Linkuri accesibilitate

„Apropierea de UE este încă o iluzie pentru noi. Avem multe de preluat, valorificat”


Natalia Pîslaru
Natalia Pîslaru

Jurnal săptămânal cu Natalia Pîslaru.

Născută în 14 aprilie 1981, în satul Climăuții de Jos, raionul Șoldănești. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova, inclusiv studiile de masterat. A activat timp în cadrul redacției ziarului „Univers pedagogic pro” și a revistei „Univers pedagogic”, în calitate de corespondent, secretar de redacție și redactor coordonator. Din pasiune pentru limba română, a devenit în paralel parte a echipei de creație a revistelor științifico-metodice „Învățătorul Modern” și „Grădinița Modernă” – elaborate sub egida Asociației Generale a Învățătorilor din România, filiala Republica Moldova. Din septembrie 2019 studiază la Școala de Studii Avansate în Jurnalism.

Luni

Sunt la Berlin și mă preocupă subiectul meu de cercetare în cadrul Proiectului germano-moldav pentru jurnaliști „Europa în vizor”. Am intervievat până acum 4 persoane și am încă multe aspecte de abordat. Diversitatea culturală și fenomenul globalizării nu e chiar atât de simplu de analizat... Sper sincer să-mi reușească, deși ideile se schimbă de la o zi la alta.

Articolul pe care-l scriu acum poate să-mi deschidă anumite perspective jurnalistice în plan internațional. Curioasă abordare. Colegii din echipă sunt foarte diferiți, dar experiența este utilă. Am ce învăța de la fiecare în parte, dar mai ales – de la mine când mă aflu într-un alt mediu, impresionată de arhitectură, istorie, cultură.

Marți

E ultima zi în Germania și după o săptămână de întâlniri oficiale s-a dezvoltat un simț acut al inferiorității în raport cu națiunea germană. Am trăit emoții intense aflând că suntem văzuți ca fiind o țară săracă, iar apropierea de Uniunea Europeană este încă o iluzie pentru noi. Avem multe de preluat, experimentat și valorificat.

În aeroport simt că vreau acasă, indiferent de perspectivele care ni se oferă. Voi fi mai calculată, mă voi concentra pe activități care-mi produc emoții pozitive și voi comunica cu oameni care nu se ambalează și nu creează în jurul lor baloane mari de săpun. Sunt plictisitori și deranjanți. Zborurile îmi displac, dar fac un efort și mă adun, vreau o cafea. Visătoare, îmi găsesc valiza și zâmbesc pasagerilor din preajmă. Tare ciudată mai sunt azi.


Miercuri

Din nou la muncă. Emailuri multe în cutia poștală, dezordonate și fără răspunsuri. Nu am avut timp să elaborez fraze sofisticate și nici inspirate. M-am izolat în cadrul săptămânii berlineze aproape total, iar acum trebuie să recuperez și să revin la realitatea moldavă. Citesc știrile. Iarăși politică, discuții controversate în Primăria Chișinău, noul primar discută laconic și evaziv cu reprezentanții mass-media. Mă adun și deschid un alt email – fișierele sunt stocate unul după altul. E mult de muncă și termenele aproape depășite. Arde. Ușor, evit totuși ispitele de a mă sustrage la un ceai verde pe o terasă udă. E frig. Am de scris.

Seara mă întorc acasă mulțumită. Redactorul-șef a fost răbdător cu mine și mi-a dat timp să-mi onorez misiunile din redacție. E bun.

Natalia Pîslaru
Natalia Pîslaru


Joi

După două ore nocturne de muncă, când m-a cuprins inspirația în sfârșit, am reușit să-mi sistematizez articolele pentru numărul următor al revistei. Am un plan clar și asta mă liniștește. Astăzi voi ajunge la un eveniment care mă va distrage de la preocupările cotidiene. Încă o medalie va străluci în casa noastră. Eleva noastră perseverează și ne bucură cu performanțe, se implică în concursuri de lectură, crește. E frumos să celebrăm succesul! Seara mă contactează un coleg. Mă invită într-un alt proiect, dar refuz. Nu am timp și decid că voi face voluntariat mai târziu. La oficiu am suficiente preocupări. Am învățat să spun Nu.

E joi??? Trebuie să mergem în vizită la niște rude. Trebuie.

Vineri

Mai citește cineva ziare astăzi?...


Deschid rețelele sociale, caut știri. A apărut ziarul pentru care am anumite viziuni profesionale și îl analizez. Subiectele îmi par actuale, unele – scrise chiar bine și răsfoiesc ziarul cu interes. În numărul următor voi avea un articol. Schița e aproape gata, m-am întâlnit cu protagonista următorului articol, a avut emoții și nu am înregistrat toată discuția. Am luat notițe, m-am documentat și astăzi interlocutoarea mi-a dat ultimile detalii. Îmi plac proiectele școlare transdisciplinare: ele plasează elevul în rolul de a comunica mai mult, de a interacționa cu alți colegi, iar astfel vom putea vorbi în sfârșit despre progrese școlare. Cititorul așteaptă fapte concrete, produse finale de calitate și de actualitate. Mai citește cineva ziare astăzi? Am un grup-țintă de cititori și pentru ei mai rămân preocupată de domeniul educațional. Dar oscilez ușor spre cu totul alte domenii. Îmi plac riscurile.

Răsfoiesc din nou agenda – am o întâlnire la ora 16:00, poate rezolv prin telefon sau email. Nu sunt inspirată astăzi, dar din respect pentru omul care și-a făcut timp pentru mine trebuie să ajung în centru, să zâmbesc și să inițiez o discuție, chiar dacă e atât de frig și sunt apatică. Îmi plac colaborările de scurtă durată. Au un impact asupra mea. Mă energizează.

XS
SM
MD
LG