele cazuri de disimulare a represiunii, procurorii, până la urmă, dădeau cu subsemnatul la ceea ce le cereau securiștii.”
Europa Liberă: Au ajuns să confiște și puterea economică, nu numai puterea politică.
Andrei Ursu: „Au confiscat și puterea economică, din nefericire, și pe cea politică. E clar că au lucrat prin nenumărate partide, la nivel de vârf au ajuns, cel puțin unii din informatori, inclusiv un președinte al României. Deci, niște lucruri pe care abia acum, în anii ăștia, am ajuns să le descoperim, dar care explică ce s-a întâmplat. Alții și-au păstrat puterea, și-au păstrat anvergura asta în mass-media. Au fost niște informatori în mass-media despre care în anii ‘90 nu știam nimic și chiar aveam încredere în ei, erau anti-Iliescu, erau cu opoziția: Ion Cristoiu, Sorin Roșca Stănescu, păreau oameni de bine. Erau istorici, de pildă Alex Mihai Stoenescu. Ne-am dat seama, în timp, că toți ăștia au fost informatorii Securității, și nu doar așa, informatori oarecare, ci unii dintre ei au băgat la pușcărie disidenți.”
Europa Liberă: E România în continuare captiva acestor rețele sau e în convalescență, e pe punctul să se vindece de boala asta a Securității?
Andrei Ursu: „Merge foarte greu această exorcizare, din cauză că se țin cu dinții. De ce? Fiindcă atunci, la Revoluție, cei care au tras, ăia din rețeaua luptei de rezistență, erau mulți de la USLA, Direcția a V-a a Securității, Securitatea municipiului București. Erau tineri, foarte bine antrenați pentru lupta de rezistență, care era o luptă de gherilă, cu arme speciale etc. Ei, aceștia sunt oameni care au în jur de 60 de ani astăzi, au poziții de putere, procurorii nu vor să se atingă de ei. Aici e cheia. În Parchetele Militare sunt încă oamenii lor care nu vor să se atingă de foștii securiști, pur și simplu, de frică. Eu nu pot să-mi explic situația de fapt decât în acest fel.
S-a făcut recent încă o plângere penală pe un caz foarte clar: un erou al Revoluției împușcat în spate. E în scaun cu rotile, se numește Costinel Venus Mirea. A trimis această plângere către procurorul general al României, Gabriela Scutea, să ia act că el nu a fost împușcat de un glonț rătăcit, ci de doi trăgători în combinezoane negre, deci în uniformă, specializați, cu arme cu amortizor. Aceștia au tras în mod clar voit, să-l împuște, să-l omoare, și se vede dosarul lui a fost complet contrafăcut de procurorii militari. A dovedit negru pe alb, filă cu filă, toate acestea. Sunt mărturii acolo pe care procurorii le ignoră, le scot din context, nesocotesc niște expertize medico-legale, nu întreabă pe medicul care a analizat rana produsă de glonțul cu care a fost lovit. Rana era produsă de un proiectil de calibrul sub 6mm; dar Armata nu avea astfel de arme. Sunt nenumărate probe balistice, probe cu martori pe care procurorii le-au ignorat și le ignoră până și în ziua de azi, că n-au vrut nici astăzi să-i ancheteze pe cei care l-au împușcat pe Costinel Venus Mirea.”
Europa Liberă: Și totuși, oamenii ăștia sunt în continuare în sistem și...
Andrei Ursu: „Sunt în sistem și sunt încă la vârful Procuraturii. Nici nu-mi vine să cred, mi se pare strigător la cer. Trebuie să ne vindecăm ca societate, în sfârșit, să-i convingem pe președintele Iohannis, partidele politice să schimbe oamenii ăștia din șefiile Parchetelor militare. Șeful Parchetelor Militare a contrafăcut dosarul Revoluției, le-a făcut serviciu pe tavă Securității și i-a scăpat pe toți acei sute de trăgători, probabil peste o mie, care erau răspândiți în toată țara și despre care există dovezi foarte clare că au acționat conform planului de care vorbeam. Nu vor să se atingă de ei.”
Europa Liberă: Au astăzi, cum spuneam, și putere economică, nu numai putere executivă. Au ajuns cumva ca mafioții, care spuneau: „Nu mă întrebați cum am făcut primul milion, ci întrebați-mă cum l-am făcut pe al doilea”? Practic, acum ei joacă cu regulile economiei de piață.
Andrei Ursu: „E greu de știut dacă o fac, mi-e greu să-mi imaginez că au devenit dintr-odată corecți după ce au lucrat prin dezinformare, natura lor a fost dezinformarea și din cauza asta, fiindcă au rămas în picioare, că tot am adus vorba de această tragedie a încăpușării economiei de tranziție și bugetului de stat, și bogățiilor naționale, băncile, societățile de asigurări, bineînțeles, societățile de securitate...”
Europa Liberă: Exploatarea resurselor...
Andrei Ursu: „...exploatarea resurselor – sunt în mâinile lor și, din nefericire, din cauză că acești oameni au acaparat capitalul românesc, au dictat și termenii corupției. Ne tot întrebăm: „Cum naiba suntem noi așa corupți, cum de există atâtea dosare de corupție și în fiecare an descoperim alții și alții care fac afaceri suspecte cu statul?” și răspunsul este acolo, fiindcă am pornit de la oameni care au avut bani și au avut resursele, au avut comerțul exterior în mână. Au avut banii lui Ceaușescu, le-au revenit lor, că, până la urmă, nu s-a găsit miliardele lui Ceaușescu din băncile elvețiene, ca să dau doar un exemplu. În buzunarele acestor oameni primul milion era asigurat, cum spuneați, și au continuat să lucreze după regulile pe care le știau, care erau disimularea, amenințările și dezinformarea, bineînțeles.”
Europa Liberă: Și ultima întrebare, dle Andrei Ursu. Este România în continuare o țară capturată, o țară în capcana acestor rețele subterane și subversive de putere sau e pe punctul să se vindece, să scape de toxinele acestea care au produs atâtea tragedii ca a tatălui dvs?
Andrei Ursu : „Nu vă pot spune decât o speranță, nu am destule date în acest domeniu. Pot să spun ce am citit la dosarele de la CNSAS, starea de fapt că ei sunt și au rămas în aceste poziții. Măsura în care am reușit, totuși, să ne debarasăm, măcar unele sectoare economice sau unele partide, sau unele instituții să se mai debaraseze de foștii securiști, din păcate, nu-i foarte îmbucurătoare. Mai știu sigur că mai sunt până și la CNSAS unii care au turnat la Securitate și suntem colegi.”
Europa Liberă: Sau unii care sunt chiar acuzați în dosarul Primei mineriadei.
Nici măcar nu le-au retras pensiile de generali pe care le-au acumulat pe baza bătăilor pe care le-au administrat
Andrei Ursu: „Nemaivorbind că ne mai confruntăm și cu altă nedreptate, că ăștia care au fost chiar condamnați în contencios, cum spuneam, pentru infracțiuni de poliție politică, au încălcat drepturile omului flagrant, ei bine, ăștia au rămas și ei în poziții de putere în partide, nu i-a deranjat nimeni, de fapt. Deci, această deconspirare a Securității... nici măcar nu le-au retras pensiile de generali pe care le-au acumulat pe baza bătăilor pe care le-au administrat, pe baza acelei urmăriri informative, filaj, amenințări și destrămări de anturaje, pe care le-a folosit sub Ceaușescu, pentru astea își iau acum pensii de generali. Este ceva absurd, pe care iarăși, să sperăm, partidele politice, alianța de acum poate că se dumiresc și scot o lege, o modificare a Codului penal. Măcar atât – să le retragă pensiile speciale și pensiile de generali celor care au fost deja condamnați. Nu poți să ai un condamnat pentru infracțiuni de încălcare a drepturilor omului și să aibă o pensie de general de SRI și de Securitate. USLA pe vremea lui Ceaușescu era o instituție teroristă, nu antiteroristă. Iarăși avem dosare la CNSAS, ar fi suficiente probe că USLA acționau ca instrumente de terorizare a populației, iar la Revoluție au fost principalii luptători în lupta de rezistență de care vorbeam, lupta de gherilă, care a încercat inițial să-l aducă pe Ceaușescu înapoi la putere.”
Europa Liberă: Vă mulțumim foarte mult, dle Andrei Ursu!
Andrei Ursu: „Vă mulțumesc și eu!”
