Într-o serie de comentarii pe marginea vizitei delegației PSRM la Moscova, Angela Grămadă, președinta Asociației „Experți pentru securitate și afaceri mondiale” de la București, își exprimă părerea că socialiștii vor fi convinși să nu cedeze în fața agendei cu care vin deputații Blocului ACUM la discuții cu deputații PSRM.
Europa Liberă: Cu ce rezultate ar putea să se întoarcă socialiștii de la Moscova?
Angela Grămadă: „Eu cred că ei vor fi convinși să nu cedeze în fața celor de la ACUM, de la ceea ce vor să facă cei de la Blocul ACUM în sensul de acele legi, pe conținut.”
Europa Liberă: Adică, Moscova ar fi interesată ca ei să nu accepte condițiile impuse de Blocul ACUM?
Angela Grămadă: „Da! Și o să vă explic de ce. Moscova are o teamă foarte mare față de modul în care evoluează anumite procese de democratizare a societăților în spațiul post-sovietic. Or, ceea ce propun cei de la ACUM, poate nu în cel mai elaborat mod – dezoligarhizare, decriminalizare ș.a.m.d. –, asta înseamnă democratizarea societății, lucru care nu este pe placul celor de la Kremlin din simplul motiv că asta ar putea să influențeze prin ricoșeu cumva și ceea ce se întâmplă la ei cu verticala puterii.
Asta s-a întâmplat în Ucraina în 2014, asta s-a întâmplat anul trecut în Armenia, asta se întâmplă în Georgia. Deci sunt anumite procese pe care Rusia dorește să le evite în acest spațiu post-sovietic și atunci asemenea propuneri și asemenea inițiative care încearcă să scape de sub controlul autorității centrale anumite instituții și să le facă să funcționeze după anumite standarde, după anumite principii, care de obicei sunt impuse inclusiv prin documente bilaterale cu Uniunea Europeană și avem Acordul de Asociere aici, DCTFA, modul în care funcționează economia, reguli, principii, standarde internaționale la cel mai înalt nivel și care trebuie să fie implementate, ele nu sunt pe placul Moscovei.
Deci, socialiștii nu au cum să vină de la Moscova cu niște chestii care să fie în favoarea unei relații mai bune cu cei de la ACUM. Mai mult decât atât, se știe că cei de la ACUM coordonează foarte multe dintre mesajele lor cu cei din Uniunea Europeană. Și ei declară chestia asta deschis, că dacă se acceptă dezoligarhizarea, dacă se acceptă anumite mecanisme pe care ei le propun, atunci se deblochează asistența financiară europeană, se deblochează funcționarea unor platforme de negociere bilaterală între Uniunea Europeană și Republica Moldova. Adică se face un anumit progres din acest punct de vedere. Deci pentru mine este simplu.
Eu nu cred că de la Moscova se poate veni cu o acceptare a tot ceea ce propune Blocul ACUM. Ori se va prelungi procesul acesta de negociere a ceea ce a propus ACUM pentru PSRM, ori nu va fi acceptat deloc.”
Europa Liberă: Dar ar putea să revină la Chișinău cei 35 de deputați socialiști cu dezlegarea Kremlinului pentru o coaliție cu PD?
Angela Grămadă: „S-ar putea să asistăm și la așa ceva. Noi acum lucrăm cu niște chestii pe care nu le cunoaștem, în sensul că ei au declarat ceva, că sunt invitați la un eveniment care nu se referă deloc la ceea ce numim noi „procese de negociere a coaliției de la Chișinău” și că această călătorie a lor se referă doar strict la cooperarea intraparlamentară...”
Europa Liberă: Zinaida Greceanîi, lidera fracțiunii PSRM, a declarat că s-a întâlnit cu președintele Dumei de Stat și că ar fi declarat la acea întâlnire că ei vor obține anularea interdicției de difuzare a posturilor de televiziune rusești și confirmarea statutului limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică pe teritoriul Republicii Moldova, că vor depune eforturi ca Moldova să aibă o bună cooperare în cadrul Uniunii Euroasiatice.
Angela Grămadă: „Ceea ce a declarat dna Greceanîi este pentru a distrage atenția de la modul în care sunt purtate într-adevăr negocierile dintre fracțiunea PSRM și cei cu care discută ei acolo la Moscova, pentru că eu sunt sigură că vor fi mult mai multe întâlniri decât cu oficiali ruși, care vor fi făcute publice și cetățenilor din Republica Moldova. Deci, acestea sunt doar niște lucruri care să distragă atenția și care să ne înfurie pe noi – mă refer la moldoveni – și mai mult și să începem să îi discredităm pe cei din PSRM și mai mult în spațiul public, dar de fapt...”
Europa Liberă: Dar faptul că ei încearcă să nege că socialiștii au mers la Moscova pentru a primi instrucțiuni cu privire la viitoarea coaliție de guvernare e un mit, e o realitate?
Angela Grămadă: „Ei încearcă să-și îndreptățească oarecum acest comportament în contextul în care înțeleg foarte bine că el este doar de criticat. Nu mergi cu un comando întreg al fracțiunii PSRM la Moscova într-un moment atât de important pentru viitoarea formulă guvernamentală la Chișinău. Adică pentru mine este clar că ei încearcă să-și negocieze propriile interese, deci ei nu gândesc în termenul de interes național și aici vor pierde foarte mult.
Și cumva ca să distragă atenția de la acest lucru, încearcă să își calmeze propriul electorat, care, într-adevăr, este unul de o afinitate așa, mai pro-estică, cu interese puțin mai spre Uniunea Economică Euroasiatică și care reacționează foarte mult la problema limbii și a identității naționale.
Și atunci pentru mine devine evident faptul că ceea ce declară dna Zinaida Greceanîi este pentru a calma cumva propriul electorat, propriii alegători și, pe de altă parte, de a preîntâmpina și mai multă critică din partea celorlalți cetățeni ai Republicii Moldova, care nu sunt de acord cu aceste premise sau cu aceste procese de apropiere și mai mare a Republicii Moldova de Federația Rusă.”