Linkuri accesibilitate

7 aprilie pandemic. Semnificații blurate


Participant la protestele din 7 aprilie 2009

…Și a mai trecut un an, și un alt 7 aprilie, cu toate semnificațiile lui pentru istoria recentă a Republicii Moldova, ne surprinde nu doar cu „temele nefăcute” în ce privește elucidarea faptelor de atunci, pedepsirea vinovaților și reabilitarea, morală și medicală, a victimelor. Teroarea pandemiei împinge într-un con de umbră tot ce constituia altă dată obiectul unor pledoarii, dezbateri publice, revelații de presă, tot ce era prilej de petiții civice și manifestații de solidaritate.

Azi, ca și în alți ani, ar trebui să comemorăm revolta protestatarilor anticomuniști din 7 aprilie 2009 – molestați, torturați sălbatic în comisariatele de poliție, judecați în stil stalinist în tribunale improvizate.

E ziua când s-ar cuveni să-l evocăm pe Valeriu Boboc – jertfa emblematică a acelor evenimente, un tânăr ucis în bătaie, chiar în fața sediului guvernului, de o haită de călăi purtând uniformele Ministerului de Interne.

Acel omor n-a fost un accident, a fost o crimă de stat...

Și se pare – o știm din relatările presei – că în acele împrejurări tulburi și-au pierdut viața și alți tineri.

O vreme, după 2009, locul în care a murit Valeriu Boboc în Piața Marii Adunări Naționale – trei metri pătrați – era marcat cu niște semne. Nu puteai călca pe acolo fără să te gândești că treci pe lângă un loc al execuției, pe lângă un „eșafod” imprimat în asfalt. În acel perimetru funebru se depuneau flori, se aprindeau lumânări. Apoi amprenta tragediei s-a șters și la propriu, și la figurat.

De atunci încoace, Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău a fost martora diverselor întâmplări și metamorfoze, unele mai aberante decât altele. A văzut hore moldovenești jucate de Ziua Independenței, într-un fel de vid straniu – cu pâlcuri numeroase de oameni care voiau să asiste la festivitățile din 27 august ținuți după grilaje de fier, împrejmuitoare, pentru ca nu cumva supărarea lor să tulbure solemnitatea „aleșilor poporului” din preajma statuii lui Ștefan cel Mare.

A văzut, piața, concerte fastuoase cu „Deni Popedî”, în care răsunau de te asurzeau cântece de război sovietice, de parcă cele aproape trei decenii scurse de la destrămarea URSS și de renaștere a spiritului național ar fi fost un vis, o himeră răsărită în mintea câtorva exaltați…

A văzut țopăiala unor cetățeni adunați de Shor în agape zgomotoase cu terci și „tușonkă” sub protecția poliției lui Jizdan – mascații trebuiau să blocheze orice încercare de protest în fața guvernului. Piața Marii Adunări Naționale a servit ca ring de dans și pentru Plahotniuc, care valsa galant cu doamnele din majoritatea parlamentară. Și tot acolo, în piață, de la tribună, oligarhul scăpătat profera injurii și amenințări la adresa „trădătorului Dodon”, căruia i-a și aruncat curcani „sicilieni” peste gardul președinției…

Azi, Piața Marii Adunări Naționale e martora mută a tragediei Covid-19...

E foarte ciudat războiul pe care-l purtăm de circa un an de zile. Luptăm cu un dușman perfid și invizibil – și, din nefericire, ignorat încă de prea mulți moldoveni –, căruia nu i te poți opune nici cu armata, nici cu poliția, nici cu protestele. Zilnic mor răpuși de coronavirus oameni pe care i-am cunoscut, pe care-i întâlneam pe stradă, cu care schimbam vorbe, opinii, discutam proiecte. Artiști, scriitori, profesori, medici... Cât va mai dura?

Nu știm cine a organizat provocările din 7 aprilie 2009, cele care au deturnat o manifestație pașnică în acte de violență. Știm cine a condus represiunea împotriva studenților revoltați – numele acestor șefi de la MAI figurează în sentințele de achitare a lui Papuc, Zubic, Botnari, Gumeniță… O cunoaștere însă ce nu ne ajută cu nimic, de vreme ce justiția nu și-a făcut datoria.

Sentimentul de nedreptate, de loc sortit unei suferințe perpetue – Basarabia – este copleșitor. Pentru că nu a fost tratată la timp și corect, „rana 7 aprilie” sângerează și azi, provoacă consecințe. Este o ironie a sorții, chiar o sfidare, spun moldovenii mai indignați, faptul că prim-ministra de atunci, Zinaida Greceanîi, a ajuns președintă a parlamentului (și acum îți „deschide” sau „închide” microfonul), și alături de partidul în care s-a mutat oportunist – PSRM –, după ce a trădat „idealurile comuniste” ale fostului său șef Voronin, sabotează voința de schimbare.

Cât de bizar este să o vezi pe spicherița Greceanîi, care amenința cu mitraliera pe tinerii protestatari pașnici în aprilie 2009, că trimite azi o scrisoare („o pâră”, cum au calificat-o unii) la Consiliul Europei, în care invocă o pretinsă tentativă de uzurpare a puterii de către Maia Sandu...

Maia Sandu
Maia Sandu

Pe 7 și 8 aprilie, în zilele „vânătorii de anticomuniști” pe străzile Chișinăului, Moldova își dorea, la fel, salvarea prin reprezentanții instituțiilor europene. Cum bine ne amintim, venirea lui Javier Solana la Chișinău a permis oprirea represiunii și eliberarea tinerilor arestați, reluarea unui proces politic care a condus în cele din urmă la abolirea regimului Voronin și la intrarea într-o altă fază, mai umană, a democrației moldovenești „originale”, în epoca simulacrelor oligarhice.

Azi, tot Europa e chemată să salveze Moldova sau doar pofta de putere și impunitatea unei clase politice anacronice, iremediabil compromise?

Dincolo de faptul că e sub orice demnitate ca un… demnitar de stat să trimită denunțuri „afară”, mai e și ridicolul situației propriu-zise, căci e greu să-și imaginezi că Strasbourg-ul sau Bruxelles-ul nu cunosc starea lucrurilor de la noi.

Ca dovadă avem, iată, reacția raportorului Parlamentului European pentru Republica Moldova, Dragoș Tudorache, care se arată mirat și revoltat de împotrivirea forțelor politice de la Chișinău față de ideea alegerilor anticipate, promovată de președinta Maia Sandu, alegeri în urma cărora să rezulte un parlament stabil și un guvern legitim, cu puteri depline, capabil să adopte o agendă reformistă, să deblocheze finanțarea externă, după ce Chișinăul a ratat deja 60 de milioane de euro din totalul celor 100 de milioane rezervate Republicii Moldova de România.

Chișinăul a ratat deja 60 de milioane de euro din totalul celor 100 de milioane rezervate de România...

Aceste nedumeriri și observații de bun-simț care răsună frecvent din partea instituțiilor europene, acuzând „mizele mici”, meschine, ale confruntărilor politice de la noi, par totuși să ignore niște premise. Nu e vorba de orbire, de incapacitate, la Chișinău, de a decela corect priorități și urgențe, ci de rea-credință, de o strategie diversionistă. Nu modernizarea, nu combaterea eficientă a pandemiei sunt prioritățile clasei politice majoritare, ci conservarea rânduielilor actuale. Încât adevăratele soluții ar trebui să vizeze, întâi și întâi, împiedicarea trădării, drenarea mlaștinii politicianiste, pentru ca pe terenul în prealabil „uscat” și consolidat să așezi un fundament nou, democratic și european.

De 30 de ani Moldova a rămas un câmp al experimentelor, în care forțele proeuropene nu se pot coagula, iar adversarii lor, legatarii statului captiv, „închinat” Rusiei, ne țin într-o gherilă interminabilă, macină și istovesc resursele țării…

Un 7 aprilie 2021 înfrigurat, mohorât, și-un viitor incert. Speranțele, câte mai sunt, le datorăm curajului, idealismului tinerilor care au spus „Nu” dictaturii comuniste, când am avut și noi o „Piață a Universității” la Chișinău, cu entuziasmul solidarității spontane, dar și cu teroarea represiunii. 7 aprilie 2009 va fi calificat, pe bună dreptate, ca evenimentul fondator al noii Moldove. Trăim în siajul acelui moment de cotitură, chiar dacă dramele prezentului îi obturează semnificațiile.

AntiNostalgia 2 – privind spre viitor

Radio Europa Liberă organizează al doilea sezon: din nou filme documentare, dezbateri și mulți invitați din țară și din străinătate pentru a discuta despre lecțiile trecutului ca șansă de a modela un viitor diferit. Un dialog între generații, la care toată lumea este binevenită

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG