Linkuri accesibilitate

Anul 2021. Limitele speranței


Clopotnița și Catedrala din Chișinău în perioada sărbătorilor de iarnă, decembrie 2021.

Se fac multe bilanțuri la sfârșit de an și tonul analizelor diferă –de la cel pesimist, care vede doar eșecuri, dezamăgiri, „baloane galbene” dezumflate, până la optimismul senin, rectiliniu. Cine trăiește în Republica Moldova poate avea speranțe, pentru că 2021 a fost momentul marii schimbări politice, începute mai devreme cu victoria Maiei Sandu la prezidențiale, dar în același timp este obligat la realism, la luciditate.

Suntem un stat slab, vulnerabil, așa încât chiar și o guvernare bine intenționată, cu o solidă susținere din partea populației și sprijinită financiar și diplomatic de Occident, se va confrunta inevitabil cu niște limite.

Care sunt aceste limite?

Se fac eforturi serioase pentru reforma justiției, o nouă Lege a Procuraturii va permite în sfârșit responsabilizarea acestei instituții asupra misiunii sale de combatere a marii corupții. Dar o Lege, oricât de bună, nu instituie o nouă realitate. Totul depinde de voința politică a guvernării care nu poate uita mandatul popular puternic pe care l-a primit: să-i bage pe hoți la pușcărie și să recupereze miliardele de lei furați din bănci și din visteria statului. Și mai depinde ca procurorii și judecătorii să nu mai tragă cu ochiul la erodarea guvernării în sondaje sau să nu-și mai calculeze loialitatea față de Lege în funcție de salariile pe care le primesc.

Mi se pare cel puțin bizar argumentul că un judecător trebuie motivat de stat cu salarii mari ca să nu ia mită de la mafioți. Poate mai eficient ar fi ca acel judecător coruptibil să fie dat afară și adus altul, integru, devotat meseriei? Cât costă „obrazul” unui judecător cinstit în Moldova, care mai sunt prețurile pe piață?... Întrebăm pentru că alte categorii de slujbași – profesorii, de exemplu – nu sunt protejate de ispite (de sărăcie, de fapt!) cu majorări salariale din partea guvernării și despre asta se discută intens în societate.

Revirimentul economic depinde într-un mod crucial de succesul reformei în justiție. Atragerea investițiilor străine, crearea de locuri de muncă, încurajarea inițiativei private, adică tot ce generează dezvoltare și belșug poate fi stimulat prin facilități fiscale, însă principalul factor rămâne o justiție corectă.

Domeniul apărării și al siguranței naționale impune alte limite ale speranței. Dacă te uiți cum a fost construit, conceput, statul moldovean are schelăria ideală pentru a rămâne blocat într-o fundătură geopolitică: criza de identitate, structura populației, ca vârstă și mix etnic, dependența totală de resursele de energie din Est, o economie de pradă, influența puternică a Bisericii Ortodoxe Ruse suprapusă peste mentalitățile post-sovietice dar și patriarhale de nezdruncinat, caracterul extrem de permeabil al moldovenilor la propaganda externă și internă... toate acestea ne condamnă la o stagnare și degradare iremediabilă.

Cu atâtea obstacole în față, să ai curajul să propui un clar vector pro-Vest și o agendă fermă anticorupție e chiar o premieră. Să-i surprinzi plăcut și pe cei din Occident, care s-au „ars” de-atâtea ori cu moldovenii, și – la celălalt capăt al emoției – să-i surprinzi și pe „tovarășii din Est”, luându-ți în serios retorica proeuropeană. Să ai ambiția să reușești acolo unde predecesorii tăi au eșuat, pentru că s-au lăsat ispitiți de inerțiile și viciile acestui loc unde, vorba ceea, nimic nu este ceea ce pare și orice elan e sortit să se vlăguiască din fașă. Să demonstrezi contrariul e un pariu riscant, incert ca finalitate, dar pentru care merită să-ți joci destinul politic.

„Acasă este acolo unde sunt oamenii dragi”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:57 0:00

Problemele de securitate pentru actuala guvernare, dar și pentru societatea moldoveană în general, sunt aproape insurmontabile, mai grave decât sărăcia, exodul și corupția din instituții – metehne cu care încă mai poți lupta dacă ai voință politică. Transnistria și relația cu Rusia sunt „cartierul rău famat” al politicii moldovenești. Oamenii civilizați se feresc să umble pe acolo, îl ocolesc, ar dori să-l izoleze, să-l pună între paranteze, pentru că e populat de o gașcă de gangsteri, dar nu poți să-l ignori, oricât ai vrea să te concentrezi pe problemele interne, pentru că acei interlopi țin ostatică o parte a poporului tău și-ți creează o breșă uriașă în fața agresiunii externe.

Nesiguranța guvernării proeuropene de la Chișinău în dosarul estic se vede din declarațiile contradictorii, în stângăciile de limbaj ale Ministerului de Externe, cum a fost, spre exemplu, recent, comunicatul legat de prezența „neprietenoasă” a ambasadorului rus la ceremonia de învestire a șefului separatist „reales”, la Tiraspol: comunicatul Externelor de la Chișinău, spunea un mucalit, a semănat ca severitate cu „supărarea” ciobanului mioritic din cunoscutul banc cu OZN-ul care i-a furat turma și i-a pârjolit pășunea.

În chestiunea separatismului sponsorizat de Kremlin și a prezenței trupelor ruse în stânga Nistrului, actuala guvernare nu a găsit soluții – ar fi fost și imposibil, deși în criza gazelor s-a descurcat probabil mai bine decât s-au așteptat mulți – și preferă să meargă în siajul politicii marilor puteri.

Totuși, Republica Moldova își poate elabora un concept, e capabilă de acțiuni proiective în ce privește strategia de apărare, poate iniția o politică a alianțelor? Cunoaștem poziția socialiștilor: cea mai bună apărare pentru Republica Moldova e să întoarcă spatele Occidentului, să renunțe la suveranitate, să se topească în „lumea rusă”. Actuala guvernare respinge această viziune, dar nu știm ce vrea să pună în loc, pentru că, întrebată fiind, tot la „neutralitate” se referă, ca și predecesorii ei.

Limitele constituționale nu pot fi absolutizate, invocate mereu drept scuză. Avem un război ce mocnește în apropierea noastră, la granița de est a Ucrainei. Din stânga Nistrului oricând ne putem aștepta la diversiuni militare. Ce vom face? Există planuri de reziliență?

Ascultă:Cui îi este frică de NATO?” - un nou episod în fiecare marți.

Suntem complet dezarmați, la propriu și la figurat. Dacă puterea se sfiește să inițieze niște consultații publice pe acest subiect, îngrădită, cum este, de multiple responsabilități, sensibilități și norme constituționale, de ce nu ar stimula niște discuții în societate, în mass-media, despre sensul și valoarea „neutralității”, despre NATO, despre ce înseamnă „garanții de securitate”, de ce nu ar convoca experți din afară care să elaboreze niște alternative, să lanseze niște ipoteze de lucru?

Această întrebare poate fi adresată și societății civile, comunității analiștilor din Moldova. Există formule bine cunoscute, ce nu mai trebuie inventate, de creare a unor realități (stări de spirit, curente de opinie, fundaluri emotive, baze de argumentare etc.) asumate ulterior și de factorii de decizie politică, însă cineva trebuie să deschidă dezbaterea.

Evident, securitatea e un domeniu în care discreția e la ea acasă, aici mai eficient este să taci și să faci, dar în același timp ar trebui să știm sau măcar să intuim ce șanse are Republica Moldova în cazul unui război în Est, că doar nu „neutralitatea” constituțională ne va apăra de o invazie rusească?...

Privind retrospectiv spre 2021, se poate spune așadar că în acest an al schimbării am testat limitele speranței. Nu sunt prea laxe aceste limite, dar nici atât de constrângătoare încât să ne descurajeze. Republica Moldova are guvernarea pe care și-a dorit-o după decenii de captivitate oligarhică și de batjocură față de cetățeni. Dar suntem abia la început de drum.

Vezi comentarii

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG