„D-ta să scoţi pe oameni la muncă, chiar cu biciul dacă nu înţeleg. [...] Dacă ţăranul nu merge, să-l scoţi cu glonţul chiar. Pentru asta nu ai nevoie de autorizarea mea. Le-am făcut serviciul să-i salvez, şi dacă n-au înţeles, atunci îi tratez ca pe animale, cu biciul.”
Aceste propoziţii incalificabile le-a rostit dictatorul fascist Ion Antonescu în şedinţa Consiliului de Miniştri din 16 decembrie 1941, la care a participat şi Gheorghe Alexianu, guvernatorul Transnistriei, ocupată de România în anul precedent.
Indicaţiile cinic-arogante şi dispreţuitoare faţă de populaţia din regiunea ocupată ale lui Antonescu reflectă atitudinea de superioritate tipică a cuceritorului faţă de supus. E doar unul din numeroasele exemple pe care le citează Vladimir Solonari în cartea sa: „Imperiul-satelit. Guvernarea românească în Transnistria. 1941-1944”*, apărută de curînd în limba română.
Autorul, născut în 1959 la Chişinău, trăieşte în Statele Unite şi a publicat numeroase studii legate de Holocaust şi regimul militar al lui Ion Antonescu. Între aceste studii, îl amintim doar pe cel apărut în 2005 în engleză, şi apoi în română, în 2015: „Purificarea naţiunii. Dislocări forţate de populaţie şi epurările etnice în România lui Ion Antonescu”.
Volumul de faţă, „Imperiul satelit”, întregeşte imaginea unui regim dictatorial, bazat pe o ideologie fascistă. În trei capitole, autorul schiţează şi analizează politica lui Antonescu în cursul administrării de către autorităţile române a Transnistriei. Acest teritoriu l-a primit România ca recompensă pentru participarea ţării la războiul ideolgic şi de cucerire a Uniunii Sovietice, alături de Germania nazistă.
Solonari se opreşte apoi asupra metodelor de transformare, de exploatare şi jefuire nemiloasă a Transnistriei. Aşa numita politică de „românizare” a fost sprijinită de „misionari” ai Bisericii Ortodoxe. În acest context, istoricul aminteşte de colaboraţionismul anumitor categorii ale populaţiei locale, vorbind şi despre rolul minorităţii germane şi de anumite privilegii economico-politice de care se bucura acest segment etnic.
Portretul mitropolitului Visarion Puiu, instalat la Odesa ca şef spiritual ortodox, apare în volum oarecum subexpus – mai ales în ceea ce priveşte afinităţile sale etniciste, îmbibate de ideea fixă a aşa-numitului „iudeo-bolşevism”. (Cf. „Cazul mitropolitului misiunii ortodoxe române din Transnistria Visarion Puiu”, RFE, 28.10. 2004, şi „Cariera de după 23 august 1944 a mitropolitului Visarion Puiu, şeful Misiunii Ortodoxe Române din Transnistria între 1942 şi 1943”, RFE, 5.11.2004.)
În final, istoricul prezintă reacţiile populaţiei din Transnistria faţă de ocupanţi, formele de acomodare şi colaborare, iar apoi conturarea şi creşterea rezistenţei localnicilor din teritoriul care devenise şi cimitirul evreilor şi romilor deportaţi.
O completare binevenită pentru înţelegerea dramelor şi tragediilor prin care au trecut deportaţii este volumul: „Vă implor, Domnule Mareşal! Petiţii şi documente cu şi despre evreii deportaţi în Transnistria (1941-1944)”*.
Cartea editată de Ana Bărbulescu şi Marius Cazan de la Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel cuprinde 117 petiţii şi scrisori adresate autorităţilor române de către deportaţii evrei sau de către rudele lor.
Toate aceste documente sînt mărturii ale disperării, în pofida tonului de obedienţă simulată care domină petiţiile. În marea lor majoritate, petenţii solicită repatrierea, respectiv relocarea pentru reîntregirea familiilor despărţite în urma deportărilor.
*Vladimir Solonari: Imperiul-satelit. Guvernarea românească în Transnistria. 1941-1944. Traducerea din engleză de Andrei Pogăciaş, Humanitas, Bucureşti, 2021.
*Ana Bărbulescu / Marius Cazan (ed.): Vă implor, Domnule Mareşal! Petiţii şi documente cu şi despre evreii deportaţi în Transnistria (1941-1944). Prefaţă de Alexandru Florian. Studiu introductiv de Ana Bărbulescu şi Marius Cazan, Editura Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” / Editura Polirom, Iaşi, 2021.
